ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 512/2023

Ședința publică din data de 18 iulie 2023

Asupra contestației de față, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 6 iulie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2022 s-au dispus următoarele:

În baza art. 250

2

C. proc. pen., raportat la art. 249 alin. (1) și (5) C. proc. pen., s-a menținut măsura sechestrului asigurător dispus de procuror prin ordonanța din 18 iulie 2022, emisă în dosarul nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, asupra imobilului cu nr. cadastral x, situat în mun. Iași, B-dul x, nr. 20, et. l, jud. Iași; imobilului cu nr. cadastral x, situat în Mun. Iași, B-dul x, nr. 18 - 20, jud. Iași; imobilului cu nr. cadastral x, situat în mun. Iași, Str. x, jud. Iași; imobilului cu nr. cadastral x, situat în extravilan A., jud. Iași; imobilului cu nr. cadastral x, situat în mun. Iași, Str. x, jud. Iași, în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune și acoperirii cheltuielilor judiciare, până la concurența sumei de 1.000.000 EUR.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut, în esență, următoarele:

Prin ordonanța procurorului din 18 iulie 2022, emisă în dosarul nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra următoarelor bunuri imobile: imobilul cu nr. cadastral x, situat în mun. Iași, B-dul x, nr. 20, et. l, jud. Iași; imobilul cu nr. cadastral x, situat în Mun. Iași, B-dul x, nr. 18 - 20, jud. Iași; imobilul cu nr. cadastral x, situat în mun. Iași, Str. x, jud. Iași; imobilul cu nr. cadastral x, situat în extravilan A., jud. Iași; imobilul cu nr. cadastral x, situat în mun. Iași, Str. x, jud. Iași, aflate în proprietatea inculpatului B..

Pentru dispunerea acestei măsuri, procurorul a avut în vedere, în esență, existența unor mijloace de probă apte să conducă la suspiciunea rezonabilă că inculpatul ar fi putut comite o faptă de omor calificat, a cărei victimă ar fi fost C., precum și faptul că părinții și fratele acesteia din urmă s-au constituit părți civile în dosar, formulând pretenții în cuantum de 1.000.000 EUR.

Măsura asiguratorie dispusă a fost pusă în executare prin procesul-verbal de instituire a măsurii sechestrului asigurator asupra bunurilor imobile, încheiat la 18 iulie 2022, ora 15:52, în localitatea Iași, str. x, de organul de cercetare penală din cadrul I.P.J. Iași - Serviciul de Investigații Criminale, în baza art. 253 alin. (1) C. proc. pen., care a procedat la instituirea sechestrului asupra bunurilor imobile aparținând inculpatului, imobile identificate cu nr. cadastral și adresă, asupra cărora s-a dispus sechestrul asigurator până la concurența sumei de 1.000.000 euro.

Prin încheierea penală nr. 8/DL din data de 5 august 2022, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Iași a respins, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul B. împotriva măsurii sechestrului asigurător dispusă de procuror și a modului de aducere la îndeplinire a acesteia.

În contextul acestor rețineri factuale, verificând, în condițiile art. 250

2

C. proc. pen., măsura asiguratorie anterior menționată, judecătorul fondului a reținut că aceasta a fost dispusă de către procuror, din oficiu, în cadrul marjei de apreciere permisă de dispozițiile art. 249 C. proc. pen. și în contextul constituirii ca parte civilă a rudelor victimei decedate și pentru necesitatea asigurării acoperirii cheltuielilor judiciare efectuate în cauză de către stat.

Măsura în speță a determinat grevarea dreptului inculpatului de a dispune de bunurile imobile asupra cărora a fost instituit sechestrul, fiind afectat dreptul de dispoziție al acestuia cu privire la imobilele sechestrate, inculpatul păstrând în continuare prerogativa folosirii lor.

Judecătorul fondului a apreciat că, având în vedere cuantumul semnificativ al pretențiilor civile formulate în cauză, împrejurarea că instanța nu poate evalua, la momentul de față, nici temeinicia, nici proporționalitatea unor astfel de pretenții, fără a se antepronunța cu privire la fondul cauzei, dar văzând și că aceste pretenții sunt în mod preponderent reprezentate de daune morale care comportă o manieră diferită de analiză și evaluare față de pretențiile materiale, instituirea măsurii asigurătorii analizate cu privire la toate imobilele descrise nu este una disproporționată, dat fiind faptul că limita până la care ea s-a instituit depășește în mod vădit valoarea însumată a imobilelor.

În ceea ce privește eventuala intenție de ascundere, înstrăinare, distrugere a bunurilor imobile care fac obiectul măsurii, același judecător a reținut că, dincolo de faptul că dispunerea unei astfel de măsuri intră în marja de apreciere a organului judiciar, acesta nu trebuie să precizeze sau să indice care sunt elementele de fapt din care ar putea rezulta riscul în sensul celor anterior expuse, necesar a fi contracarat prin o astfel de măsură, care are un pregnant caracter conservator. Ca urmare, lipsa motivării sub acest aspect a ordonanței de instituire a măsurii nu poate produce niciun efect negativ.

Pe de altă parte, judecătorul a reținut că nu se poate admite că infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul poate fi considerată drept una de pericol, ci, dimpotrivă, pe planul răspunderii civile, aceasta poate fi considerată o faptă ilicită aptă să producă atât prejudicii morale, cât și materiale, persoanelor care erau apropiate de victima infracțiunii.

Cât privește faptul că riscul de ascundere, înstrăinare, distrugere a bunurilor imobile care fac obiectul acestei măsuri este inexistent, ca urmare a conduitei adoptate de inculpat pe parcursul intervalului de timp de la momentul prezumatei comiteri a faptei și dispunerii arestării sale preventive, s-a reținut că, astfel cum judecătorul de drepturi și libertăți a constatat anterior, o astfel de conduită nu prezintă relevanță juridică deosebită. Aceasta întrucât procesul penal în cauză a pornit împotriva inculpatului atunci când a fost pus sub acuzație penală, respectiv prin ordonanța de continuare a urmăririi penale și de dobândire a calității de suspect, iar ulterior, de punere în mișcare a acțiunii penale față de inculpat pentru comiterea infracțiunii de omor calificat, prev. de art. 188 alin. (1) C. pen., art. 189 alin. (1) lit. g) C. pen. raportat la art. 199 alin. (1) C. pen., care a avut loc la data de 15 iulie 2022, relativ recent, moment de la care se calculează riscul posibil al înstrăinării bunurilor sau al distrugerii lor.

Mai mult, asigurarea echilibrului între ingerința în dreptul la proprietate al inculpatului și interesul (eventual) al părților civile de a le fi satisfăcute pretențiile civile, precum și interesul statului de a recupera cheltuielile judiciare, pentru ipoteza pronunțării unei soluții de condamnare, este realizată și prin faptul că inculpatul rămâne în deplinătatea exercitării dreptului de proprietate cu privire la două dintre cele trei atribute ale acestui drept (usus și fructus), fiindu-i limitat doar dreptul de a dispune de aceste bunuri.

Prin urmare, judecătorul a concluzionat că intervalul de un an de la luarea măsurii asigurătorii, timp în care procesul penal s-a aflat în plină desfășurare, nu poate fi considerat în niciun caz unul excesiv, care să impună restrângerea sau ridicarea măsurii anterior dispuse.

În plus, anterior pronunțării unei soluții în cauză, nu se poate realiza evaluarea cuantumului prejudiciului moral suferit de părțile civile, motiv pentru care limita până la care se poate dispune măsura este reprezentată de suma indicată cu acest titlu de către părțile civile. De altfel, limita până la care s-a instituit, în concret, măsura asigurătorie și cea până la care urmează a fi menținută este inferioară sumei rezultate din cuantificarea cheltuielilor judiciare efectuate în cursul urmăririi penale și a pretențiilor civile formulate în cauză.

În raport cu argumentele prezentate, reținând că nu au survenit modificări ale temeiurilor în baza cărora s-a dispus măsura asigurătorie în speță, în baza art. 250

2

C. proc. pen. raportat la art. 249 alin. (1) și alin. (5) C. proc. pen., judecătorul fondului a menținut măsura sechestrului asigurător dispusă de procuror asupra bunurilor imobile ale inculpatului în cursul urmăririi penale.

****

Împotriva acestei încheieri, la data de 7 iulie 2023, în termen legal, a formulat contestație inculpatul B., prin apărător ales, fără a motiva în scris calea de atac.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 14 iulie 2023, sub nr. x/2022/a5, având termen de judecată fixat la data de 18 iulie 2023.

La termenul fixat, apărătorul ales al contestatorului inculpat a susținut oral motivele contestației, concluziile sale în acest sens, ca și cele ale reprezentantului Ministerului Public fiind detaliat redate în practicaua prezentei hotărâri.

Examinând contestația formulată de inculpatul B. pe baza actelor dosarului, Înalta Curte urmează a o respinge, ca nefondată, în considerarea următoarelor argumente:

Prin ordonanța nr. 1061/P/2021 din 18 iulie 2012, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a dispus, în temeiul art. 249 alin. (1) C. proc. pen., luarea măsurii sechestrului asigurător asupra următoarelor bunuri imobile aparținând inculpatului B. [cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 188 alin. (1) - art. 189 alin. (1) lit. g) C. pen., raportat la art. 199 alin. (1) C. pen..]:

- imobilul cu nr. cadastral x, situat în mun. Iași, B-dul x, nr. 20, et. l, jud. Iași;

- imobilul cu nr. cadastral x, situat în Mun. Iași, B-dul x, nr. 18 - 20, jud. Iași;

- imobilul cu nr. cadastral x, situat în mun. Iași, Str. x, jud. Iași;

- imobilul cu nr. cadastral x, situat în extravilan A., jud. Iași;

- imobilul cu nr. cadastral x, situat în mun. Iași, Str. x, jud. Iași, aflate în proprietatea inculpatului B., până la concurența sumei de 1.000.000 euro.

Temeiurile avute în vedere la dispunerea acestei măsuri procesuale au vizat necesitatea evitării riscului ascunderii, înstrăinării, distrugerii sau sustragerii de la urmărire a bunurilor ce pot asigura repararea pagubei produse părților civile și acoperirea cheltuielilor judiciare.

Măsura asigurătorie a fost menținută prin rechizitoriul nr. x/2021 din 16 septembrie 2022 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 188 alin. (1) - art. 189 alin. (1) lit. g) C. pen., raportat la art. 199 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în dimineața zilei de 19 iunie 2021, în jurul orei 04:27, în timp ce se afla în apartamentul său din str. x, bloc UJCM sc. B, Iași, pe fondului unui conflict cu victima C., persoană cu care conviețuia, având relații asemănătoare celor dintre soți, cunoscând faptul că este însărcinată, i-a aplicat mai multe lovituri la nivelul feței și corpului, după care a strâns-o de gât, prin comprimarea cu mâna a zonei cervicale, iar ulterior, profitând de starea de semiconștiență sau inconștiență a victimei, a așezat corpul acesteia cu fața în jos, orientată spre interiorul camerei și picioarele spre exterior, pe marginea ferestrei bucătăriei și a împins-o în exteriorul clădirii, leziunile provocate la contactul cu solul ducând la decesul acesteia.

Cauza a fost îregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori la data de 19 septembrie 2022, aceasta aflându-se în prezent în faza judecății în fond.

În acest context, procedând la verificarea soluției primei instanțe, de menținere a măsurii asigurătorii dispuse față de inculpatul B. prin ordonanța procurorului anterior menționată, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 250

2

C. proc. pen. (text de lege introdus, începând cu data de 28 februarie 2021, prin Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 167 din 18 februarie 2021.) "în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 și 250

1

aplicându-se în mod corespunzător."

Măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile care aparțin inculpatului, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune sau realizării confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.

Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege.

Potrivit art. 249 alin. (1), (2), (5) și 6 C. proc. pen., "(1) Procurorul, în cursul urmăririi penale,(...) din oficiu (...) poate lua măsuri asigurătorii prin ordonanță (...) pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care (...) pot servi la garantarea (...)executării cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune.

(2) Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora (...).

(5) Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune (...) se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a acestora.

(6) Măsurile asigurătorii prevăzute la alin. (5) se pot lua, în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară și al judecății, și la cererea părții civile. Măsurile asigurătorii luate din oficiu de către organele judiciare prevăzute la alin. (1) pot folosi și părții civile."

Din interpretarea coroborată dispozițiilor legale evocate rezultă că, în principiu, luarea măsurilor asigurătorii este condiționată de constatarea prealabilă a necesității instituirii lor în vederea atingerii scopului prevăzut de lege, principiu care guvernează, de altfel, toate măsurile procesuale. În plus, dispunerea măsurilor asigurătorii trebuie să satisfacă și cerința proporționalității acestora cu scopul urmărit prin dispunerea lor și, în mod particular, cu valoarea estimată a sumelor a căror recuperare este garantată prin intermediul acestei categorii de măsuri.

Deopotrivă, rezultă că procurorul poate lua întotdeauna măsurile asigurătorii din oficiu, dispunerea acestora nefiind, prin urmare, condiționată de o eventuală manifestare de voință în acest sens a părților cărora legea procesual penală le recunoaște o astfel de vocație (părțile civile), ci doar de constatarea necesității instituirii lor în vederea atingerii scopului prevăzut de art. 249 alin. (1) C. proc. pen.

Raportat la aceste considerente teoretice, Înalta Curte constată că, prin încheierea contestată, Curtea de Apel Iași a menținut sechestrul asigurător instituit față de inculpatul B. în cursul urmăririi penale, apreciind că, în contextul în care acesta este cercetat, în fond, pentru presupusa săvârșire a infracțiunii de omor calificat, cauză în care părțile civile (tatăl și fratele victimei) au solicitat despăgubiri de 1.000.000 euro, măsurile asigurătorii analizate satisfac în continuare exigențele de necesitate și de proporționalitate care au stat la baza dispunerii lor.

În actuala procedură, contestatorul B. critică această încheiere invocând, sub un prim aspect, nelegalitatea sa derivată, în esență, din pretinsa omisiune a judecătorului fondului de a motiva, complet și convingător, soluția dispusă.

Critica formulată este neîntemeiată.

În cuprinsul actului procedural atacat au fost expuse, într-o formă sintetică, dar elocventă, argumentele faptice și juridice pe care judecătorul fondului și-a fundamentat soluția menținerii măsurii asigurătorii dispuse în cauză, în cursul urmăririi penale, față de contestator.

Deși, aparent, argumentația judecătorului are un caracter succint, ea reflectă cu suficientă concizie considerentele esențiale pentru care acesta a apreciat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii asigurătorii subzistă și în faza judecății în fond a cauzei, aceste motive vizând, pe de o parte, constatarea persistenței necesității instituirii/menținerii măsurii procesuale analizate în vederea evitării riscului ca bunurile respective să nu fie înstrăinate până la finalizarea procesului penal și, implicit, pentru a limita riscul ca inculpatul să devină insolvabil, iar pe de altă parte, subzistența caracterului proporțional al acesteia, atât din perspectiva scopului pentru care a fost dispusă, cât și a duratei ei.

Împrejurarea că, în mod firesc, contestatorul nu achiesează la argumentele instanței de fond, nu afectează substanța motivării încheierii atacate, care este suficientă pentru a permite instanței de control judiciar, într-o cale de atac devolutivă ca cea de față, să cenzureze toate statuările pertinente, în fapt și în drept, ale primei instanțe.

De altfel, critica analizată vizează, în mod determinant, nu numai încheierea contestată, ci chiar ordonanța procurorului de instituire a măsurii asigurătorii, apărarea susținând că nelegalitatea acesteia din urmă, derivată din lipsa motivării, s-ar repercuta și asupra legalității hotărârii atacate.

Or, legalitatea și temeinicia soluției de luare a măsurii asigurătorii și, implicit, a ordonanței prin care o atare măsură a fost dispusă în cursul urmăririi penale, au făcut obiectul analizei judecătorului de drepturi și libertăți învestit cu soluționarea contestației formulate de inculpat în temeiul art. 250 C. proc. pen., în cuprinsul încheierii penale nr. 8/DL din 5 august 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minoi.

Caracterul definitiv al acestei hotărâri și autoritatea ce derivă din aceasta se răsfrânge nu doar asupra soluției în sine, ci și asupra chestiunilor circumscrise analizei, la acele momente procesuale, a legalității și temeiniciei soluției de luare a măsurii asigurătorii, astfel încât aceste chestiuni nu mai pot fi repuse în discuție în actualul cadru procesual, întrucât s-are tinde astfel la o cenzurare implicită a încheierii definitive.

Prin urmare, în absența unor elemente noi, care să repună în mod obiectiv în discuție fundamentul concluziilor anterioare ale organelor judiciare, o analiză a acelorași chestiuni în actualul cadru procesual ar fi lipsită de suport.

Suplimentar statuărilor din cuprinsul hotărârii sus-menționate, Înalta Curte constată că, astfel cum a reținut anterior, dispunerea măsurii asigurătorii nu este condiționată de o eventuală manifestare de voință în acest sens a părților cărora legea procesual penală le recunoaște o astfel de vocație (părțile civile), astfel cum antamează apărarea contestatorului în actuala procedură, dispozițiile art. 249 alin. (1) C. proc. pen. statuând că procurorul poate lua întotdeauna măsurile asigurătorii din oficiu, evident, în măsura în care ele sunt necesare atingerii scopului prevăzut de același text de lege.

Or, raportat la statuările Curții Constituționale din cuprinsul Deciziei nr. 629/2015 (publicată în M.Of. nr. 868 din 20 noiembrie 2015), în sensul că măsura asigurătorie poate fi dispusă în toate cazurile în care s-a produs un prejudiciu, Înalta Curte constată că, în contextul particular al speței, necesitatea menținerii măsurii asigurătorii se fundamentează pe chiar poziția procesuală adoptată de tatăl și fratele victimei, care au invocat daunele (în special, morale) suferite ca urmare a decesului fiicei/respectiv, surorii lor, cuantificate la 1.000.000 euro.

Practic, luând act de faptul că tatăl și fratele victimei s-au constituit părți civile în procesul penal, în limitele anterior menționate, procurorul, în baza marjei de apreciere la care este îndreptățit potrivit art. 249 C. proc. pen., din oficiu, apreciind asupra necesității asigurării acoperirii pagubei suferite de rudele victimei, dar și a cheltuielilor judiciare substanțiale determinate de complexitatea cauzei, a dispus, din oficiu, luarea măsurii asigurătorii asupra bunurilor imobile ale inculpatului.

Împrejurarea că, în mod firesc, raportat la stadiul procedurii penale, valoarea acestor daune nu avea și nu are nici în acest moment procesual un caracter cert, nu afectează legalitatea măsurii procesuale analizate, astfel cum invocă apărarea.

Potrivit art. 249 alin. (5) C. proc. pen., în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune, organele judiciare au posibilitatea de a institui și, implicit, de a menține sechestrul asigurător pe bunurile suspectului sau ale inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a pagubei produsă prin infracțiune și a cheltuielilor judiciare, legea prezumând, prin urmare, că, până la reperul valoric menționat, măsura asigurătorie îndeplinește exigența proporționalității cu scopul instituirii ei, indiferent de faza procesuală în care este dispusă/menținută.

De aceea, menținerea, în faza cercetării judecătorești în fond, a sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile ale inculpatului B., până la concurența valorii estimate a prejudiciului suferit de părțile civile, respectă exigența proporționalității cu scopul instituirii ei, respectiv, garantarea acoperirii integrale a pagubei presupus cauzate prin infracțiunea pentru care este cercetat contestatorul, dar și a cheltuielilor judiciare.

Prin urmare, susținerile contrare ale inculpatului în prezenta contestație sunt neîntemeiate, certitudinea prejudiciului nefiind o condiție de legalitate sau temeinicie a măsurii procesuale analizate.

Deopotrivă neîntemeiate sunt și celelate critici de netemeinicie invocate de inculpatul B., vizând omisiunea evaluării și, evident, a indicării, în încheierea atacată, a împrejurărilor care ar putea constitui un risc de sustragere ce ar fi trebuit înlăturat prin măsura asigurătorie dispusă.

Înalta Curte reține în acest sens că, în cuprinsul aceleiași decizii a instanței de contencios constituțional sus-menționate s-a stabilit, cu valoare de principiu, că "pentru instituirea sechestrului asigurător nu este necesar ca suspectul sau inculpatul să pregătească ori să realizeze manopere sau activități din care să rezulte că ar intenționa ascunderea bunurilor sale, măsura putând fi dispusă în toate cazurile în care s-a produs un prejudiciu sau legea impune confiscarea specială sau extinsă".

Prin urmare, premisa măsurii asigurătorii o constituie exclusiv suspiciunea comiterii unei fapte ilicite apte să producă un prejudiciu sau a unei fapte în raport de a cărei natură legea impune obligativitatea măsurii confiscării speciale sau extinse, aceasta fiind suficientă pentru instituirea unei măsuri procesuale având ca unic scop evitarea unei eventuale ascunderi, distrugeri, înstrăinări sau sustrageri de la urmărire a bunurilor care ar putea asigura acoperirea prejudiciului sau ar putea face obiectul confiscării.

Pentru argumentele prezentate, Înalta Curte concluzionează, concordant primei instanțe, că măsura asigurătorie analizată satisface în continuare exigențele de necesitate și proporționalitate care au stat la baza dispunerii ei, criticile formulate de inculpatul B. în contestație fiind, în integralitate, neîntemeiate.

Pentru aceste considerente, constatând legală și temeinică hotărârea atacată, Înalta Curte, în temeiul art. 425

1

raportat la art. 250

1

coroborat cu art. 250

2

C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul B. împotriva încheierii din data de 6 iulie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Urmare acestei soluții, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Totodată, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., va dispune ca onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul inculpat, în cuantum de 85 RON, să fie plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul B. împotriva încheierii din data de 6 iulie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în cuantum de 85 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 iulie 2023.