ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 950/2024

HOTĂRÂRE

24.04.2024

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 950/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 24 aprilie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 10.11.2023, sub nr. x/2023, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Român de Informații a solicitat instanței să dispună suspendarea executării ordinului de trecere în rezervă.

Prin sentința civilă nr. 2037 din 11.12.2023, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat judecarea cauzei, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

În esență, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a reținut că în cauză, reclamantul a solicitat suspendarea unui ordin de trecere în rezervă, sens în care nu s-a contestat vreun act administrativ tipic sau asimilat, ci suspendarea unui act prin care s-a dispus încetarea raporturilor de muncă dintre reclamant și instituția pârâtă.

Totodată s-a reținut că în speță, calitatea de militar a reclamantului, care a fost avută în vedere în cadrul raporturilor juridice de serviciu, conferă competența materială de soluționare a litigiilor sub acest aspect secției din cadrul Tribunalului București specializate în materia soluționării conflictelor de muncă și asigurări sociale.

Instanța a mai reținut că secția de contencios administrativ a Tribunalului București are competența materială de a soluționa doar cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public conform prevederilor art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ. Conform art. 382 lit. h) din același act normativ, prevederile referitoare la competență nu se aplică personalul militar. Odată cu abrogarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici și intrarea în vigoare a Codului administrativ, personalului militar nu i se mai aplică prevederile din Codul administrativ privind funcționarii publici, cu excepția situației în care se prevede printr-un alt act normativ competența instanței de contencios administrativ. Așadar, litigiilor care au ca obiect raporturile de serviciu ale militarilor li se aplică competența de drept comun prevăzută de Codul muncii.

De asemenea, Curtea de Apel a reținut că, în dosarul nr. x/2021, în cadrul căruia fost pronunțată Decizia nr. 19/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a fost învestită, prin promovarea recursului în interesul legii, cu solicitarea de a stabili, în interpretarea art. 382 lit. h) și a) art. 536 din Codul administrativ, a art. 1 lit. p) teza I din Legea nr. 62/2011 și a art. 23 alin. (1) și (6) din Legea nr. 550/2004, căror secții sau completuri specializate din cadrul tribunalelor le aparține competența materială procesuală de soluționare în primă instanță a cauzelor având ca obiect obligarea instituțiilor publice din cadrul Jandarmeriei Române la plata unor drepturi salariale către personalul militar al acestora: celor specializate în materia conflictelor de muncă sau celor specializate în materia contenciosului administrativ. Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că, în primă instanță, competența materială procesuală de soluționare a cauzelor având ca obiect obligarea instituțiilor publice din cadrul Jandarmeriei Române la plata unor drepturi salariale către personalul militar al acestora aparține secțiilor/completurilor specializate în materia conflictelor de muncă din cadrul tribunalelor.

Deși reclamantul face parte dintr-o altă categorie de militari decât cea a jandarmilor, este aplicabil prin analogie raționamentul Înaltei Curți din care reiese că litigiile având ca obiect raporturile de serviciu ale militarilor sunt de competența instanței de contencios administrativ, a apreciat Curtea de Apel București.

În concluzie, Curtea a constatat că nu sunt incidente speței prevederile legale speciale care stabilesc competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței de contencios administrativ și fiscal, prezenta cauză fiind un veritabil litigiu de muncă, în căderea instanței de conflicte de muncă, potrivit prevederilor art. 1, art. 278 alin. (2), art. 170-171, art. 266 și art. 269 din Legea nr. 53/2003.

Prin urmare, Curtea de Apel București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 2329 din 03.04.2024, instanța a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamantul în motivarea în drept a cererii sale de chemare în judecată invocă dispozițiile Legii nr. 554/2004, formulând de fapt o veritabilă acțiune în contencios administrativ, iar manifestarea de voință a reclamantului este neechivocă, evidențiată pe tot parcursul procesului, reclamantul specificând că înțelege să se judece pe calea contenciosului administrativ, el solicitând suspendarea executării Ordinului de trecere în rezervă, act administrativ prin care s-a dispus, începând cu data de 23.09.2023, încetarea activității reclamantului în cadrul Serviciului Român de Informații.

Totodată instanța a reținut că potrivit art. 9 alin. (2) C. proc. civ., obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, iar instanța este ținută de cauza cererii de chemare în judecată, în sensul că nu poate să schimbe voința celui care are calitate de reclamant. În condițiile în care reclamantul din prezenta cauză și-a fundamentat pretenția pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, instanța a reținut că nu se poate pronunța în temeiul dispozițiilor Codului muncii, schimbând unilateral fundamentul juridic al pretenției formulate.

A mai reținut instanța că potrivit art. 2 lit. b) din Legea nr. 554/2004, autoritate publică este orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităților publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică; iar lit. c) prevede că actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridic.

Totodată s-a reținut că potrivit art. 5 lit. w) din Codul Administrativ, instituția publică este o structură funcțională care acționează în regim de putere publică și/sau prestează serviciu public și care este finanțată din venituri bugetare și/sau din venituri proprii, iar potrivit art. 1 din Legea nr. 144/1992, Serviciul Român de Informații este organul de stat specializat în domeniul informațiilor privitoare la siguranța națională a României, parte componentă a sistemului național de apărare, activitatea sa fiind organizată și coordonată de Consiliul Suprem de Apărare a Țării.

Față de aceste reglementări, Tribunalul București a reținut că pârâta este o instituție publică ce acționează în regim de putere publică pentru satisfacerea unui interes public, iar actele emise de aceasta au caracter de a organiza executarea legii, respectiv actele emise de pârâtă au caracterul actelor administrative ce pot fi contestate pe cale contenciosului administrativ.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele, respectiv Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între secțiile sesizate fiind reciproce și cel puțin una dintre aceste instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Nici una din instanțele aflate în conflict nu se consideră competentă, din punct de vedere material, să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte constată că instanțele au fost învestite cu un litigiu având ca obiect suspendarea unui act administrativ emis de Serviciul Român de Informații, prin care s-a dispus trecerea în rezervă a reclamantului B..

În cauză, întemeindu-și acțiunea pe dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, reclamantul a arătat că începând cu data de 23.09.2023 pârâtul a dispus încetarea activității sale în cadrul Serviciului Român de Informații.

Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ "persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale."

Astfel, în justificarea naturii litigiului de contencios administrativ, invocată în virtutea principiului disponibilității procesuale, se constată că reclamantul a urmat procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și a formulat plângere prealabilă solicitând revocarea actului administrativ, respectiv a Ordinului de trecere în rezervă.

Prin urmare, devin aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2002, potrivit cărora litigiile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale sunt soluționate de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel și, având în vedere că actele sunt emise de Serviciul Român de Informații, în calitate de autoritate publică centrală, competența de soluționare a cauzei revine secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel.

Pe cale de consecință, în temeiul textelor de lege mai sus menționate, competența materială de soluționare a cauzei revine Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.