ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1681/2023

Ședința publică din data de 23 martie 2023

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată la data de 20 iulie 2018, sub nr. x/2022 pe rolul Tribunalului Giurgiu, secția civilă, reclamantul UAT Oras Bolintin Vale prin Primar a solicitat. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei anularea deciziei privind soluționarea contestației și a procesului-verbal de constatare a neregulilor inregistrat sub nr. x/30.06.2022 si a notei de neconformitate nr. x/09.05.2022.

Prin sentința civilă nr. 454/2022/CAF pronunțată în data de 1 noiembrie 2022, Tribunalul Giurgiu, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de judecată a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal.

În motivarea soluției, a reținut că potrivit prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său, iar reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.

În cauză, tribunalul a constatat că sunt incidente prevederile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ enunțate mai sus, întrucât reclamanta este o instituție publică, iar pârâtul își are sediul în municipiul București.

Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 21/2023 pronunțată la 10 ianuarie 2023, a admis excepția de necompetență teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul UAT Oras Bolintin Vale prin Primar a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei, în favoarea Tribunalului Giurgiu, a constat că hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța în drept să hotărască asupra conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul cauzei a precizat că, sesizarea instanței de contencios administrativ în temeiul art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 nu este asemănătoare celei reglementate de teza a II-a a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 deoarece în acest din urmă caz instanța este sesizată de autoritatea publică, astfel cum este ea definită prin art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 (organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public), în vreme ce în ipoteza în care instanța de contencios administrativ este sesizată în temeiul art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 de o persoană juridică de drept public, aceasta nu acționează (în cadrul raportului juridic concret dedus judecății) în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public.

În lumina celor mai sus expuse, Tribunalul București s-a declarat necompetent să soluționeze cauza de contencios administrativ deschisă în temeiul art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 de beneficiarul persoană juridică de drept public, nemulțumit de actul autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, competența teritorială aparținând instanței de la sediul beneficiarului reclamant în temeiul art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, cu trimitere la art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, aplicabil în temeiul art. 5 alin. (3) din C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, art. 134 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează să pronunțe regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei și dispozițiile legale incidente pricinii, reținând că este vorba despre un conflict negativ de competență tipic.

Obiectul demersului judiciar inițiat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Bolintin Vale vizează Decizia privind soluționarea contestației și a procesului-verbal de constatare a neregulilor înregistrat sub nr. x/30.06.2022 și a notei de neconformitate nr. x/09.05.2022.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență de față vizează norma de drept aplicabilă situației deduse judecății, din perspectiva competenței teritoriale de soluționare a cauzei.

Tribunalul Giurgiu, prima instanță sesizată, a reținut că în cauză se contestă acte administrative emise în cadrul unei finanțări nerambursabilă din partea Uniunii Europene, iar reclamanta se încadrează în teza a II-a a art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, aspecte în raport de care instanța competentă teritorial să soluționeze contestația reclamantei este Tribunalul București, secția contencios administrativ și fiscal.

În schimb, Tribunalul București a reținut că sesizarea instanței de contencios administrativ în temeiul art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 nu este asemănătoare celei reglementate de teza a II-a a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, deoarece în acest din urmă caz instanța este sesizată de autoritatea publică, astfel cum este definită în art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, în timp ce în ipoteza în care instanța de contencios administrativ este sesizată în temeiul art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 de o persoană juridică de drept public, aceasta nu acționează (în cadrul raportului juridic concret dedus judecății) în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public.

În fine, Tribunalul București a apreciat că prin susținerea tezei contrare celei desprinse din raționamentul expus se ajunge în situația în care se creează în privința sa, pe cale jurisprudențială, o competență specială în domeniul contestării neregulilor reglementate prin O.U.G. nr. 66/2011, contrar voinței legiuitorului.

Așadar, instanțele aflate în conflict au exprimat opinii diferite în ceea ce privește consecințele pe care le atrage calitatea reclamantului instituție publică de persoană vătămată prin actul administrativ contestat, asupra instanței competente să judece cauza.

Înalta Curte reține că potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, forma în vigoare în perioada de referință, "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului."

Din textul de lege enunțat rezultă că legiuitorul a instituit o competență teritorială exclusivă, stabilind că, în situația în care reclamanta din cauză are calitatea de instituție publică, aceasta se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului, în speță pârâtul având sediul în municipiul București. Astfel, este de observat că norma cuprinsă în art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 nu prevede nicio distincție în funcție de obiectul litigiului ori de calitatea în care reclamantul acționează - aceea de emitent ori destinatar al unui act administrativ, elementul esențial în determinarea competenței teritoriale de soluționare a cauzei fiind reprezentat de calitatea reclamantului de autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora.

În acest sens Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, care, definind noțiunea de "instituții publice locale", a statuat după cum urmează:

"denumirea generică, incluzând comunele, orașele, municipiile, sectoarele municipiului București, județele, municipiul București, instituțiile și serviciile publice din subordinea acestora, cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanțare a activității acestora".

Pornind de la această definiție, căreia i se circumscrie reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Bolintin Vale în calitate de instituție publică locală, Înalta Curte apreciază că în cauză sunt aplicabile, sub aspectul competenței teritoriale de soluționare a cauzei, prevederile tezei a II-a a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care atribuie competența de soluționare a cauzei în favoarea pârâtului.

Cum legiuitorul nu instituie vreo distincție în stabilirea competenței teritoriale de soluționare a cauzei în funcție de calitatea în care reclamantul acționează, orice altă interpretare în raport cu alte aspecte, ce excedează textului de lege aplicabil, nu poate dobândi efecte juridice, cu atât mai mult cu cât competența teritorială la care se referă art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este una exclusivă, de la care nici părțile și nici instanța nu pot deroga.

În egală măsură, Înalta Curte observă că prevederile art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, de asemenea nu disting în funcție de obiectul litigiului ori de calitatea pârâtului chemat în judecată, făcând trimitere la norma generală de competență cuprinsă în Legea nr. 554/2004.

Ca urmare, deși în cauza pendinte reclamanta acționează în calitate de persoană vătămată printr-un act administrativ emis de o autoritate publică, iar nu ca emitent al unui act administrativ, în regim de putere publică, Înalta Curte constată că, în lipsa unor distincții în textul de lege care reglementează competența, în ipoteza în care o instituție publică are calitatea de reclamantă într-o acțiune în contencios administrativ, aceasta trebuie să se adreseze instanței de la sediul sau domiciliul pârâtului, art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, aplicabil în speță, instituind o normă de competență teritorială exclusivă în favoarea acestei instanțe.

Aceeași concluzie se desprinde și din interpretarea istorico-teleologică a dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 212/2018, întrucât prin stabilirea competenței exclusiv în favoarea instanței de la domiciliul reclamantului persoană fizică sau juridică de drept privat, s-a urmărit realizarea unei distribuții corecte și clare a cauzelor între instanțe de pe același palier, evitându-se încărcarea unora în detrimentul celorlalte; eliminarea introducerii aceleiași cereri la mai multe instanțe diferite, cereri repetitive, cu sute de reclamanți care fac imposibilă verificarea acestora, ajungându-se astfel la soluții diferite; precum și o reducere a cheltuielilor procedurale.

Așadar, aplicarea în speță a tezei I a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este exclusă, aceasta reprezentând o normă specială, de strictă aplicare, deoarece privește situația reclamanților persoane fizice sau juridice de drept privat, în speță competența teritorială fiind stabilită prin raportare la prevederile tezei a II-a a art. 10 alin. (3) din același act normativ, care reglementează în mod expres ipoteza reclamantei instituție publică.

În acest context, în considerarea calității de instituție publică a reclamantei Unitatea Administrativ Teritorială Bolintin Vale și a locului situării sediului pârâtului Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației - Direcția Generală Programul Operațional Regional - Autoritatea de Management POR (AM POR), Înalta Curte constată că instanța competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze prezenta cauză este tribunalul aflat în circumscripția teritorială a municipiului București.

Câtă vreme reclamanta este o instituție publică, în accepțiunea normelor legale anterior evocate, iar calitatea acesteia criteriul în temeiul căruia se stabilește instanța competentă sub aspect teritorial, conform prevederilor Legii nr. 554/2004 la care face trimitere în mod expres art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, nu se poate considera că se creează Tribunalului București, pe cale jurisprudențială, o competență specială în acest domeniu, contrar voinței legiuitorului.

Față de toate considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

În materia contestației la executare, se reține că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispozițiile art. 373 alin. (2) din același cod, ca fiind judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea.

Din dispozițiile art. 452 și urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin poprire, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află sediul sau domiciliul terțului poprit, căruia i se comunică adresa de înființare a popririi conținând interdicția de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligației ce se execută silit.

Potrivit art. 453 din același cod, poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Bolintin Vale, prin primar, în contradictoriu cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației - Direcția Generală Programul Operațional Regional - Autoritatea de Management POR (AM POR), în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 23 martie 2023.