ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1672/2023

Ședința publică din data de 23 martie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 2 februarie 2021 sub nr. x/2021 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară a formulat contestație împotriva rezoluției pronunțate în dosarul nr. x, solicitând instanței reevaluarea sesizării în raport de cercetările penale efectuate defectuos in dosarul nr. x/2019.

Prin sentința civilă nr. 129 pronunțată la 23 iunie 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția nulității, invocată prin întâmpinare, ca neîntemeiată și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta INSPECȚIA JUDICIARĂ, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 129 pronunțate la 23 iunie 2021 de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a promovat cale de atac A., care a solicitat casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii, în sensul anulării rezoluției pronunțate în dosarul x de către Inspecția Judiciară.

După expunerea istoricului speței, recurentul a susținut că plângerea împotriva rezoluției pronunțată in Dosar C -20-1711 de către Inspecția Judiciara vizează abuzurile săvârșite atât de agenții de poliției secției 2 Iași, cât și a procurorului de caz - B. - care răspunde de pronunțarea soluțiilor si cercetarea plângerilor cetățenilor de pe zona unde locuiesc.

Soluția la plângerea adresata Inspecției Judiciare viza soluțiile părtinitoare si subiective pronunțate de către acesta procuror și de către agentul de politiei de "zonă" care au efectuat cercetările la plângerile formulate de reclamantului care, deși erau susținute cu probe (înscrisuri, martori, înregistrări audio-video), au fost ignorate de cei care ar fi trebuit sa vegheze la protecția persoanei, la apărarea drepturilor acesteia.

Prin pronunțarea unor soluții părtinitoare, învinuiți au fost încurajați să comită si alte infracțiuni, care au condus la decesul soției sale supusă agresiunilor învinuiților C., D. și E..

Mai mult, lacunele anchetelor au fost constatate si de către autoritățile judiciare. Astfel din cauza lipsurilor și carențelor voit judiciare sa dispus completarea cercetărilor, dar acest procuror de caz, desi era obligat sa renalizeze si sa cerceteze cauzele, a dispus clasarea lor sub diferite motive.

Susține că, a fost amendat si obligat la plata cheltuielilor de judecată, context în care a cerut Inspecției Judiciare sa analizeze, sa cerceteze si să reia cercetarea dosarelor supuse controlului judiciar.

Nenumăratele probleme pe care le-a avut sunt din cauza polițiștilor care nu își fac datoria, a procurorului de caz, a magistraților, care nu vor sa îi facă dreptate și care nu îl ascultă, nu doresc să analizeze probele pe care le-a depus la dosar în toate cauzele civile si penale care s-au judecat sau care sunt în curs de soluționare. Afirmă că judecători ascultă de îndrumările polițiștilor și a procurorilor, iar omul și viața nu au nici o valoare in fata lor, nici probele si nici dovezile de care se folosește o persoana în apărarea sa sau în dovedirea adevărului ca ei tot fac ce vor și din aceste motive a crescut rata abuzurilor și infracționalităților sa agravat.

Considerându-se lezat în drepturile sale de cetățean european, s-a adresat cu contestație Curții de Apel București, dar în urma "analizei" contestației curtea a hotărât că acțiunea sa este lipsită de temei, întrucât pârâta Inspecția Judiciara nu analizează si nu poate anula o dispoziție judecătorească "ci analizează abaterile săvârșite de către procurori si magistrații".

Recurentul - reclamant precizează că prin acțiune a solicitat să se analizeze activitatea procurorului de caz în dosarele care i-au fost înaintate spre cercetare în care in ciuda dovezilor certe a favorizat infractorii.

Prin Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară la art. 3. - sunt prevăzute atribuții privind activitatea si conduita judecătorilor si procurorilor, inclusiv a celor care sunt membri ai Consiliului Superior al Magistraturii sau inspectori judiciari, precum și a magistratilor-asistenți de la Înalta Curte de Casatie și Justiție. În legea nr. 303/2004 sunt menționate și sancționate abaterile disciplinare ale magistraților, iar art. 247 alin. (2) din Codul muncii definește abaterea disciplinară.

Potrivit doctrinei abaterea disciplinară săvârșită de un magistrat este fapta acestuia de încălcare, cu vinovăție, a normelor legale și regulamentare ce guvernează statutul magistratului și activitatea de înfăptuire a actului de justiție. Elementele constitutive ale abaterii disciplinare - existența unei conduite ilicite, prin care se încălcă obligațiile de serviciu sau normele de conduită stabilite prin legi, hotărâri sau regulamente; existența unei legături de cauzalitate între fapta comisă și valoarea socială lezată.

In concluzie, rezoluția contestata este nemotivata in fapt si de drept in condițiile legii, fiindcă inspectorul judiciar F. a fost prins falsificând realitatea dosarului nr. x/2015. Deoarece inspectorii judiciari sunt magistrați in cadrul instantei disciplinare a Consiliului Superior al Magistraturii, aceștia se supun în consecința numai legii, cf. art. 124 din Constituția României

Soluția de clasare este nelegala si neîntemeiată fiindcă este dovedită a fi in flagrant mincinoasă de rea-credință, definita cf. art. 99 t) si art. 99

A

1(1) din Legea 303/2004 privind statutul magistraților

Magistratul este obligat sa motiveze în fapt și de drept hotărârea în condițiile legii, respectiv art. 425 (1) b) și art. 22 din C. proc. civ., altfel hotărârea este lovită de nulitate de drept conform art. 174-179 din C. proc. civ.. Mai mult, autoritățile publice sunt obligate sa soluționeze petițiile potrivit art. 51 (4) din Constituția României si conform O.U.G. nr. 27/2002 privind reglementare a activității de soluționare a petițiilor, nu să mintă in scopul de a refuza sa le soluționeze, ceea ce constituie infracțiunile de serviciu, infracțiunile de fals în înscrisuri, după caz infracțiunile de împiedicarea înfăptuirii justiției.

Refuzul de a soluționa o petiție în cazul magistraților constituie abatere disciplinară gravă conform art. 99 f) din Legea 303/2004 privind statutul magistraților "refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu", cu precizarea ca săvârșirea infracțiunilor de falsuri în inscrisuri de către inspectorii judiciari nu constituie un refuz justificat, ci altă abatere disciplinara grava cf. art. 99 r) din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraților "lipsa totala a motivării hotărârilor judecătorești sau actelor judiciare ale procurorului, in condițiile legii".

Pe cale de consecință, a solicitat admiterea acțiunii asa cum a fost formulata, desființarea rezoluției C 20-1711, conform. art. 47 (6) b) din Legea 317/2004 privind CSM, întrucât este nelegala si netemeinica si in consecință nulă de drept potrivit art. 174-179 din C. proc. civ. și art. 49 din Legea 317/2004 privind CSM respectiv art. 28 din Legea 544/2004, si sa să se trimită dosarul pentru continuarea procedurii disciplinare, in judecata instanței disciplinare a Consiliului Superior al Magistraturi.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare în cadrul căreia, a invocat, în principal excepția nulității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

În ceea ce privește calea de atac ce poate fi declarată împotriva unei hotărâri pronunțate în materia contenciosului administrativ, Înalta Curte constată ca fiind incidente dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, conform cărora " Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare", această cale de atac fiind, de altfel, corect menționată în dispozitivul hotărârii recurate.

Un alt argument ce poate fi adus în sprijinul exercitării căii de atac a recursului într-o situație, cum este cea în speță, este cel legat de competența instanțelor în materia contenciosului administrativ.

Astfel, potrivit art. 96 pct. 1 C. proc. civ., curțile de apel judecă, în primă instanță, cererile în materia contenciosului administrativ și fiscal, potrivit legii, iar conform art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

De asemenea, art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 prevede că "Recursul împotriva sentințelor pronunțate de tribunalele administrativ- fiscale se judecă de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, iar recursul împotriva sentințelor pronunțate de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel se judecă de secția contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dacă prin lege organică nu se prevede altfel".

Dacă s-ar accepta punctul de vedere al reclamantului s-ar nesocoti dispozițiile C. proc. civ. care prevăd expres că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de recurs și ar însemna ca instanța supremă să soluționeze apelul, cale ordinară de atac, ce nu este dat de lege în competența sa.

Față de aceste considerente, având în vedere, deopotrivă, și soluția adoptată în ședința judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal din 28 octombrie 2013, când s-a stabilit că judecarea apelului este incompatibilă cu specificul materiei contenciosului administrativ, reține că, în conformitate cu prevederile art. 97 alin. (1) C. proc. civ. raportat la prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004, împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de Curțile de Apel, ca instanțe de contencios administrativ, se poate exercita calea extraordinară de atac a recursului.

Analizând astfel criticile aduse de reclamant sentinței pronunțate de Curtea de Apel București, în materia contenciosului administrativ, Înalta Curte, având în vedere dispozițiile art. 22 alin. (4) și art. 152 C. proc. civ., constată că acestea pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., partea invocând nemotivarea hotărârii și încălcarea dispozițiilor legale, prin faptul că, magistrații nu doresc să afle adevărul, deși a solicitat redeschiderea dosarului vizând decesul soției sale și verificarea activității procurorului de caz. Recurentul-reclamant a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. art. 174-179 din C. proc. civ., art. 49 din Legea 317/2004 privind CSM și art. 28 din Legea 544/2004.

Pe cale de consecință, cererea de apel formulată de către reclamant conține suficiente elemente care să permită instanței să califice calea de atac formulată drept recurs și să analizeze criticile care se subsumează motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Înalta Curte, urmează ca, în raport de dispozițiile art. 22 alin. (4) și art. 152 C. proc. civ., dar și de considerentele Deciziei ÎCCJ nr. 19/2016 (Complet RIL) publicată în Monitorul Oficial nr. 103 din 6 februarie 2016, să califice drept recurs calea de atac formulată în cauză.

În ceea ce privește excepția nulității recursului

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de către intimata Inspecția Judiciară, Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată, întrucât prin cererea de recurs, reclamantul a formulat critici care pot fi circumscrise formal motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., astfel că nu se poate reține lipsa motivelor în sensul prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Instanța de fond, prin hotărârea ce face obiectul prezentului recurs, a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată, reținând în esență că nu sunt realizate condițiile impuse de lege pentru declanșarea cercetării disciplinare față de magistratul vizat de sesizare, întrucât nu s-a probat existența vreunei încălcări a drepturilor procesuale ale petiționarului și nici nu s-a identificat vreo greșeală a judecătorului, care să poată fi caracterizată ca fiind evidentă și neîndoielnică. Totodată, a precizat că Inspecția Judiciară nu îndeplinește rolul unei "suprainstanțe de control judiciar", care să intervină în activitatea judecătorului, în ipoteza în care reclamantul este nemulțumit de modalitatea, diferită de a sa, în care aceasta a interpretat și aplicat normele legale materiale sau procedurale.

Înalta Curte apreciază că soluția primei instanțe este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, raportat la actele ce compun dosarul.

Trecând la analizarea criticilor formulate de recurentul - reclamant, constată Înalta Curte că acesta a adus critici care pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ce reglementează situația când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, constată Înalta Curte că, în cadrul acestuia recurentul - reclamant a invocat în esență nemotivarea hotărârii, precum și faptul că instanța și-a însușit punctul de vedere al pârâtei Inspecția Judiciară.

Aceste critici nu pot fi reținute de instanța de control judiciar ce constată, contrar susținerilor recurentului, că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei, instanța de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se atât la susținerile părților, cât și la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au respins cererile părților.

Motivarea este de esența hotărârilor și este necesară pentru a o face înțeleasă și acceptată de părți, dar și pentru a permite instanței de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situației de fapt și a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

Analizând hotărârea pronunțată de prima instanță, Înalta Curte constată că deși soluția adoptată nu a fost amplu motivată, totuși nu există o contradicție între considerente sau între considerente și dispozitiv, prima instanță motivând în sensul respingerii acțiunii, considerentele reținute în fundamentarea soluției pronunțate nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reținut. Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Preluarea de către instanță a unora dintre argumentele unei părți pe care le-a considerat pertinente nu duce la concluzia că instanța nu a făcut o apreciere proprie a susținerilor părților și o analiză a probelor administrate, de vreme ce, în considerente, instanța a analizat probele administrate, a stabilit situația de fapt și a evocat normele de drept incidente pe care le-a aplicat în speța dedusă judecății, argumentele proprii judecătorului putând fi decelate cu ușurință din lecturarea sentinței.

Faptul că recurentul nu împărtășește raționamentul logico-juridic ce a fundamentat soluția primei instanțe, respectiv că instanța nu și-a însușit criticile recurentului, nu înseamnă că hotărârea este nemotivată.

Cel de al doilea motiv de casare invocat este prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Astfel, Înalta Curte reține că, în cuprinsul sesizării adresate Inspecției Judiciare recurentul - petiționar a invocat încălcarea atribuțiilor profesionale de către doamna judecător G. cu privire la modalitatea de soluționare a dosarului nr. x/2019 al Judecătoriei Iași.

Înalta Curte reține că, art. 46 alin. (2) teza finală din Legea nr. 304/2004 stabilește faptul că, verificările privind respectarea obligațiilor legale și regulamentare de către judecători trebuie să respecte principiile independenței acestora și supunerii numai legii, consacrate de art. 124 alin. (3) din Constituția României dar și de Legea nr. 303/2004.

Așadar, în cadrul procedurii disciplinare, nu este posibilă o analiză a legalității sau temeiniciei modului de soluționare a unei cauze, modul de interpretare si aplicare a normelor de drept material ori procesual neputând fi considerat "abatere de la îndatoririle de serviciu", nefiind posibilă cenzurarea acestora în cadrul contenciosului disciplinar.

Prin urmare, Inspecția Judiciară nu se poate substitui acestor proceduri judiciare prin cercetarea administrativă pe care o poate efectua conform competențelor legale prevăzute de art. 74 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii și potrivit art. 7 alin. (1), (2) din Regulamentul privind efectuarea lucrărilor de inspecție, potrivit cărora " Verificările efectuate de Inspecția Judiciară se desfășoară conform dispozițiilor art. 46 alin. (2), art. 67 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cu respectarea principiilor independenței judecătorilor și procurorilor, supunerii lor numai legii, precum și al autorității de lucru judecat."

Controlul exercitat de Inspecția Judiciară nu poate pune în discuție soluția pronunțată prin hotărârile judecătorești supuse căilor de atac prevăzute de lege, care pot fi verificate numai în cadrul și limitele date de principiul controlului ierarhic sau de instanțele de judecată", în caz contrar, s-ar încălca principiul independenței procurorului sau judecătorului, așa cum este stipulat de dispozițiile art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată și modificată, cu excepția situației în care procurorii își exercita funcția cu rea credință sau gravă neglijență".

În consecință, rezoluția de clasare atacată nu poate fi considerată nemotivată.

În mod legal a precizat judecătorul fondului că "Solicitările reclamantului din finalul cererii de chemare în judecată în sensul de a se dispune: redeschiderea dosarului (de urmărire penală), deshumarea defunctei H. (soția reclamantului), reluarea cercetarilor, efectuarea expertizei de specialitate și tragerea la răspundere a celor implicații in favorizarea infractorilor nu au nicio legătură cu obiectul prezentei cauze. Nici pârâta Inspecția Judiciară și nici prezenta instanță nu sunt organe de control judiciar, astfel că scopul prezentului demers judiciar nu poate consta în examinarea modului de efectuare a urmăririi penale în dosarul penal nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, cu atât mai puțin prezenta instanță nu poate dispune măsuri cu privire la o soluție pronunțată într-un dosar penal."

Invocarea de către reclamant a prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit cărora orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil și într-un termen rezonabil a cauzei sale, nu poate duce la o concluzie diferită, câtă vreme Înalta Curte nu constată existența unei încălcări a unei norme juridice interne, față de motivarea de către pârâtă a soluției date prin rezoluția atacată.

Instanța de contencios administrativ nu are atribuția efectuării verificărilor prealabile, nu se poate substitui procurorului de caz/judecătorului din dosar, procurorului ierarhic superior sau inspectorului judiciar, ci doar cenzurează legalitatea emiterii rezoluției de clasare sub aspect extrinsec (verificarea competenței organului disciplinar și a formalităților procedurii) și intrinsec (respectarea normelor juridice substanțiale în materie disciplinară).

Or, inspectorul judiciar a analizat sesizarea reclamantului și a răspuns în mod corespunzător și cu respectarea limitelor de competență aspectelor sesizate de recurentul - reclamant, soluția pronunțată de prima instanță reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, interpretând în mod corect dispozițiile anterior menționate, argumentele invocate în cadrul motivelor de recurs nefiind apte să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurentă, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va califica prezenta cale de atac ca fiind recurs, va respinge excepția nulității recursului și va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Califică prezenta cale de atac ca fiind recurs.

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 129 pronunțate la 31 ianuarie 2022 de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 23 martie 2023.