Decizia nr. 3669/2020 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 304/2017 a Curții de Apel Cluj

Circumstanțele cauzei Obiectul cererii Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A. - în insolvență în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională A Finanțelor Publice Cluj-Napoca și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu-Mare, a solicitat anularea Deciziei nr. 393/06.07.2016 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca privind soluționarea contestației depuse de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x/13.11.2015; anularea Deciziei de impunere x/13.11.2015 emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare - activitate de inspecție fiscală și, pe cale de consecință, anularea creanțelor fiscale principale și accesorii în cuantum total de 1.543.485 RON stabilite în sarcina acesteia.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 304/2017 din 5 octombrie 2017 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Recursul Reclamanta A. S.A. (în insolvență), prin administrator special, a formulat recurs împotriva sentinței, prin care a solicitat: casarea în tot a sentinței recurate; în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Cluj; în subsidiar, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei decizii de admitere în tot a cererii introductive de instanță. În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele: 3.1. Prin sentința recurată a fost respinsă acțiunea în contencios fiscal formulată de reclamantă. Pentru a pronunța aceasta soluție, instanța de fond a respins o parte a apărărilor sale, confirmate de concluziile expertizei fiscale administrate în cauză; a omis să se pronunțe asupra unor critici aduse legalității actelor administrative, confirmate de concluziile expertizei fiscale administrate în cauză; a respins o altă parte a apărărilor sale datorită încălcării și aplicării greșite a legii fiscale. Recurenta a arătat că a prezentat detaliat în cuprinsul acțiunii introductive faptul că organele fiscale au considerat ca nedeductibile la calculul impozitului pe profit cheltuielile efectuate cu amortizarea echipamentelor și utilajelor destinate realizării produselor de tăbăcărie și marochinărie în sumă totală de 497.006 RON, pentru perioada 2012 - 2014. S-a arătat că, în perioada menționată, nu ar fi desfășurat activitate de producție și, prin urmare, echipamentele și utilajele destinate realizării produselor de tăbăcărie și maro­chinărie nu ar fi fost utilizate. A criticat această concluzie a organelor fiscale, arătând că, în perioada respectivă, nu a avut imobilizări corporale aflate în conservare pentru care să fi înregistrat cheltuieli nedeductibile fiscal și că în perioada respectivă a realizat venituri din vânzarea producției realizate cu respectivele utilaje și din închirierea respectivelor utilaje. Cu toate acestea, instanța a omis să se pronunțe cu privire la aceste motive și să analizeze în vreun fel legalitatea actelor administrative din perspectiva criticilor de mai sus. Au fost încălcate, astfel, dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. și sunt incidente mo­tivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 din C. proc. civ. 3.2. Prima instanță a înlăturat concluziile expertizei fiscale administrate în cauză (răspunsurile la obiectivele 1.1 - 1.4) și a reținut că statuările inspecției fiscale privitoare la lipsa în gestiune în cuantum de 1.242.756 RON sunt corecte. Cu toate că expertul a arătat și a motivat faptul că materiile prime și materialele se regăsesc în patrimoniul so­cietății ca semifabricate, prima instanță a reținut că această constatare nu corespunde adevărului, întrucât evidențele sale atestă o producție de 10.853 RON în anul 2011 și de 95.420 RON în anul 2012. Aceste concluzii ale primei instanțe nu au acoperire în probațiunea administrată. Contrar celor reținute de prima instanță, din cuprinsul expertizei administrate în cauză rezultă că în anii 2011 - 2012 s-au realizat venituri din producție și că aceste ve­nituri sunt mai mari decât cele reținute de instanță. In mod evident, bunurile lipsă în ges­tiune nu pot fi prelucrate și nu pot genera venituri, o primă dovadă a faptului că respec­tiva lipsă în gestiune nu există. Pe de altă parte, nici măcar organele fiscale nu au afirmat lipsa fizică a res­pectivelor materii prime și materiale, constatările inspecției fiscale fiind înte­meiate doar pe neînregistrarea formală a producției de semifabricate în curs. Or, o astfel de abordare încalcă principiul potrivit căruia economicul prevalează asupra juridi­cului, organul fiscal trebuind să stabilească tratamentul fiscal al unei operațiuni având în vedere doar prevederile legislației fiscale, tratamentul fiscal nefiind influențat de faptul că operațiunea respectivă îndeplinește sau nu cerințele altor prevederi legale - cum ar fi cele ce reglementează înregistrările contabile. Prima instanță a validat parțial criticile sale privitoare la obligațiile pe care le are o persoană impozabilă pentru a-și exercita dreptul de deducere al TVA, respectiv că unei astfel de persoane nu i se poate impune să verifice dacă furnizorul și-a îndeplinit sau nu propriile obligații privitoare la declararea și plata TVA, dar a concluzionat că tota­litatea constatărilor inspecției fiscale conduc la concluzia unui circuit comercial de tip suveică. A apreciat astfel prima instanță că prezumția de bună credință de care se bu­cură contribuabilul a fost răsturnată și a fost demonstrat contrariul - respectiv fictivitatea circuitului economic. Este important de observat faptul că nu se arată în concret care sunt acele constatări ale inspecției fiscale care au demonstrat fictivitatea circuitului econo­mic. Referirile generice la totalitatea constatărilor și la cercetarea aprofundată a docu­mentelor justificative și a evidențelor contabile nu sunt de natură a permite verificarea raționamentului avut în vedere de prima instanță la pronunțarea sentinței recurate. Este adevărat că motivarea unei hotărâri judecătorești nu implică neapărat ca instanța să analizeze fiecare din argumentele prezentate de părți, motivarea putând fi și una implicită, dar cu o dublă condiție: să permită persoanelor interesate să cunoască motivele pentru care instanța nu le-a admis argumentele și să ofere elemente suficiente pentru exercitarea controlului asupra soluției pronunțate. De exemplu, CJUE a arătat în Hotărârea din 19.03.2015 în afacerea C-182/14 MEGA Brands International, Luxembourg, Zweigniederlassung Zug că "potrivit unei jurisprudențe constante, obligația de motivare ce revine Tribunalului (...) nu impune acestuia să realizeze o motivare care să urmeze în mod exhaustiv și unul câte unul toate argumentele prezentate de partite în litigiu și, prin urmare, motivarea Tribunalului poate fi implicită, cu condiția să permită persoanelor interesate să cunoască motivele pentru care Tribunalul nu le-a admis argumentele, iar Curții să dispună de elemente suficiente pentru a-si exercita controlul". Această dublă condiție nu se verifică în speță, motivarea primei instanțe având un caracter mult prea general, ce nu permite identificarea motivelor care au condus la concluzia că prezumția de bună credință a fost răsturnată. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, în situații precum cea în speță, răsturnarea acestei prezumții poate fi realizată doar prin identificarea, invocarea și probarea unor factori absolut obiectivi. Or, tocmai indicarea acestor factori obiectivi a fost omisă de prima instanță, Și în acest caz au fost încălcate dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. și sunt inci­dente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 din C. proc. civ. 3.3. Singurii factori pretins obiectivi reținuți de prima instanță privesc relațiile sale cu B. S.R.L., C. S.R.L., D. S.R.L., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L., H. S.R.L. sau I. S.R.L.. Acești factori pretins obiectivi sunt: a efectuat plățile în numerar; lipsesc documentele sanitar-veterinare prevăzute de Ordinul nr. 80/2005; mijlocul de transport indicat pe facturi nu avea capacitatea necesară realizării li­vrărilor. Cu toate că acești factori nu pot fi reținuți ca obiectivi, ei au fost invocați și în cuprinsul actelor administrative atacate și au fost criticați, dar în cuprin­sul hotărârii recurate nu se regăsesc referiri la aceste critici și la motivele pentru care au fost înlăturate. Chiar dacă ar accepta că enumerarea acestor factori pretins obiectivi ar reprezenta o motivare, aceasta motivare este în contradicție cu legea fisca­lă, motiv de casare conform art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Recurenta a amintit Hotărârile CJUE din afacerile C-285/11 Bonik, par 40, respectiv C-18/13 Maks Peri EOOD, par. 29 și jurisprudența acolo citată, potrivit cărora dreptul de deducere nu poate fi refuzat unei persoane impozabile decât daca se stabilește. în raport cu elemente obiective, ca această persoana impozabila, căreia i-au fost livrate bunurile sau i-au fost prestate serviciile care justifică dreptul de deducere, știa sau ar fi trebuit să știe ca, prin achiziționarea acestor bunuri sau a acestor servicii, a participat la o operațiune implicata într-o fraudă privind TVA săvârșită de un furnizor sau de un alt operator care a intervenit în amonte sau în aval tn lanțul acestor livrări sau al acestor prestări. O plată efectuată în numerar, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege, nu poate fi interpretată ca o dovadă de fraudă. Dimpotrivă, plata este un element ce trebuie reținut în dovedirea realității operațiunii, atâta vreme cât nimeni nu are interes să plă­tească ceva ce nu îi este livrat. Pe de altă parte, plățile în numerar se justifică din perspectiva specificului tranzacțiilor cu piei de animate. Furnizorul inițial este o persoană fizică care obține pie­lea din sacrificarea animalelor din gospodărie. Societățile de la care s-a apro­vizionat colectează aceste piei de la persoane fizice, plata făcându-se în numerar; în aceste condiții, societățile care colectează pieile pretind plata în numerar de la beneficiarul final. Ca urmare a inspecției fiscale realizate la recurenta și a inspecțiilor fiscale realizate la societățile ce vor fi arătate la pct. 3.5 al recursului, organele fiscale au procedat la verificarea și la impunerea persoanelor fizice care au obținut veni­turi din comercializarea pieilor (prima verigă a lanțului tranzacțional). Recurenta a mai arătat că a plătit contravaloarea mărfurilor ce i-au fost livrate și facturate, furnizorii săi având obligația de a colecta TVA aferentă. Dreptul său de deducere vizează eliberarea sa integrală de sarcina TVA achitat, iar măsurile adoptate în vederea colectării în mod corect a taxei și prevenirii evaziunii fiscale nu trebuie să depășească ceea ce este necesar pentru astfel de obiective și să pericliteze neutralitatea TVA. Lipsa documentelor sanitar veterinare necesare în cadrul desfășurării activității cu produse de origine animală, prevăzute în Ordinul nr. 80/2015, constituie contra­venție, potrivit art. 2 lit. b) pct. 1 din H.G. nr. 984/2005 si nu are relevanță din perspectiva exercitării dreptului de deducere a TVA. De asemenea, lipsa acestor documente nu este relevantă nici din perspectiva dispozițiilor art. 14 CPF (vechi), conform căro­ra îndeplinirea sau neîndeplinirea cerințelor prevăzute de alta dispoziții legale de­ cât cele fiscale nu este relevantă din perspectiva aplicării legii fiscale. De altfel, certificatul în discuție este necesar doar în ipoteza în care pieile de animat se vând crude, în ziua în care au fost produse; în situația sa, pieile în discuție au fost achiziționate după ce au fost conservate prin sărare, în formă de semi­fabricat; în prezent, acest certificat mai este pretins doar pentru produsele destinate consumului uman, pieile folosite ca semifabricate în producția de încălțăminte și marochinărie nefiind un astfel de produs. Nu prezintă relevanță nici informațiile conținute de factură cu privire la mijlocul de transport, întrucât informațiile privind expediția bunurilor (numele și prenumele persoanei delegate, numărul mijlocului de transport, data și ora la care se face expediția mărfii, semnăturile) nu se regăsesc printre elementele obligatorii pe care trebuia să le conțină factura pentru exercitarea dreptului de deducere, enumerate la art. 155 CF vechi. 3.

Tot cu caracter general si tot sub forma unei simple enumerări, prima instanță mai menționează în cuprinsul sentinței recurate o serie de împrejurări care ar constitui temeiuri valide pentru nerecunoasterea dreptului de deducere - unii parteneri nu au fost plătitori de TVA sau le-a fost ulterior anulată această înregistrare, nu au depus declarații, activitatea lor face obiectul cercetărilor penale, au fost sau au devenit inactivi, au obiect de activitate diferit, sunt în insolvență sau radiați. Nici în acest caz, chiar dacă am accepta că această enumerare reprezintă o mo­tivare a hotărârii judecătorești, ea este în contradicție cu legea fiscală, motiv de casare conform art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Obiectul de activitate și codul CAEN ale societăților furnizoare nu fac parte din mențiunile obligatorii ce trebuie inserate în cuprinsul facturii, prevăzute de dispozițiile art. 155 alin. (20) CF (vechi) și de art. 226 din Directiva 2006/112/CE. Recurentei nu îi revenea obligația de a efectua verificări pentru a se informa care este obiectul de activitate declarat de furnizorii săi și nici de a investiga dacă activitatea des­fășurată de ei este conformă cu acesta. Răspunderea aparține exclusiv celui care a încălcat o prevedere legală și este, în acest caz, de natură contravențională (în condițiile art. 1 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activi­tăți de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite). Faptul că unele dintre societățile furnizoare au devenit, după câțiva ani de la livrarea bunurilor către recurentă, inactive, neplătitoare de TVA, în insolvență sau ra­diate sunt împrejurări cu totul lipsite de relevanță în contextul analizei realității ope­rațiunilor sale economice. Pe de altă parte, chiar dacă un furnizor este inactiv sau nu este înregistrat în sco­puri de TVA la momentul efectuării operațiunii, consecințele fiscale ale acestui com­portament trebuia analizate conform celor reținute de CJUE prin Hotărârea din cauza C-101/16 Paper Consult S.R.L. sau prin Hotărârea CJUE din cauza C-438/09 Boguslaw Juliusz Dankowski. O astfel de analiză nu a fost efectuată niciodată de organele fiscale care s-au limitat la a îi sancționa automat, nerecunoscându-li-se dreptul de deducere. Activitatea partenerilor de afaceri, modul în care aceștia își îndeplinesc obligațiile prevăzute de lege, precum și strategia de afaceri pe care înțeleg să o adopte ulterior încheierii relațiilor cu recurenta sunt probleme care îi vizează exclusiv pe aceștia. Dreptul de deducere se exercită în raport cu data emiterii facturii, iar aspectele ulterioare reținute cu privire la partenerii contractuali: faptul ca ar fi declarați inactivi, că nu ar funcționa la sediul declarat sau că nu și-au îndeplinit obligațiile declarative nu au nicio legătură cu calitatea lor de persoane impozabile în sensul art, 127 CF. Având în vedere actualul circuit economic, nu este doar lipsit de proporționalitate și nerezonabil, ci de-a dreptul imposibil practic ca un contribuabil să controleze în avans situația fiscală a partenerilor săi de afaceri, în ideea că altfel se expun riscului nedeductibilității cheltuielilor ocazionate de acestea. Într-adevăr, nu este problema beneficiarului să se asigure că toți partenerii săi economici vor continua să existe și să-și desfășoare în mod corect activitatea după ce vor fi derulat activitățile comerciale, pentru simplul fapt că astfel de riscuri nu pot fi gestionate de beneficiar. Problemele de natură penală ale furnizorilor nu sunt, însă, în măsură să influențeze tratamentul fiscal al recurentei, atât timp cât realitatea și necesitatea tranzacțiilor cu aceștia poate fi dovedită în mod obiectiv, iar recurenta îndeplinește toate cerințele prevăzute de legea fiscala pentru recunoașterea dreptului de deducere. În măsura în care ar fi planat vreo suspiciune în legătură cu comportamentul său în operațiunile economice derulate, organele penale ar fi extins urmărirea penală și împotriva sa. Având în vedere că acest lucru nu s-a întâmplat, iar răspunderea penală revine numai persoanei care a săvârșit ori a participat la săvârșirea unei infracțiuni, nu și pentru fapta altuia, recurenta nu poate fi sancționată nici pe plan fiscal cu nerecunoasterea dreptului de deducere aferent achizițiilor sale. În plus, de nicăieri din probațiunea administrată în cauză nu rezultă, în concret, operațiunile economice analizate de organele penale (dacă acestea sunt încheiate de furnizorii săi cu recurenta sau cu alți parteneri contractuali ai acestora), nici numărul sau stadiul dosarelor penale deschise ca urmare a sesizărilor amintite. 3.

Inspecția fiscală a avut ca obiect verificarea sa sub aspectul TVA pentru perioada 01.01.2010 - 31.12.2014. Ulterior pronunțării hotărârii recurate, a intrat în posesia unor acte de control întocmite de organele fiscale la unii dintre furnizorii săi, vizând perioade ce se suprapun cu cea verificată la recurentă, furnizori alături de care a reținut prima instanță că a participat la un circuit economic fictiv, după cum urmează: furnizor I. lmpex S.R.L. -act de control RIFF-VS 570/2012, iar perioada verificată din punct de vedere al TVA este 01.10.2009-30.06.2012; furnizor J. S.R.L. - act de control RIFF-VS 68/25.03.2015, iar perioada verificată din punct de vedere al TVA01.07.2011-31.01.2015; furnizor E. Com SRL- act de control RIFF-VS 146/04.06.2015, iar perioada verificată din punct de vedere al TVA este 01.04.2010-30.04.2014; furnizor F. SRL- act de control RIFF-VS 417/18.12.2014, iar perioada verificată din punct de vedere al TVA este 01.04.2010-30.04.2014. Din cuprinsul acestor acte de control se poate observa că inspecția fiscală nu a identificat neregularități în relațiile dintre aceste societăți și recurenta. În mod normal, în condițiile în care achizițiile de la aceste societăți ar fi cu adevărat fictive, și livrările acestor societăți către recurentă tot fictive ar fi trebuit să fie, cu consecințe privind TVA colectată de către acestea. Este util de observat că un element comun al constatărilor inspecției fiscale cu privire la aceste societăți este acela că și-au înregistrat cu întârziere livrările către beneficiari, iar inspecția fiscală le-a stabilit în sarcină obligația de a plăti accesorii. Această conduită explică neconcordanțele între declarații (reținute cu privire la anumiți furnizori în actele de control privind recurenta), dar nu justifică refuzul dreptului de deducere. Aceasta deoarece consecințele fiscale ale înregistrărilor cu întârziere au fost deja stabilite în sarcina acestor societăți - respectiv obligația de plată a creanțelor fiscale accesorii. De asemenea, în cazul E. Com S.R.L. șr F. S.R.L., inspecția fiscală a constatat nereguli în relația cu furnizorii lor și a stabilit consecințele fiscale (nedeductibilitatea TVA) la nivelul acestor societăți. În mod evident, aceste nereguli nu mai pot fi invocate și recurentei, iar consecințele fiscale (nedeductibilitatea TVA) nu mai pot fi stabilite și în sarcina sa. Recurenta a anexat cererii de recurs cele patru rapoarte de inspecție fiscală despre care a făcut vorbire. 3.

Recurenta a mai arătat că a susținut în fata primei instanțe faptul că i-a fost refuzat dreptul de deducere pentru TVA în sumă de 250 000 RON, întrucât s-a susținut că este aferent unor tranzacții cu persoane afiliate. A criticat actele atacate din perspectiva faptului că tranzacțiile cu persoane afiliate se analizează prin raportare la dispozițiile art. 11 alin. (2) CF (vechi), nu prin raportare la cele ale art. 11 alin. (1) CF (vechi), astfel cum a procedat inspecția fiscală, consecințele fiscale ale celor două texte legale fiind diferite. Prima instanță a respins această apărare, citând două texte legale și concluzionând că facturile emise în aceste operațiuni nu produc efecte juridice din punct de vedere fiscal. Această soluție este criticabilă din două perspective: a. Fiind vorba despre tranzacții între afiliați, organele fiscale pot ajusta suma venitului sau a cheltuielii pentru a reflecta prețul de piață al bunurilor sau serviciilor ce au făcut obiectul tranzacției (art. 11 alin. (2) CF vechi). În speță, chiar dacă organul fiscal a arătat expres că analizează tranzacțiile din perspectiva unor tranzacții între afiliați, nu a contestat prețul la care s-au realizat aceste tranzacții. b. Prima instanță nu a analizat această critică, ignorând faptul că cele două texte legale în discuție - art. 11 alin. (1) și art. 11 alin. (2) - produc consecințe fiscale diferite. Astfel, a reținut că în cazul tranzacțiilor între afiliați se poate proceda doar la ajustarea cheltuielii sau a venitului dar, reținând că din tranzacții nu s-a realizat venit, a concluzionat că tranzacțiile nu produc efecte juridice. Acest raționament nu răspunde susținerilor sale și nu poate înlătura critica pe care a adus-o legalității actelor administrative. În drept, au fost invocate prev. art. 488 pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ. 4. Apărările formulate în cauză Intimata Direcția Generală Regională A Finanțelor Publice Cluj-Napoca a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele: Recurenta nu aduce argumente probate in sensul combaterii stării de fapt reținute de către organele de inspecție fiscala. Raportat la expertiză administrata in prezenta cauza, instanța intr-un mod corect a reținut ca motivele reținute de expert nu au relevanta directa asupra actului de control, a cărei anulare se solicita, respectiv din cuprinsul Raportului de expertiza se desprinde cu ușurința ca aceasta nu este concludenta in prezenta cauza. Asa cum a arătat si prin Notele de ședința formulate ca urmare a expertizei efectuate, din anexa nr. 29 a raportului de inspecție fiscala rezultă că societatea nu a înregistrat nici atunci si nici ulterior in perioada 2012-2017, obținerea de produse finite, din care ulterior sa realizeze venituri taxabile. Astfel, nici la acea data, nici ulterior, societatea nu a inregistrat TVA colectat aferenta producției respectiv neevidentiate. Cu privire la cheltuielile cu amortizarea, nu s-a făcut dovada folosirii utilajelor si echipamentelor destinate realizării producției in perioada 2012-2014, ventiturile inregistrate in contul 706 fiind "venituri din chirii"; astfel nu a fost necesară folosirea utilajelor si echipamentelor destinate realizării produselor de tabacarie si marochinarie si prin urmare nu se justifica amortizarea acestora, condiție in care se prevalează de dispozițiile pct. 70 indice 2 din Hotărârea de Guvern nr. 44/2004. In continuare, intimata a prezentat starea de fapt reținuta de către organele de inspectie fiscală. Raportat la procedura impusa de Codul fiscal, respectiv Codul de procedură fiscală, nu are nicio relevanta faptul ca in cursul anului 2012 societatea înregistrează venituri din vânzări de produse finite, întrucât acestea sunt aferente activității realizate in cursul anului 2012. Totodată, nu are relevanta faptul ca in perioada 2011-2012 realizează teoretic un profit de 438.591 RON, fara sa tina cont insa de cheltuielile efectuate. Practic, acest profit calculat de societate provine din veniturile realizate din chirii in suma de 642.086 RON. Tinand cond de faptul ca aceste semifabicate nu se regăsesc in stocurile faptice conform inventarierilor efectuate, rezulta ca acestea sunt bunuri constatate lipsa din gestiune; bunuri constatate lipsa din gestiune sunt operațiuni asimilate, in conformitate cu prevederile art. 128 alin. (4) lit. d), respectiv alin. (8) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, republicata, cu modificările si completările ulterioare. In consecința, majorarea la 31.12.2011 a bazei de impozitare la calculul impozitului pe profit cu suma de 567.087 RON si stabilirea taxei pe valoarea adăugata in suma de 298.2611 RON sunt masuri temeinice si legale. Cu toate ca societatea susține ca a înregistrat venituri din producție în perioada 01.01.2012-31.12.2014, din evidenta contabila, respectiv din balanțele de verificare atașate raportului de inspecție fiscala, rezulta ca aceste venituri erau realizate exclusiv din chirii, respectiv activitatea de comerț, nicidecum din activitatea de producție, iar amortizarea înregistrata era aferenta echipamentelor si utilajelor destinate realizării produselor de tăbăcărie si marochinărie. Rezulta astfel ca echipamentele si utilajele destinate realizării produselor de tabacarie si marochinărie nu au fost utilizate in aceasta perioada. In concluzie, cheltuielile înregistrate cu amortizarea aferenta echipamentelor neutilizate in suma de in suma de 497.006 RON sunt cheltuieli nedeductibile fiscal la calculul profitului impozabil. Cu privire la transportul bunurilor achiziționate de la cele șapte societăți afiliate (E. S.R.L., J. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L., H. S.R.L.,I. S.R.L., L. SRL), organele fiscale au reținut că pe toate facturile apare, la rubrica "mijloc de transport", nr. de înmatriculare x; se arată că autoturismul cu acest număr este o autoutilitară M. cu 6 capacitate maximă autorizată de 3,5 tone, capacitatea sa maximă de încărcare fiind de 1,5 tone; după întocmirea situației centralizatoare a cantităților transportate conform facturilor, organele fiscale au constatat că în fiecare zi s-ar fi transportat bunuri peste capacitatea maximă admisă. Or, din toate elementele prezentate in raportul de inspecție fiscala rezulta faptul ca prin tranzacțiile desfășurate a fost simulat doar un circuit comercial de "tip suveica", in care se cumpăra si se vinde fictiv. Prin această modalitate s-a încercat crearea unei aparente de tranzacții reale, facturile fiind furnizate in vederea diminuării obligațiilor fiscale de plata către bugetul de stat sub forma taxei pe valoare adăugata de către A. S.A.. Societățile furnizoare (N. S.R.L, O. S.R.L., P. S.R.L., Q. S.R.L.), au un comportament atipic din punct de vedere fiscal, operațiunile in cauza fiind nereale, elementele fiind descrise in amănunt in capitolul III, punctul 1 din Raportul de inspecție fiscala. Elementele prezentate cu privire la firmele sus-menționate nu sunt doar o simpla înșiruire, enumerare a unor date din actul constitutiv, a unor elemente din evidentele fiscale, ci toate aceste elemente luate împreună demonstrează caracterul fictiv al acestor tranzacții. Echipa de inspecție fiscala a examinat starea de fapt si a utilizat toate informațiile și documentele necesare pentru determinarea corectă a situației fiscale a contribuabilului. Raportat la susținerile reclamantei ca în raportul de inspecție fiscală, se reține că plățile către unii dintre furnizori au fost efectuate prin transfer bancar, iar altele au fost efectuate în numerar, așadar organele fiscale nu pun la îndoială faptul că valoarea înscrisă în facturi a fost achitată, într-un fel sau în altul; prin urmare, cele reținute de organul de control nu numai că nu sunt de natură a dovedi activitatea operațiunilor, ci demonstrează chiar realitatea acestora, pentru că recurenta nu ar fi avut niciun interes să plătească contravaloarea unor bunuri care nu le-au fost livrate. Cu toate că toate plățile de către S.C. A. S.A. au fost efectuate prin banca, proveniența acestora este exclusiv din aporturile proprii ale administratorului societății, R.; in perioada 01.01.2010-31.12.2010, perioada in care s-au înregistrat operațiuni cu aceste societăți, d-nul R. depune aport in numerar in suma totala de 1.881.997 RON, înregistrat in evidenta contabila in contul 455 "sume datorate asociaților", soldul contului la 31.12.2010 fiind in suma de 4.400.137 RON. In nota explicativa data (anexa nr. 4), administratorul societății susține ca sumele reprezentând aporturi proprii provin din câștigurile realizate in perioada 1982-1989, precum si din câștigurile realizate in perioada 1990-1995 in Austria, in calitate de agent imobiliar, moșteniri. Intimata a mai precizat faptul ca societatea are contractate credite bancare, la care plătește dobânzi bancare, in condițiile in care administratorul susține ca deține sume semnificative din perioade anterioare. Prin operațiunile prezentate mai sus, a fost creat artificial un flux de trezorerie necesar stingerii datoriilor înregistrate fata de societățile sus-menționate. S-a mai arătat că toate aceste aspecte au fost cuprinse in sesizarea penala nr. 234960/15.12.2015. Recurenta a menționat ca organele fiscale au reținut că societatea ar fi avut obligația de a înregistra la 31.12.2011 în debitul contului 341 "Semifabricate" suma de 1.242.756 RON, reprezentând valoarea la preț de producție a semifabricatelor intrate în gestiune din activitatea proprie, fiind considerate lipsă diii gestiune, calculându-se TVA aferentă în sumă de 298.261 RON; însă, așa cum s-a arătat în capitolul privind impozitul pe profit, dintr-o eroare contabilă s-a omis, la sfârșitul anului 2011, evidențierea întregii valori a producției neterminate aflate pe flux. In concret, în contabilitate a fost evidențiată ca diferență de preț nefavorabilă la produse finite doar suma de 675.669 RON, au fost obținute venituri si s-a colectat TVA prin comercializarea produselor obținute, iar impunerea în sarcina sa și a sumei de 298.261 RON cu titlu de TVA pentru aceleași bunuri reprezintă o dublă impunere. Însă, arată intimata, nu are nicio relevanta faptul ca in cursul anului 2012 societatea înregistrează venituri din vânzări de produse finite, întrucât acestea sunt aferente activității realizate in cursul anului 2012. Totodată, nu are relevanta faptul ca in perioada 2011-2012 realizează teoretic un profit de 438.591 RON, fără sa tina cont însă de cheltuielile efectuate. Practic, acest "profit" calculat de societate provine din veniturile realizate din chirii in suma de 642.086 RON. Ținând cont de faptul ca aceste semifabricate nu se regăsesc in stocurile faptice conform inventarierilor efectuate, rezulta ca acestea sunt bunuri constatate lipsa din gestiune; bunurile constatate lipsa din gestiune sunt operațiuni asimilate, in conformitate cu prevederile art. 128 alin. (4) lit. d), respectiv alin. (8) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, republicata, cu modificările si completările ulterioare. In consecința, majorarea la 31.12.2011 a bazei de impozitare la calculul impozitului pe profit cu suma de 567.087 RON si stabilirea taxei pe valoarea adăugata in suma de 298.2611 RON sunt masuri temeinice și legale. Cu toate ca S.C. A. S.A. a înregistrat venituri cu ocazia întocmirii facturilor (un număr de 28 de facturi, emise in fiecare zi calendaristica), ceea ce era si firesc, nu s-a obținut niciun profit, mărfurile fiind refacturate la același preț; nu s-a realizat nicidecum "producerea de venituri din realizarea investițiilor asumate". Intimata a mai subliniat faptul ca "tranzacțiile" s-au desfășurat intre persoane afiliate, astfel ca efectele fiscale, respectiv calcularea accesoriilor accesorii pentru perioada in care aceste facturi au fost înregistrate, s-au stabilit ținând cont de prevederile punctului 24 din H.G. nr. 44/2004 privind Normele de aplicare a Codul fiscal, care precizează: "prețul de piață este determinat prin raportarea la tranzacții comparabile necontrolate. O tranzacție este necontrolată dacă se desfășoară intre persoane independente". Având in vedere faptul ca operațiunile nu au avut scop economic, fiind întocmite doar facturi intre persoane afiliate, societatea nu are dreptul la deducerea TVA in suma de 250.000 RON, iar facturile emise nu produc efecte juridice din punct de vedere fiscal. In drept, au fost invocate prevederile art. 205 si următoarele din C. proc. civ. 5. Răspunsul la întâmpinare Recurenta A. S.A. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor invocate de intimată. 6. Procedura de soluționare a recursului 6.1. Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 28 aprilie 2020, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. În cauză, au mai fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494 raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluție s-a fixat primul termen de judecată a recursului, la data de 28 aprilie 2020, în ședință publică, cu citarea părților. 6.2. Intervenirea suspendării de drept a cauzei Ca urmare dispozițiilor art. 42 alin. (6) din Decretul Președintelui României privind instituirea stării de urgență nr. 195 din 16 martie 2020, prin care s-a suspendat de plin drept judecarea proceselor civile pe durata stării de urgență instituite prin acesta, fără a fi necesară efectuarea vreunui act de procedură în acest scop, cu excepția celor de urgență deosebită, stabilite de Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și ca urmare a emiterii Ordinului nr. 71 al Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu modificările și completările ulterioare, și corelației acestuia cu Ordinul nr. 91 din 12 martie 2020 al Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție completat și consolidat prin Ordinul nr. 92 din 16 martie 2020, privind categoriile de cauze de urgență deosebită in care a continuat activitatea de judecată, prezenta cauză a fost suspendată de drept la data de 28 aprilie 2020. In raport de dispozițiile art. 415 pct. 4 din C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 42 alin. (8) din Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României și art. 63 alin. (13) din Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, a fost fixat termen pentru redeschiderea judecății la data de 14 iulie 2020. 6.3. Aspecte procesuale 6.3.1. Recurenta A. S.A. a formulat note scrise, prin care a sintetizat criticile de nelegalitate aduse sentinței. 6.3.2. La data de 27 aprilie 2020, recurenta A. S.A. a depus note scrise, prin care a depus la dosar Ordonanța de clasare din 05.03.2020 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare în dosarul penal nr. x/P/ZOI6. 6.3.3. La data de 6 iulie 2020, intimata Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Cluj Napoca a depus un răspuns la notele de ședința formulate de reclamanta. În motivarea acestuia, a arătat că împotriva Ordonanței de clasare din data de 05.03.2020, emise de Parchetul de pe langa Tribunalul in dosarul nr. x/2016, s-a formulat plângere in temeiul prevederilor art. 339 din C. proc. pen.., astfel soluția penala invocata de catre partea adversa nu operează ca putere de lucru judecat pana la emiterea unei hotărâri de menținere si definitivare, de catre instanța superioara. Ordonanța din data de 05.03.2020, a fost comunicata instituției la data de 20.05.2020, inregistrata sub nr. 2151, iar in interiorul termenului legal, respectiv la data de 05.06.2020, a inaintat Prim-Procurorului Parchetului de pe langa Tribunalul Satu Mare plângerea înregistrata cu nr. x/05.06.2020, iar pana in prezent nu a fost comunicata o soluție asupra plângerii.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ. 7.1. Situația de fapt reținută de prima instanță AJFP Satu Mare- Activitatea de inspecție fiscală a efectuat pe seama reclamantei o inspecție fiscală pe perioada 01.01.2010 - 31.12.2014, finalizată prin Raportul de inspecție fiscală nr. x/13.11.2015. În baza raportului, a fost emisă Decizia de impunere nr. x/13.11.2015, prin care în sarcina reclamantei au fost stabilite obligații fiscale principale constând în impozit pe profit și TVA, respectiv obligații fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere, în cuantum total de 1.543.485 RON. S-a formulat contestația înregistrată la AJFP Satu Mare sub nr. 245.325/28.12.2015 prin care s-a solicitat anularea în tot a obligațiilor fiscale stabilite, iar DGRFP Cluj-Napoca a emis Decizia nr. 393/06.07.2016, prin care a respins în tot contestația, ca neîntemeiată. 7.1.1. Referitor la impozitul pe profit în cuantum de 25 239 RON a)Pentru anul 2011, organele fiscale au majorat baza de calcul a impozitului pe profit cu suma de 567.087 RON, reprezentând diferența dintre suma de 1.242.756 RON (valoarea la preț de producție a semifabricatelor intrate în gestiune din activitatea proprie) și 675.669 RON (reprezentând suma înregistrată în creditul contului 711 în corespondență cu contul 348 "diferențe de preț la produse"). Astfel, organul fiscal a constatat că nu a fost înregistrată valoarea stocului de producție neterminată aflată pe flux, ceea ce a condus la înregistrarea de pierderi. În consecință, în timpul inspecției fiscale a fost recalculat profitul impozabil și impozitul pe profit aferent perioadei 1.01.2011-31.12.2011, majorând baza impozabilă la 31.12.2011 cu suma de 567 087 RON. b)În ceea ce privește cheltuielile cu amortizarea echipamentelor și utilajelor, societatea a înregistrat în perioada 01.01.2012-31.12.2014 cheltuieli cu amortizarea echipamentelor și utilajelor destinate realizării produselor de tăbăcărie și marochinărie în sumă totală de 497 006 RON, iar conform evidenței contabile, nu a desfășurat activitate de producție în această perioadă, rezultând astfel că echipamentele și utilajele destinate realizării produselor de tăbăcărie și marpchinărie nu au fost utilizate în această perioadă. În consecință, cheltuielile sunt nedeductibile fiscale la calculul profitului impozabil. Astfel, pierderea fiscală conform evidenței fiscale a societății în sumă de 861 478 RON a fost diminuată cu aceeași sumă, fiind stabilit un debit suplimentar de plată de 25 239 RON reprezentând impozit pe profit. Pentru neplata la termen a acestuia, în conformitate cu art. 120 alin. (1) și art. 120 indice 1 din O.G. nr. 92/2003, au fost calculate majorări de întârziere de 7688 RON și penalități de întârziere de 3634 RON. 7.1.2. Referitor la TVA în sumă de 143 586 RON - relația comercială cu S.C. N. S.R.L. (TVA deductibil în sumă de 32 802 RON aferent facturilor în sumă totală de 205 442 RON din luna iunie 2010 emise de această societate, achitate prin bancă, iar la data plăților societatea recurentă a fost creditată prin aporturi proprii de către administratorul R.; în această perioadă, societatea S.C. N. S.R.L. a înregistrat achiziții doar de la 2 societăți inactive). - relația comercială cu S.C. O. S.R.L. (TVA deductibil în sumă de 49 801 RON aferent facturilor în sumă totală de 311 913 RON din luna aprilie 2010 emise de această societate, achitate prin bancă, iar la data plăților societatea recurentă a fost creditată prin aporturi proprii de către administratorul R.; în această perioadă, societatea S.C. O. S.R.L. a înregistrat achiziții de la 2 societăți inactive). - -relația comercială cu S.C. P. S.R.L., societate inactivă din 06.03.2013 (TVA deductibil în sumă de 35 909 RON aferent facturilor în sumă totală de 224 904 RON din luna iunie 2010 emise de această societate, achitate prin bancă, iar la data plăților societatea recurentă a fost creditată prin aporturi proprii de către administratorul R.; în această perioadă, societatea S.C. P. S.R.L. a înregistrat achiziții de la 2 societăți inactive). - relația comercială cu S.C. Q. S.R.L., societate inactivă din 27.12.2012 (TVA deductibil în sumă de 25 074 RON aferent facturilor în sumă totală de 157 043 RON din luna iunie 2010 emise de această societate, achitate prin bancă, iar la data plăților societatea recurentă a fost creditată prin aporturi proprii de către administratorul R.; în această perioadă, societatea S.C. P. S.R.L. a înregistrat achiziții de la 2 societăți inactive). Organele de control au concluzionat faptul că societățile menționate maai sus au următoarele caracteristici comune: - la momentul respectiv, nu au fost plătitoare de TVA sau au devenit neplătitoare de TVA; - au fost sau au devenit inactive pentru neîndeplinirea obligațiilor declarative de către organul fiscal; - au întocmite sesizări penale pentru evaziune fiscală; - au înregistrat pierderi în perioada de funcționare și nu au avut salariați; - înregistrează achiziții de la societăți cu comportament de firmă fantomă, astfel încât acestea au un comportament atipic din punct d evedere fiscal, operațiunile în cauză fiind nereale. 7.1.3. Referitor la TVA în sumă de 84 344 RON - relațiile comerciale cu S.C. B. S.R.L. din perioada ianuarie- aprilie 2010 (TVA deductibil de 12 645 RON în baza facturilor în sumă totală de 79 200 RON emise de această societate, toate facturile fiind cu valori sub 5000 RON, fiind întocmite chitanțe pentru achitarea contravalorii; societatea radiată din 6.06.2012, înregistrează achiziții de la 3 societăți inactive). - relațiile comerciale cu S.C. C. S.R.L. în luna iunie 2010 (TVA deductibil de 52 425 RON în baza facturilor de 328 343 RON, toate facturile fiind cu valori sub 5000 RON, fiind întocmite chitanțe pentru achitarea contravalorii; societatea inactivă din 07.05.2012 și radiată din 19.09.2012). - relațiile comerciale cu S.C. D. S.R.L. din iunie și decembrie 2010 (TVA deductibil de 19 298 RON în baza facturilor de 108 404 RON, toate facturile fiind cu valori sub 5000 RON, fiind întocmite chitanțe pentru achitarea contravalorii; societatea inactivă din 09.07.2012 și în insolvență din 05.02.2013). 7.1.4. Referitor la TVA în sumă de 319 062 RON Recurenta a înregistrat în contabilitate suma de mai sus în luna decembrie 2010, reprezentând TVA deductibilă din relațiile comerciale cu S.C. E. S.R.L., J. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L., H. S.R.L., I. S.R.L., L. S.R.L.; toate facturile au valori de până la 5 000 RON, plățile fiind în numerar și fiind întocmite chitanțe, proveniența sumelor fiind exclusiv din aporturile proprii ale administratorului R.. 7.1.5. Referitor la TVA de 250 000 RON aferentă facturilor emise de S.C. S. SRL Recurenta a înregistrat în contabilitate în luna februarie 2014 în contul 231 "investiții în curs" suma de 1 250 000 RON și TVA deductibilă aferentă de 300 000 RON; având în vedere că operațiunile nu au avut un scop economic, fiind întocmite doar facturi între persoanele afiliate, recurenta nu are drept de deducere a TVA. Referitor la majorarea bazei de impozitare privind TVA în sumă de 298261 RON aferentă bunurilor constatate lipsă în gestiune în sumă de 1 242 756 RON, organul de control a reținut că nu s-au regăsit liste prin care să fie stabilite diferențe prin compararea stocului faptic cu cel scriptic; societatea avea obligația de a înregistra la contul 341 "semifabricate" suma de 1 242 756 RON, reprezentând valoarea la preț de producție a semifabricatelor intrate în gestiune din activitatea proprie. 7.2. Analiza motivelor de casare invocate de recurenta-reclamantă, precum și a apărărilor aferente invocate de intimata-pârâtă 7.2.1. Motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. Înalta Curte constată că în cadrul motivului de recurs de mai sus, recurenta a criticat o nepronunțare și nemotivare a sentinței pe mai multe aspecte. Un prim aspect se referă la cheltuielile efectuate cu amortizarea echipamentelor și utilajelor destinate realizării produselor de tăbăcărie și marochinărie în sumă totală de 497.006 RON, pentru perioada 2012 - 2014, recurenta atacând reținerile inspecției fiscale în sensul că în perioada menționată nu ar fi desfășurat activitate de producție și, prin urmare, echipamentele și utilajele destinate realizării produselor de tăbăcărie și maro­chinărie nu ar fi fost utilizate. Deși recurenta a formulat critici concrete cu privire la aceste cheltuieli, prima instanță a omis să analizeze în considerente aspectele legate de acestea; omisiunea nu poate fi reținută doar sub aspectul motivării, ci inclusiv sub aspectul pronunțării, cât timp lipsa unor considerente cu privire la acest capăt de cerere face incertă concluzia analizării în concret a acestuia. Ca urmare, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este fondat, ceea ce va determina, ca și consecință procesuală obligatorie (de neînlăturat prin voința părții, în materia recursului neexistând prevederi similare celor din calea de atac a apelului care permit părții să renunțe la trimiterea spre rejudecare) necesitatea casării sentinței și trimiterii spre rejudecare a acestui capăt de cerere, ce nu a făcut obiectul judecății de fond în fața primei instanțe. Astfel, au fost încălcate prev. art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., potrivit cărora judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, omisiunea de soluționare neputând fi îndreptată prin judecarea pe fond în recurs, pentru a nu se înfrânge, mai departe, principiul respectării dreptului la o cale de atac efectivă. Cu ocazia rejudecării, prima instanță va avea în vedere ansamblul probatoriului deja administrat cu privire la aceste sume, implicit și proba cu expertiză contabilă deja administrată în cauză. Pe de altă parte, în cadrul acestui motiv de casare nu poate fi invocată încălcarea regulii de procedură referitoare la motivarea hotărârii (art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.), chiar dacă aceasta este în sine o regulă de procedură, deoarece o asemenea încălcare face obiectul separat al motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. Ca urmare, aspectele invocate de recurentă, în cadrul motivului de la punctul 5 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., referitoare la faptul că prima instanță nu a răspuns unor argumente considerate de recurentă esențiale (privind lipsa în gestiune în anul 2011, în valoare de 1.242.756 RON; cu privire la refuzul dreptului de a deduce TVA de 250.000 RON aferent achizițiilor efectuate în februarie 2014 de la societatea afiliată S. S.R.L.; cât privește achizițiile din anul 2010 de la 14 furnizori pentru care s-a refuzat dreptul de a deduce TVA în cuantum total de 546.993 RON), nu pot constitui critici subsumate acestui motiv de casare, ci doar motivului de casare referitor la nemotivarea hotărârilor judecătorești. Ca urmare, celelalte critici aduse de recurentă în cadrul acestui motiv de recurs sunt nefondate. 7.2.2. Motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. Așa cum s-a reținut mai sus, recurenta a invocat faptul că prima instanță nu a răspuns unor argumente considerate de recurentă esențiale (privind lipsa în gestiune în anul 2011, în valoare de 1.242.756 RON; cu privire la amortizări; cu privire la refuzul dreptului de a deduce TVA de 250.000 RON aferent achizițiilor efectuate în februarie 2014 de la societatea afiliată S. S.R.L.; cât privește achizițiile din anul 2010 de la 14 furnizori pentru care s-a refuzat dreptul de a deduce TVA în cuantum total de 546.993 RON). Recurenta a invocat faptul că majoritatea argumentelor nu au primit o dezlegare punctuală din partea instanței, au fost copiate paragrafe întregi din întâmpinare, iar datoria instanței de a demonta argumentele sale apărea cu atât mai pregnantă cu cât ele fuseseră confirmate prin raportul de expertiză. Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 din noul C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept. Totodată, omisiunea primei instanțe de a oferi o motivare, în condițiile art. 425 din noul C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunțare asupra acțiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv și considerente, ca elemente componente esențiale și obligatorii ale hotărârii judecătorești. Înalta Curte mai arată și că, în acord cu disp. art. 22 din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente. Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția a