ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 516/2024

Ședința publică din data de 6 martie 2024

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare", reține următoarele:

Prin cererea de arbitrare înregistrată sub nr. x/11.11.2021 la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.A. și pârâta S.C. C. S.A. a solicitat ca, prin hotărârea arbitrală ce se va pronunța, să se constate că lucrările pe care le-a executat, în calitate de subantreprenor, au fost recepționate de pârâta S.C. B. S.A. la 05.08.2016 - dată la care a avut loc recepția cu beneficiarul S.C. C. S.A. -, să se constate prelungirea tacită a contractului nr. x/18.03.2013 încheiat între pârâte (în continuare, "contractul principal") și, în consecință, în baza prevederilor art. 1 din contractul principal, să se constate prelungirea tacită pentru aceeași perioadă a acordului contractual nr. x/18.03.2023, încheiat între pârâta S.C. B. S.A. și reclamantă, (în continuare "acordul contractual BDM"), să fie obligată pârâta S.C. B. S.A. să îi achite suma de 1.805.154,57 RON, penalitățile de întârziere conform acordului contractual BDM și cheltuielile ocazionate de acest litigiu.

Prin sentința arbitrală nr. 6/27.01.2023, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional a respins excepția de caducitate invocată de pârâta S.C. B. S.A. și excepțiile prescripției dreptului material la acțiune și a lipsei de obiect în ceea ce privește capătul al doilea din cererea de arbitrare, a respins ca inadmisibile primul și al doilea capăt de cerere, formulate pe calea acțiunii în constatare, a admis, în parte, al treilea capăt din cererea de arbitrare, astfel cum a fost precizat și, în consecință, a obligat pârâta S.C. B. S.A. să plătească reclamantei S.C. A. S.R.L. suma de 439.249,68 RON, reprezentând contravaloare lucrări executate conform situației de lucrări nr. x, pentru reabilitare și extindere rețea apă, extindere rețea canalizare și stație nouă de pompare ape uzate, suma de 333.450,15 RON, reprezentând contravaloarea materialelor achiziționate și suma de 29.700 RON, cu titlu de cheltuieli arbitrale parțiale.

Reținând efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, a respins celelalte pretenții și a obligat reclamanta să plătească pârâtei S.C. C. S.A. suma de 5.950 RON, cu titlu de cheltuieli arbitrale.

Împotriva sentinței arbitrale, pârâta S.C. B. S.A. a formulat acțiune în anulare, care a fost respinsă de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă prin sentința civilă nr. 75F/16.06.2023; petenta a fost obligată la plata sumei de 4.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimată.

Pârâta S.C. B. S.A. a declarat recurs împotriva acestei sentințe, solicitând casarea ei și, în consecință, anularea sentinței arbitrale.

Recurenta a invocat încălcarea și greșita aplicare a normelor de drept material; s-a prevalat, astfel, de motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În privința soluționării excepției prescripției dreptului material la acțiune, a susținut că era incident art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., întrucât termenul de prescripție s-a împlinit la 15.03.2020, iar dispozițiile art. 2.532-2.537 C. civ. au fost aplicate greșit, fiind eronat învestite cu efect întreruptiv atât cererile ce au format obiectul dosarelor nr. x/2019 și nr. y/2020, cât și plângerea penală înregistrată sub nr. x/2017.

Printr-o altă critică, autoarea căii de atac a combătut înlăturarea, în temeiul art. 608 alin. (2) C. proc. civ., a cererii de compensare și a afirmat că art. 1.617 C. civ. trebuia aplicat pentru stingerea reciprocă a creanței de 2.418.815,15 RON pe care o deține împotriva intimatei și a celei stabilite împotriva sa în cauza de față.

O critică subsecventă a vizat dispoziția de obligare a recurentei la plata către intimată a sumei de 439.249 RON, preț al lucrărilor executate, și a sumei de 333.450,15 RON, preț al materialelor. Autoarea recursului a subliniat că aceste creanțe nu au un caracter cert, lichid și exigibil, iar considerentele instanței de apel omit analiza situației de fapt și sunt contradictorii.

Prin întâmpinare, intimata S.C. A. S.R.L. a invocat excepția nulității și în subsidiar a solicitat respingerea căii de atac ca nefondate.

Examinând recursul, în raport cu excepția nulității, ridicată prin întâmpinare, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar conform art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității". De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă criticile de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Sancțiunea nulității este incidentă nu numai în cazul în care lipsesc motivele de nelegalitate, ci și în situația în care acestea sunt invocate formal sau vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea și evaluarea probelor administrate în cauză intră în atribuția exclusivă a instanțelor devolutive. Soluția nulității la care legiuitorul s-a oprit este justificată de împrejurarea că recursul este o cale extraordinară de atac, în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Recursul de față este îndreptat împotriva unei sentințe pronunțate în temeiul art. 613 C. proc. civ., iar această cale de atac este supusă unei duble limitări; pe de o parte, rămâne supusă exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ. și obligă pe autorul său să prezinte critici concrete împotriva sentinței, obiect al recursului, numai acestea fiind admisibile și având vocația de a fi examinate de instanța de control judiciar, în condițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Pe de altă parte, cenzura de legalitate nu poate privi decât modalitatea în care s-a dat dezlegare motivelor acțiunii în anulare, astfel cum s-a statuat în Decizia nr. 1/2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.

Transpunând aceste considerente la analiza căii de atac de față, Înalta Curte reține că autoarea căii de atac s-a prevalat de motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar prin primul set de critici a vizat modalitatea de soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune; a susținut că pretențiile intimatei erau prescrise la data inițierii acțiunii.

Curtea de apel a refuzat analiza pe fond a acestui motiv, observând că el se plasează în afara domeniului de aplicare a art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., câtă vreme dispozițiile art. 2.537 și art. 2.359 alin. (2) C. civ. nu sunt norme imperative, în sistemul C. civ. actual reglementarea prescripției extinctive fiind realizată prin norme de ordine privată.

Recurenta nu combate această concluzie a primei instanțe, iar în condițiile în care reproduc în întregime motivul analog din acțiunea în anulare și privesc statuările sentinței arbitrale - deși nu aceasta este obiectul recursului -, criticile sale nu pot fi analizate prin prisma art. 488 alin. (1) C. proc. civ., excedând legalitatea hotărârii, pe care instanța de control judiciar este chemată să o verifice, în temeiul art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

A doua critică este îndreptată împotriva considerentelor prin care instanța de fond a reținut că, față de prevederile art. 608 alin. (2) C. proc. civ., autoarea căii de atac nu poate contesta omisiunea instanței arbitrale de a dispune compensația, deoarece nu a formulat această cerere în arbitraj.

Or, deși înlăturarea motivului acțiunii în anulare s-a întemeiat pe inadmisibilitatea lui din perspectivă procesuală, în motivarea criticii se reiau integral susținerile în legătură cu îndeplinirea condițiilor privind compensația legală.

Cum aceste argumente sunt străine raționamentului curții de apel, ele nu pot fi analizate de instanța de recurs.

Celelalte obiecții circumscrise motivului de casare întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și care privesc fondul cauzei nesocotesc deopotrivă exigențele de motivare a căii extraordinare de atac și limitele acțiunii în anulare, asupra cărora Înalta Curte a statuat în precedent.

Recurenta nu combate, prin niciun argument, concluzia curții de apel potrivit căreia motivele invocate în acțiunea în anulare nu se circumscriu art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., întrucât nu evocă încălcarea unor norme imperative de către tribunalul arbitral.

Autoarea demersului judiciar ignoră astfel faptul că obiectul căii extraordinare de atac este sentința primei instanțe, context în care criticile sale îndreptate împotriva hotărârii arbitrale nu pot fi analizate, în considerarea art. 483 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Considerentele anterior expuse reflectă incidența sancțiunii nulității, prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., căci motivele de nelegalitate expuse încalcă dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., pentru că nu argumentează, în limitele art. 488 alin. (1) din cod, defectuozitatea considerentelor primei instanțe, printr-un raționament juridic contrar.

În acest context, reamintind că, potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta (…)", Înalta Curte constată că motivele expuse în calea extraordinară de atac dedusă judecății nu pot fi analizate, nefiind formulate cu respectarea art. 483 alin. (3) și art. 488 alin. (1), astfel încât, reținând art. 489 alin. (2), cu aplicarea art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite excepția invocată de intimată și va anula recursul.

Totodată, în baza art. 453 C. proc. civ., reținând culpa procesuală în sarcina recurentei, o va obliga pe aceasta la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimată, astfel cum au fost dovedite în cauză în condițiile art. 452 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta S.C. B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 75F/16.06.2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Obligă recurenta S.C. B. S.A. la plata către intimata S.C. A. S.R.L. a sumei de 4.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 martie 2024.