ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2126/2024

Ședința publică din data de 11 aprilie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 21.09.2022, sub nr. x/2022, reclamanții A. S.R.L., B. și C. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Pentru Imigrări a Municipiului București au solicitat:

a) anularea actului administrativ nr. x/DIMB/S1/LAI din 09.02.2022 ("Actul Administrativ Ilegal") emis de IGI - DIMB;

b) constatarea dreptului reclamantei de a încadra în muncă cei doi administratori ai reclamantei pe funcțiile solicitate;

c) emiterea, în consecință, a avizelor de angajare pentru lucrători permanenți cu privire la aceștia;

d) atragerea răspunderii administrativ-patrimoniale a IGI-DIMB și obligarea acesteia la plata prejudiciului cauzat fiecărui administrator al reclamantei, și anume salariul brut minim național pe economie de 2.550 RON pe lună de întârziere din momentul emiterii actului administrativ ilegal (09.02.2022) și până la emiterea avizelor de muncă aferente, având în vedere că aceștia dețin această funcție și nu pot fi remunerați conform legii, în contul bancar x deschis la D., titular E. - Cabinet de Avocat.

Prin sentința civilă nr. 2495 din 27 decembrie 2022, Curtea de Apel București a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au formulat recurs reclamanții A. S.R.L., B. și C., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, s-a arătat, în esență, că sentința recurată a fost dată cu aplicarea greșită a următoarelor norme de drept material:

- art. 4 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 25/2014;

Societatea recurentă susține că sunt îndeplinite cerințele acestui articol, întrucât, așa cum rezultă din dovezile atașate cererii de recurs, desfășoară activitatea de contabilitate a firmei pe teritoriul României compatibilă cu funcția de administrator societate.

Controlul IGI - DIMB invocat de instanța de fond cu privire la verificarea activității de la sediul social este lipsit de obiect deoarece la sediul social nu se desfășoară activitate, conform certificatului constatator. De altfel, verificările din teren ale IGI - DIMB nu puteau niciodată să constate că la sediul social se desfășoară activitate, întrucât certificatul constatator precizează că societatea desfășoară activitate la terți, nu la sediul social. După cum a arătat, activitatea de contabilitate a firmei se desfășura la Oradea, conform contractului de contabilitate și a declarațiilor fiscale depuse la ANAF de către contabil.

- art. 28 alin. (2)

1

din O.G. nr. 25/2014 (cu privire la obligația de comunicare);

Instanța de fond a reținut că modalitatea în care a acționat pârâtul în realizarea verificărilor este validată de prevederile art. 28 alin. (2)

1

și alin. (2)

2

din O.G. nr. 25/2014.

Or, norma legală pe care se bazează instanța de fond a fost încălcată de către IGI - DIMB, întrucât acesta din urmă nu a comunicat societății ce informații sunt necesare.

Efectuarea unui control/verificări pe teren neanunțat(ă) anterior sau ulterior nu echivalează cu o comunicare.

Conform art. 28 alin. (2)

1

din O.G. nr. 25/2014, IGI - DIMB ar fi trebuit să-i comunice anterior controlului ce informații sunt necesare, astfel încât acest articol să fie respectat, iar reprezentanții societății recurente să fie prezenți la sediu și să pregătească documentele necesare.

Așa cum a arătat și prin răspunsul la întâmpinare, societatea recurentă a aflat că s-a efectuat un control de către IGI-DIMB, abia în cursul procesului.

Este adevărat că în actul administrativ atacat se regăsește afirmația "(...), urmare a verificărilor efectuate în teren (...)", însă, a ignorat respectiva afirmație, apreciind că s-a strecurat o eroare materială în dosarul său, dându-se copy-paste acelui paragraf de la un alt dosar.

- art. 154 și art. 163 C. proc. civ., aplicabile în completarea art. 28 alin. (2)

1

din O.G. nr. 25/2014;

Susține că IGI-DIMB nu a respectat niciuna din modalitățile de comunicare prevăzute de art. 154 și art. 163 C. proc. civ. (respectiv, comunicare prin agenți IGI-DIMB finalizată prin dovadă de înmânare, comunicare prin poștă cu scrisoare recomandată și confirmare de primire, în plic închis sau prin e-mail, comunicare prin depunere în cutia poștală și întocmire de proces-verbal cu privire la circumstanțele comunicării), astfel că, în mod defectuos, pârâtul a constatat prin proces-verbal că "la momentul controlului nu a putut fi contactat niciun reprezentant al societății comerciale motiv pentru care am luat legătura cu vecinul de palier, F.". Simpla prezență a agenților IGI-DIMB în incinta sediului social nu echivalează cu vreo "dovadă de comunicare", așa cum cere art. 28 alin. (2)

1

din O.G. nr. 25/2014.

- art. 13 C. proc. civ. în completarea art. 28 alin. (2)

1

din O.G. nr. 25/2014 (obligația de comunicare);

Susține că art. 28 alin. (2)

1

din O.G. nr. 25/2014 prevede obligația IGI-DIMB de a comunica societății ce informații suplimentare sunt necesare tocmai pentru ca aceasta să se apere în cazul unui iminent refuz din partea autorității. Or, necomunicându-i ce informații suplimentare sunt necesare, i s-a încălcat dreptul la apărare în cadrul procedurii necontencioase a emiterii avizului de angajare.

Precizează că o astfel de comunicare pur și simplu nu a existat.

- art. 28 alin. (2)

1

din O.U.G. nr. 25/2014 (caracterul necorespunzător al documentelor);

În opinia recurenților, nu poate fi acceptată interpretarea instanței de fond în sensul că "documente și informații necorespunzătoare" ar însemna "documente și informații insuficiente", de vreme ce cuvintele "necorespunzător" și "insuficient" au înțeles diferit.

- art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014;

Deși instanța de fond lasă de înțeles că art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014 este insuficient pentru probarea în cauza de față a îndeplinirii condiției de la art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, totuși, acest articol prevede expres ce documente trebuie depuse, iar orice altă interpretare că ar fi necesare și alte documente, reprezintă o adăugare la lege, IGI-DIMB substituindu-se legiuitorului.

- art. 3 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 51/1995;

Instanța de fond consideră suspect faptul că la sediul avocatului se regăsesc sediile sociale a mai multor societăți comerciale. Or, acest drept este o competență fundamentală a profesiei de avocat, conform art. 3 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 51/1995. Legea nu permite desfășurarea de activități la sediul social, dacă acesta este la avocat, ci doar la terți.

De aceea, este legal și posibil, ca un cabinet de avocatură să aibă la sediul acestuia, sediile sociale a mai multor societăți - clienți, fără a genera suspiciuni, deoarece niciuna nu poate desfășura activitate acolo.

- art. 8 din H.G. nr. 639/2007;

În condițiile în care, la sediul social al societății recurente nu există străini sau persoane care au ca preocupări traficul ilegal de persoane, consideră că, în speță, nu sunt întrunite ipotezele de la art. 8 din H.G. nr. 639/2007.

Astfel, art. 8 din H.G. nr. 639/2007, interpretat per a contrario, interzice efectuarea unui control IGI-DIMB la sediul social al societății recurente, deoarece ipotezele necesare nu se regăsesc în cauza de față.

Intimatul-pârât Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția pentru Imigrări a Municipiului București a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, pentru apărările dezvoltate la dosar.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a se casa sentința atacată și a se trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Se reține din expunerea rezumativă prezentată la pct. 1 al prezentei decizii, că demersul judiciar inițiat de reclamanții din prezenta cauză, structurat pe patru capete de cerere, vizează, în realitate, în principal, constatatarea refuzului nejustificat al pârâtului de acordare a avizului de angajare pentru reclamanți, astfel cum a fost solicitat de către reclamantă, în sensul definit de art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, iar în subsidiar, solicitarea privind atragerea răspunderii administrativ-patrimoniale a pârâtului.

Respingând cererea de chemare în judecată, prima instanță a reținut, în esență, că refuzul pârâtului nu a fost unul nejustificat, de vreme ce nu era îndeplinită una din condițiile legale, respectiv s-a dovedit că societatea solicitantă nu avea niciun fel de activitate la sediul arătat, acolo fiind sediul și al altor 7 societăți, ceea ce a dat naștere unei îndoieli.

Recurenții-reclamanți au criticat această soluție, din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că instanța de fond a încălcat o serie de dispoziții legale, astfel cum a argumentat în cuprinsul memoriului de recurs, insistând, în mod special, asupra raționamentului expus prin sentința atacată fundamentat pe faptul că modalitatea în care a acționat pârâtul în realizarea verificărilor este validată de prevederile art. 28 alin. (2)

1

și alin. (2)

2

din O.G. nr. 25/2014, raționament care este eronat, întrucât norma legală pe care se bazează instanța de fond a fost încălcată de către pârât, de vreme de acesta nu a comunicat reclamantei ce documente suplimentare sunt necesare, încălcându-i-se astfel, dreptul la apărare în procedura necontencioasă. În plus, efectuarea unui control/verificări pe teren neanunțat(ă) anterior sau ulterior nu echivalează cu o comunicare.

Înalta Curte constată că aceste critici sunt fondate.

Pentru a răspunde acestor motive de nelegalitate, Înalta Curte reține că, la data de 31.12.2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, prin avocat, obținerea avizelor de angajare în muncă pentru reclamanții C. și B., cetățeni pakistanezi, pe funcțiile de administrator societate, cod COR 242111.

Prin adresa nr. x/09.02.2022, a cărei anulare se solicită în cauză, pârâtul a comunicat reclamantei faptul că nu sunt îndeplinite condițiile admiterii cererii și a decis neacordarea avizelor de angajare solicitate întrucât condiția generală impusă de art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2004, potrivit căreia "angajatorul persoană juridică, ... desfășoară pe teritoriul României activități compatibile cu funcția pentru care se solicită încadrarea în muncă a străinului" nu este îndeplinită, în fapt, urmare a verificărilor efectuate în teren și a documentelor depuse la dosar rezultând că societatea nu desfășoară efectiv nicio activitate pe teritoriul României.

Din referatul întocmit de lucrătorii instituției pârâte, la data de 09.02.2021, rezultă, așadar, că refuzul acordării avizelor solicitate a avut în vedere verificările efectuate de către pârât la sediul social al reclamantei la adresa indicată în certificatul constatator, în urma cărora s-a constatat că "la adresa mai sus menționată s-a identificat un apartament situat într-un bloc de locuințe. În timpul verificării, nu au fost identificate documente/mențiuni privind destinația acestuia ca sediu al unei societăți comerciale sau cabinet de avocatură. La momentul controlului nu a putut fi contactat niciun reprezentant al societății comerciale. În concluzie, în urma verificării, nu s-a putut stabili faptul că societățile comerciale care fac obiectul verificărilor desfășoară efectiv activitate". De asemenea, în urma verificărilor efectuate în evidențele pârâtului, s-a constatat că, la sediul social al reclamantei figurează înregistrate cu sediu social alte 7 societăți comerciale pentru care avocatul reclamantei a solicitat eliberarea avizelor de angajare în muncă, pentru diferiți cetățeni de origine arabă.

Înalta Curte are în vedere că dispozițiile art. 28 alin. (2)

1

din O.G. nr. 25/2014 prevăd că "În cazul în care informațiile sau documentele furnizate, pe care se întemeiază cererea pentru eliberarea avizului de angajare/detașare sunt necorespunzătoare, Inspectoratul General pentru Imigrări comunică solicitantului ce informații suplimentare sunt necesare și stabilește un termen rezonabil pentru trimiterea acestora, dar nu mai mult de 30 de zile. Termenele prevăzute la alin. (2) se suspendă până la primirea de către Inspectoratul General pentru Imigrări a informațiilor sau a documentelor suplimentare necesare. Dacă nu au fost furnizate informațiile sau documentele suplimentare până la termenul prevăzut, cererea poate fi respinsă.", iar dispozițiile art. 28 alin. (2)

2

din aceeași ordonanță prevăd că "Soluționarea cererilor pentru eliberarea avizului de angajare/detașare se realizează cu luarea în considerare a circumstanțelor specifice fiecărui caz în parte, respectând principiul proporționalității.".

Aplicând aceste dispoziții legale la situația de fapt anterior reținută, Înalta Curte constată din verificarea documentație care a stat la baza emiterii actului administrativ contestat că, în procedura de verificare a cererilor, prin adresa nr. x/02.02.2022, pârâtul i-a comunicat reclamantei că, pentru verificarea îndeplinirii tuturor condițiilor impuse de legislația în vigoare, pentru eliberarea avizelor de angajare în cauză sunt necesare verificări suplimentare, astfel că termenul limită de soluționare a fost prelungit cu 15 zile, în conformitate cu art. 28 alin. (2) din O.G. nr. 25/2014, respectiv până la data de 15.02.2022.

Așadar, prin adresa antereferită, singura în acest sens, pârâtul a comunicat reclamantei doar că sunt necesare verificări suplimentare cu prelungirea corespunzătoare a termenului de soluționare a cererilor, fără a-i comunica, însă, și ce informații suplimentare sunt necesare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 28 alin. (2)

1

din O.G. nr. 25/2014.

În acest context, deși judecătorul fondului avea obligația de a verifica îndeplinirea cerințelor impuse de art. 28 alin. (2)

1

din O.G. nr. 25/2014, respectiv de a verifica dacă pârâtul i-a cerut reclamantei informații suplimentare cu privire la sediul unde urma să își desfășoare activitatea societatea, Înalta Curte observă că judecătorul nu a procedat astfel, reținând doar că, în realitate, dispozițiile art. 28 alin. (2)

1

și alin. (2)

2

din O.G. nr. 25/2014 permit pârâtului, în situații particulare, care implică existența unor suspiciuni de fraudă, solicitarea oricăror înscrisuri necesare dovedirii aspectelor invocate prin înscrisurile depuse de solicitant, cât și verificarea directă a acestora.

În acest mod, a fost încălcat dreptul părților la un proces echitabil, fiindu-le cauzată recurenților-reclamanți o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză.

Prin urmare, instanța de fond, astfel cum dispune expres art. 501 din C. proc. civ., va judeca din nou cererea de chemare în judecată, conform considerentelor din prezenta decizie de casare.

În raport cu această soluție nu se mai impune analizarea celorlalte critici care se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanță cu ocazia rejudecării cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanții C., B. și A. S.R.L., va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de C., B. și A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 2495 din data de 27 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 11 aprilie 2024.