ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 770/2024

Ședința publică din data de 10 aprilie 2024

Asupra recursului de față, examinând actele dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2018 la 13 februarie 2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâții B. și S.C. C. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună: obligarea pârâților, în solidar, la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului teren situat în municipiul Miercurea Ciuc, str. x, identificat prin CF x Miercurea Ciuc, sub nr. cadastral x, teren intravilan în suprafață de 6.880 mp, precum și a celor două imobile construcție situate în municipiul Miercurea Ciuc, str. x, identificat prin CF x Miercurea Ciuc, sub nr. cadastral x, construcții industriale în suprafață totală de 1.850 mp, începând din 01.09.2016 până la plata efectivă al sumei; obligarea la plata dobânzilor legale; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1111 din 29 octombrie 2021, pronunțată de Tribunalul Harghita, secția Civilă în dosarul nr. x/2018, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantă și, în consecință: au fost obligați pârâții, în solidar, să îi plătească reclamantei echivalentul în RON al sumei de 54.900 euro (900 euro lunar de la 01.09.2016 până la 01.10.2021), precum și 13.543 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva hotărârii primei instanțe, pârâții au declarat apel.

În calea de atac a apelului, D. a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul apelanților.

Prin încheierea din 10 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă ca fiind inadmisibilă cererea de intervenție accesorie în interesul apelanților, formulată de D..

D. a declarat recurs împotriva acestei încheieri.

În susținerea recursului, recurentul arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, în speță aceasta constând în greșita aplicare a prevederilor art. 61, raportat la art. 32 și art. 33 C. proc. civ., în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de intervenție, ca inadmisibilă, motivat de faptul că intervenientul nu ar justifica un interes actual, ci doar un eventual interes viitor.

Potrivit recurentului, nelegalitatea acestei încheieri rezultă din argumentele reținute de Înalta Curte în jurisprudența sa, privitoare la prevederile art. 61 alin. (1) și (3) C. proc. civ., în sensul că interesul intervenientului accesoriu este mai degrabă unul preventiv, prin formularea cererii de intervenție acesta urmărind prevenirea unui prejudiciu pe care l-ar putea suferi, direct sau indirect dacă partea în favoarea cărei intervine nu ar avea câștig de cauză.

Mai susține recurentul că Înalta Curte a constatat că, în completarea art. 32 C. proc. civ., care prevede condițiile de exercitare a acțiunii civile, art. 33 C. proc. civ. impune ca interesul să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.

Prin urmare, condiția determinării interesului vizează stabilirea folosului practic ce poate fi realizat de parte în concret în eventualitatea admiterii formei procedurale exercitate, fiind echivalentă cu cerința existenței interesului însuși.

Așadar, potrivit recurentului, în jurisprudența Înaltei Curți s-a statuat, la fel ca și în doctrină, natura atipică a intervenției voluntare accesorii în rândul mijloacelor juridice puse la dispoziție de legiuitor persoanelor interesate, instanța fiind pusă în situația de a evalua interesul intervenientului nu prin prisma pretențiilor pretinse, ci a consecințelor pe care soluția ce urmează a fi pronunțată în cauză le poate avea asupra drepturilor sale.

Or, în cauza de față, recurentul consideră că a justificat un interes, în sensul de a evita consecințele pe care o eventuală respingere a apelului și de menținere a soluției instanței de fond ar produce-o în privința sa.

Astfel, arată că apelantul B. i-a adus la cunoștință faptul că, în măsura în care acțiunea în pretenții a S.C. A. S.R.L. s-ar admite, va formula o cerere de chemare în judecată împotriva sa, pentru recuperarea sumelor la plata cărora ar fi obligat.

Mai arată că, la momentul acordării împrumutului de 60.000 euro, avea cunoștință despre folosința pe care o exercita asupra imobilelor din litigiu, precum și de faptul că le cumpărase de la societatea falită anterior deschiderii procedurii falimentului, însă nu a reușit să finalizeze procedurile de întabulare, motiv pentru care urma ca după cumpărarea imobilelor să iau măsuri pentru reglementarea situației juridice a acestora.

Astfel cum a arătat în cererea de intervenție, asociatul și administratorul A. S.R.L. nu a făcut nicio referire în cadrul dosarului nr. x/2019 la creanța pretinsă în prezenta cauză, motiv pentru care nu a avut cunoștință despre inițierea litigiului.

În acest context, se vede nevoit să suporte atât executarea silită demarată împotriva sa de apelantul B., dar și un litigiu prin care să se solicite tragerea sa la răspundere pentru sumele la care acesta ar fi obligat în acest proces.

Recurentul arată că acesta este motivul pentru care a inițiat cele două demersuri judiciare: pe de o parte, înregistrarea dosarului nr. x/2022, aflat pe rolul Tribunalului Harghita, având ca obiect pretenții, pentru suportarea de către A. S.R.L. a cotei de 90% din contravaloarea împrumutului de 60.000 euro, iar pe de altă parte, formularea cererii de intervenție accesorie.

Sub un ultim aspect, precizează că, în cazul în care ar fi obligat la restituirea sumei de 60.000 euro, cu dobânzile aferente, și ar mai fi chemat în judecată și de către pârâtul B. pentru suma de 54.900 euro, din totalul de 865.740,98 RON, ce i se cuvine conform deciziei nr. 129/A/2022 ca și drepturi patrimoniale, ar mai rămâne numai cu suma derizorie de aproximativ 59.000 euro.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata S.C. A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

Intimații S.C. C. S.R.L. și B. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat admiterea recursului.

Recurentul nu a formulat răspuns la întâmpinări.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Completul de filtru a dispus, prin încheierea de la 3 mai 2023, comunicarea acestuia părților, pentru a depune puncte de vedere cu privire la raport.

Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Prin încheierea din 20 septembrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată la data de 15 noiembrie 2023, în ședință publică.

La 8 noiembrie, intimații-pârâți au depus note de ședință, prin care au solicitat respingerea cererii de recurs ca rămasă fără obiect, având în vedere faptul că prin declarația autentificată sub nr. x/16.02.2023 de B.I.N. E., reclamanta a arătat că înțelege să renunțe la dreptul pretins în dosarul nr. x/2018.

Prin încheierea din 15 noiembrie 2023, s-a dispus suspendarea judecării recursului declarat în cauză, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

La 7 decembrie 2023, intimații-pârâți au formulat cerere de repunere a cauzei pe rol.

Prin încheierea din 7 februarie 2024 a fost respinsă cererea de repunere a cauzei pe rol și a fost menținută măsura suspendării.

La 23 februarie 2024, intimații-pârâți au formulat o nouă cerere de repunere a cauzei pe rol.

Recursul a fost repus pe rol la 10 aprilie 2024.

Analizând recursul cu care a fost învestită, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru considerentele care vor fi redate în cele ce urmează.

Prealabil, se impune a se arăta că, deși recurentul a invocat în susținerea cererii motivul de recurs reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu a expus critici care vizează încălcarea sau aplicarea greșită de către instanța de apel a normelor de drept material, ci încălcarea prevederilor art. 61 și a art. 32 și art. 33 C. proc. civ., așadar a normelor de procedură. Aceste critici se circumscriu motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din această perspectivă urmând a fi efectuată analiza acestora.

Motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. cuprinde, cu excepția regulilor reglementate de alte motive de casare, încălcarea oricăror reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent după cum aceasta este condiționată sau nu de existența unei vătămări.

Potrivit art. 61 C. proc. civ., "(1) Oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originare. (2) Intervenția este principală, când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta. (3) Intervenția este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părți".

Este de menționat că o cerere de intervenție accesorie, formulată în condițiile art. 63 C. proc. civ., presupune ca cel care o formulează să aibă un interes propriu în a susține apărările părții în favoarea căreia intervine, în limitele procesuale existente în dosarul în care intervine, atunci când hotărârea ce s-ar pronunța i-ar prejudicia drepturile și interesele.

Articolul 33 C. proc. civ. prevede că interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual, iar conform art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., printre condițiile de exercitare a acțiunii civile se regăsește și justificarea unui interes.

Din cuprinsul normelor legale sus-menționate rezultă că și terțul care intervine în proces trebuie să justifice întotdeauna un interes propriu, indiferent de felul intervenției, aceasta fiind o condiție sine qua non pentru exercitarea oricărei forme concrete de manifestare a acțiunii civile.

Așadar, intervenientul accesoriu trebuie să exhibe un interes propriu, chiar dacă în cadrul procesului în care intervine nu pretinde un drept al său, astfel, el trebuie să urmărească obținerea unui folos pentru sine, iar nu numai pentru partea a cărei poziție o susține.

Se poate aprecia că, susținând una dintre părțile inițiale, terțul urmărește să preîntâmpine pronunțarea unei hotărâri care ar fi susceptibilă să creeze o situație de natură a-i compromite propriile drepturi.

În speță, Înalta Curte constată că prin cererea de chemare în judecată dedusă judecății, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâții B. și S.C. C. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună: obligarea pârâților, în solidar, la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului teren situat în municipiul Miercurea Ciuc, str. x, identificat prin CF x Miercurea Ciuc, sub nr. cadastral x, teren intravilan în suprafață de 6.880 mp, precum și a celor două imobile construcție situate în municipiul Miercurea Ciuc, str. x, identificat prin CF x Miercurea Ciuc, sub nr. cadastral x, construcții industriale în suprafață totală de 1.850 mp, începând din 01.09.2016 până la plata efectivă al sumei; obligarea la plata dobânzilor legale aferente sumei; cu cheltuieli de judecată.

În cauză, în apel, D. a formulat cerere de intervenție accesorie, care a fost respinsă ca inadmisibilă, instanța de apel reținând că raportul juridic dintre apelantul-pârât B. și intervenient este independent de raportul juridic dedus judecății.

Înalta Curte reține că în memoriul de recurs, în susținerea interesului, recurentul arată că apelantul B. i-a adus la cunoștință faptul că, în măsura în care acțiunea în pretenții a reclamantei S.C. A. S.R.L. s-ar admite, va formula o cerere de chemare în judecată împotriva sa, pentru recuperarea sumelor la plata cărora ar fi obligat, că asociatul și administratorul A. S.R.L. nu a făcut nicio referire în cadrul dosarului nr. x/2019 la creanța pretinsă în prezenta cauză, astfel că nu a avut cunoștință despre inițierea litigiului, că va fi nevoit să suporte atât executarea silită demarată împotriva sa de apelantul B., dar și un litigiu prin care să se solicite tragerea sa la răspundere pentru sumele la care acesta ar fi obligat în acest proces.

Ca o consecință a acestor situații, conchide în sensul că, în cazul în care ar fi obligat la restituirea sumei de 60.000 euro, cu dobânzile aferente, și ar mai fi chemat în judecată și de către pârâtul B. pentru suma de 54.900 euro, din totalul de 865.740,98 RON, ce i se cuvine conform deciziei nr. 129/A/2022 ca și drepturi patrimoniale, ar mai rămâne numai cu suma derizorie de aproximativ 59.000 euro.

Înalta Curte, față la argumentele invocate de recurent, reține că nu este îndeplinită condiția interesului la conformitatea cu finalitatea specifică impusă de legiuitor, întrucât, așa cum judicios a reținut instanța de apel, în raport de litigiul dedus judecății și un eventual litigiu pe care l-ar putea promova pârâtul B. împotriva intervenientului, interesul nu este actual, ci este un eventual interes viitor, raporturile juridice fiind distincte.

Astfel, în cauza pendinte, reclamanta a solicitat obligarea pârâților B. și S.C. C. S.R.L. la plata contravalorii lipsei de folosință a unui imobilul compus din teren și clădiri, în timp ce interesul alegat de către recurent în susținerea cererii de intervenție vizează un raport juridic rezultat din contractul de împrumut încheiat cu pârâtul B., ce a primit încheierea de dată certă nr. 1/23.05.2022.

Sub un ultim aspect, Înalta Curte arată că nu poate reține solicitarea intimaților-pârâți din notele de ședință depuse la dosar la 8.11.2023, în sensul respingerii recursului a rămas fără obiect, față de declarația autentificată sub nr. x din 16.02.2023 de B.I.N. E. prin care reclamanta a arătat că renunță la dreptul pretins în dosar nr. x/2018, câtă vreme instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii de renunțare la drept.

Față de considerentele ce preced, potrivit art. 496 alin. (1) Cod procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul, ca nefondat. În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurentul-intervenient D. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5.000 RON către intimata-reclamantă A. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-intervenient D. împotriva încheierii din 10 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, ca nefondat.

Obligă recurentul-intervenient D. la plata sumei de 5.000 RON către intimata-reclamantă A. S.R.L., cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 aprilie 2024.