ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 30 mai 2024

Asupra recursului în casație de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 485 din 6 iunie 2023 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 67 alin. (1) și art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen. (de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a exercita profesia de medic într-o unitate sanitară din cadrul sistemului public de sănătate, precum și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public).

În baza art. 65 alin. (1) și (3) C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea acelorași drepturi, pedeapsă ce se va executa în cazul în care pedeapsa principală se va executa în regim de detenție.

În temeiul art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 3 ani închisoare, pe o durată de 3 (trei) ani, în condițiile art. 92 C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen. s-a impus inculpatului ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune București, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 93 alin. (2) C. pen. s-a impus inculpatului ca, pe durata termenului de supraveghere, să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu acesta.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen. s-a impus inculpatului ca, pe durata termenului de supraveghere, să presteze muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 zile, în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Sector 1 sau a Arhiepiscopiei București.

În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 91 alin. (4) C. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen. privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 67 alin. (1) și art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, pe o durată de 1 an, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen. (de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a exercita profesia de medic într-o unitate sanitară din cadrul sistemului public de sănătate, precum și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public).

În baza art. 65 alin. (1) și (3) C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea acelorași drepturi, pedeapsă ce se va executa în cazul în care pedeapsa principală se va executa în regim de detenție.

În temeiul art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 2 ani închisoare, pe o durată de 3 ani, în condițiile art. 92 C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen. s-a impus inculpatului ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune București, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 93 alin. (2) C. pen. s-a impus inculpatului ca, pe durata termenului de încercare, să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu acesta;

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen. s-a impus inculpatului ca, pe durata termenului de supraveghere, să presteze muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 zile, în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Sector 1 sau a Arhiepiscopiei București.

În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 91 alin. (4) C. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen. privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 19 C. proc. pen., art. 25 alin. (1) C. proc. pen. și art. 397 alin. (1) C. proc. pen., art. 1357 C. civ. și art. 1391 C. civ.:

- s-au admis acțiunile civile exercitate de părțile civile Institutul Clinic Fundeni și Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon și s-a dispus obligarea, în solidar, a inculpaților A. și B., la plata către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență Sf Pantelimon - a sumei de 898,22 RON, iar către partea civilă Institutul Clinic Fundeni - a sumei de 173.186,07 RON, actualizată cu dobânda legală de la data externării victimei (11 mai 2016), fiecare inculpat în solidar cu părțile responsabile civilmente - inculpatul A. în solidar cu asigurator C., iar inculpatul B. în solidar cu S.C. D. S.A., în limitele sumelor asigurate;

- s-au admis, în parte, acțiunile civile exercitate de părțile civile E. și F. (prin reprezentant legal E.) și s-a dispus obligarea inculpaților A. și B., în solidar, inculpatul B. în solidar și cu partea responsabilă civilmente S.C. D. S.A., în limita a 25% din suma de 62.000 Euro care reprezintă suma asigurată, la plata către partea civilă E. a sumei de 300.000 USD, contravaloarea în RON la cursul BNR la data plății, reprezentând daune morale și la plata către partea civilă F. (prin reprezentant legal E.), a sumei de 50.000 USD, contravaloarea în RON la cursul BNR, la data plății, reprezentând daune morale.

În baza art. 397 C. proc. pen. rap. la art. 249 alin. (1) - (5) C. proc. pen. s-a menținut măsura asigurătorie a sechestrului asigurător dispusă cu privire la inculpatul A. prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul București nr. 1939/P/2016 din 20 martie 2019, iar cu privire la inculpatul B. - prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul București nr. 1939/P/2016 din 1 septembrie 2021, măsură menținută prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din 28 iulie 2022, până la concurența sumei de 350.000 USD.

În baza art. 274 C. proc. pen., s-a dispus obligarea inculpaților la plata sumei de câte 25.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel inculpații A. și B. și părțile responsabile civilmente C. S.A. și S.C. D. S.A.

Prin decizia penală nr. 1943/A din 29 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, îndreptată prin încheierea din 7 decembrie 2023, s-a admis apelul declarat de inculpatul B. împotriva sentinței penale nr. 485 din 6 iunie 2023 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, s-a desființat, în parte, hotărârea atacată, iar în rejudecare:

În baza art. 67 alin. (1) și art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, pe o durată de 1 an, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și k) C. pen., respectiv drepturile de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, precum și dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.

În baza art. 65 alin. (1) și (3) C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea acelorași drepturi, pedeapsă ce se va executa în cazul în care pedeapsa principală se va executa în regim de detenție.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Totodată, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul A. și de părțile responsabile civilmente C. S.A. și D. S.A. împotriva aceleiași sentințe penale.

În baza art. 422 C. proc. pen. rap. la art. 397 C. proc. pen. rap. la art. 249 alin. (1) - (5) C. proc. pen. s-a menținut măsura asigurătorie a sechestrului asigurător dispusă cu privire la inculpatul A. prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul București nr. 1939/P/2016 din 20 martie 2019, iar cu privire la inculpatul B. - prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul București nr. 1939/P/2016 din 1 septembrie 2021, până la concurența sumei de 350.000 USD.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. s-a dispus obligarea apelantului inculpat A. și a apelantelor părți responsabile civilmente C. S.A. și D. S.A.. la plata sumei de câte 300 de RON, fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare aferente apelului declarat de inculpatul B. au fost lăsate în sarcina statului.

Împotriva deciziei penale nr. 1943/A din data de 29 noiembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, au declarat recurs în casație inculpații B. și A., demersul judiciar al ambilor inculpați fiind fundamentat pe cazul de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În argumentarea cererii formulate, recurentul inculpat B. a susținut, în esență, că a fost condamnat pentru infracțiunea de ucidere din culpă a unei paciente care, în urma analgosedării pentru o intervenție de întrerupere de sarcină, a decedat, complicațiile anestezice nefiind gestionate corect și la timp de către medicul anestezist. Cu toate acestea, infracțiunea a fost reținută și în sarcina recurentului inculpat, medic chirurg cu specializarea obstetrică-ginecologie, apreciindu-se că acesta a făcut parte din echipa medicală care nu a asigurat dotarea necesară cabinetului în caz de complicații anestezice, respectiv dotarea cu tub de oxigen.

Instanța de apel a analizat cauza cumulat, făcând referiri la ambii inculpați din proces (B. și A.) și reținând că situația de fapt este analizată din două perspective: una care i-ar viza pe ambii inculpați și care ar consta în aceea că aceștia au procedat la efectuarea întreruperii de sarcină prin aspirație în condiții improprii, în cadrul unui cabinet care nu era dotat suficient pentru asigurarea în condiții de siguranță a efectuării unei asemenea intervenții chirurgicale cu analgosedare și fără respectarea dispozițiilor articolului 3 din Anexa 2 a Ordinului Ministerului Sănătății și Familiei nr. 153/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind înființarea, organizarea și funcționarea cabinetelor medicale; alta care privește actul medical în sine, respectiv faptul că inculpatul A., în calitate de medic anestezist, a acționat eronat și tardiv cu privire la persoana vătămată G.. Ambele "paliere" ale situației de fapt au fost reținute ca circumscriindu-se elementelor de tipicitate ale infracțiunii de ucidere din culpă.

Mai exact, cu privire la cea dintâi componentă a acuzației (care i-ar viza pe ambii inculpați), instanța de control judiciar a reținut, în esență, că:

- avortul cu aspirație constituie intervenție chirurgicală, care poate fi efectuată fie cu anestezie locală, de către medicul ginecolog și fără prezența unui medic anestezist, fie cu anestezie generală, inclusiv analgosedare, însă cu participarea unui medic anestezist și cu dotarea corespunzătoare, conform Ordinului Ministerului Sănătății și Familiei nr. 153/2003;

- conform ordinului menționat, dotarea generală (pentru terapia durerii și anestezie/terapie intensivă în condiții de chirurgie de o zi - one day surgery) consta în: trusa de resuscitare respiratorie și cardiocirculatorie; sursă de oxigen; medicamente de urgență; catetere periferice perfuzie endovenoasă; monitorizare (EKG, presiune arterială noninvazivă, pulsoximetrie sau numai pulsoximetrie); stetoscop și tensiometru;

- timp de peste 20 de minute victimei nu i s-au aplicat manevrele necesare pentru reluarea spontană și eficientă a respirației, interval suficient pentru instalarea hipoxiei și a comei;

- coroborând concluziile expertizelor medico-legale efectuate în cauză, pacienta, aflată în stop respirator, necesita intubare urmată de admisie de oxigen și ventilație mecanică, manevre pe care inculpatul A. nu le-a efectuat;

- potrivit mențiunilor cuprinse în adresa din 12.01.2021 a Comisiei Superioare Medico-Legale din cadrul Institutului Național de Medicină Legală "Mina Minovici", se avizează Raportul de expertiză medico-legală nr. x din 29.09.2016 întocmit de Institutul Național de Medicină Legală "Mina Minovici" și Raportul de expertiză medico-legală nr. x din 20.03.2017 întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală Maramureș, cu precizarea că lipsa intubării imediate a numitei G. pentru asigurarea deschisă a căilor respiratorii și evitarea astfel a encefalopatiei hipoxice a prezentat factorul etiologic al suferinței neurologice diagnosticate.

Cu privire la actul medical propriu-zis, reținut ca cea de a doua componentă a acuzației în cazul inculpatului A., instanța de apel a reținut că medicul anestezist "nu a acționat la timp, interpretând inițial stopul respirator ca fiind o hipocalcemie și administrând calciu gluconic în două etape, atropină și efedrina, iar abia după aceea, tardiv, a întreprins manevrele în vederea reluării respirației victimei" prin asigurarea ventilației inițial prin respirație gură la gură și, ulterior, prin aplicarea unei măști faciale la care era branșat un balon Ruben și fără intubare și admisie de oxigen, astfel că a trecut o perioadă lungă de timp în care creierul victimei nu s-a oxigenat corespunzător.

Totodată, instanța de apel a reținut că probatoriul analizat detaliat anterior dovedește, fără putință de tăgadă, că acțiunile și inacțiunile inculpatului, constând în efectuarea analgosedării în lipsa aparaturii necesare în caz de urgență, intervenția tardivă fără intubare oro-traheală au cauzat encefalopatia hipoxică și intrarea victimei într-o comă din care nu și-a mai revenit, în final organele interne cedând și producându-se decesul.

Având în vedere starea de fapt mai sus expusă, cu privire la situația inculpatului B., instanța de apel a reținut că între faptele care constau în "cooptarea inculpatului A. în cadrul echipei medicale, realizată de către inculpatul B., în calitatea sa de medic primar în specializarea obstetrică-ginecologie aflat în raporturi contractuale cu S.C. H., care nu a respectat măsurile de prevedere care îi incumbau pe parcursul exercitării profesiei în sensul că, luând act despre împrejurarea că victima G. și-a exprimat opțiunea ca intervenția chirurgicală să fie efectuată cu aceasta în stare de analgosedare (fără să știe nimic n.n.), situație ce presupunea implicarea în mod necesar a unui medic anestezist, a hotărât ca intervenția sa fie efectuată în incinta respectivei entități medicale, având cunoștință despre împrejurarea că aceasta nu era dotată nici cu sursa de oxigen și, cu atât mai puțin, cu echipamentul de management respirator avansat întrucât, în calitatea sa de membru ale echipei medicale, avea obligația ca înaintea inducției anesteziei să participe la examinarea și testarea aparatului de ventilație mecanică, a tuburilor de oxigen și a anestezicelor inhalatorii, dispozitivelor de aspirație, medicamentelor, precum și dispozitivelor medicale necesare în caz de urgență" și rezultatul produs ar exista legătură de cauzalitate.

În același timp, a reținut că "în cazul inculpatului A. legătura de cauzalitate între acțiunile și inacțiunile acestuia și rezultatul produs este evidentă și nu comportă niciun fel de discuție".

În ce privește pretinsa legătură de cauzalitate între omisiunea reținută în sarcina recurentului B. și rezultatul produs, instanța de apel a reținut că, dacă în cabinet s-ar fi aflat o sursă de oxigen, s-ar fi putut face intubarea cu admisie de oxigen, iar lipsa intubării imediate a numitei G. pentru asigurarea deschisă a căilor respiratorii și evitarea astfel a encefalopatiei hipoxice, a prezentat factorul etiologic al suferinței neurologice diagnosticate.

În raport cu fapta astfel reținută, recurentul inculpat a apreciat că ea nu constituie infracțiunea de ucidere din culpă, prevăzută de dispozițiile art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., eroarea de drept substanțial (material), care se circumscrie cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., vizând modalitatea neconformă în care instanța de apel a stabilit tiparul modelului abstract al infracțiunii de ucidere din culpă, nefiind întrunite exigențele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii, respectiv cele privitoare la elementul material al laturii obiective și legătura de cauzalitate.

În acest sens, făcând trimitere la dispozițiile art. 192 alin. (2) C. pen. recurentul a susținut că, pentru ca elementul material al infracțiunii de ucidere din culpă în variantă agravată să fie complet, este necesar ca acțiunea sau omisiunea ce constituie verbum regens al infracțiunii să fie săvârșită "ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități".

În speță, dispozițiile prevăzute în art. 3 din Anexa 2 a Ordinului Ministerului Sănătății și Familiei nr. 153/2003 nu reglementează activitatea medicului cu specializarea obstretică-ginecologie, sens în care nu se poate reține în sarcina recurentului B. o încălcare a acestei norme.

Conform literaturii de specialitate, atunci când se constată că obligația ce în concret a fost încălcată nu revine persoanei judecate, ci altei persoane, față de cea dintâi se va pronunța o soluție de achitare. Or, în speță, decizia recurată este redactată uniform pentru ambii inculpați, instanța de apel folosind recurent exprimări la plural și imputând în comun diverse conduite, ca și când cei doi medici ar avea aceleași obligații, aceeași pregătire și aceleași responsabilități.

Din chiar acuzația reținută în sarcina recurentului, respectiv, că "avea obligația ca înaintea inducției anesteziei să participe la examinarea și testarea aparatului de ventilație mecanică, a tuburilor de oxigen și a anestezicelor inhalatorii, dispozitivelor de aspirație, medicamentelor, precum și dispozitivelor medicale necesare în caz de urgență" reiese că acestuia i se impută lipsa unei acțiuni individuale, vizând conduita anestezică. Or, răspunderea penală este personală și se apreciază în raport cu un fapt propriu ce realizează trăsăturile de conținut ale infracțiunii, iar nu în raport cu fapta altei persoane.

Legislația specială în materie - Legea nr. 95/2006 - instituie răspunderea individuală a fiecărui medic pentru propriile acte medicale săvârșite în cadrul exercitării profesiei, elocvente fiind în acest sens prevederile art. 653 alin. (2):

"Personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse din eroare, care includ și neglijența, imprudența sau cunoștințe medicale insuficiente în exercitarea profesiunii, prin acte individuale în cadrul procedurilor de prevenție, diagnostic sau tratament.".

Conform Codului de deontologie medicală al Colegiului Medicilor din România din 30.03.2012 (publicat în M.Of. nr. 298 din 07.05.2012), aflat în vigoare la data evenimentului (08.01.2016), Cap. I - Principiile fundamentale ale exercitării profesiei de medic, "medicii acționează conform specializării profesionale" (art. 9 din Codul deontologic). Altfel spus, medicul specialist obstetrică-ginecologie se rezumă la pregătirea și abilitățile sale profesionale, iar medicul ATI, strict la sfera sa de competență, fără implicări în activitatea altei specialități.

Medicilor le este interzis să efectueze acte medicale și/sau acțiuni legate de actul medical care nu se încadrează în specialitatea deținută, în caz contrar săvârșind acte de malpraxis, în accepțiunea definiției date acestei sintagme prin art. 653 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

Potrivit acestui act normativ:

- art. 376 alin. (1):

"Profesia de medic se exercită, pe teritoriul României, în condițiile prezentei legi, de către persoanele fizice posesoare ale unui titlu oficial de calificare în medicină";

- art. 377 alin. (3) lit. c):

"Prin titlu oficial de calificare în medicină se înțelege: c) certificatul de medic specialist, eliberat de Ministerul Sănătății";

- art. 386 alin. (1) lit. b) "Profesia de medic se exercită în România cu titlul profesional corespunzător calificării profesionale însușite, după cum urmează: b) medic specialist în una dintre specialitățile clinice sau paradinice prevăzute de Nomenclatorul specialităților medicale" și alin. (3) "Medicii care au obținut certificatul de membru al CMR pot desfășura activități medicale potrivit pregătirii profesionale în sistemul public de sănătate sau/și în sistemul privat, fie ca angajați, fie ca persoană fizică independentă pe bază de contract";

- art. 653 alin. (4):

"Personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse în exercitarea profesiei și atunci când își depășește limitele competenței, cu excepția cazurilor de urgență în care nu este disponibil personal medical ce are competența necesară".

În același context legislativ, legislația specifică activității ATI, ca specialitate distinctă, respectiv Ordinul nr. 1500 din 24.11.2009 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a secțiilor și compartimentelor de anestezie și terapie intensivă din unitățile sanitare (publicat în M. Of. nr. 873 din 15.12.2009) statuează:

- art. 1 - "în sensul prezentului ordin, prin sintagma anestezie și terapie intensivă, denumită in continuare ATI, se înțelege specialitatea medicală care asigură: condițiile necesare pentru desfășurarea actului chirurgical, îngrijirea peri operatorie și terapia durerii, alte proceduri diagnostice și/sau terapeutice, prin mijloace farmacologice și tehnice specifice; suportul indispensabil pacientului critic pentru evaluarea și tratamentul disfuncțiilor și/sau leziunilor acute de organ care amenință viața";

- art. 2 - "Terapia intensivă cuprinde: diagnosticul, prevenirea și tratamentul tuturor insuficiențelor acute ale funcțiilor vitale. Măsurile specifice de tratament se adresează pacienților cărora te este amenințată imediat viața";

- art. 22 alin. (3) - "Medicii specialiști/primari din secția/compartimentul ATI au în principal următoarele atribuții: asigură îngrijirea perioperatorie a pacienților chirurgicali (examen preanestezic și pregătirea preoperatorie specifică, administrarea anesteziei și terapia intensivă intraoperatorie, urmărirea postanestezică) în conformitate cu protocoalele recomandate de SRATI și adoptate de secție; completează fișa de anestezie, care trebuie să cuprindă toate datele îngrijirii perioperatorii, inclusiv consumul de medicamente și materiale; verifică aparatura înaintea utilizării, iar orice incident sau accident legat de funcționarea aparaturii trebuie semnalat în scris administrației spitalului";

- art. 22 alin. (5) - "Asistenții medicali din secțiile ATI au în principal următoarele atribuții: asigură asistența medicală specifică, în limita competențelor; verifica aparatura înaintea utilizării, iar orice incident sau accident legat de funcționarea aparaturii trebuie semnalat imediat medicului ATI".

Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă, așadar, că verificarea aparaturii medicale anestezice revine exclusiv medicului specialist/primar ATI și asistenților medicali din secțiile ATI, care au obligația să sesizeze orice incident medicului ATI, iar, în nici un caz, medicului chirurg. Relevante, în acest sens, sunt și "Cele 7 instrucțiuni de siguranță din Malpraxisul medical", respectiv Instrucțiunea nr. 6 - "limitați-vă practica la propria specialitate":

Or, în speță, la fundamentarea soluției de condamnare a inculpatului B. a fost reținută încălcarea Ordinului Ministerului Sănătății nr. 1529 din 13.12.2013 (publicat în M.Of. nr. 521 din 23.12.2013), Anexa 2, pct. 3, utilizându-se sintagma "echipă medicală" pentru a fi inclus și recurentul, care are specializarea obstretică-ginecologie, deși "echipa medicală" este cea de anestezie și terapie intensivă. În egală măsură, au fost ignorate dispozițiile mai sus amintite, între care și cele cu forță juridică superioară.

Manualul de utilizare a O.M.S. 2009, transpus în limba română prin Ordinul nr. 1529 din 13.12.2013, face referiri distincte la echipa medicală de anestezie și asistente medicale, pe de o parte, și medicul chirurg, pe de altă parte.

Ordinul nr. 398 (publicat în M.Of. nr. 220 din 31.03.2019) pentru aprobarea Ghidului privind Siguranța Pacientului în Anestezie -Terapie Intensivă prevede în art. 1 lit. a) al Anexei 1 - "Listă verificare echipament de anestezie" că toate obligațiile se referă strict la medicul ATI, căruia îi revin exclusiv obligațiile de verificare a echipamentului de anestezie, cu amendamentul că nu poate fi folosit echipamentul dacă nu au fost instruiți. Nu se poate pretinde medicului chirurg să fie instruit în acest sens.

Manualul de utilizare a OMS 2009, Anexa 2 - "Lista OMS pentru verificarea intervenției chirurgicale", art. 1, lit. b), nu prevede nicio implicare a medicului chirurg în activitatea de anestezie și terapie intensivă. Nici în "Lista de verificare pentru situații de urgență în anestezie" - art. 1, lit. d) - Anexa nr. 4 din același manual, nu se prevede vreo obligație a medicului specialist chirurg.

Deopotrivă, nici Ordinul nr. 1500 din 24.11.2009 privind aplicarea Regulamentului de organizare și funcționare a secțiilor și compartimentelor ATI din unitățile medicale nu prevede vreo implicare a medicului chirurg în sfera de competență a medicului ATI și a asistenților ATI.

Concluzionând, acuzația adusă inculpatului privește, în realitate, conduita altei persoane (anestezistul), cât timp alegerea substanțelor analgosedative sau anestezice intră exclusiv în pregătirea și sfera de competență a medicului anestezist, singurul care, în funcție de alegerea substanțelor anestezice, trebuia să cunoască echipamentul de care avea nevoie în cazul apariției unor complicații.

Potrivit art. 666 din Legea nr. 95/2006, în acordarea asistenței medicale/îngrijirilor de sănătate, personalul medical are obligația aplicării standardelor terapeutice, stabilite prin ghiduri de practică în specialitatea respectivă, aprobate la nivel național, sau, în lipsa acestora, standardelor recunoscute de comunitatea medicală a specialității respective. Or, intervenția întreruperii de sarcina, efectuată persoanei vătămate în ianuarie 2016, a respectat toate standardele recomandate în materie (neexistînd erori de diagnostic, de strategie, de tactică sau de tehnică medicală), iar pe durata realizării acesteia, fără accidente intraoperatorii, s-a produs o complicație anestezică, pentru gestionarea căreia medicul anestezist nu a luat cele mai bune decizii.

Instanța de apel a ignorat realitatea obiectivă în favoarea unei teze cu aspect formal ce conduce la concluzia că ambii medici sunt vinovați că au acceptat procedura în lipsa unor dotări, deși rezultă cu evidență că medicul anestezist era singurul care cunoștea ce dotări ar fi fost necesare pentru procedura aplicată și cum trebuie verificate acestea.

În concluzie, dispozițiile prevăzute în art. 3 din Anexa 2 a Ordinului Ministerului Sănătății și Familiei nr. 153/2003 nu reglementează activitatea medicului cu specializarea obstetrică-ginecologie, motiv pentru care pretinsei omisiuni ce se reține în sarcina inculpatului B. nu îi este atașată cerința esențială ca fapta să fi fost săvârșită ca urmare a nerespectarii dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități.

Apărarea a susținut că, pe de altă parte, lipsește și legătura de cauzalitate între fapta reținută în sarcina recurentului și urmarea produsă.

În acest sens, a arătat că instanța de apel a reținut, în mai multe rânduri, în decizia pronunțată (preluând din conținutul adresei nr. x/2020 din 12.01.2021 a Comisiei Superioare Medico-Legale din cadrul Institutului Național de Medicină Legală "Mina Minovici") că lipsa intubării imediate a numitei G. pentru asigurarea deschisă a căilor respiratorii și evitarea astfel a encefalopatiei hipoxice a prezentat factorul etiologic al suferinței neurologice diagnosticate, aspect necontestat de inculpat.

În acest fel, instanța de apel a reținut drept condiție esențială în raportul cauzal lipsa intubării imediate a numitei G. pentru asigurarea deschisă a căilor respiratorii.

Mai departe, însă, în motivarea înlăturării apărării medicului chirurg privind lipsa raportului de cauzalitate între lipsa tubului de oxigen și decesul pacientei, instanța de apel a adăugat un raționament științific propriu, reținând că intubarea ar fi fost inutilă fără tubul de oxigen și creând astfel o legătură artificială între pretinsa omisiune a recurentului și urmarea imediată.

Prin urmare, deși a reținut că lipsa intubării și nedeschiderea căilor aeriene ale victimei reprezintă factorul etiologic care a condus la lezarea ireversibilă a pacientei, instanța de apel a stabilit eronat că există raport de cauzalitate între omisiunea imputată recurentului (privind dotarea cu tub de oxigen) și decesul acesteia. Or, în situația analizării faptelor celor doi medici în mod cumulat, așa cum a procedat instanța de apel, stabilirea legăturii de cauzalitate a contribuțiilor acestora trebuie realizată cu ajutorul criteriului sine qua non, izolându-se, faptic, fiecare contribuție, spre a se vedea dacă fără aceasta rezultatul s-ar fi produs în același fel și în aceleași proporții.

În speță, rezultatul mai grav (decesul persoanei vătămate) s-ar fi produs chiar în prezența unei surse de oxigen, ceea ce semnifică, în termeni juridici, că omisiunea de care este acuzat recurentul B. nu este o condiție sine qua non a urmării imediate analizate.

În cazul infracțiunii de ucidere din culpă reținută în sarcina medicului este necesar ca nerespectarea obligației profesionale asociate conduitei medicale să constituie cauza directă a decesului și, totodată, aceasta să fi determinat acest rezultat. Or, în speță, instanța de apel a stabilit în mod greșit că fapta imputată inculpatului B. s-ar circumscrie lanțului cauzal care a condus la decesul pacientei, în condițiile în care, indiferent de echipamentul prezent în unitatea sanitară, anestezistul nu ar fi aplicat la timp protocolul de resuscitare (chiar cu sursă de oxigen), mai exact, nu ar fi procedat la intubarea pacientei, diagnosticul stabilit și menținut de acesta fiind reprezentat de o presupusă hipocalcemie, iar nu de o reacție adversă (des întâlnită) la administrarea de propofol.

Lipsa intubării, condiție sine qua non care a condus la decesul pacientei, este evidențiată în decizia recurată prin analiza culpei medicale a inculpatului A.:

"în cazul inculpatului A. se reține, astfel, și o culpă exclusiv medicală, prin aceea că nu a acționat la timp, interpretând inițial stopul respirator ca fiind o hipocalcemie (din rapoartele de expertiză medico-legală rezultă cu claritate că hipocalcemia nu putea provoca starea gravă a pacientei) și administrând calciu gluconic în două etape, atropină și efedrina, iar abia după aceea, tardiv, a întreprins manevrele în vederea reluării respirației victimei prin asigurarea ventilației inițial prin respirație gură la gură și ulterior prin aplicarea unei măști faciale la care era branșat un balon Ruben și fără intubare și admisie de oxigen, astfel că a trecut o perioadă lungă de timp - de peste 20 de minute conform chiar fișelor de examinare întocmite de inculpați - în care creierul victimei nu s-a oxigenat corespunzător."

Or, conduita medicului anestezist, constând în aceea că a acționat tardiv în vederea resuscitării victimei, nerecunoscând stopul respirator și neprocedând la intubarea acesteia, constituie cauza singulară și suficientă care a condus la decesul pacientei.

În consecință, apărarea a susținut că există o fractură de logică în analiza realizată de instanța de apel a legăturii de cauzalitate dintre omisiunea de care este acuzat inculpatul B. și decesul pacientei - nu lipsa tubului de oxigen ar fi făcut manevra intubării inutilă, ci prezența sursei de oxigen ar fi fost inutilă, întrucât inculpatul A. nu ar fi folosit-o, așa cum a susținut inclusiv în fața instanței de apel, considerând în continuare că intubarea nu se impunea.

Aceasta în condițiile în care lanțul cauzal a fost descris într-o manieră clară de către specialiști, prezența sursei de oxigen fiind o chestiune secundară în raport cu manevrele ce trebuiau realizate imediat (intubarea oro-traheală pentru deschiderea căilor respiratorii) și pentru care existau dotările necesare (trusa medicului anestezist era prevăzută cu sondă endotraheală), iar instanța nu a infirmat aceste concluzii, ci le-a preluat.

Prin urmare, conduita inculpatului A. (de a refuza efectuarea manevrelor de resuscitare obligatorii în cazul stopului respirator și mai apoi, de a efectua cu întârziere aceste manevre și doar în parte - intubarea nu a fost făcută deloc) a fost cauza care a condus la rezultatul prevăzut de norma de incriminare - decesul victimei, prezența sau nu a sursei de oxigen neavând relevanță în lanțul cauzal.

În raport cu aspectele învederate, concluzionând, apărarea a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei recurate și a sentinței penale nr. 485 din 06.06.2023 a Judecătoriei Sectorului 3 București și, în temeiul art. 396 alin. (5), coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achitarea recurentului inculpat pentru pretinsa săvârșire a infracțiunii prevăzute de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În argumentarea aceluiași caz de recurs în casație, apărarea recurentului inculpat A. a susținut, în esență, că fapta reținută în sarcina sa nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă și subiectivă ale infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.

Recurentul inculpat a apreciat că instanța de apel a realizat o analiză incompletă a elementelor care au incidență asupra laturii obiective a infracțiunii cercetate, acestea nefiind concordante cu situația de fapt relevată de ansamblul probator administrat atât în faza de urmărire penală, cât și în faza judecății.

Astfel, instanța de apel a omis să analizeze două aspecte esențiale pentru întregirea laturii obiective a infracțiunii, invocate de către inculpat.

Un prin aspect vizează faptul că evoluția neurologică a pacientei nu a fost cauzată de procedura medicală efectuată de inculpat. Practic, referitor la starea neurologică a pacientei, precum și la evoluția și urmările acesteia (aspecte esențiale analizei privind lanțul cauzal), aspectele constatate de instanța de apel nu sunt susținute de probatoriul administrat în cauză.

Relevantă în acest sens este declarația medicului SMURD ajuns la fata locului în data de 08.01.2016, I., care a precizat ca pacienta respira, însă nu la capacitatea normală, declarația sa având o valoare probatorie ridicată, în condițiile în care medicul SMURD a fost prima persoană care a analizat starea pacientei la momentul preluării acesteia și a constatat cu propriile simțuri că aceasta prezenta respirație spontană, într-adevar, la o capacitate mai redusă, dar nicidecum că aceasta nu ar fi prezentat deloc respirație spontană. Aceste elemente sunt confirmate și de primele investigații medicale la care a fost supusă pacienta subsecvent internării sale în Spitalul Sf. Pantelimon, în condițiile în care primul examen computer tomograf efectuat în jurul orei 20:00 descrie "minim edem cerebraf".

Documentarea medicală a evoluției pacientei, demers a cărui obiectivitate nu poate fi pus sub nicio formă la îndoială, nu susține formularea acestei concluzii și, cu certitudine, nu permite asocierea, dincolo de orice îndoială, a suferințelor neurologice cu conduita terapeutică a inculpatului, relevante în acest sens fiind următoarele aspecte:

(i) Evaluarea stării neurologice a pacientei G. de către echipajul SMURD nu putea fi realizată în mod adecvat, în condițiile în care pacienta se afla încă sub efectul substanțelor sedative administrate.

Din această perspectivă, evaluarea scalei Glasgow (care urmărește să ofere o modalitate fiabilă și obiectivă de înregistrare a stării de conștiență a unei persoane, prin raportare la verificarea stimulilor oculari, verbali și motorii, toți afectați de substanțele sedative) și acordarea punctajului GSC3 de către echipajul SMURD este o mențiune imprecisă, care nu poate fi validată științific (și care este contrazisă de evaluările ulterioare).

(ii)Aspectul că nu a fost nici măcar intuită de către echipajul SMURD o stare de suferință neurologică a pacientei a fost dovedit de faptul că aceasta a fost repartizată din Dispeceratul 112, ca urmare a informațiilor comunicate de membrii echipajului, la Spitalul Sf. Pantelimon, care nu are în funcțiunea sa o secție de Neurologie.

(iii) Primul examen CT efectuat pacientei G. la Spitalul Sf. Pantelimon, în data de 08.01.2016, la ora 19:57, nu evidențiază modificări recente la nivelul structurilor cerebrale, concluzia medicală formulată la acel moment fiind de "în observație edem cerebral" (punct de vedere J., medic primar medicina internă, s.a.). Primul consult de specialitate neurochirugie efectuat în Spitalul Sf. Pantelimon face referire la "CT cerebral fără leziuni acute cerebroventriculare".

(iv) Spitalul Sf. Pantelimon nu avea în structura sa o secție de Neurologie, în cadrul căreia să se fi efectuat o monitorizare sau o evoluție a stării neurologice a pacientei. Relevanță sub acest aspect prezintă punctul de vedere nr. 7468/1.13.06.2018 în fața Colegiului Medicilor din România, emis de Dr. K., medic primar obstetrică ginecologie.

(v) Al doilea examen CT efectuat pacientei G., din data de 09.01.2016, ora 06:31, conține drept concluzie medicală următoarea mențiune "Fără modificări patologice cerebrale vizibile în momentul examinării".

Prin urmare, în primele două zile de la momentul internării pacientei nu au fost identificate, în mod obiectiv, niciun fel de leziuni cerebrale sau afectări neurologice severe, care să poată ulterior degenera până la cauzarea decesului, astfel cum a fost reținut în cadrul acuzației formulate. De altfel, aceste neconcordanțe au fost sesizate și de către specialistul ATI, Conf. Univ. Dr. L., care, prin opinia sa de specialitate, a menționat că "un aspect care intrigă este gravitatea extremă a afectării neurologice, care pare că nu se susține integral prin episodul derulat în cabinetul de ginecologie. Din cabinet dădea semne că se trezește, primul CT cerebral descrie minim edem cerebral".

Pe de altă parte, trebuie analizate în mod efectiv potențialele efecte produse de transferul pacientei, contrar indicațiilor medicale din partea personalului medical al Spitalului Sf. Pantelimon și, inițial, și din partea personalului medical din Spitalul Fundeni, derivate din identificarea unor riscuri importante privind starea pacientei sau chiar decesul acesteia. Acesta reprezintă un factor care poate avea el însuși o importantă influență asupra stării de sănătate a pacientei.

Astfel, în pofida tuturor riscurilor evidențiate la acel moment, familia victimei și-a asumat, prin declarație notarială, acceptul transferării pacientei, indiferent de riscuri. Mai mult decât atât, astfel cum rezultă din punctul de vedere emis în fata Colegiului Medicilor din România de Dr. M., transferul pacientei s-a făcut la presiunea familiei, contrar recomandărilor medicale, prin intervenții la conducerea Ministerului Sănătății.

Totodată, faptul că imediat după transferarea în Spitalul Fundeni a pacientei a intervenit un episod medical de urgență ["episodul sever de bronhospasm cu desaturare marcată" - n.n. bronhospasmul antrenează o îngustare temporară a bronhiilor și deci o reducere a debitului de aer care le traversează, deci un episod sever de bronhospasm putea avea efecte deosebit de importante din perspectiva oxigenării pacientei], materializându-se, practic, unul dintre riscurile care contraindicau transferul pacientei, poate reprezenta fie un alt factor cauzal al suferințelor neurologice ale pacientei, fie o cauză diferită de agravare a stării generale de sănătate a acesteia, care, în final, a condus la deces.

Ca urmare, concluzia privind existența, fără dubiu, a unei legături de cauzalitate între procedura medicală și decesul victimei a fost reținută în mod eronat, în condițiile în care primele modificări evidențiate sub aspectul stării neurologice a pacientei (cele constatate ca urmare a verificării RMN cerebral din data de 14.01.2016) apar la 5 zile distantă de la transferarea pacientei în Spitalul Fundeni, într-un moment în care starea pacientei era evaluată neurologic pe scala Glasgow la nivelul GSC7 (cu luarea în considerare a tuturor factorilor cu incidență în starea pacientei, prezentați anterior).

Or, în plan juridic, inexistența legăturii de cauzalitate menționate anterior se transpune prin aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, lipsind unul dintre elementele care alcătuiesc latura obiectivă a infracțiunii de ucidere din culpă.

În al doilea rând, apărarea a invocat lipsa unei analize concrete cu privire la obligația instituită prin Ordinul Ministerului Sănătății și Familiei nr. 153/2003.

În acest sens, a arătat că inculpatul a fost condamnat reținându-se că a procedat la analgosedarea unei paciente, în cadrul cabinetului medical H. S.R.L., cunoscând faptul că acesta nu avea dotările necesare pentru o asemenea procedură medicală [astfel cum se prevede în articolul 3 din Anexa 2 a OMSF nr. 153/2003).

Prin urmare, rezultă că infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este indisolubil legată de aplicarea ordinului anterior menționat, norma indicată fiind esențială pentru analiza privind existența unei conduite medicale neconforme.

Cu toate acestea, instanța de apel nu a realizat o analiză concretă asupra modului de aplicare/interpretare a ordinului antemenționat și nici cu privire la persoanele față de care sunt instituite obligațiile conținute de acesta.

Practic, instanța a redat norma prevăzuta de articolul 3 din Anexa 2 a ordinului, ocazie cu care a constatat faptul că obligația privind existența sursei de oxigen (fără a motiva efectiv care este baza legală și probatorie pe care se bazează) nu a fost îndeplinită, iar persoana responsabilă de nerespectarea normei indicate este inculpatul. Or, ordinul de referință impune unităților medicale care efectuează proceduri de tip one day surgery să aibă în dotare sursă de oxigen. Însă nicăieri în cuprinsul ordinului sau în alte dispozițiile legale nu se arată ce presupune existența sursei de oxigen. Sursa de oxigen poate să cuprindă atât balonul cu masca de tip Ruben sau altă sursă convențională de oxigen, care să cuprindă o anumită concentrație de oxigen, fără a se preciza însă ce concentrație de oxigen era necesară.

Din aceasta perspectivă, se impune a se constata că interpretarea dispoziției normative în sensul că aceasta s-ar fi referit la concentrația de oxigen 100% nu poate fi admisă, pe de o parte, pentru că s-ar adăuga, în mod nepermis, elemente în plus la o dispoziție normativă deja existentă, iar pe de altă parte, pentru că administrarea nivelului de 100% concentrație oxigen este caracteristic doar pacienților cu patologii severe (în special pulmonare), de regulă, în secțiile de terapie intensivă ale unităților spitalicești, iar nici măcar la nivelul diferitelor secții din spitale.

Suplimentar, este relevant faptul ca în vol .2 d.u.p., fila x, există o autorizație semnată de dr. N. în calitate de director executiv al D.S.P. București, prin care se constată îndeplinirea prevederilor normelor antipidemice și de igienă în vigoare, printre care și prevederile Ordinului MSF nr. 153/2003. Or, în măsura în care Direcția de Sănătate Publică București, prin personalul său, a constatat că sunt îndeplinite toate condițiile de funcționare ale cabinetului H. S.R.L. (inclusiv în ceea ce privește dotarea din perspectiva segmentului ATI), este imposibil de reținut că inculpatul ar fi nesocotit normele OMSF nr. 153/2003 prin conduita medicală desfășurată în cadrul cabinetului H. S.R.L.

În mod similar, Colegiul Medicilor din București a dispus înscrierea în Registrul Unic al Cabinetelor Medicale, ca unitate medico-sanitară cu personalitate juridică, a cabinetului sus-menționat, avizând astfel pozitiv furnizarea de către acesta de servicii medicale în specialitățile ATI și O.G.

Pe de altă parte, norma prevăzută de OMSF nr. 153/2003 nu prevede în mod concret care sunt persoanele în sarcina cărora instituie obligațiile aferente.

Or, având în vedere importanța (pentru prezenta cauză) normelor antemenționate, precum și lipsa de precizie și echivocitatea normelor din cadrul ordinului, instanțele de judecată aveau obligația de a face o analiză complexă prin care să stabilească în ce măsura obligațiile prevăzute în OMSF nr. 153/2003 erau sau nu instituite în sarcina inculpatului.

O asemenea analiză lipsește însă în totalitate în prezenta cauza, instanța limitându-se la a arăta, fără a exista fundamente factuale sau de drept în acest sens, că inculpatul a încălcat normele impuse de OMSF nr. 153/2003, aspect valorizat de instanța de apel ca fiind de natură a atrage răspunderea penală a acestuia.

Însă, având în vedere obiectul OMSF nr. 153/2003 (Normele metodologice privind înființarea, organizarea și funcționarea cabinetelor medicale), instanța supremă urmează a constata că în mod eronat s-a făcut aplicarea legii în cauză, prin retinerea încălcării de către inculpat a normei prevăzute de ordinul anterior menționat, atât timp cât acesta nu reglementa activitatea de specialitate a recurentului, ci modul în care cabinetele medicale trebuie să își organizeze activitatea pentru a asigura funcționarea lor în mod legal.

Or, inculpatul a fost angajat în cadrul cabinetului medical H. S.R.L. fără a fi fost vreodată administratorul societății și fără a se putea reține că a avut calitatea de administrator de fapt al acesteia.

Prin urmare, având în vedere obiectul de reglementare al normelor pe baza cărora a fost formulată acuzația în cauză, precum și calitatea de salariat deținută de inculpat în cadrul cabinetului medical, nu se poate susține că acesta ar fi avut o conduită medicală necorespunzătoare, din perspectiva nedotării cabinetului medical cu sursa de oxigen prevăzuta de OMSF nr. 153/2003 (aceasta fiind o atribuție instituită în sarcina persoanelor care exercită administrarea cabinetului).

În consecință, nu se poate susține în mod real că inculpatul ar fi ignorat OMSF nr. 153/2003 și nici faptul că acesta avea obligația de a realiza, practic, un control cu privire la îndeplinirea cerințelor prevăzute de ordin de către persoanele însărcinate cu administrarea cabinetului medical. În susținerea acestei concluzii trebuie avute în vedere toate elementele anterior prezentate, precum și aspectele relevate de specialiști în domeniul administrației medicale și de experții medico-legali care și-au exprimat opinia cu privire la comparația dintre intubatia oro-traheală și balonul Ruben (regăsite la dosarul cauzei).

În al treilea rând, apărarea a susținut că opiniile specialiștilor în domeniul medicinei de urgență exclud existența legăturii de cauzalitate dintre conduita inculpatului și decesul pacientei.

În acest sens, sub un prim aspect, a arătat că, având în vedere ca pacienta s-a aflat doar în stop respirator, ale cărui cauze nici nu au fost stabilite cu certitudine (nimeni nu a mai investigat niciodată cauza stopului respirator, ci doar s-a presupus ca ar fi reprezentat o reacție la substanțele administrate), nu se poate susține afirmația că nu ar fi fost corectă conduita medicală a inculpatului, atâta vreme cât pe toata durata stopului respirator acesta a asigurat admisia de oxigen a pacientei, aplicându-i balon RUBEN și procedând la ventilația sa continuă.

De altfel, opinia de specialitate întocmită de Conf. Dr. L. confirmă corectitudinea amendării simptomatologiei constatate de recurent, reținând următoarele "Se constata prezenta activității cardiace si se continua ventilația cu balon autogonflabil [Ruben] pe masca facială."

În acest sens, prezintă în mod decisiv relevanță faptul că nu există niciun element probator sau nicio împrejurare care să fundamenteze susținerea că o dotare superioară a cabinetului cu certitudine nu ar fi condus la aceleași consecințe, în condițiile în care în opinia de specialitate a Conf. Dr. L. se arată că:

"nu era obligatorie intubația traheei în acest caz. De multe ori un pacient cu analgo-sedare este asistat temporar prin ventilație manuală pe mască facială. Important era să existe sursa de oxigen, nu neapărat oxigen 100%, pentru menținerea saturației în oxigen a sângelui la valori normale."

Tot în același sens trebuie avute în vedere și concluziile noului raport de expertiză medico-legală, singurul mijloc de probă care tratează problema privind existența sursei de oxigen, în cuprinsul căruia s-a constatat la obiectivul "Dacă există o diferență între intubația oro-traheală și utilizarea ventilației pe mască și balon Ruben" că "pentru suportul vital de bază, intubația oro-traheală nu oferă un avantaj suplimentar în comparație cu ventilația pe masca și balonul Ruben".

De altfel, în absenta unor patologii severe, care ti