ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1177/2023
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1177/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 2 martie 2023
Asupra conflictului negativ de competență;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția contencios administrativ și fiscal la data de 23.12.2021 sub număr de dosar x/2021, reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâta Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România au solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea în parte a Deciziei nr. 3/26.03.2021 emisă de UNPIR, cât privește radierea A. din Registrul formelor de organizare și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Hotărârile care au generat conflictul de competență
2.1. Prin sentința nr. 85 din 5 mai 2022, Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat judecata cauzei, în favoarea Judecătoriei Constanța.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut în esență, că în cauză, pârâtei UNPIR nu îi este caracteristic regimul de putere publică, întrucât nu execută lucrări de interes public și nici actele emise de aceasta nu sunt acte administrative.
2.2. Prin sentința civilă nr. 14440 din 9 decembrie 2022, Judecătoria Constanța a admis excepția necompetenței sale materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.
În motivarea hotărârii, Judecătoria Constanța a reținut, în esență, că Uniunea Națională a Practicienilor funcționează în baza lui O.U.G. nr. 86/2006, care o definesc ca persoană juridică de utilitate publică, autonomă și fără scop lucrativ, prin urmare, actul a cărui anulare se solicită, emis de Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România, este un act administrativ emis de o autoritate publică centrală, în regim de putere publică.
II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție
Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu soluționarea conflictului negativ de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.
Argumente de fapt și de drept relevante
Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe privește stabilirea competenței materiale, din perspectiva obiectului și a naturii juridice a litigiului, Curtea de Apel Constanța constatând că Decizia nr. 3/26.03.2021 emisă de UNPIR nu este un act administrativ nefiind emisă de o autoritate publică, iar Judecătoria Constanța apreciind că actul atacat are natura juridică a unui act administrativ și este emis de o autoritate publică.
Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. b) din Legea nr. 554/2004, prin autoritate publică se înțelege orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale, care acționează în regim de putere publică pentru satisfacerea unui interes public; sunt asimilate autorităților publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică"
Având ca reper aceste dispoziții legale, în contextul factual anterior expus, Înalta Curte constată că statutul de persoană juridică de utilitate publică al pârâtei este confirmat de prevederile speciale ale art. 46 din O.U.G. nr. 86/2006, care stabilesc că Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România este o persoană juridică de utilitate publică, autonomă și fără scop lucrativ.
În ceea ce privește caracterul actului juridic a cărui anulare se solicită în cauză, Înalta Curte constată că, prin raportare la definiția actului administrativ prevăzută de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, Decizia nr. 3/26.03.2021, are natura unui act unilateral, cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.
Ca urmare a argumentelor arătate, respectiv caracterul de act administrativ al Deciziei nr. 3/26.03.2021 a cărei anulare se solicită în prezenta cauză și statutul de autoritate publică al pârâtei Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România, se constată că litigiul de față intră în sfera contenciosului administrativ, fiind de competența instanței specializate în această materie, conform art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
Temeiul legal al soluției adoptate
În consecință, pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România în favoarea Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 2 martie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.