ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1006/2023

Ședința publică din data de 23 februarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 8.05.2018 sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat: (i) anularea deciziei nr. 13845/02.04.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților; (ii) obligarea pârâtului la plata sumei de 10.379 RON, cu titlu de despăgubire (cu următoarea componentă 10.079 despăgubire autovehicul avariat și 300 RON c/val transport autovehicul avariat); (iii) obligarea pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare aferente sumei de 10.379 RON de la data de 30.09.2016 și până la data efectivă a plății; (iv) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 147 din 19 aprilie 2021, Curtea de Apel București: a respins excepția inadmisibilității; a admis în parte acțiunea; a anulat în parte Decizia FGA nr. 13845/02.04.2018, în privința cuantumului despăgubirilor stabilite în favoarea reclamantului; a obligat pârâtul la plata către reclamant a diferenței de despăgubire în cuantum de 4435,01 RON (contravaloare reparații și cost de tractare), la care se adaugă dobânda legală calculată asupra acestei sume de la data de 02.04.2018 și până la data plății efective; a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 2550 RON (350 taxa judiciară de timbru și 2200 onorariu de expert).

Împotriva sentinței de fond a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, precum și obligarea intimatului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

După o succintă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului, recurentul-pârât arată că instanța de fond a dat o greșită interpretare și aplicare Legii nr. 213/2015, de asemenea, Ordinului ASF nr. 23/2014, în contextul în care și-a însușit în tot concluziile raportului de expertiză judiciară efectuat în cauză. În ce privește respectiva lucrare de expertiză, arată că, deși expertul judiciar s-a folosit de același sistem de evaluare agreat de FGA, și anume, Audatex, acesta a optat pentru prețurile recomandate de producătorii pieselor de origine care nu comercializează piese en-detail, iar nu pentru prețurile de comercializare a pieselor practicate de unitățile de specialitate pe care le-a avut în vedere Fondul pentru situația din speță în care piesele nu au fost achiziționate de către intimatul-reclamant, iar reparația autoturismului avariat nu a fost efectuată. Justificându-și opțiunea, în raport de disp. art. 51 din Ordinul nr. 23/2014, recurentul-pârât a conchis în sensul că prima instanță a reținut în mod greșit că FGA a avut în vedere prețurile unor piese care nu sunt de origine.

În subsidiar, recurentul-pârât a invocat și nelegalitatea, totodată, netemeinicia soluției primei instanțe de obligare a Fondului la plata dobânzii legale aferente debitului pretins de intimatul-reclamant, susținând în esență că dobânda legală nu reprezintă o creanță de asigurări în sensul Legii nr. 213/2015. În plus, sub acest aspect, recurentul-pârât a invocat și disp. art. 2214 din C. civ.

Legal citat, intimatul-reclamant A. nu a depus întâmpinare în dosarul de recurs.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, neputându-se reține incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prealabil, observă Înalta Curte că, în susținerea motivului de casare amintit, recurentul-pârât a criticat în principal modul în care judecătorul fondului a apreciat probele administrate în cauză, și anume, proba cu expertiză, or, o astfel de chestiune, subliniază instanța supremă că nu poate face obiectul cenzurii în cadrul căii extraodinare de atac a recursului.

Recurentul-pârât FGA a emis decizia nr. 13845/02.04.2018, ce face obiectul acțiunii de față, opinând că, în raport de art. 51 alin. (9) din Norma ASF nr. 23/2014, nu se justifică acordarea sumei de 7.130,26 RON, sub motivul că petentul nu a făcut dovada reparației autovehiculului, ci s-a limitat la depunerea unui deviz estimativ în cuantum de 14.247,41 RON (TVA inclus), emis de societatea B. S.R.L., caz în care despăgubirile se stabilesc în raport de art. 51 alin. (4) din norma anterior referită. În esență, în justificarea acestei soluții, Fondul a susținut că suma ce se acordă cu titlu de despăgubiri în situația anterior menționată, nu poate depăși diferența dintre valoarea vehiculului și valoarea rămasă, nici limita de despăgubire din polița de asigurare.

În recurs, FGA critică modalitatea de evaluare a autovehiculului, mai exact, modalitatea de calcul a despăgubirilor pentru avariile produse respectivului vehicul, astfel cum fost aceasta relevată prin raportul de expertiză judiciară efectuat la judecata pe fond, cât și faptul că judecătorul de primă instanță și-a însușit concluziile lucrării de expertiză în legătură cu respectivul calcul, fără a reține ca fiind corectă prima evaluare întocmită de inspectorii Fodului în sistemul Audatex.

Contrar celor susținute de către recurentul-pârât relativ la acest aspect, Înalta Curte constată că prima instanță a interpretat corect prevederile Legii nr. 213/2015, respectiv dispozițiile art. 51 din Norma nr. 23/2014. Astfel, în urma unei analize comparative a celor două evaluări, judecătorul fondului a apreciat că expertul judiciar a oferit o evaluare mai precisă a daunelor/avariilor produse autovehiculului. A constatat în acest sens judecătorul că "înscrisurile anexate de expertul judiciar desemnat în cauză se coroborează cu înscrisurile depuse la dosarul de daună de reclamant, din care rezultă care au fost piesele avariate și care a fost dimensiunea reală a avariilor" și a concluzionat în sensul că a avut loc o daună totală, iar evaluarea expertului judiciar a fost realizată în acord cu art. 51 alin. (4) din Norma ASF nr. 23/2014. De altfel, judecătorul de primă instanță a punctat în detaliu fiecare componentă evaluată de către expertul judiciar, prezentând totodată și rațiunile pentru care o consideră justă spre a fi reținută în stabilirea cuantumului despăgubirilor.

Pentru motivele anterior arătate, raportat la valoarea de piață a autovehiculului, la data producerii riscului asigurat, astfel cum această valoare a fost stabilită de expertul tehnic judiciar (9.445 RON) și a fost reținută în mod judicios de prima instanță ca fiind cea corectă, concluzionează Înalta Curte că judecătorul fondului, în concordanță cu disp. art. 51 alin. (10) și alin. (3) din Norma nr. 23/2014, a constatat că, la valoarea despăgubirilor de 7.083,75 RON (75% din valoarea autovehiculului la data producerii accidentului - ipoteza daunei totale) se adaugă și cheltuielile cu transportul vehiculului, astfel încât, alături de dreptul recunoscut la despăgubirea în cuantum de 2.948,74 RON, intimatul-reclamant este îndrituit și la acordarea diferenței de 4.435,01 RON (contravaloare reparații și cost tractare).

În continuare, în ce privește criticile formulate în subsidiar de recurentul-pârât, și anume, cele referitoare la obligarea Fondului la plata dobânzii legale aferente debitului pretins de intimatul-reclamant, învederează Înalta Curte că respectiva obligație nu a fost stabilită de judecătorul fondului în considerarea faptului că dobânda ar reprezenta o creanță de asigurări în sensul legii nr. 213/2015, ci ca un drept corelativ de care beneficiază petentul în contextul în care instanța a dispus anularea actului administrativ vătămător. De altfel, Înalta Curte constată că prima instanță a argumentat sub acest aspect că, urmare a solicitării petentului, în virtutea art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în speță, pentru prejudiciul cauzat prin emiterea actului administrativ vătămător - prejudiciu constând în contravaloarea beneficiului nerealizat, intimatul-reclamant este îndrituit și la dobânda legală aferentă sumei de 4.435,01 RON, de la data emiterii actului vătămător, până la data plății efectve a debitului principal.

Față de cele ce preced și pentru aceleași considerente relevate de judecătorul de primă instanță, Înalta Curte apreciază că este neîntemeiată și solicitarea FGA de exonerare a sa de la plata cheltuielilor de judecată.

Reținând că sentința de fond este dată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material incidente, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și al art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 147 din 19 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - veche în dosarul nr. x/2018, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 23 februarie 2023.