ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 22 februarie 2024

Asupra apelului de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înaintată la Tribunalul Hunedoara, întemeiată pe dispozițiile art. 404 alin. (4) lit. i) din C. proc. pen. rap.la art. 141 alin. (7) lit. b) și alin. (6) lit. i) din Legea nr. 302/2004 condamnatul A. a solicitat completarea hotărârii nr. 22/2020 din data de 15 decembrie 2022 a Curții de Apel Alba Iulia, pronunțată în dosarul nr. x/2020.

În susținerea cererii, petentul a arătat că, prin hotărârea nr. 408/2010 a Curții Provinciale din Zaragoza (Spania) sectia nr. 001 pronunțată la data de 02.12.2011, a fost condamnat definitiv la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, la pedeapsa de 17 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de omor și la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere ilegală de arme, în final, fiind condamnat la pedeapsa rezultantă de 19 ani și 2 luni închisoare.

A susținut că s-a ajuns la pedeapsa de 22 ani și 6 luni închisoare prin prisma faptului că sistemul de drept spaniol îmbrățișează, în materia tratamentului sancționator al concursului de infracțiuni, cumul aritmetic.

Totodată, a arătat că, prin sentința penală nr. 22/2020 din data de 15 decembrie 2022 a Curții de Apel Alba Iulia, a fost recunoscută hotărârea nr. 408/2010 a Curții Provinciale din Zaragoza, iar ulterior recunoașterii, s-au realizat deducerile aferente. Ca urmare a acestei recunoașteri a hotărârii spaniole, condamnatul se află în executarea pedepsei cu închisoarea de 8.210 zile, pedeapsă la care s-a ajuns prin aplicarea regulilor de la concursul de infracțiuni din legea spaniolă, prin cumul aritmetic, împrejurare ce se solicită a fi remediată prin prezenta cerere.

La termenul stabilit în cauză, din data de 15 decembrie 2022, apărătorul ales al petentului a solicitat declinarea competenței în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, precizând că nu a înțeles să formuleze contestație la executare, întrucât solicitările sale nu pot fi încadrate în vreunul din motivele care permit formularea unei contestații la executare, ci completarea unei omisiuni pe care Curtea de Apel Alba Iulia ar fi făcut-o la momentul recunoașterii hotărârii emise de autoritățile judiciare din Spania.

Prin sentința penală nr. 138 din data de 15.11.2023 a Tribunalului Hunedoara în dosar nr. x/2023, a fost admisă excepția de necompetență materială a instanței invocată de condamnatul A. și, în consecință, în baza art. 50 din C. proc. pen. s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii de îndreptare a omisiunii vădite din cuprinsul sentinței penale nr. 22/2020 a Curții de Apel Alba Iulia, formulată de condamnatul A., în favoarea Curții de Apel Alba Iulia.

Cauza s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Alba Iulia la data de 22 noiembrie 2023, sub nr. x/2023.

Prin încheierea penală nr. 100/2023 din data de 14 decembrie 2023 a Curții de Apel Alba Iulia, secția Penală, a fost respinsă cererea formulată de persoana condamnată A. privind înlăturarea omisiunii vădite din cuprinsul sentinței penale nr. 22/25.03.2020 pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia în dosar nr. x/2020.

În esență, curtea a reținut că, prin recunoașterea unei hotărâri străine în temeiul Legii nr. 302/2004, aceasta devine parte din ordinea juridică a statului care a recunoscut-o, aceasta dobândind autoritate de lucru judecat în statul de executare. Astfel, în măsura în care sunt îndeplinite cerințele impuse de lege, iar pedeapsa aplicată corespunde, atât sub aspectul naturii, cât și sub aspectul regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română și nu depășește limitele maxime ale pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceleași infracțiuni, instanța română poate recunoaște hotărârea statului de condamnare.

A mai arătat că instanța învestită cu recunoașterea unei hotărâri penale străine nu poate proceda la determinarea pedepsei rezultante a cărei recunoaștere se cere conform legislației românești, întrucât pedeapsa se recunoaște global, așa cum a fost dispusă de autoritățile statului de condamnare. Prin urmare, dacă pedeapsa rezultantă a fost calculată prin cumul aritmetic sau global, în conformitate cu legislația statului de condamnare, instanța nu poate înlocui modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante cu regulile cumulului juridic stabilite de C. pen. român.

Totodată, curtea a arătat că pedeapsa de 22 ani și 6 luni aplicată condamnatului A. a fost recunoscută, în mod definitiv, prin hotărârea nr. 22/2020 din data de 15 decembrie 2022 a Curții de Apel Alba Iulia, care a apreciat că nu se impune adaptarea pedepsei în cauză, întrucât aceasta nu depășește limitele maxime ale pedepsei prevăzute de legea penală română pentru același tip de infracțiuni, sentința bucurându-se de autoritate de lucru judecat.

Instanța fondului a avut în vedere și considerentele Deciziei nr. 23 din 12 octombrie 2009 a Secțiilor Unite al Înaltei Curți de Casație și Justiție publicată în Monitorul Oficial nr. 850 din 8 decembrie 2009, pronunțată în interpretarea art. 146 din Legea nr. 302/2004, în soluționarea cererii având ca obiect conversiunea condamnării, potrivit căreia, instanța trebuie să observe dacă felul pedepsei aplicate pentru concursul de infracțiuni sau durata acesteia este incompatibilă cu legislația română, fără a putea înlocui modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante pe calea cumulului aritmetic, dispusă prin hotărârea statului de condamnare, cu aceea a cumulului juridic prevăzută de C. pen. român. Nu este incompatibilă cu legislația română pedeapsa rezultantă a închisorii aplicată prin cumul aritmetic în statul de condamnare, a cărei durată nu depășește totalul pedepselor stabilite de instanță pentru infracțiunile concurente.

Pe cale de consecință, a apreciat că natura și durata pedepsei de executat pentru condamnatul petent au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat prin hotărârea nr. 408/2010 a Curții Provinciale din Zaragoza (Spania) secția 001 pronunțată în 02.12.2010, iar a modifica la acest moment modalitatea de calcul a pedepsei, cum susține petentul prin cererea formulată, ar reprezenta o atingere a autorității de lucru judecat al acestei decizii judiciare definitive, mai ales în condițiile în care instanța învestită cu recunoașterea hotărârii de condamnare a procedat la verificarea pedepsei aplicabile pentru concursul de infracțiuni comis de condamnat conform legii penale române și a reținut că nu se impune adaptarea pedepsei stabilite de statul de condamnare, întrucât pedeapsa aplicată acestuia este inferioară pedepsei maxime prevăzute de legea penală română.

În aceste condiții, instanța nu ar putea proceda, pe calea unei cereri pentru înlăturarea unor omisiuni vădite sau de îndreptare a erorilor materiale, la descontopirea pedepselor reunite în pedeapsa rezultantă de 22 ani și 6 luni și recontopirea acestora potrivit dreptului intern, întrucât aceasta operațiune nu este legală și ar încălca autoritatea de lucru judecat a sentinței penale nr. 22/2020 a Curții de Apel Alba Iulia prin care a fost recunoscută hotărârea statului de condamnare. În vederea executării hotărârii, a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 22/2020 din 05.05.2020, Penitenciarul București-Rahova comunicând prin adresa din 07.12.2020 punerea în executare a mandatului la data de 26.11.2020, pedeapsa începând la 04.11.2019 și expirând la 12.06.2030.

În acest context, instanța a reținut că prin cererea ce face obiectul cauzei, astfel cum a fost calificată de Curtea de Apel Alba Iulia, petentul A. și-a exprimat nemulțumirea cu privire la modalitatea în care instanța a realizat contopirea pedepselor, susținând că, într-o primă etapă, ar fi trebuit descontopită pedeapsa globală de 22 ani și 6 luni închisoare aplicată de autoritățile judiciare spaniole și recunoscută prin sentința penală nr. 22/25.03.2020 pronunțată în dosar nr. x/2020 al Curții de Apel Alba Iulia, iar apoi pedepsele repuse în individualitatea lor să fie contopite conform concursului de infracțiuni prevăzut de C. pen. român, prin adăugarea la pedeapsa cea mai grea a sporului de pedeapsă de 1/3 din suma celorlalte pedepse.

Astfel, curtea a constatat că aspectele invocate de petent reprezintă probleme ce vizează fondul cauzei și au primit o soluționare definitivă prin sentința penală nr. 408/02.12.2010 pronunțată de Curtea Provincială din Zaragoza, secția nr. 001 - Spania, astfel cum a fost recunoscută și rămasă definitivă prin sentința penală nr. 22/25.03.2020 a Curții de Apel Alba Iulia, intrând în sfera autorității de lucru judecat, astfel încât nu mai pot fi rediscutate în cadrul unei cereri privind înlăturarea unor omisiuni vădite, deoarece s-ar aduce atingere principiului securității raporturilor juridice, care presupune ca dezlegarea dată în mod definitiv unui litigiu să nu mai poată fi supus rejudecării, decât în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, îndreptarea erorilor materiale/înlăturarea unor omisiuni vădite neconstituind un asemenea caz.

Totodată instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 166 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004, instanța națională, în cadrul procedurii de recunoaștere și executare a hotărârilor judecătorești de condamnare la pedepse privative de libertate pronunțate de instanțele statelor membre ale Uniunii Europene, are posibilitatea de a adapta pedeapsa rezultantă aplicată în cazul unui concurs de infracțiuni, doar în situația în care aceasta depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română, nu și de a adapta fiecare pedeapsa aplicată pentru fiecare infracțiune săvârșită de persoana condamnată, urmată de contopirea acestor pedepse potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. român.

Drept urmare, Curtea de Apel Alba Iulia, reținând că titlul executoriu - sentința penală nr. 408/02.12.2010 pronunțată de Curtea Provincială din Zaragoza, secția nr. 001 - Spania, astfel cum a fost recunoscută și rămasă definitivă prin sentința penală nr. 22/25.03.2020 a Curții de Apel Alba Iulia - este clar și nu necesită lămuriri, îndreptări sau completări pentru executarea sa, iar prin prezenta cerere petentul A. tinde să răstoarne autoritatea de lucru judecat a acestui titlu prin invocarea unor aspecte care deja au fost analizate cu ocazia soluționării cererii de recunoaștere și executare în România a hotărârii pronunțate de autoritățile spaniole, a respins, ca nefondată, cererea privind înlăturarea unor omisiuni vădite.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel condamnatul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală la data de 02 februarie 2024, fiind stabilit termen la data de 22 februarie 2024.

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte apreciază nefondat apelul declarat de condamnatul A. împotriva încheierii încheierii penale nr. 100/2023 din data de 14 decembrie 2023 a Curții de Apel Alba Iulia, secția Penală, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 279 din C. proc. pen., "Dispozițiile art. 278 se aplică și în cazul când organul judiciar, ca urmare a unei omisiuni vădite, nu s-a pronunțat asupra sumelor pretinse de martori, experți, interpreți, avocați, potrivit art. 272 și 273, precum și cu privire la restituirea lucrurilor sau la ridicarea măsurilor asigurătorii.".

Prin cererea de înlăturare a unei omisiuni vădite condamnatul A. a solicitat completarea hotărârii nr. 22/2020 a Curții de Apel Alba Iulia și să se dispună contopirea pedepselor aplicate condamnatului de autoritățile judiciare spaniole, în conformitate cu dispozițiile art. 404 alin. (4) lit. i) din C. proc. pen. coroborat cu dispozițiile art. 141 din Legea nr. 302/2004.

Înalta Curte constată că, în realitate, condamnatul A. urmărește adaptarea pedepsei aplicate în urma efectuării procedurii de contopire, prin sentința penală nr. 22/2020 din 15 decembrie 2022 a Curții de Apel Alba Iulia, în temeiul dispozițiilor legale antemenționate.

Astfel, prin sentința penală nr. 22/2020 a Curții de Apel Alba Iulia a fost recunoscută Hotărârea nr. 408/2010 a Curții Provinciale din Zaragoza, ulterior recunoașterii realizându-se deducerile aferente.

Instanța de fond a reținut că, prin recunoașterea unei hotărâri străine în temeiul Legii nr. 302/2004, aceasta devine parte din ordinea juridică a statului care a recunoscut-o, aceasta dobândind autoritate de lucru judecat în statul de executare. Astfel, în măsura în care sunt îndeplinite cerințele impuse de lege, iar pedeapsa aplicată corespunde, atât sub aspectul naturii, cât și sub aspectul regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română și nu depășește limitele maxime ale pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceleași infracțiuni, instanța română poate recunoaște hotărârea statului de condamnare.

Totodată, în mod corect a constata că, dacă pedeapsa rezultantă a fost calculată prin cumul aritmetic sau global, în conformitate cu legislația statului de condamnare, instanța nu poate înlocui modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante cu regulile cumulului juridic stabilite de C. pen. român.

Așa cum s-a reținut în practica constantă a Înaltei Curți, potrivit Legii nr. 302/2004, când procedează la recunoașterea unei hotărâri emise de autoritățile judiciare străine, instanța română realizează doar operațiunea de comparare a duratei pedepsei rezultante, astfel cum a fost stabilită de autoritățile judiciare din statul emitent, cu maximul general al pedepsei închisorii prevăzute de C. pen. român sau cu suma pedepselor componente aplicate, dacă este cazul.

Or, pe calea demersului judiciar inițiat de condamnatul A. nu se poate proceda la reevaluarea modalității în care instanța de fond a examinat cauza, inclusiv din perspectiva posibilității adaptării pedepsei aplicate de instanța străină, având în vedere dispozițiile art. 141 alin. (6) și (7) din Legea nr. 302/2004 (invocate de apelant) precum și cele ale art. 166 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004 incidente în cauză, care nu prevăd această posibilitate.

Pentru aceste considerente, apreciind că încheierea apelată este legală și temeinică, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul A. împotriva încheierii penale nr. 100/2023 din data de 14 decembrie 2023 a Curții de Apel Alba Iulia, secția Penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. va obliga apelantul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul condamnat A., în cuantum de 680 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul A. împotriva încheierii penale nr. 100/2023 din data de 14 decembrie 2023 a Curții de Apel Alba Iulia, secția Penală.

Obligă apelantul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul condamnat A., în cuantum de 680 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 februarie 2024.