ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.04.2024

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 958/2024

HOTĂRÂRE
25.04.2024
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 958/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 25 aprilie 2024

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din 23 martie 2022, instanța a dispus disjungerea celor trei contestații în anulare și a reținut în prezenta cauză contestația referitoare la sentința civilă pronunțată în dosarul nr. x/2021, dispunând constituirea unor dosare noi pentru celelalte contestații.

Prin sentința civilă nr. 2390 din data de 6 aprilie 2022, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2022, a fost respinsă contestația în anulare ca inadmisibilă.

Prin încheierea de ședință din 9 septembrie 2022, s-a dispus suspendarea cauzei, conform dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., iar în baza rezoluției judecătorului din 28 septembrie 2023 s-a acordat termen la 17 noiembrie 2023, cu citarea părților, în vederea discutării incidentului procedural al perimării.

Prin decizia nr. 5836 din 17 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admisă excepția perimării și s-a constatat ca fiind perimat apelul formulat de contestatoarea A..

În motivare, recurenta prezintă istoricul dosarelor soluționate sau aflate pe rolul instanțelor de judecată și, în esență, susține că în mod greșit instanțele nu au recalculat pensia acesteia prin luarea în considerare a documentelor depuse la dosare, care atestă vechimea în muncă.

Cauza a fost înregistrată la 15 ianuarie 2024 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub același număr, iar prin rezoluția din 5 martie 2024 s-a fixat termen la 25 aprilie 2024.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare cu prioritate excepția tardivității formulării recursului, invocată din oficiu, constatând următoarele:

În cauză, se reține că prin decizia recurată s-a constatat perimată cererea de apel formulată de reclamanta A..

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei" iar conform art. 421 alin. (2) teza I din același cod "hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare".

De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., "când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește" iar, potrivit art. 182 alin. (1) din același cod, termenul care se socotește pe zile se împlinește la ora 24 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură.

Verificând termenul de recurs cu respectarea acestor dispoziții imperative, Înalta Curte constată că, în cauză, termenul de 5 zile prevăzut de art. 421 alin. (2) teza I C. proc. civ., calculat de la data pronunțării hotărârii atacate (17 noiembrie 2023), s-a împlinit la 23 noiembrie 2023, ora 24:00, potrivit art. 181 alin. (2) C. proc. civ.

Așadar, recursul a fost declarat cu depășirea termenului de 5 zile prevăzut de dispozițiile art. 421 alin. (2) teza I C. proc. civ., având în vedere că decizia recurată a fost pronunțată la 17 noiembrie 2023, iar cererea de recurs a fost depusă la 10 ianuarie 2024, potrivit dovezii aflate la dosarul de recurs.

Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prescrise de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

Obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, potrivit art. 6 paragraf 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instituirea unor termene procedurale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.

De asemenea, potrivit art. 10 alin. (1) C. proc. civ., "părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător".

Ca atare, neexercitarea dreptului procesual în cadrul termenului imperativ stabilit de lege atrage sancțiunea decăderii, iar actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate, potrivit art. 185 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că recurenta nu și-a îndeplinit obligația de a exercita dreptul procesual în cadrul termenului stabilit de dispozițiile legale incidente, astfel încât va admite excepția tardivității declarării căii extraordinare de atac, invocată din oficiu, și va respinge ca tardiv recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 5836 din 17 noiembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Respinge ca tardiv recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 5836 din 17 noiembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 aprilie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-01-19
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 31/2022
Ședința publică din data de 19 ianuarie 2022 Asupra constatării perimării cererii de recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Împotriva sentinței civile nr. 10956 din 6 decembrie 2013, pronunțată de Tribu
ÎCCJ 2022-01-19
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 30/2022
Ședința publică din data de 19 ianuarie 2022 Asupra constatării perimării cererii de recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Împotriva deciziei civile nr. 73 din 14 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Ap
ÎCCJ 2023-11-06
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 234/2023
sociale a admis apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 5115 din 2 iulie 2021, pronunțate de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021, pe care a schimbat-o
ÎCCJ 2024-05-21
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1092/2024
pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, considerând că instanța a omis să se pronunțe asupra capătului de cerere principal vizând incidența dispozițiilor prevăzute la pct. 2 din Legea nr. 177/2018 privind aprobarea O.U
ÎCCJ 2022-01-25
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 85/2022
10956/06.12.2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și a declinat competența de soluționare a acesteia în favoarea Tribunalului București; în baza art. 108 alin. (1) pct. 1 lit. a) C
Sursă