ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 771/2024

Ședința publică din data de 10 aprilie 2024

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 9 octombrie 2019 pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L., în reorganizare, prin administratorul judiciar B., a chemat în judecată U.A.T. BĂICOI, PRIN PRIMAR, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 7.867.663 RON, beneficiu nerealizat în perioada 27.06.2016-10.05.2019; cu cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din 20 noiembrie 2019, reclamanta a depus o cerere modificatoare a acțiunii sale sub aspectul temeiului de drept, în sensul în care acesta este art. 1.350 alin. (2) C. civ., răspundere civilă contractuală, având în vedere că faptul generator al invocării beneficiului nerealizat este contractul de concesiune încheiat între părți, numărul 3865/20.06.1997, celelalte dispoziții invocate rămânând incidente, precizând, sub aspectul perioadei solicitate, că data de la care solicită beneficiul nerealizat este de la 9.10.2016-10.05.2019 (și nu 27.06.2016).

Prin încheierea din 18 mai 2022, Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea reclamantei privind refacerea/efectuarea unui nou raport de expertiză, apreciind că prin lucrarea efectuată, expertul desemnat în cauză a răspuns obiectivelor încuviințate și a avut în vedere la cele două variante întocmite inclusiv susținerile reclamantei, urmând ca instanța să aprecieze pertinența raportului întocmit de expert. Prin aceeași încheiere, instanța a amânat pronunțarea la 2 iunie 2022, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise.

Prin sentința nr. 84 din 2 iunie 2022, Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de repunere pe rol formulată de reclamantă, ca neîntemeiată; a respins excepția inadmisibilității invocată de pârâta U.A.T. Băicoi, ca neîntemeiată și a respins acțiunea precizată și modificată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 213 din 24 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, a fost respins apelul declarat de reclamantă împotriva încheierii de ședință din 18 mai 2022 și a sentinței nr. 84 din 2 iunie 2022, ambele pronunțate de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-pârâtă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A ORAȘULUI BĂICOI, PRIN PRIMAR, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs.

După expunerea argumentelor privind admisibilitatea căii de atac declarate și a situației de fapt, recurenta-reclamantă arată că înțelege să critice soluția instanței de apel dată prin încheierea de ședință din 27 aprilie 2023, prin care a fost respinsă cererea sa cu privire la încuviințarea unei noi expertize specialitatea evaluarea întreprinderii. De asemenea, precizează că înțelege să critice și soluția dată de instanța de apel cu privire la motivul de apel prin care a criticat încheierea de ședința din 18 mai 2022, pronunțată de prima instanță.

În acest sens, recurenta-reclamantă arată că, în raport de dispozițiile art. 338 alin. (1) și (2) C. proc. civ., în termen legal, a solicitat instanței de fond să îi încuviințeze efectuarea în cauză a unei noi expertize tehnice contabile, având aceleași obiective ca și cea precedentă.

Recurenta-reclamantă precizează că, prin cererea formulată, a arătat instanței de fond că numai urmare a unei noi expertize instanța putea aprecia cu privire la eventuale concluzii contradictorii ale expertizelor efectuate.

În aceeași ordine de idei, recurenta-reclamantă precizează că, anterior acestei cereri, a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză întocmit în cauză, apreciind că răspunsurile expertului, fie au fost necorespunzătoare, fie nu au răspuns obiectivelor, aceste aspecte justificând refacerea raportului de expertiză.

Recurenta-reclamantă precizează și că, în susținerea cererii de refacere a raportului de expertiză, a arătat instanței și opinia separată a expertului parte, concluziile acestuia fiind total diferite de cele ale expertului desemnat.

În acest sens, recurenta-reclamantă reia criticile expuse în apel cu privire la nelegalitatea încheierii din 18 mai 2022.

În ceea ce privește încheierea de ședința din 27 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, recurenta-reclamantă susține că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 255-258 C. proc. civ., respingând solicitarea sa de a-i fi încuviințată suplimentarea probatoriului cu expertiza tehnică judiciară specialitatea evaluarea întreprinderii.

În acest sens, recurenta-reclamantă arată că expertiza tehnică judiciară specialitatea evaluarea întreprinderii, având ca și obiective evaluarea în perioada 2016-2019 din perspectiva veniturilor pe care societatea ar fi putut să le realizeze dacă nu ar fi existat culpa contractuală (fapta delictuală contractuală a intimatei-pârâte), contrar celor reținute de instanța de apel, era o probă pertinentă, concludentă, de natură să conducă la lămurirea cauzei sub toate aspectele. În acest sens, expune argumente referitoare la situația de fapt și concluzionează în sensul că, prin respingerea acestei probe, instanța de apel i-a negat dreptul la un proces echitabil.

Recurenta-reclamantă arată că înțelege să critice soluția dată de instanța de apel cu privire la probatoriul suplimentar solicitat și din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În susținerea motivului de casare invocat, recurenta-reclamantă arată că instanța de apel a înțeles să respingă cerea sa de suplimentare a probatoriului, cu motivarea că, deși a constat că reclamanta nu este decăzută din dreptul de a formula o astfel de solicitare, în ce privește utilitatea expertizei, a apreciat că aceasta nu este utilă, pertinentă și concludentă pentru soluționarea cauzei, raportat la ansamblul material probator administrat și având în vedere specificul procedurii de evaluarea a întreprinderii, fără ca instanța să expună considerente în acest sens.

Din prisma aceluiași motiv de casare, recurenta-reclamantă susține că decizia recurată este dată cu reținerea unor motive străine de natura cauzei, întrucât soluția pronunțată în dosarul nr. x/2020, soluționat în apel de Tribunalul Prahova prin decizia nr. 529 din 20 aprilie 2022, nu are nicio înrâurire asupra obiectului cererii analizate în cauza pendinte.

Detaliind această critică, recurenta-reclamantă susține că pârâta a lipsit-o în mod abuziv, pe perioada arătată, de obiectul concesiunii, fapt ce i-a produs un prejudiciu substanțial.

În evaluarea prejudiciului, a arătat că, anterior emiterii H.C.R.L. nr. 64/2014 a încheiat abonamente privind intrarea în Stațiunea Băile Valea Stelii, în anul 2016, aceasta fiind activitatea desfășurată la momentul evacuării, precum și faptul că a fost lipsită de veniturile ce ar fi trebuit realizate din activitățile organizate în cortul de evenimente, precum și cele realizate din exploatarea motelului și a restaurantului.

Mai susține recurenta-reclamantă că, la data evacuării sale abuzive, corturile de evenimente, la fel și clădirile ce existau instalate pe terenul concesionat, au fost preluate și exploatate abuziv de către pârâtă, pe toată durata cât a fost lipsită de folosința obiectivului concesionat, deși deținea autorizație de funcționare, activitățile comerciale fiind desfășurate în mod licit.

În aceeași ordine de idei, recurenta-reclamantă arată că lipsa autorizației de construire și obligația de a intra în legalitate nu schimbau cu nimic situația dedusă judecății, respectiv faptul că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale și a lipsit-o de folosința bunului concesionat, de folosința și exploatarea corturilor de evenimente.

În raport de hotărârea pronunțată de Judecătoria Câmpina în dosarul nr. x/2020, definitivă la data de 20.04.2022, recurenta-reclamantă susține că abia de la acest moment se pune în discuție obligația sa de a desființa construcțiile (cortul de evenimente), această dată situându-se în afara perioadei pentru care a solicitat despăgubiri pentru prejudiciul ce i-a fost cauzat.

Sub un alt aspect, recurenta-reclamantă arată că plătește impozite și taxe, atât către bugetul local, cât și către bugetul central și că pârâta nu-și poate invoca propria turpitudine, sens în care expune ample argumente cu privire la modul de derulare a relațiilor cu pârâta și la parcursul litigios cu aceasta.

În acest sens, recurenta-reclamantă apreciază că se impune a se avea în vedere și decizia nr. 10 din 28 iunie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, referitoare la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 50/1991, în sensul că, în ipoteza în care partea nu a demarat sau nu a finalizat, în termenul acordat, procedura de intrare în legalitate, iar autoritatea nu a obținut o hotărâre de demolare a construcției, termenul stabilit prin procesul-verbal de contravenție este unul de recomandare și nu unul obligatoriu.

Un ultim motiv de recurs invocat vizează faptul că, în cauză, soluția a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

În susținerea acestui motiv de casare, recurenta-reclamantă arată că, în raport de art. 1.516 C. civ., creditorul "are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației", iar în cazul în care, prin neexecutarea la timp, fără justificare sau culpabilă a obligației, acestuia i se cauzează un prejudiciu, creditorul are dreptul la daune-interese.

Recurenta-reclamantă apreciază că, din moment ce instanța fondului a reținut în mod corect culpa pârâtei, constând în încălcarea obligațiilor contractuale, este de neconceput că aceasta nu a avut nicio urmare, respectiv că nu a existat niciun prejudiciu pe care să-l fi suferit.

Recurenta-reclamantă arată că înțelege să critice decizia recurată, respectiv considerentul potrivit căruia, din ansamblul probelor administrate în cauză reiese că a înregistrat pierdere și nu profit.

Potrivit recurentei-reclamante, concluzia instanței este eronată, motivat de faptul că în mod nelegal, fără niciun argument, cu aplicarea greșită a normelor de drept material referitoare la răspunderea contractuală, instanța a înlăturat prejudiciul pe care l-a suferit ca urmare a lipsei de folosință a corturilor de evenimente, a restaurantului și a hotelului.

În acest sens, recurenta-reclamantă arată că, în fața instanței de apel, a fost administrată proba cu expertiza judiciară, specialitatea contabilitate, însă, supradimensionarea cheltuielilor, din punct de vedere matematic, a condus la concluzia că activitatea sa era generatoare de pierderi. Potrivit recurentei-reclamante, pentru exactitatea calculelor, expertul ar fi trebuit să determine veniturile în funcție de sursa lor și cheltuielile după natura acestora, pentru a concluziona care este venitul din vânzări de bilete. Astfel, la pronunțarea soluției, solicită instanței să aibă în vedere concluziile opiniei separate, formulate de d-na. expert parte C., varianta cu venituri aferente cortului de evenimente.

Totodată, recurenta-reclamantă arată că, atât din raportul de expertiză realizat de expertul desemnat de instanță, D., cât și de expertul parte, C., reiese că a fost privată de realizarea de profit din cauza lipsei de posesie din perioada supusă analizei. În conformitate cu concluzia expertului desemnat D., profitul estimat ca fiind nerealizat este de 754.984 RON, iar plecând de la această premisă, rezultând o diferență de profit de 1.921.363 RON.

Mai arată că diferențele de valoare sunt generate de ipotezele de lucru și de rațiunea fiecărui expert, că activitatea economică este caracterizată de imprevizibilitate, de faptul că modul de gestionare a oricărei afaceri ține în mare măsură de persoanele care realizează activitatea managerială și de variabile din exterior, esențial pentru dezlegarea pricinii fiind faptul că pierderea constată nu se datorează, așa cum în mod eronat a reținut instanța de fond, lipsei sale de performanță economică, ci culpei intimatei-pârâte.

Recurenta-reclamantă, în ceea ce privește cel de al doilea obiectiv al expertizei, arată că dna. expert a ajuns la concluzia ca pretențiile sale sunt întemeiate, astfel că soluția la care a ajuns instanța de apel, este inexplicabilă.

Pentru argumentele arătate, recurenta-reclamantă insistă că varianta corectă este cea în care se au în vedere toate investițiile și construcțiile realizate, neexistând niciun temei de drept sau faptic care să îndreptățească instanța să elimine de la analiză veniturile ce s-ar fi putut realiza din exploatarea corturilor de evenimente sau a oricăror alte construcții edificate pe terenul concesionat și din a căror exploatare ar fi realizat profit dacă nu ne împiedică în mod abuziv de intimata-pârâtă.

În cazul casării, solicită instanței de recurs, în raport de prevederile art. 494 alin. (2) C. proc. civ., să se dispună trimiterea cauzei către o instanță de același grad cu instanța a cărei soluție face obiectul casării, aceasta servind intereselor unei bune administrări a actului de justiție, întrucât apărătorul intimatei-pârâte este soțul unui magistrat al Curții de Apel Ploiești.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

La 28.11.2023, intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a invocat, în principal, inadmisibilitatea recursului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În susținerea excepției inadmisibilității recursului, intimata-pârâtă a arătat că, în raport de valoarea pretențiilor și de decizia Curții Constituționale nr. 369/2017, decizia atacată este definitivă. De asemenea, a invocat și excepția nulității recursului pentru neîncadrarea în motivele de casare, precum și excepția de netimbrare sau insuficienta timbrare a recursului.

La 21.12.2023, recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte, analizând recursul declarat în cauză, în raport de excepția nulității, a cărei analiză este prioritară în respectarea dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a admite excepția, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte arată că, potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) Cod procedură civilă, recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 Cod procedură civilă, condiția legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a indicat ca temei de drept al cererii dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 Cod procedură civilă.

Înalta Curte reține că argumentele expuse de recurenta-reclamantă în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează, pe de o parte, nelegalitatea încheierii din 18 mai 2022, pronunțate de prima instanță, iar pe de altă parte, a încheierii din 27 aprilie 2023, pronunțate de instanța de apel.

Sub un prim aspect, Înalta Curte arată că nu pot constitui critici de nelegalitate în recurs argumente expuse în susținerea cererii de apel, referitoare la nelegalitatea încheierii din 18 mai 2022, pronunțate de prima instanță, cărora instanța de prim control judiciar le-a dat o soluție.

Motivele de recurs trebuie să vizeze critica hotărârii judecătorești recurate, iar nu reiterarea susținerilor părților de la judecata în instanța de prim control judiciar devolutiv.

De asemenea, nu reprezintă critici de nelegalitate nici argumentele care vizează încheierea din 27 aprilie 2023, prin care instanța de apel a respins cererea reclamantei de suplimentare a probatoriului cu expertiza tehnică judiciară specialitatea evaluarea întreprinderii, în susținerea cărora se invocă greșita aplicare a dispozițiilor art. 255-258 C. proc. civ.

Înalta Curte arată că, potrivit dispozițiilor art. 479 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel va putea dispune refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, în cazul în care consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei, precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile art. 478 alin. (2) Cod procedură civilă.

Instanța de recurs arată că, în planul probațiunii judiciare, chestiune lăsată de lege în atributul instanțelor de fond, instanțele au o marjă de apreciere asupra utilității probelor, adică a aptitudinii acestora de a duce în mod direct sau implicit la soluționarea procesului, conform art. 255 alin. (1) C. proc. civ., în exercitarea principiului rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, statornicit prin art. 22 din același cod.

Resorturile interne ale instanței de fond, care justifică hotărârea acesteia de a admite ori respinge o probă, apreciind asupra utilității sale în demersul procesual al părților de a dovedi starea de fapt pe care se întemeiază pretențiile judiciare, nu pot fi cenzurate în recurs, cale extraordinară de atac prin care, în conformitate cu dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., poate fi verificată doar încălcarea normelor de procedură.

Din perspectiva motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă a invocat că instanța de apel a respins cererea sa de suplimentare a probatoriului, limitându-se a arăta că proba nu este pertinentă, concludentă și utilă, în raport de ansamblul material probator administrat și de specificul procedurii de evaluare a întreprinderii. Pe de altă parte, recurenta-reclamantă a susținut că hotărârea recurată a fost dată cu reținerea unor motive străine de natura cauzei.

Astfel cum Înalta Curte a arătat mai sus, aprecierea instanței de apel cu privire la utilitatea unui mijloc de probă nu poate fi cenzurată în prezenta cale de atac.

Sub un alt aspect, în ceea ce privește critica recurentei-reclamante referitoare la faptul că decizia recurată cuprinde și motive străine de natura cauzei, Înalta Curte arată că se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nemotivarea hotărârii, motivarea sa contradictorie sau prezentarea, de către instanța a cărei hotărâre este recurată, numai a motivelor străine de natura pricinii.

Or, argumentele expuse de recurenta-reclamantă din perspectiva motivului de casare invocat, în sensul că soluția pronunțată în cauza nr. 3080/204/2020 nu are nicio înrâurire cu privire la cauza pendinte, că a încheiat abonamente, anterior emiterii H.C.R.L. nr. 64/2014, pentru accesul în Stațiunea Băile Valea Stelii, în anul 2016, că intimata-pârâtă a utilizat corturile de evenimente și celelalte clădiri, că a plătit taxele și a impozitele cu privire la imobile, precum și că pârâta nu își poate invocat propria culpă, reprezintă critici de netemeinicie, și nu de nelegalitate. De altfel, în susținerea acestor critici, recurenta-reclamantă a făcut ample trimiteri la situația de fapt.

Referitor la ultimul motiv de recurs invocat de recurenta-reclamantă, Înalta Curte precizează că, potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, casarea se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Acest motiv de casare vizează încălcarea legii de drept material, ce poate consta, cu titlu de exemplu, în aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normelor peste ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării acestora, interpretarea greșită a normei corespunzătoare situației de fapt, încălcarea unor principii generale de drept.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă, în susținerea motivului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., face ample trimiteri la situația de fapt, la proba cu expertiza administrată în cauză, precum și la modul în care probele au fost interpretate de către curtea de apel.

În realitate, recurenta-reclamantă critică modalitatea în care instanța de apel a evaluat starea de fapt pe care s-a întemeiat decizia atacată pe baza probelor administrate, într-o manieră pe care aceasta o consideră incorectă deoarece nu corespunde cu propria sa viziune asupra temeiniciei acțiunii.

Întrucât temeinicia stării de fapt reținute de instanța devolutivă nu poate fi repusă în discuție în calea extraordinară de atac a recursului, Înalta Curte arată că motivele de nelegalitate astfel formulate nu se circumscriu și nu pot fi analizate din perspectiva prefigurată de recurenta-reclamantă.

Astfel, Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă nu a expus critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și nu a arătat în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, cerințe care nu au fost respectate de către recurenta-reclamantă.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced și având în vedere că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte va admite excepția nulității, invocată de intimata-pârâtă și va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 213 din 24 mai 2023, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 213 din 24 mai 2023, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 aprilie 2024.