ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1588/2023

Ședința publică din data de 21 martie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea formulată de reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Pius Brînzeu Timișoara, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației - Direcția Generală Programul Operațional Regional - Serviciul Constatare Nereguli și Antifraudă, a solicitat anularea notei de constatare emisă de pârâtul Minister pentru suma de 7.200.095,87 RON.

Reclamanta a formulat și cerere de chemare în garanție contra Ministerului Sănătății, întrucât suma a fost rambursată ministerului.

Prin sentința civilă nr. 661 din data de 22 aprilie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea și cererea de chemare în garanței ca nefondate.

Împotriva sentinței civile nr. 661 din data de 22 aprilie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Pius Brînzeu Timișoara, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5,6 și 8 C. proc. civ.

A solicitat admiterea recursului, și, în principal, casarea hotărârii atacate iar în temeiul art. 20 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 554/2004, să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel București și în subsidiar, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, să se admită acțiunea și să se dispună anularea Deciziei nr. 200/26.03.2020 privind soluționarea contestației înregistrate la M.L.P.D.A sub nr. x/26.02.2020 și, în consecință, anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/31.12.2019 emise de Serviciul Constatare Nereguli și Antifraudă din cadrul Direcției Generale Programul Operațional Regional a M.L.P.D.A, să fie obligat intimatul la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului s-a susținut că prin sentința civilă recurată, Curtea de Apel București a respins acțiunea având ca obiect anularea deciziei de soluționare a contestației formulate împotriva Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/31.12.2019, act administrativ prin care s-a aplicat o corecție financiară de 25% pentru cele două pretinse nereguli reținute în sarcina SPITALULUI CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ "PIUS BRÂNZEU" TIMIȘOARA (denumit în continuare "SCJUPB Timișoara"), și anume: (i) restricționarea accesului operatorilor economici la procedura de achiziție de Echipamente medicale prin impunerea unor criterii de selecție și specificații tehnice ilegale și/sau discriminatorii; (ii) nepermiterea ofertării pentru un număr limitat de loturi la procedura de achiziție de Echipamente medicale.

Considerentele care au condus la adoptarea soluției pronunțate rezidă pe de-o parte, în împrejurarea că autoritatea competentă în speță să constate și să sancționeze neregulile apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și fondurilor publice naționale aferente este Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării Și Administrației prin Direcția Generală Programul Operațional Regional, iar pe de altă parte, în faptul că nedivizarea pe loturi ar echivala cu neasigurarea concurenței între operatorii economici la procedura de achiziție publică.

Din motivarea hotărârii lipsește complet însă orice analiză a criticilor de nelegalitate referitoare la inexistența primei nereguli și, de asemenea, orice examinare a argumentelor prin care reclamantul a învederat că din rațiuni ce țineau de siguranța pacienților internați la ATI contractului de achiziție a echipamentelor medicale nu putea fi divizat pe loturi.

Totodată, statuând în sensul legalității Deciziei de soluționare a contestației nr. 200/26.03.2020 și a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/31.12.2019, prima instanță a ignorat înscrisurile aflate la dosarul cauzei din care rezulta că SCJUPB Timișoara a respectat art. 183 din O.U.G. nr. 34/2006 pretins nesocotit la întocmirea anunțului de participare și a documentației de atribuire.

În cauză sunt incidente motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ., precum și de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. hotărârea judecătorească fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a art. 2 alin. (1) lit. a), n) și x) și art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, art. 2 alin. (1) lit. a), art. 176, art. 183 din O.U.G. nr. 34/2006, art. 7, art. 10 și art. 11 din H.G. nr. 925/2006 și Anexa 1 Partea 1 lit. a) pct. 9 la O.U.G. nr. 66/2011.

Motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.:

"prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității" și de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.:

"hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază".

Prin sentința civilă nr. 661/22.04.2021 Curtea de Apel București a respins cererea de chemare în judecată fără să cerceteze aceste motive de nelegalitate asupra cărora fusese învestită în mod expres să se pronunțe și care vizau inexistența primei nereguli stabilite de autoritatea de management.

Din lectura hotărârii recurate se poate observa că nu este redat raționamentul logico-juridic pentru care au fost respinse aceste argumente decisive prevalate de reclamant, nu conține nicio statuare privitoare la modalitate de derulare a procedurii de achiziție publică din perspectiva art. 183 din O.U.G. nr. 34/2006 și nu cuprinde considerente prin care să fi fost înlăturate criticile de fond aduse actului administrativ atacat.

Cu toate că instanța de judecată nu trebuie să răspundă tuturor argumentelor invocate de către părți, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în repetate rânduri că argumentele decisive pentru soluționarea cauzei vor trebui, totuși, să își găsească reflectarea în hotărâre și că noțiunea de "proces echitabil" în sensul art. 6 din Convenție "impune ca o jurisdicție internă să examineze efectiv problemele esențiale ce-i sunt supuse examinării" (CEDO, cauza Helle contra Finlanda, 19 decembrie 1997, par. 59,60; cauza Hiro Balani c. Spaniei, Hotărârea din 09.12.1994, par. 28).

Cu privire la caracterul esențial sau decisiv al argumentelor prezentate de către părți, Curtea Europeană a stabilit că în ipoteza în care un motiv invocat în fața instanței are o incidență și o pertinență ridicată, el implică un răspuns expres, explicit și detaliat din partea instanței (CEDO, cauza Dima contra României, 16 noiembrie 2006).

Prin neexaminarea unor motive substanțiale de nelegalitate, prima instanță a pronunțat o hotărâre casabilă în baza art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și a încălcat totodată o normă procedurală prevăzută sub sancțiunea nulității, și anume art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. potrivit căruia "Hotărârea va cuprinde: (…) considerentele, în care se vor arăta (…) motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților", fiind incident inclusiv cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În ceea ce privește cea de-a doua pretinsă neregulă constatată de autoritatea de management, sentința recurată nu conține considerentele pentru care prima instanță a înlăturat argumentele referitoare la lipsa obligativității divizării contractului pe loturi în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006 (legea în vigoare la data procedurii de achiziție publică ce a format obiectul controlului autorității de management), precum și la încălcarea principiului neretroactivității prin stabilirea existenței unei abateri și aplicarea unei corecții în funcție de noul ghid adoptat prin Decizia CE (C) 2019 3452 din 14 mai 2019 privind corecțiile financiare aplicabile în cazul abaterilor de la prevederile Directivei 2014/24/UE - transpusă în dreptul intern prin Legea nr. 98/2016.

Argumentele respective, dezvoltate în susținerea acțiunii în anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 200/26.03.2020 și a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/31.12.2019, nu au fost nici măcar antamate de Curtea de Apel București, deși reprezentau critici substanțiale de nelegalitate, de natură să atragă anularea actului administrativ.

Or, instanța de fond avea obligația procedurală de a cerceta și de a se pronunța asupra motivelor de nelegalitate invocate de reclamant, astfel încât soluția de respingere a acțiunii să se reflecte în considerente printr-o examinare efectivă a problemelor de fapt și de drept deduse judecății și printr-un răspuns explicit cu privire la argumentele decisive prevalate.

La această concluzie conduce jurisprudența Curții Europene a Dreptului Omului care a statuat constant că deși nu este obligatoriu ca prin considerente să se răspundă tuturor susținerilor invocate în sprijinul unei acțiuni/căi de atac, pentru ca exigența stabilită de art. 6 din Convenție să fie îndeplinită, hotărârile trebuie să conțină în mod necesar raționamentul prin care instanța națională a înlăturat sau a dat eficiență elementelor de ordin juridic sau probatoriu care au aptitudinea să influențeze soluția pronunțată în cauză (CEDO, cauza Ruiz Torija contra Spaniei, par. 19).

În consecință, în temeiul art. 20 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 554/2004 se impune soluția casării cu trimitere spre rejudecare în contextul în care hotărârea atacată nu răspunde deloc motivelor referitoare la: (i) inexistența primei nereguli prin prisma respectării art. 183 din O.U.G. nr. 34/2006; (ii) inexistența celei de-a doua nereguli din perspectiva absenței vreunei obligații legale de defalcare a contractului pe loturi ori de justificare a nedivizării care să fi fost prevăzută de O.U.G. nr. 34/2006; (iii) împrejurarea că specificitatea contractului și rațiuni ce țineau de siguranța pacienților internați la ATI impuneau atribuirea acestuia într-un singur lot.

Aceeași soluție a fost pronunțată în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Doctrina a îmbrățișat la rândul său opiniile jurisprudențiale potrivit cărora nemotivarea hotărârii este asimilabilă unei soluționări a procesului fără a se intra în judecata fondului, de natură să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

"hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", și anume: art. 2 alin. (1) lit. a), n) și x) și art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, art. 176, art. 183 din O.U.G. nr. 34/2006 și art. 11 din H.G. nr. 925/2006 pe de-o parte, și art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 34/2006, art. 7 și art. 10 din H.G. nr. 925/2006, Anexa 1 Partea 1 lit. a) pct. 9 la O.U.G. nr. 66/2011 pe de altă parte.

Nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva art. 2 alin. (1) lit. a) și art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, art. 176, art. 183 din O.U.G. nr. 34/2006 și art. 11 din H.G. nr. 925/2006.

Soluția de menținere, sub aspectul primei nereguli, a actului administrativ atacat nu are suport probator în înscrisurile administrate în cauză și este în vădită discordanță cu dispozițiile legale menționate anterior, ipoteză subsumată cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, prima abatere de la legislația din domeniul achizițiilor publice reținută de către organul de control ar fi fost generată de faptul că reclamantul a solicitat prin fișa de date și caietul de sarcini prezentarea anumitor documente doveditoare ale capacității operatorilor economici de exercitare a activității profesionale, respectiv Avizul de funcționare emis de Ministerul Sănătății privind activitățile de import, comercializare și depozitare a dispozitivelor medicale conform prevederilor Legii nr. 176/2000 și Avizul de funcționare emis de Ministerul Sănătății din care să reiasă că operatorul economic este avizat pentru activitățile de reparare, verificare și punere în funcțiune pentru fiecare dintre echipamentele ofertate și/sau o declarație prin care producătorul echipamentelor confirmă că operatorul economic are capacitatea să execute aceste activități.

Constatările organului de control au fost însușite prin Decizia de soluționare a contestației nr. 200/26.03.2020, cu argumentul că ar fi fost încălcat art. 183 din O.U.G. nr. 34/2006 de vreme ce "în anunțul de participare nu a fost precizată posibilitatea prezentării de către ofertanții străini a documentelor echivalente, care să ateste înregistrarea acestora în țările în care sunt stabiliți".

Prin urmare, ceea ce s-a imputat în concret reclamantului a fost elaborarea documentației de atribuire și întocmirea anunțului de participare cu nerespectarea art. 183 din O.U.G. nr. 34/2006, fapta fiind încadrată de autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene în neregula stabilită de pct. 9 din Anexa 1 Partea 1 lit. A) la O.U.G. nr. 66/2011 - "Prin anunțul de participare sau prin documentația de atribuire sunt stabilite criterii de selecție/atribuire ilegale și/sau discriminatorii".

Chiar și în ipoteza de excepție în care reclamantul în mod real ar fi comis prima abatere, deși înscrisurile administrate în cauză probează cu certitudine că o atare ipoteză nu se verifică de vreme ce acesta nu a încălcat art. 183 din O.U.G. nr. 34/2006 (singura normă pe care i se impută că ar fi nesocotit-o la întocmirea anunțului de participare și documentației de atribuire), aplicarea corecției în cuantumul maxim de 25% s-a făcut cu nerespectarea principiului proporționalității reglementat de art. 2 alin. (1) lit. n) și de art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011.

Prevederile art. 2 alin. (1) lit. n) dispun că "orice măsură administrativă adoptată trebuie să fie adecvată, necesară și corespunzătoare scopului urmărit (…) în ceea ce privește stabilirea creanțelor bugetare rezultate din nereguli, ținând seama de natura și frecvența neregulilor constatate și de impactul financiar al acestora asupra proiectului/programului respectiv", iar dispozițiile art. 17 prescriu că "orice acțiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli și al stabilirii creanțelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporționalității".

După cum reiese din Nota de constatare nr. x/31.12.2019, numărul ofertanților care au participat la procedura de achiziție publică a fost unicul criteriu luat în calcul de autoritatea de management, pe care s-a fundamentat stabilirea ratei procentuale maximale prevăzute de pct. 9 din Anexa 1 Partea I lit. A) la H.G. nr. 519/2014.

Nelegalitatea deciziei recurate prin prisma art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 34/2006, art. 7 și art. 10 din H.G. nr. 925/2006, Anexa 1 Partea 1 lit. A) pct. 9 la O.U.G. nr. 66/2011.

Independent de împrejurarea că prima instanță a omis să cerceteze anumite critici de nelegalitate aduse actului administrativ sub aspectul constatării și sancționării celei de-a doua abateri reținute de organul de control și a pronunțat astfel o hotărâre casabilă în baza 488 pct. 5 și 6 C. proc. civ., soluția adoptată de judecătorul fondului încalcă o serie de norme de drept material național și european, precum și principiile securității juridice și protecției încrederii legitime.

În primul rând, constatarea unei nereguli și aplicarea unei corecții financiare pentru cea de-a doua faptă reținută de organul de control nu are corespondent în actele normative în vigoare la data organizării procedurii de achiziție publică.

În accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, neregula reprezintă "orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene (…) ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului(…), care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o suma plătita necuvenit".

Pe de altă parte, art. 2 pct. (36) din Regulamentul (CE) 1303/2013 definește neregula ca "orice încălcare a dreptului Uniunii sau a dreptului național în legătură cu aplicarea sa care rezulta dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic implicat în implementarea fondurilor ESI, care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului Uniunii prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului Uniunii".

Din textele precitate reiese neechivoc că o acțiune sau inacțiune poate fi calificată drept "neregulă" dacă sunt întrunite trei condiții cumulative: (i) să fi fost încălcată o normă din dreptul Uniunii sau din dreptul național, (ii) să fi fost comisă de beneficiarul fondurilor nerambursabile și (ii) să aibă sau să poată avea ca efect prejudicierea bugetului Uniunii Europe.

În concordanță cu principiul tempus regit actum, legalitatea acțiunii sau inacțiunii beneficiarului se apreciază în funcție de dispozițiile aplicabile la momentul săvârșirii faptei comisive sau omisive verificate de autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene.

Or, legea în vigoare la data inițierii procedurii de achiziție publică - recte O.U.G. nr. 34/2006 - nu instituia în sarcina autorității contractante obligația de a diviza contractul pe loturi și, spre deosebire de Legea nr. 98/2016, nici nu impunea acesteia justificarea deciziei de a nu recurge la defalcarea în mai multe loturi, ci reglementa prin art. 23 exclusiv interdicția de a realiza o divizare artificială a contractului de achiziție publică în mai multe contracte distincte de valoare mai mică, cu scopul de a eluda aplicarea anumitor dispoziții ale ordonanței.

În plus, consonant actului în aplicarea căruia a fost emis, art. 10 din H.G. nr. 925/2006 stabilea în mod neechivoc că atribuirea pe loturi reprezintă un drept al autorității contractante:

"autoritatea contractanta are dreptul de a recurge la atribuirea contractului pe loturi, cu respectarea prevederilor art. 23 din ordonanța de urgenta și cu condiția de a preciza acest lucru în documentația de atribuire."

Deopotrivă, nici în Directiva 2004/18/CE nu exista vreo dispoziție care să consfințească, explicit sau implicit, regula divizării pe loturi a contractului de achiziție publică.

Prin urmare, din economia normele legale din domeniul achiziții publice incidente la momentul publicării Anunțului de participare nr. x/13.11.2012, nu rezultă că autoritatea contractantă avea vreo obligație de a defalca pe loturi achiziția echipamentelor medicale.

(3) al art. 141 nu se interpretează în sensul că decizia de atribuire pe loturi a contractului trebuie scoasă din sfera oportunității (măsură lăsată la latitudinea autorității contractante) și trecută în sfera măsurilor imperative, Aceeași interpretare atât a prevederilor O.U.G. nr. 34/2006, cât și a actualului cadru normativ al achizițiilor publice, a fost constant adoptată în practica instanțelor de judecată:

Adițional faptului că prin raportare la normele incidente la data organizării procedurii de licitație deschisă, nu se poate reține existența unei încălcări a dreptului european și național prin nedivizarea contractului pe loturi, hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 34/2006 și cu ignorarea naturii, particularităților și complexității contractului de achiziție publică.

Prin acțiunea introductivă reclamantul a precizat că procedura supusă controlului a vizat încheierea unui acord-cadru de furnizare a echipamentelor medicale cu care urma să fie dotată secția de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Județean de Urgență "Pius Brânzeu" Timișoara, și anume: Pat complex de terapie intensiva cu saltea anti-escară pentru pacientii critici; Pat terapie intensiva cu saltea anti-escară pentru pacienti cu grad mediu de risc; Pat complex pentru tratarea pacienților cu arsuri majore; Statie ATI cu 4 pompe; Statie ATI cu 8 pompe; Statie_TCI_TIVA, Sistem complet pentru intubatii dificile; Sistem de transfer al pacientilor; Targa de transport pacienti; Carucior multifunctional; Ecograf general pentru terapie intensiva; Ecograf portabil specializat pentru proceduri abord vascular; Ecograf portabil specializat pentru proceduri anestezice; Scanner cu ultrasunete; Aparat de epurare a CO2 și oxigenare extracorporală; Aparat determinare pro-calcitonină; Aparat de anestezie înaltă performanta, cu monitor pentru functiile vitale ale pacientului inclus; Aparat de anestezie medie performanta, cu monitor pentru functiile vitale ale pacientului inclus; Statie centrala de monitorizare 12 posturi; Statie centrala de monitorizare 8 posturi; Monitor oxigenare cerebrala; Dispozitive de compresie pneumatica intermitenta pentru prevenirea accidentelor trombotice; Măsuțe instrumentar - tip Hess; Aparat încălzire pacient; Aparat de radiologie mobil digital; Aparat de radiologie mobil analog; Pulsoximetru; Dulap medicație/instrumentar; Aparat încălzire și administrare rapida soluții perfuzabile; Aparat incalzire solutii perfuzabile; Sistem de monitorizare non-invazivă a performantelor cardiace; Monitor neinvaziv pentru SpO2 si hemoglobina; Termometre digitale; Echipamente didactice pentru training; Sistem de management al temperaturii pacientului; Aparat de epuratie extrarenală continua pentru terapie intensiva și Aparat de ventilatie mecanica de înaltă performanță.

Toate aceste echipamente medicale - destinate utilizării în cadrul unei singure secții a spitalului - erau interdependente și constituiau un ansamblu integrat și unitar, iar cele mai multe dintre elemente sale componente trebuiau să fie chiar interconectate pentru evaluarea și tratarea pacienților internați la ATI.

De altminteri, după cum s-a specificat prin cererea de chemare în judecată, necesitatea achiziționării echipamentelor și serviciilor auxiliare printr-un unic contract a fost subliniată încă de la debutul procedurii de către șeful secției ATI prin Adresa nr. x/20.08.2012:

"propunem ca Acordul-Cadru să prevadă achiziționarea echipamentelor sub forma unui PACHET INTEGRAT, ținând cont de complexitatea echipamentelor SPECIFICE DIN SERVICIILE ATI, de multiplele interferențe dintre ele, precum și de necesitatea asigurării integrate a service-ului, instruirii personalului, menținerii și reparațiilor".

În exercitarea dreptului de a împărți sau nu contractul de loturi, reclamantul a făcut o analiză de oportunitate și a ajuns la concluzia că obiectul achiziției nu se pretează din punct de vedere tehnic și funcțional la defalcare, mai ales în condițiile în care recomandarea șefului secției ATI era aceea de achiziționare sub forma unui pachet integrat, o asemenea modalitate fiind preferabilă pentru siguranța pacienților.

Instanța de fond nu a examinat deloc aceste susțineri. Făcând complet abstracție de natura contractului (furnizare bunuri și servicii auxiliare), de complexitatea și specificitatea obiectului său material, precum și de faptul că unul dintre principiile care guvernează achizițiile publice este cel al preeminenței interesului public asupra celui privat, a apreciat în mod cu totul eronat că autoritatea contractantă trebuia oricum să divizeze achiziția pe loturi pentru promovarea concurenței între operatorii economici conform art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 34/2006.

Prin cererea de chemare în judecată s-a explicat pe larg că întregul proces de instalare, racordare la infrastructura secției, conectare a diferitelor tipuri de dispozitive medicale între și cu patul de ATI, asamblare a echipamentelor pe sistemul de transport al pacientului, asigurare a serviciilor de mentenanță, întreținere și reparații ș.a., trebuia să se desfășoare fără sincope, incidente sau blocaje. Dat fiind specificul secției de ATI, realizarea respectivului proces de către mai mulți furnizori în paralel ar fi putut determina apariția unor situații de risc, inclusiv cu potențial letal, pentru pacienții internați pe secție.

Dintre toate aceste explicații, prima instanță a extras secvențial fraza referitoare la împrejurarea că nu era adecvată furnizarea bunurilor și prestarea serviciilor auxiliare de către mai mulți furnizori și a apreciat-o ca o recunoaștere a faptului că reclamantul "nu a încurajat concurența (…) preferând un singur operator", conferindu-i astfel valențele juridice ale unei mărturisiri ce probează încălcarea art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 34/2006.

O atare statuare nesocotește art. 349 alin. (2) C. proc. civ. care prevede că "mărturisirea judiciară nu poate fi divizată împotriva autorului decât în cazurile când cuprinde fapte distincte și care nu au legătură între ele."

Cum reclamantul a recunoscut prin acțiune că a optat pentru încheierea unui acord-cadru cu un singur furnizor, dar a oferit explicații detaliate pentru care nedivizarea pe loturi constituia cea mai bună opțiune față de complexitatea contractului, destinația echipamentelor medicale și obiectivul urmărit - siguranța pacienților de la ATI, mărturisirea sa este una calificată care prin adăugarea faptului conex îi modifică consecințele juridice și "schimbă practic recunoașterea în nerecunoaștere, astfel că scindarea elementelor sale ar lipsi de sens voința părții". În continuare, același autor observă în mod judicios că "în măsura în care faptele recunoscute se află în conexiune, deci intră în structura aceluiași fapt/raport sau faptul adăugat reprezintă o continuare sau consecință firească a faptului recunoscut, nicio mărturisire, indiferent de structura ei, nu poate fi divizată" (G. Boroi, Noul C. proc. civ. - comentariu pe articole, ediția a 2-a, București, Hamangiu, com. art. 349).

Considerentele sentinței atacate nu reflectă doar o încălcare a art. 349 alin. (2) C. proc. civ., ci și o aplicare greșită a art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 34/2006 atâta timp cât promovarea concurenței între operatorii economici nu poate fundamenta per se împărțirea contractului de loturi, în special dacă particularitățile contractului și rațiuni ce țin de interesul public nu permit o atare divizare.

Este de notorietate că pe secțiile ATI sunt internați pacienți în stare critică, care au nevoie de suport tehnic vital, iar orice disfuncționalități în ceea ce privește bunul mers al sistemului sau al unuia dintre mecanismele de monitorizare și tratament poate să conducă inclusiv la deces.

Or, interesul public reprezentat de sănătatea și viața pacienților prevalează în mod indubitabil promovării concurenței între operatorii economici, astfel încât de vreme ce măsura divizării pe loturi nu era adecvată pentru funcționarea optimă a echipamentelor medicale interdependente pe care reclamantul intenționa să le achiziționeze și, implicit, pentru siguranța persoanelor internate la ATI, conduita acestuia a fost una legală și nu i se poate reproșa actualmente săvârșirea unei abateri de la O.U.G. nr. 34/2006.

În același sens, după ce s-a procedat la o punere în balanță a interesului public și a dezideratului favorizării concurenței, în practica judiciară s-a reținut că "acest deziderat nu trebuie absolutizat, știut fiind că un prim principiu de bază al procedurii de achiziție este acela al interesului public și al cheltuirii resurselor publice în conformitate cu acest interes", considerent pentru care măsura atribuirii într-un singur lot a două produse medicale corelate a fost apreciată drept conformă interesului public urmărit prin achiziționarea bunurilor și, pe cale de consecință, justificată (Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1380/23.03.2017).

Argumentele dezvoltate la punctele precedente converg la concluzia că reclamantul nu a încălcat normele europene și naționale incidente la momentul derulării procedurii de achiziție publică, ceea ce exclude ab initio existența unei nereguli.

Mai mult, nedivizarea contractului pe loturi nu poate fi încadrată în niciunul dintre tipurile de abateri prevăzute în Anexa la O.U.G. nr. 66/2011 și, cu atât mai puțin, în secțiunea A pct. 9 "Prin anunțul de participare sau prin documentația de atribuire sunt stabilite criterii de selecție/atribuire ilegale și/sau discriminatorii."

Dispozițiile art. 7 din H.G. nr. 925/2006 definesc criteriile de calificare și selecție prin prisma scopului lor, respectiv demonstrarea potențialului tehnic, financiar și organizatoric al fiecărui operator economic participant la procedură.

Pe de altă parte, potrivit Ghidului pentru atribuirea contractelor de achiziție publică, aprobat prin Ordinul președintelui Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice nr. 155/2006, garantarea principiilor enunțate la art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 implică stabilirea și utilizarea în cadrul procesului de atribuire a contractului de achiziție publică a unor reguli, cerințe și criterii care să fie valabile pentru toți operatorii economici - tratamentul egal, precum și asigurarea condițiilor unei concurențe reale pentru ca orice operator economic, indiferent de naționalitate, să poată participa la procedura de atribuire și să aibă șansa de a deveni contractant - nediscriminarea.

Coroborarea acestor definiții relevă că măsura atribuirii contractului într-un singur lot nu poate fi nicidecum calificată drept criteriu de selecție/atribuire ilegal/discriminatoriu deoarece nu privește reguli, cerințe sau criterii care să fi fost stabilite sau utilizate diferit pentru un operator economic în raport cu alți operatori economici și nici nu era de natură să restricționeze, din cauza naționalității, accesul la licitație a anumitor operatori economici.

De aceea, nedefalcarea pe loturi a contractului de achiziție încheiat sub imperiul O.U.G. nr. 34/2006 nici nu putea fi în mod legal încadrată în abaterea menționată în Anexa 1 Partea 1 lit. A) pct. 9 la O.U.G. nr. 66/2011, cu consecința aplicării unei corecții financiare.

Pentru motivele expuse anterior, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată.

Intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

De asemenea, a invocat excepția lipsei calității de reprezentant al Spitalului Județean de Urgență "Pius Brinzeu" Timișoara a avocatului A..

Ministerul Sănătății a formulat, de asemenea, întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii principale care vizează trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București și admiterea cererii subsidiare care vizează anularea deciziei nr. 200/2020 și a notei de constatare nereguli și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/31.12.2019 emise de intimatul-pârât.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința prin prisma criticilor formulate, a întâmpinării depuse, precum și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

În ceea ce privește excepția lipsei de reprezentant invocată prin întâmpinare, asupra căreia Înalta Curte are a se pronunța cu prioritate, constată că nu este fondată, urmând a fi respinsă.

Astfel, intimatul a invocat în susținerea excepției, dispozițiile art. 84 alin. (1) din C. proc. civ., precum și cele ale articolului I alin. (1) din O.U.G. nr. 26/2012 care interzic achiziționarea de servicii juridice de consultanță, asistență și/sau reprezentare, pentru entitățile publice care au în structura organizatorică personal propriu de specialitate juridică.

Înalta Curte apreciază, în acord cu cele expuse prin răspunsul la întâmpinare, că potrivit alin. (2) al aceluiași act normativ invocat de intimat, respectiv O.U.G. nr. 26/2002, în situații temeinic justificate... pot fi achiziționate astfel de servicii, cu aprobarea ordonatorilor principali de credite.

În consecință, aflându-se în situația de excepție prevăzută de lege și având acordul necesar, doamna avocat A. are calitatea de reprezentant, excepția urmând a fi respinsă.

Pe fondul cererii de recurs, reține Înalta Curte că prin prezentul demers judiciar, recurentul-reclamant a solicitat anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 200/26.03.2020 și a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/31.12.2019, prin care a fost obligat la plata sumei de 7200095,87 RON, cu titlu de prejudiciu .

Așa cum a reținut și instanța de fond, actul administrativ cu caracter individual atacat este o notă de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare prin care autoritatea a constatat că autoritatea contractantă a restricționat accesul operatorilor economici la procedura de achiziție prin impunerea de criterii de selecție și specificații tehnice ilegale/discriminatorii în fișa de date și caietul de sarcini, respectiv solicitarea unor avize de funcționare de la ministerul sănătății. De asemenea, autoritatea contractantă nu a permis ofertarea pentru un număr limitat de loturi la procedura de achiziție.

În mod corect prima instanță a respins acțiunea astfel formulată.

Cu privire la motivele de recurs invocate, acestea sunt cele prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1), punctele 5, 6, 8 C. proc. civ.

Primul motiv invocat are în vedere situația în care, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Așadar, potrivit textului de lege mai sus evocat, se poate cere casarea, când, prin hotărârea data, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

În susținerea motivelor de recurs, recurentul-reclamant a înțeles să încadreze în dispozițiile art. 488 alin. (5) C. proc. civ., pretinsa neexaminare a unor motive substanțiale de nelegalitate de către prima instanță.

Înalta Curte subliniază că, potrivit doctrinei juridice al cincilea motiv de casare vizează orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic.

Practic, acest motiv de casare cuprinde toate neregularitățile procedurale ce pot fi săvârșite în cursul procedurii judiciare, cu excepția celor care sunt constituite în motive distincte de recurs.

Or, ceea ce reclamă recurentul este, în fapt, necercetarea fondului și o motivare necorespunzătoare, aspecte care se încadrează în ipoteza motivului prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1), punctul 6 C. proc. civ., astfel că va fi dezlegat de către Înalta Curte în analiza acelui motiv.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1), punctul 6 C. proc. civ., casarea se poate cere…"când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, sau când cuprinde motive contradictorii, ori numai motive străine de natura pricinii".

În susținerea acestui motiv de recurs, recurentul a arătat că prima instanță a respins cererea de chemare în judecată fără să cerceteze motivul substanțial invocat în susținere, anume că procedura de achiziție s-a desfășurat cu respectarea art. 183 din O.U.G. nr. 34/2006, adică a normei pretins încălcate, la momentul întocmirii documentației de atribuire și care transpune în legislația internă, articolul 46 din Directiva 2004/18/CE, context în care nu se poate reține existența unei abateri de la dreptul Uniunii Europene, ori de la dreptul național în materia achizițiilor publice.

Potrivit Hotărârii CEDO din 16 noiembrie 2006 pronunțate în cauza Dima contra României, întrebarea dacă o instanță și-a încălcat obligația de a motiva, conform art. 6 din Convenție, nu se poate analiza decât în lumina circumstanțelor speței.

Or, instanța de fond a arătat argumentele care au condus la luarea respectivei decizii, iar faptul că nu a făcut referire la o apărare reliefează aspectul că nu a considerat că se coroborează cu celelalte argumente care i-au format convingerea.

Articolul 6, se arată în hotărârea CEDO mai sus evocată, prevede în sarcina instanței obligația de a proceda la o analiză efectivă a motivelor, argumentelor și a mijloacelor de probă ale părților, cu condiția să le aprecieze relevanța și fără ca aceasta să implice detaliat pentru fiecare argument în parte.

Susține recurenta că hotărârea Curții de Apel București nu cuprinde niciun argument propriu al judecătorului și niciun raționament logico-juridic care să sprijine soluția pronunțată de acesta,.

Motivarea hotărârii este o cerință esențială a legii, prevăzută expres în art. 425 C. proc. civ. și, în același timp, o garanție a respectării dreptului părților la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 C. proc. civ., art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 21 alin. (3) din Constituție.

Motivarea hotărârilor judecătorești este direct legată de preocupările procesului echitabil chiar dacă, din perspectiva CEDO, art. 6 nu o prevede în mod expres; această obligație permite de fapt menținerea dreptului la apărare și aprecierea gradului de proporționalitate între sacrificiul impus drepturilor cetățenilor și imperativele de ordine publică.

Potrivit jurisprudenței Curții europene de contencios a drepturilor omului (a se vedea Cauzele Boldea contra României, Perez contra Franței), dreptul la un proces echitabil nu poate trece efectiv decât dacă observațiile părților sunt ascultate, adică atent examinate de instanța sesizată. Cu alte cuvinte, art. 6 din Convenție implică în mod special în sarcina instanței obligația de a examina efectiv mijloacele, argumentele și ofertele de probă ale părților.

Potrivit Avizului nr. 11 (2008) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) în atenția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei privind calitatea hotărârilor judecătorești, motivarea permite nu numai o mai bună înțelegere și acceptare a hotărârii de către justițiabil ci este mai ales o garanție împotriva arbitrariului. Ea obligă judecătorul să distingă mijloacele de apărare ale părților și să precizeze elementele care îi justifică decizia și o fac să fie conform legii, permițând înțelegerea funcționării justiției de către societate.

Obligația de motivare se impune întrucât permite, pe de o parte, să expună raționamentul care a condus la dispozitivul hotărârii și, pe de altă parte, de a permite exercitarea controlului judiciar. Motivarea este indispensabilă pentru calitatea justiției și constituie o protecție împotriva arbitrariului, încurajând judecătorul să înțeleagă importanța opiniei sale.

Calitatea unei motivări și, implicit, respectarea exigențelor impuse de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. nu sunt determinate de volumul considerentelor, ci de valoarea juridică a argumentelor și de corectitudinea raționamentului care a stat la baza pronunțării soluției.

Judecătorul este obligat să motiveze soluția data fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părților care sprijină fiecare capăt de cerere, astfel încât, dacă soluția este motivată, nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns fiecărui argument.

Este adevărat că motivarea instanței de fond nu abundă din punct de vedere cantitativ, însă, prin considerentele sentinței recurate au fost analizate și filtrate din punct de vedere juridic toate argumentele esențiale ale părților.

Judecătorul fondului a răspuns criticilor invocate prin cererea de chemare în judecată, punctual. A arătat că nu a fost remarcată asigurarea concurenței la procedura respectivă de achiziție publică.

Reclamanta nu a dovedit o respectare a scopului și principiilor achizițiilor publice, art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006.

De asemenea, a arătat de ce critica reclamantei că "nedivizarea pe loturi nu este neregulă" și că "a prezentat o justificare a motivelor de nedivizare a loturilor" este de asemenea nefondată, respectiv pentru că neregula are o definiție cuprinzătoare în sfera căreia pot intra orice comportamente suspecte sau discriminatorii cu potențial de restrângere a concurenței sau potențial de prejudiciu: conform art. 2 a) din O.U.G. nr. 66/2011 este neregulă - orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit. Neregula presupune un contract încheiat, iar apariția neregulii poate fi dată de orice acțiune sau inacțiune a beneficiarului, prejudiciul putând fi chiar și potențial.

Având în vedere faptul că obligația de motivare a unei hotărâri judecătorești depinde, în principiu și de natura și complexitatea cauzei, de circumstanțele particulare ale acesteia, de apărările formulate și coerența argumentelor invocate, prima instanță și-a structurat considerentele în funcție de principalele critici formulate de recurentul-reclamant prin cererea de chemare în judecată.

Mai mult decât atât, în jurisprudența instanței supreme s-a statuat că preluarea de către instanță a unora dintre argumentele părții, pe care le-a considerat pertinente, nu conduce la concluzia că instanța nu a făcut o apreciere proprie a susținerilor părților și o analiză a probelor administrate ori că argumentele recurentei-reclamante ar fi fost ignorate. Cu alte cuvinte, faptul că o instanță preia argumentele uneia dintre părți nu reprezintă, în sine, un motiv de casare a hotărârii, câtă vreme argumentele părților au fost examinate, iar dispozitivul hotărârii este rezultatul unui raționament logico-juridic care se reflectă în motivarea acesteia.

Luând în considerare cele anterior menționate, precum și faptul că prima instanță a realizat un examen complet al susținerilor societății reclamante și probelor administrate în cauză, nu se poate aprecia că sentința recurată este afectată de viciul nemotivării.

De altfel, presupusul motiv substanțial necercetat cuprinde în fapt toată cererea de chemare în judecată, prim modul general în care este formulat, respectiv faptul că nu au fost încălcate dispozițiile privind normele dreptului Uniunii și nici cele din materia achizițiilor publice, astfel că acesta a primit răspuns și prin aceea că acțiunea a fost respinsă.

În consecință, găsind ca neîntemeiat și acest motiv de recurs, Înalta Curte îl va respinge ca atare.

Recurenta -reclamantă a invocat, în fine, ca motiv de recurs, aplicarea și interpretarea greșită a normelor de drept material, motiv reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1), punctul 8 C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentă în susținerea recursului, Înalta Curte precizează că acesta este incident când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind vorba despre cauze de nelegalitate și nu de netemeinicie ale hotărârii judecătorești.

Așadar, criticile de netemeinicie a hotărârii, respectiv, cele care vizează situația de fapt, nu pot face obiectul recursului, după cum s-a reținut în cele de mai sus.

Cel de-al optulea motiv de recurs presupune faptul că, fie instanța de fond nu a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie a recurs la aceste texte, însă le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, ori le-a aplicat greșit. în toate cazurile, pentru a constitui un motiv de recurs încălcarea sau aplicarea greșită a normei de drept material trebuie să se reflecte în dispozitivul hotărârii atacate, în caz contrar recurentul neputând justifica o vătămare de natură a impune casare deciziei.

De asemenea, conform prevederilor art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "recursul urmărește să supună înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Din economia dispozițiilor legale anterior citate rezultă, fără echivoc, faptul că recursul poate fi exercitat exclusiv pentru motive de nelegalitate, iar nu și de netemeinicie, nefiind posibilă în această cale de atac reanalizarea probelor și reevaluarea situației de fapt.

Totodată, trebuie subliniat și faptul că în materia contenciosului administrativ prima instanță are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, fiind suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludentei și pertinenței acestora, instanța de recurs neputând să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

În speța de față prima instanță a stabilit în mod complet situația de fapt în raport de probele administrate, pe care le-a apreciat potrivit propriei sale convingeri, ajungând la concluzia că actul administrativ contestat este legal.

Așadar, criticile recurentului urmăresc cenzurarea modului în care prima instanță a apreciat probele din dosar.

În calea de atac a recursului nu are loc o devaluare a fondului, această cale de atac putând fi exercitată doar pentru motive de nelegalitate, instanța de recurs neputând repune în discuție și reanaliza probele administrate, cum urmărește în realitate recurenta.

Or, modul în care judecătorul apreciază, coroborează, înlătură, dă sau nu eficiență unei probe în cadrul procesului, este atributul său suveran, neputând face obiectul cenzurii instanței de control .

Recurenta -reclamantă a invocat din perspectiva acestui motiv de recurs, încălcarea sau greșita aplicare de către instanța de fond a următoarelor dispoziții legale: art. 2, alin. (1) lit. a) și art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, art. 176, 183 din O.U.G. nr. 34/2006 și art. 11 din H.G. nr. 925/2006, precum și art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 2 alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 34/2006, art. 7 și 10 din H.G. nr. 925/2006, Anexa 1, partea 1 lit. A), pct. 9 la OUGnr. 66/2011.

Concret, recurentul susține că față de prima neregulă reținută, respectiv că a solicitat prin fișa de date și caietul de sarcini prezentarea anumitor documente doveditoare ale capacității operatorilor economici de exercitare a activității profesionale nu are suport probator în înscrisurile administrate în cauză și este in discordanță cu dispozițiile legale mai sus citate.

Potrivit art. 2, constituie neregulă - orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit;

Potrivit art. 17:

"Orice acțiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli și al stabilirii creanțelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporționalității, ținându-se seama de natura și de gravitatea neregulii constatate, precum și de amploarea și de implicațiile financiare ale acesteia".

Art. 176:

"Autoritatea contractantă are dreptul de a aplica criterii de calificare și selecție referitoare numai la: a) situația personală a candidatului sau ofertantului; b) capacitatea de exercitare a activității profesionale; c) situația economică și financiară; d) capacitatea tehnică și/sau profesională; e) standarde de asigurare a calității; f) standarde de protecție a mediului, în cazurile prevăzute la art. 188 alin. (2) lit. f) și alin. (3) lit. e)".

Art. 183:

"Autoritatea contractantă are dreptul de a solicita oricărui operator economic să prezinte documente edificatoare care să dovedească forma de înregistrare ca persoană fizică sau juridică și, după caz, de atestare ori apartenență din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile din țara în care ofertantul/candidatul este stabilit".

Criticile recurentului-reclamant nu arată care este modalitatea în care instanța de fond a încălcat dispozițiile mai sus citate, în realitate solicitând o reapreciere a probelor administrate.

Recurentului-reclamant i s-a imputat modalitatea de elaborare a documentației de atribuire și întocmirea anunțului de participare, prin aceea că ar fi stabilit criterii de selecție/atribuire ilegale și/sau discriminatorii.

S-a stabilit prin nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare și decizia de soluționare a contestației faptul că, prin solicitarea celor două avize emise de Ministerul Sănătății a descurajat eventualii ofertanți străini, din alte state membre care nu dețineau astfel de avize.

Or, din actele dosarului rezultă cu evidență faptul că aceste avize au fost solicitate, astfel că neregula este în mod corect constatată.

În ceea ce privește criteriul proporționalității, aspect invocat direct în faza procesuală a recursului, Înalta Curte constată că, în temeiul art. 27 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011, nu se putea aplica decât rata cea mai mare a corecției financiare, cea de 25%, având în vedere că prin aceeași procedură de achiziție s-au constatat mai multe nereguli.

În ceea ce privește a doua abatere constatată, aceasta a constat în aceea că recurentul-reclamant nu a permis ofertarea pentru un număr limitat de loturi în procedura de achiziție de echipamente medicale, descurajând astfel potențialii ofertanți să participe la licitație.

Așa cum în mod corect a sintetizat și instanța de fond, chiar recurentul- reclamant a recunoscut în acțiune că nu a încurajat concurența, pentru că a apreciat că "realizarea acestui proces de mai mulți furnizori în paralel ar fi creat riscul semnificativ al unor situații de risc, sincope și blocaje", din acest motiv preferând "existența unui singur operator".

Nu poate fi primit argumentul recurentului în sensul că această faptă reținută în sarcina sa nu ar avea corespondent în actele normative în vigoare la dat