ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 21 iunie 2023

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 58 din 31.01.2022 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, secția Penală în temeiul art. 396 alin. (1) și (4) C. proc. pen.. rap. la art. 83 C. pen., s-a stabilit în sarcina inculpatei A. o pedeapsă de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 83 C. pen., a fost amânată aplicarea pedepsei de 8 (opt) luni închisoare pe un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, stabilit conform art. 84 C. pen.

În temeiul art. 85 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpata să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune București, la datele fixate de către acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului său de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 85 alin. (2) lit. b) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpata A. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor sau în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Sector 1, pe o perioadă de 30 de zile lucrătoare.

În temeiul art. 83 alin. (4) teza ultimă C. pen., s-a atras atenția inculpatei A. asupra dispozițiilor art. 88 C. pen. privind revocarea amânării aplicării pedepsei cu consecința aplicării pedepsei și executării pedepsei închisorii în regim de detenție, în cazul nerespectării, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere sau a obligațiilor impuse de instanță sau stabilite de lege, în cazul în care nu se îndeplinesc integral obligațiile civile stabilite de instanță până la expirarea termenului de supraveghere, precum și în cazul în care inculpata mai săvârșește o infracțiune pe parcursul termenului de supraveghere.

În baza art. art. 397 alin. (1) coroborat cu art. 19 și 25 C. proc. pen.. cu aplicarea art. 1349, art. 1357 alin. (1), art. 1391 C. civ. și art. 655 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă B., iar inculpata A. a fost obligată, în solidar cu S.C. C. S.R.L., la plata către partea civilă a sumei de 1.610 RON reprezentând daune materiale și a sumei de 10.000 Euro, în echivalent în RON la cursul BNR de la data plății efective, cu titlu de daune morale.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen.., a fost obligată inculpata A. la plata sumei de 3.500 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (1.000 RON aferente urmăririi penale, 2.500 RON aferente procedurilor de cameră preliminară și judecată).

În temeiul art. 276 alin. (1) C. proc. pen.., a fost obligată inculpata A. la plata sumei de 3.189,2 RON cu titlul de cheltuieli de judecată către persoana vătămată B., reprezentând onorariu avocat.

În temeiul art. 276 alin. (1) C. proc. pen.. a fost obligată inculpata A. la plata sumei de 1.000 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată către S.C. D. S.A., reprezentând onorariu avocat.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpata A. și partea civilă B..

Prin decizia penală nr. 82/A din 20 ianuarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., au fost admise apelurile declarate de inculpata A. și partea civilă B. împotriva sentinței penale nr. 58/31.01.2022, pronunțate de Judecătoria Sectorului 1 București, pe care a desființat-o, în parte, și în rejudecare:

În baza art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatei A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. (2) și (3) cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

A fost majorată suma la care a fost obligată inculpata A., în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. C. S.R.L., cu titlu de daune morale, către partea civilă B., de la 10000 de euro la 50000 de euro, care s-a dispus să fie plătită în RON la cursul BNR din ziua plății.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, care nu contraveneau deciziei.

Cheltuielile judiciare, în apel, au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs în casație inculpata E., la data de 06.02.2023.

Recurenta și-a întemeiat cererea de recurs în casație, formulată prin intermediul avocatului împuternicit în special în acest sens, pe cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală).

În susținerea acestui caz de casare recurenta A. a susținut, în esență, că nu sunt îndeplinite condițiile de tipicitate obiectivă ale infracțiunii prev. de art. 196 alin. (2) și (3) C. pen., întrucât din modalitatea de săvârșire a faptei, așa cum a fost descrisă de instanță, nu se poate stabili dacă există legătură de cauzalitate între elementul material al laturii obiective a infracțiunii - omisiunea de efectua sau de a recomanda investigații suplimentare și urmarea imediată indicată de către instanță, respectiv torsiunea testiculară triplă la 180 de grade și pierderea testiculului drept de către persoana vătămată, întrucât, în cauză nu s-a putut stabili când s-a produs torsiunea testiculară.

Recurenta a menționat că, pentru a se stabili întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina sa, era obligatoriu ca torsiunea testiculară să se fi produs într-un interval de 4-6 ore înainte de prezentarea părții civile la consultul din data de 11.11.2012, orele 10:00 (perioada estimată de viabilitate a unui testicul, după producerea unei torsiuni conform precizărilor din Raportul de expertiză medico-legală efectuat în cauză invocat și de către instanțe), respectiv între orele 04:00 și 06:00 ale aceleiași zile. Însă, așa cum au menționat și instanțele anterioare, nu s-a putut stabili când s-a produs torsiunea testiculară.

Deopotrivă, recurenta a susținut că, în cauză, nu s-a stabilit dacă s-ar fi putut evita consecințele necrotico-hemoragice ireversibile, dacă ar fi efectuat investigații suplimentare, chiar într-un interval de 4-6 ore de la producerea torsiunii testiculare, aceasta fiind o presupunere a instanței, iar exprimarea "existau mari șanse" este incompatibilă cu existența faptei penale imputate.

Recurenta a criticat și concluziile raportului de expertiză medico-legală, în care s-a menționat că, partea vătămată nu a beneficiat de stabilirea unui diagnostic corect și cât mai rapid de la debutul simptomatologiei și, implicit, de o intervenție chirurgicală realizată în timp util, fără să se precizeze, însă, care a fost debutul torsiunii testiculare și suprimarea irigării testiculare sanguine, considerând, astfel, că aceste concluzii sunt pur speculative.

Sintetizând, recurenta A. a susținut că, în cauză, nu a fost dovedită legătura de cauzalitate între omisiunea efectuării unor investigații suplimentare și producerea consecințelor vătămătoare pentru partea civilă sau dacă, în situația în care ar fi fost efectuate investigațiile suplimentare, s-ar fi putut interveni chirurgical cu succes, iar torsiunea testiculară nu ar fi produs consecințe ireversibile.

La data de 07 aprilie 2023, intimatul parte civilă B. a formulat concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului în casație formulat de recurenta A..

Prin încheierea din 10 mai 2023 pronunțată de Înalta Curte, secția penală, a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de recurenta inculpată A. împotriva deciziei penale nr. 82/A din 20 ianuarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, iar cauza a fost trimisă în vederea judecării recursului în casație, la completul C3, în compunere de 3 judecători.

În esență, s-a reținut că recurenta inculpată A. a invocat neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 196 alin. (2) și (3) C. pen., sub aspectul laturii obiective, învederând lipsa legăturii de cauzalitate între elementul material și rezultatul produs/urmarea imediată prevăzută de norma de incriminare.

Din perspectiva formalismului unei cereri de recurs în casație, s-a constatat că cererea de recurs în casație formulată de recurenta inculpată A. îndeplinește condițiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen.., fiind arătat că recursul în casație urmează a fi examinat prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 8 C. proc. pen., având în vedere că instanța de apel a pronunțat o soluție de încetare a procesului penal. Astfel, Înalta Curte a reținut că alături de cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., indicat expres de recurentă, devine incident implicit cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.. (în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal), ținând seama că motivele evocate de recurentă pe care și-a fundamentat cererea de achitare se referă la lipsa elementelor de tipicitate obiectivă ale infracțiunii (antamând chestiunea neprevederii de legea penală a faptei), iar încetarea procesului penal a fost dispusă ca efect al prescripției răspunderii penale, care a determinat aplicarea art. 16 lit. f) C. proc. pen.., și inculpata a solicitat, în mod expres, continuarea procesului penal în fața instanței de apel.

Totodată, față de argumentele prezentate în cuprinsul cererii de casație, Înalta Curte a precizat că verificarea motivelor de recurs în casație are loc exclusiv în raport de situația factuală, astfel cum a fost stabilită în mod definitiv, în baza mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în calea extraordinară de atac a recursului în casație se analizează doar aspecte de drept, instanța supremă neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la stabilirea unei noi situații de fapt.

Examinând recursul în casație formulat de inculpata A. prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 8 C. proc. pen.. și în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Prin urmare, motivele de casare invocate de recurent trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv de instanța de apel în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la modificarea situației de fapt.

Așa cum s-a arătat și în cuprinsul încheierii de admitere în principiu a cererii de recurs în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție poate analiza exclusiv dacă faptele, astfel cum au fost reținute prin decizia recurată, corespund tiparului de incriminare fără posibilitatea de a reaprecia probatoriul administrat sau de a statua asupra situației de fapt stabilite cu caracter definitiv de instanța de apel.

Infracțiunea de vătămare corporală din culpă este incriminată de dispozițiile art. 196 C. pen., care prevede la alin. (2) că, fapta prevăzută în art. 194 alin. (1) [fapta prevăzută în art. 193, care a cauzat vreuna dintre următoarele consecințe: a) o infirmitate; b) leziuni traumatice sau afectarea sănătății unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale; c) un prejudiciu estetic grav și permanent; d) avortul; e) punerea în primejdie a vieții persoanei] săvârșită din culpă se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

Dispozițiile art. 196 alin. (3) C. pen., instituie o variantă agravată a infracțiunii, cunoscută în doctrină drept "culpa profesională" și care constă în fapta săvârșită ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități. Această variantă este întâlnită în practică ca fiind săvârșită prin încălcarea unor norme privind exercitarea unei profesii, cum ar fi spre exemplu, în speța de față, cele referitoare la profesia de medic (culpa medicală).

Sub acest din urmă aspect, se notează că, potrivit Codul de deontologie medicală adoptat de Colegiul Medicilor din România prin Hotărârea nr. 2/2012 (în vigoare de la 06 iunie 2012 până la 05 ianuarie 2017, aplicabil rationae temporis față de momentul săvârșirii faptei în prezenta cauză), prevede la art. 8 că, medicul își va dedica întreaga știință și pricepere interesului pacientului său și va depune toată diligența pentru a se asigura că decizia luată este corectă, iar pacientul beneficiază de maximum de garanții în raport cu condițiile concrete, astfel încât starea sa de sănătate să nu aibă de suferit.

Conform art. 25 alin. (2) din același cod deontologic, dacă medicul nu are suficiente cunoștințe ori experiența necesară pentru a asigura o asistență medicală corespunzătoare, acesta va solicita un consult adecvat situației sau va îndruma bolnavul către un astfel de consult la o altă unitate medicală. Aceleași dispoziții se vor aplica și în cazul în care dotarea tehnică și materială a unității în care are loc consultul sau intervenția medicală nu este adecvată consultului, stabilirii diagnosticului sau intervenției medicale.

Conform art. 374 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, în vigoare la data săvârșirii faptei, deciziile și hotărârile cu caracter medical vor fi luate avându-se în vedere interesul și drepturile pacientului, principiile medicale general acceptate, nediscriminarea între pacienți, respectarea demnității umane, principiile eticii și deontologiei medicale, grija față de sănătatea pacientului și sănătatea publică.

Prin urmare, dispozițiile Codului deontologic medical sunt obligatorii în luarea deciziei medicale, având natura unor măsuri de prevedere pentru exercițiul unei profesii.

În speța de față, instanța de apel, respingând criticile inculpatei A., a reținut în fapt că, aceasta la data de 11.11.2012, cu ocazia consultului efectuat asupra pacientului B. în cadrul Spitalului Regina Maria Băneasa, în calitate de medic chirurg pediatru, nu a respectat măsurile de prevedere pentru exercitarea profesiei de medic, prin aceea că nu a stabilit diagnosticul complet și corect, specific afecțiunii de care suferea pacientul - suferință testiculară - tumefacție la nivelul hemiscrotului bilateral, precum și la data de 12.11.2012, având cunoștință că persoana vătămată prezenta tumefacție discret dureroasă la nivelul hemiscrotului bilateral, mai accentuat pe dreapta, testicul drept nepalpabil, iar diagnosticul pus chiar de ea a fost de "scrot acut", nu a efectuat investigații suplimentare raportat la tabloul clinic al acestuia, inacțiuni care au determinat administrarea tardivă a tratamentului adecvat diagnosticului corect prezentat de pacient, ceea ce a condus la practicarea de necesitate de orhidectomie dreaptă, pentru necroză hemoragică testiculară consecutivă torsiunii testiculare, la data de 14.11.2012, în cadrul aceleiași unități medicale, pacientului generându-i-se o stare de infirmitate prin pierderea unui organ, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. (2) și (3) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Curtea de apel a constatat că elementul material al infracțiunii a fost reprezentat de omisiunea inculpatei de a lua măsuri în vederea efectuării unei ecografii testiculare pentru persoana vătămată, deși a prezentat două diagnostice care reclamau investigația imagistică. S-a arătat că, urmarea imediată a fost reprezentată de torsiunea testiculară triplă la 180 de grade și pierderea testiculului drept de către persoana vătămată. Totodată, s-a reținut că legătura de cauzalitate a fost dovedită cu probele administrate în cauză.

Apărările recurentei expuse în fața instanței de recurs în casație vizează lipsa legăturii de cauzalitate între omisiunea efectuării unor investigații suplimentare și producerea consecințelor vătămătoare pentru partea civilă sau dacă, în situația în care ar fi fost efectuate investigațiile suplimentare, s-ar fi putut interveni chirurgical cu succes, iar torsiunea testiculară nu ar fi produs consecințe ireversibile.

În acest sens, recurenta a arătat că raportul de expertiză medico-legală efectuat în cauza nu a stabilit cu precizie care a fost debutul torsiunii testiculare și suprimarea irigării testiculare sanguine, susținând că sunt pur speculative concluziile acestui raport de expertiză medico-legală conform cărora partea vătămată nu a beneficiat de stabilirea unui diagnostic corect și cât mai rapid de la debutul simptomatologiei și, implicit, de o intervenție chirurgicală realizată în timp util.

Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentei, întrucât potrivit situației de fapt stabilită pe baza interpretării materialului probator administrat în cauză - atribuție ce revine exclusiv primei instanțe și instanței de apel care au competența de a soluționa fondul cauzei, Curtea de Apel București a reținut că imposibilitatea stabilirii cu precizie a momentului suprimării irigării testiculare a fost determinată chiar de conduita inculpatei, care era medicul curant al părții civile în contextul în care a efectuat asupra acestuia o operație de apendicectomie pe cale laparoscopică, în data de 08.11.2012. Astfel, la data de 11.11.2012 când pacientul s-a prezentat cu dureri și inflamație în zona scrotală, inculpata A. avea obligația de a efectua investigații suplimentare pentru a determina motivul simptomelor, inclusiv prin realizarea unei ecografii scrotale pentru a elucida cauzele tumefacției testiculare. Această obligație a fost ignorată de inculpată și în următoarea zi, în data de 12.11.2012, când pacientul a revenit în unitatea medicală întrucât probleme medicale acuzate anterior s-au agravat, dată la care însăși inculpata a operat modificarea în fișa de consultație a pacientului, în sensul menționării diagnosticului "scrot acut", fără să aprofundeze, însă, investigațiile medicale în vederea clarificării suferințelor acuzate de pacient.

Ca atare, legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată există, întrucât inacțiunile inculpatei menționate anterior (ce constituie o încălcare a măsurilor de prevedere pentru exercitarea profesiei de medic), au determinat administrarea tardivă a unui tratament adecvat diagnosticului prezentat de pacient (torsiune testiculară) și au condus, în final, la efectuarea unei intervenții chirurgicale de urgență, în data de 14.11.2012, în cadrul căreia s-a procedat la orhidectomia testiculului drept având în vedere necroza hemoragică precedată de torsiunea testiculară.

În concluzie, pe baza situației de fapt stabilită de instanța de apel și redată anterior, Înalta Curte constată că sunt întrunite elementele de tipicitate prevăzute de lege pentru infracțiunea prevăzută de art. 196 alin. (2) și (3) C. pen., astfel încât criticile recurentei A., enunțate în susținerea cererii de achitare în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., sunt nefondate.

În ceea ce privește cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.. Înalta Curte subliniază că acesta ar fi avut incidență, în contextul particular al cauzei, numai dacă devenea aplicabil cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., în raport de infracțiunea de vătămare corporală din culpă. Altfel spus, numai dacă se justifica achitarea recurentei pe motivul neîntrunirii elementelor de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 196 alin. (2) și (3) C. pen., atunci s-ar fi impus desființarea soluției de încetare a procesului penal, dispusă în cauză pentru împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., Înalta Curte, va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 82/A din 20 ianuarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 82/A din 20 ianuarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 iunie 2023.