ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 928/2024

HOTĂRÂRE

23.04.2024

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 928/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 23 aprilie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la 6 martie 2023 sub numărul x/2023 reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - IFN și Ministerul Finanțelor, a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună: - anularea deciziei de respingere nr. RDG 2674 din data de 02.09.2022, precum și a adresei nr. x nr. 7888 din data de 17.10.2022, emise de Fond în legătură cu cererea de plată nr. x din 08.06.2022 sau, alternativ, constatarea refuzului nejustificat al Fondului de soluționare a cererii de plată nr. x din 08.06.2022, refuz materializat prin decizia de respingere nr. RDG 2674 din 02.09.2022 și prin adresa nr. x nr. 7888 din 17.10.2022; - obligarea pârâtelor la acordarea sumei de 297.000 RON cu titlu de garanție de stat, solicitată prin cererea de plată nr. x din 08.06.2022, respectiv obligarea acestora la îndeplinirea obligațiilor legale ce le revin în acest scop: în principal, obligarea Ministerului Finanțelor la plata către reclamantă a sumei de 297.000 RON, solicitate prin cererea de plată nr. x din data de 08.06.2022, de îndată sau, alternativ, într-un termen de maximum 30 de zile, care va fi calculat de la rămânerea definitivă a hotărârii ce se va pronunța în cauză; în subsidiar, obligarea Fondului la emiterea unei decizii de aprobare a cererii de plată nr. x din 08.06.2022, de îndată sau, alternativ, într-un termen de maximum 30 de zile, care va fi calculat de la rămânerea definitivă a hotărârii ce se va pronunța în cauză; - obligarea Ministerului Finanțelor la plata sumei de 297.000 RON, solicitate prin cererea de plată nr. x din data de 08.06.2022, în termen de maximum 5 zile de la emiterea deciziei de aprobare, conform art. 23 alin. (7) din O.U.G. nr. 110/2017; - stabilirea, în sarcina pârâtelor, a obligațiilor menționate la punctul 2 de mai sus, sub sancțiunea aplicării unor penalități de 1.000 RON pe fiecare zi de întârziere, pentru punctul 2 lit. b) (i), și, respectiv, de 1% pentru fiecare zi de întârziere, pentru punctul 2 lit. a) și lit. b) (ii), conform art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004; - obligarea pârâtelor, în solidar, la plata unor despăgubiri constând în contravaloarea, supusă indexării cu rata inflației, a prejudiciului cauzat prin întârzierea/neîndeplinirea obligațiilor de aprobare a cererii de plată nr. x din data de 08.06.2022 și de acordare a sumelor solicitate, conform art. 1.535 C. civ. coroborat cu art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004;

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1, art. 8 și art. 18 din Legea 554/2004.

Prin sentința civilă nr. 1110 din 19 iunie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția necompetenței materiale, invocată prin întâmpinare, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut în esență că, deși reclamanta invocă dispozițiile Legii nr. 554/2004, contractul de garantare nr. O.U.G. 110_83794/17.09.2020 este un contract civil încheiat între profesioniști cu scopul de a garanta împrumutul acordat beneficiarului B. S.R.L. printr-un alt contract civil, respectiv contractul de credit nr. x/1.10.2020, încheiat între aceiași profesioniști.

În consecință, nu poate fi reținută teza potrivit căreia pârâtul ar fi acționat în regim de putere publică în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, contractul de garantare nefiind un contract administrativ în sensul dispozițiilor art. 2 lit. c)

din Legea nr. 554/2004.

S-a concluzionat astfel că litigiul dedus judecății nu are ca obiect legalitatea unui act administrativ tipic sau asimilat pentru a reține competența instanței de contencios în temeiul art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal sub același număr.

Prin încheierea din 6 septembrie 2023 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal s-a dispus scoaterea de pe rol a cauzei și înaintarea acesteia către secția a VI-a a Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2023*.

Prin sentința civilă nr. 326/2024 din 23 februarie 2024 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă a fost admisă excepția necompetenței materiale, invocată de reclamantă, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București. Totodată, constatându-se intervenit conflictul negativ de competență, a fost suspendată din oficiu judecata și înaintată cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că pârâtul este o entitate dintre cele enunțate de prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, iar decizia ce se solicită a fi anulată, respectiv decizia ce se solicită a fi emisă fac parte din categoria actelor administrative referite de dispozițiile aceleiași legi.

De asemenea, s-a apreciat că natura juridică a raportului dintre părți nu poate fi determinată exclusiv prin raportare la calitatea pârâtului de persoană juridică de drept privat, întrucât, în raportul juridic inițial, pârâtul acționează ca mandatar al Statului Român. Mai mult, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 110/2017, sursa de plată a garanțiilor acordate de către F.N.G.C.I.M.M. în numele și în contul statului pentru creditele obținute de beneficiarii eligibili în cadrul programului este bugetul de stat.

Prin urmare, raportat la temeiurile de drept invocate de reclamantă, calificarea naturii juridice a raportului dintre părți și verificarea calității pârâtului din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 554/2004 constituie chestiuni care privesc fondul cauzei, depășind limitele de care este ținută instanța potrivit dispozițiilor art. 131 C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 7 martie 2024 sub același număr.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și Tribunalul București, secția a VI-a civilă, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

În cauza care a generat conflictul de competență reclamanta A. S.A. urmărește să obțină plata garanției de stat în cuantum de 297.000 RON de către pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, ca efect al anulării deciziei de respingere nr. RDG 2674 din data de 02.09.2022 și a răspunsului la plângerea prealabilă, emise de pârâtul Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A.- IFN, în principal, direct, fără emiterea unei alte decizii de către Fond iar, în subsidiar, după obligarea acestui pârât la emiterea unei decizii de aprobare a cererii de plată.

Obligarea pârâților la plata sumei de 297.000 RON a fost solicitată sub sancțiunea aplicării unor penalități de întârziere, conform art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâților, în solidar, la plata despăgubirilor constând în contravaloarea prejudiciului cauzat prin întârzierea sau neîndeplinirea obligațiilor de aprobare a cererii de plată nr. x din data de 08.06.2022 și de acordare a sumelor solicitate, conform art. 1.535 C. civ. coroborat cu art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

În susținerea demersului judiciar, banca a subliniat că acțiunea sa este o cerere în contencios administrativ, arătând că deține calitatea de persoană vătămată în sensul Legii nr. 554/2004, deoarece i-a fost încălcat dreptul prevăzut la art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 110/2017, de a obține garanția de stat aferentă contractului de credit. A mai arătat că, anterior formulării cererii, a parcurs procedura plângerii prealabile, instituită prin art. 7 din Legea nr. 554/2004 și, de asemenea, a respectat termenul legal de 6 luni prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004.

În raport cu actele dosarului, Înalta Curte reține că reclamanta și pârâtul Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A.- IFN au încheiat Convenția de garantare și plată a granturilor pentru Programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii IMM Invest nr. 8/04.05.2020, având ca obiect stabilirea mecanismului de lucru între părți în scopul implementării Programului în temeiul art. 1 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 110/2017, în vederea garantării de către pârât a obligațiilor de rambursare a creditelor bancare acordate de reclamantă beneficiarilor care îndeplinesc criteriile de eligibilitate.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1211/2001 privind înființarea Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - IFN, Fondul este persoană juridică de drept privat și instituție financiară organizată ca societate comercială pe acțiuni, având ca acționar statul român.

Totodată, în conformitate cu art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, o persoană juridică de drept privat poate fi asimilată unei autorități publice, în sensul acestei legi, dacă a obținut statut de utilitate publică sau dacă a fost autorizată să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Potrivit dispozițiilor art. 28 - 30 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, precum și a prevederilor art. 5 - 8 din Actul constitutiv, FNGCIMM - IFN, ca instituție cu capital de risc a primit misiunea legală de garantare a creditelor sau a altor instrumente de finanțare care pot fi obținute de întreprinderile mici și mijlocii de la băncile comerciale ori din alte surse, precum și de a susține accesul la finanțare al acestora, ceea ce reprezintă un interes general în raport cu politicile economice guvernamentale.

Având în vedere aceste prevederi legale, Înalta Curte reține că pârâtul Fondul este o entitate dintre cele enunțate de prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, iar decizia ce se solicită a fi anulată face parte din categoria actelor administrative prevăzute de dispozițiile aceleiași legi.

Totodată, Înalta Curte apreciază că în cauză natura juridică a raportului dintre părți nu poate fi determinată exclusiv prin raportare la calitatea pârâtului Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. de persoană juridică de drept privat.

Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 110/2017, sursa de plată a garanțiilor acordate de către F.N.G.C.I.M.M. în numele și în contul statului pentru creditele obținute de beneficiarii eligibili în cadrul programului este bugetul de stat.

Totodată, vor fi avute în vedere dispozițiile art. 2 lit. d) și g) din O.U.G. nr. 110/2017, potrivit cărora contractul de garantare se încheie de stat, prin mandatar F.N.G.C.I.M.M, iar nu de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A., în nume propriu, iar garanția de stat reprezintă un angajament asumat de F.N.G.C.I.M.M. în numele și în contul statului, materializat într-un contract de garantare.

Toate aceste prevederi conduc către concluzia potrivit căreia reclamanta A. S.A. nu a învestit instanța cu acțiune în executarea unui contract încheiat cu un profesionist, în considerarea prevederilor art. 3 C. civ., ci cu o acțiune în executarea unui contract încheiat de o autoritate publică asimilată, în scopul satisfacerii unui interes public.

Prin urmare, în raport cu actele dosarului, se constată că acțiunea care a generat conflictul de competență cuprinde elemente specifice contenciosului administrativ, pretențiile reclamantei întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 554/2004 fiind îndreptate împotriva unei persoane asimilate unei autorități publice centrale.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.