ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2183/2024

Ședința publică din data de 16 aprilie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul acțiunii deduse judecății

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, reclamanta A. S.A. - în insolvență, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu-Mare, a solicitat instanței anularea Deciziei nr. 393/06.07.2016 emise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca privind soluționarea contestației depuse de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x/13.11.2015; anularea Deciziei de impunere x/13.11.2015 emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare - activitate de inspecție fiscală și, pe cale de consecință, anularea creanțelor fiscale principale și accesorii în cuantum total de 1.543.485 RON stabilite în sarcina acesteia.

I.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 342 din 21 iunie 2023 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal s-a admis cererea formulată de reclamanta A. S.A. - în insolvență prin Administrator Judiciar B., în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu-Mare și Administrația Județeană A Finanțelor Publice Satu-Mare și în consecință, s-a dispus anularea deciziei de impunere nr. x/13.11.2015 și a deciziei de soluționare a contestației nr. 393/06.07.2016 și în privința impozitului pe profit și accesorii aferente cheltuielilor cu amortizarea pe anii 2012-2014.

I.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu-Mare criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie, încadrate în art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.:

Instanța de fond face confuzie privind interpretarea stării factuale în contextul interpretării într-un mod greșit a fișelor de cont 707 și 711.1, potrivit cărora societatea într-adevăr realizează comerț din vânzarea, dar acesta nu echivalează cu o reală producție, utilizându-se mijlocele fixe a căror amortizare se pretinde de către reclamant.

Instanța de fond a dat putere doveditoare unor aspecte de contabilitate care nu au forța probantă a constatărilor realizate în cursul inspecției fiscale, sens în care atât probele cât și starea factuală au fost interpretate greșit din materialul probator administrat. S-au pus în aplicare total greșit prevederile H.G. nr. 44/2004, în ceea ce privește amortizarea bunurilor amortizabile și situația realizării producției și nu a comerțului.

Nu are nicio relevanță faptul că în perioada 2012-2014 societatea înregistrează venituri în contul 701 "venituri vânzarea produselor finite" întrucât la vânzarea produselor obținute în perioadele anterioare nu este necesară folosirea utilajelor și echipamentelor destinate realizării producției.

Referitor la veniturile înregistrate în contul 706 "venituri din chirii" face precizarea că acestea reprezintă exclusiv venituri din închirierea de imobile, astfel că nu se justifică amortizarea echipamentelor destinate fabricării produselor de tăbăcărie și marochinărie.

Cu privire la faptul că la dosar a fost depus contractul de închiriere comercială nr. x din 16/02/20132 și în actele adiționale întocmite ulterior se menționează că obiectul contractului este folosința spațiului comercial și a utilajelor din dotare, face precizarea că în timpul inspecției fiscale nu au fost prezentate aceste acte adiționale. Acest contract este întocmit pro causa și nu are dată certă.

Rezultă astfel că echipamentele și utilajele destinate realizării produselor de tăbăcărie și marochinărie nu au fost utilizate în această perioadă.

Citează recurenta pct. 70

2

din H.G. nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a vechiul Codul fiscal și arată că întrucât mijloacele fixe nu au fost utilizate în această perioadă, societatea avea dreptul să amortizeze fiscal aceste utilaje doar după punerea în funcțiune a acestora.

I.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. S.A. - în insolvență a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, constatarea nulității recursului pentru neîncadrarea în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., în temeiul art. 489 alin. (2) din același cod, iar în subsidiar, respingerea recursului ca neîntemeiat, cu obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs, formulând următoarele apărări:

- Nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În cauză, sentința pronunțată cuprinde motivele pentru care instanța a ajuns la concluzia că se infirmă premisa organului de control fiscal privind pretinsa neutilizare a bunurilor mijloace fixe, premisă care a produs consecințe în decizia de impunere (și în decizia de soluționare a contestației) sub aspectul amortizării și a profitului impozabil.

- În ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta nu este fondat.

Utilizarea sau nu, în concret, a mijloacelor fixe deținute de reclamantă, "cel puțin pe o perioadă de o lună", reprezintă o chestiune de fapt ce a fost stabilită de prima instanță pe baza probațiunii administrate. Nu se pune problema încălcării normei menționate ori a interpretării eronate a acesteia, cu consecința aplicării ei greșite, astfel încât să putem discuta despre o eventuală nelegalitate a sentinței atacate.

Reiterează intimata și în fața instanței de recurs că nu a deținut mijloace fixe amortizabile neutilizate pe o perioadă egală cu/mai mare de o lună, astfel încât amortizarea să "se suspende" conform pct. 70

2

din Normele metodologice de aplicare a vechiul Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004.

Cât privește susținerile din recurs referitoare la pretinsa neprezentare, în cursul inspecției fiscale, a actelor adiționale la contractul de închiriere, intimata susține că acest argument nu a fost invocat niciodată până acum, deși actele adiționale au fost depuse la dosarul acestei cauze, în fața Curții de Apel Cluj, odată cu notele scrise înregistrate în data de 31 martie 2021. El nu reprezintă o critică de nelegalitate adusă sentinței atacate, ci o apărare nouă invocată direct în recurs; Arată că a prezentat toate documentele solicitate de organul fiscal, însă este foarte greu să precizeze sau să dovedească acum, după 8 ani de la emiterea Deciziei de impunere, dacă și când a prezentat respectivele acte adiționale. Chiar acceptând că nu ar fi prezentat, la momentul respectiv, actele adiționale, această împrejurare nu implică faptul că n-ar mai fi putut să le depună direct în fața instanței de judecată, cu atât mai mult cu cât încasarea chiriei în toată perioada menționată este o chestiune recunoscută de organele fiscale.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente:

II.1. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., deși a fost invocat formal, nu a fost dezvoltat de către recurentă, nearătându-se în concret ce anume susțineri ale sale nu au fost analizate sau care sunt motivele contradictorii sau străine de natura cauzei vizate de acest motiv de recurs.

În lipsa unor critici concrete, Înalta Curte reține că hotărârea atacată cuprinde motivele pe care se întemeiază, nu cuprinde motive contradictorii și nici motive străine de natura cauzei, simpla nemulțumire a părții de modalitatea în care prima instanță a coroborat probele administrate în cauză pentru a ajunge la o concluzie în ceea ce privește starea de fapt dedusă judecății neavând semnificația nemotivării sentinței.

În cauză, sentința pronunțată cuprinde motivele pentru care instanța a ajuns la concluzia că se infirmă premisa organului de control fiscal privind pretinsa neutilizare a bunurilor mijloace fixe, premisă care a produs consecințe în decizia de impunere (și în decizia de soluționare a contestației) sub aspectul amortizării și a profitului impozabil.

II.2. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este nefondat.

Acest motiv de casare are în vedere situațiile în care instanța recurge la textele de lege ce sunt de natură să ducă la soluționarea cauzei, dar fie le încalcă, în litera sau în spiritul lor, fie le aplică greșit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă ori întru totul eronată.

În cauză nu este incident acest motiv. Hotărârea atacată a fost dată cu respectarea și aplicarea corectă a normelor de drept material

Singura normă de drept material menționată în recurs și a cărei încălcare de către prima instanță este aparent în discuție este cea prevăzută de pct. 70

2

din H.G. nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a vechiul Codul fiscal (adoptat prin Legea nr. 571/2003), conform căreia:

"Pentru perioada în care mijloacele fixe amortizabile nu sunt utilizate cel puțin pe o perioadă de o lună, recuperarea valorii fiscale rămase neamortizate se efectuează pe durata normală de utilizare rămasă, începând cu luna următoare repunerii în funcțiune a acestora, prin recalcularea cotei de amortizare fiscală".

Potrivit pct. 12 lit. k) din normele de aplicare a art. 28 din Codul fiscal, amortizarea fiscală nu se poate deduce pe perioada trecerii mijloacelor fixe amortizabile în regim de conservare. Astfel, "În cazul în care mijloacele fixe amortizabile sunt trecute în regim de conservare, în funcție de politica contabilă adoptată, valoarea fiscală rămasă neamortizată la momentul trecerii în conservare se recuperează pe durata normală de utilizare rămasă, începând cu luna următoare ieșirii din conservare a acestora, prin recalcularea cotei de amortizare fiscală".

Reține Înalta Curte că utilizarea sau nu, în concret, a mijloacelor fixe deținute de reclamantă, "cel puțin pe o perioadă de o lună", reprezintă o chestiune de fapt ce a fost stabilită de prima instanță pe baza probatoriului administrat în cauză, care nu poate fi repus în discuție în recurs, cale extraordinară de atac deschisă doar pentru motive de nelegalitate.

Din acest probatoriu s-a reținut de către instanța de fond că premisa organului de control fiscal, respectiv neutilizarea mijloacelor fixe, rezultând din inexistența veniturilor din utilizarea mijloacelor de producție este infirmată de existența veniturilor impozabile din producție, din vânzarea de produse finite, precum și din închirierea utilajelor și echipamentelor la terți, dovedite de către reclamantă prin intermediul înscrisurilor.

În mod corect a reținut instanța de fond că doar trecerea în regim de conservare a mijloacelor fixe amortizabile ar determina modalitatea diferită de calcul a valorii fiscale rămasă neamortizată, la momentul trecerii în conservare, în cauză nefiind dovedit că bunurile în discuție ar fi fost supuse unui regim de conservare, prin voința proprietarului, respectiv a reclamantei, ci, din contră, rezultând utilizarea efectivă a bunurilor, fie în mod direct, fie ca urmare a închirierii, fapt generator de venituri.

Instanța de fond face confuzie privind interpretarea stării factuale în contextul interpretării într-un mod greșit a fișelor de cont 707 și 711.1, potrivit cărora societatea într-adevăr realizează comerț din vânzarea, dar acesta nu echivalează cu o reală producție, utilizându-se mijlocele fixe a căror amortizare se pretinde de către reclamant.

Împrejurarea neprezentării în timpul inspecției fiscale a contractului de închiriere comercială nr. x din 16/02/20132 și a actelor adiționale nu lipsește de forță probatorie acest înscris, acesta fiind valabil ca înscris sub semnătură privată, în condițiile art. 1240 și următoarele C. civ., fără a fi nevoie de vreo condiție de formă suplimentară.

Prin urmare, instanța de fond nu a săvârșit nicio încălcare a normelor materiale acceptând ca fiind dovedită intenția închirierii și a utilajelor din conținutul actelor adiționale, acestea fiind coroborate cu faptul încasării chiriei în condițiile noi contractuale stabilite, respectiv corp de clădire și utilajele din dotare.

În consecință, și acest motiv de recurs este nefondat.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu-Mare împotriva sentinței civile nr. 342 din 21 iunie 2023 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 16 aprilie 2024.