ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.02.2024

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 426/2024

HOTĂRÂRE
28.02.2024
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 426/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 28 februarie 2024

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă la 15.12.2022, sub nr. x/2023, A. S.A. a formulat cerere de întoarcere a executării silite efectuate de BEJ B. în dosarul de executare nr. 100/2021 în baza sentinței nr. 1286F/07.11.2019 și a deciziei civile nr. 1168/06.07.2021 pronunțate de Curtea de Apel București și, în consecință, restabilirea situației anterioare, prin restituirea în integralitate a sumei recuperate necuvenit de către S.C. C. S.R.L. în cuantum de 569.049,06 RON.

În motivare, s-au invocat dispozițiile art. 637 alin. (1) C. proc. civ. și s-a arătat că Înalta Curte de Casație și Justiție a desființat titlul executoriu care a stat la baza executării silite, dar a omis să dispună din oficiu desființarea de drept a actelor de executare întreprinse deja de către C. S.R.L. Din acest motiv, A. S.A. a considerat că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 723 C. proc. civ., iar în privința competenței, se face trimitere la art. 724 alin. (2) C. proc. civ.

La data de 20.03.2023, S.C. A. S.A. a depus cerere precizatoare, prin care a solicitat restituirea sumei de 505.030,02 RON, din totalul sumei executate în cuantum de 577.849,06 RON, arătând că nu contestă diferența de debit principal de 72.819,04 RON, ci doar penalitățile de întârziere, astfel că nu urmărește să-și recupereze și suma de 72.819,04 RON.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 637 alin. (1), art. 723 și 724 C. proc. civ.

Prin încheierea civilă nr. 27 din 21 martie 2023, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis cererea de întoarcere a executării silite efectuate în baza sentinței civile nr. 1286/07.11.2019 pronunțate de Tribunalul Ialomița, secția Civilă și a deciziei civile nr. 1168/06.07.2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2018, cerere formulată de A. S.A., în contradictoriu cu intimata C. S.R.L, astfel cum a fost precizată. S-a dispus întoarcerea executării silite efectuate de BEJ B. în dosarul de executare nr. 100/2021, în sensul că a fost obligată intimata la plata către apelantă a sumei de 505.030,02 RON, executată silit. A) fost obligată intimata la plata către apelantă a sumei de 300 RON, reprezentând cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru) și la plata către BEJ B. a sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată (c/val efectuării de către BEJ a copiei xerox de pe dosarul de executare ce a fost comunicat la solicitarea instanței).

Împotriva acestei încheieri, a declarat cale de atac C. S.R.L. (intitulat de parte apel), solicitând instanței în principal, suspendarea cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., iar în subsidiar admiterea apelului și respingerea cererii de întoarcere a executării formulată de A. S.A.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 18 mai 2023.

Cu titlu prealabil, se impune precizarea că C. S.R.L a exercitat în cauză calea de atac intitulată "apel", ce a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți ca "recurs", însă Înalta Curte de Casație și Justiție are în vedere că nu are competența de soluționare a căii de atac a apelului, ci numai a recursului declarat împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel, conform art. 23 din Legea nr. 304/2022 și art. 97 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Prin cererea intitulată apel, C. S.R.L. a solicitat suspendarea prezentei cauze în temeiul art. 413 alin. (1) C. proc. civ., până la soluționarea dosarului nr. x/2018 aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, în rejudecare. Totodată se arată că cererea de întoarcere a executării poate fi soluționată doar de instanța care rejudecă apelul formulat împotriva sentinței pronunțată de Tribunalul Ialomița, situație în care prezenta cerere este prematur introdusă. În concluzie, se solicită admiterea căii de atac în temeiul art. 480 alin. (2) C. proc. civ.

Intimata nu a depus întâmpinare.

Pe baza recursului, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care s-a reținut că recursul declarat în prezenta cauză este inadmisibil.

Prin încheierea din 06 decembrie 2023 s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Recurenta a depus punct de vedere la raport.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., admisibilitatea recursului declarat în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție, în complet de filtru, reține următoarele:

Prezenta cale extraordinară de atac are ca obiect încheierea civilă nr. 27 din 21 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2022, prin care a fost admisă cererea de întoarcere a executării silite efectuate în baza sentinței civile nr. 1286/07.11.2019 pronunțate de Tribunalul Ialomița, secția Civilă și a deciziei civile nr. 1168/06.07.2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2018, cerere formulată de A. S.A., în contradictoriu cu C. S.R.L.

Așadar, instanța supremă reține că prin hotărârea ce formează obiectul prezentei căi de atac a fost soluționată o cerere de întoarcere a executării silite formulată în temeiul art. 723 și art. 724 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 724 alin. (2) C. proc. civ.: "Dacă instanța care a desființat hotărârea executată a dispus rejudecarea în fond a procesului și nu a luat măsura restabilirii situației anterioare executării, această măsură se va putea dispune de instanța care rejudecă fondul", iar potrivit alin. (3): " Dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării în condițiile alin. (1) și (2), cel îndreptățit o va putea cere, pe cale separată, instanței de executare. Judecata se va face de urgență și cu precădere, hotărârea fiind supusă numai apelului."

Instanța supremă constată că prin decizia civilă nr. 1460 din 14.06.2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II- a civilă a fost admis recursul formulat de către A. S.A. și trimisă cauză spre o nouă judecată instanței de apel. Astfel, dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2018* la data de 17.03.2023 pentru rejudecarea fondului.

Totodată, se constată că la data de 15.12.2022, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost sesizată cu o cerere de întoarcere a executării silite, cererea fiind înregistrată sub alt număr de dosar, respectiv nr. x/2022 și a fost soluționat, pe cale separată, prin pronunțarea încheierii nr. 27 din 21 martie 2023, de către un alt complet decât cel învestit cu soluționarea fondului.

Este adevărat că potrivit art. 724 alin. (2) și (3) C. proc. civ., măsura restabilirii situației anterioare executării se poate dispune de către instanța care rejudecă fondul sau de către instanța de executare, după caz, însă în speță, Curtea de apel București, secția a VI-a civilă, care a soluționat cererea, nu îndeplinește condițiile prevăzute de dispozițiile menționate, deoarece cererea de întoarcere a executării a fost soluționată pe cale separată, de către un alt complet, și nu o dată cu rejudecarea fondului, sens în care încheierea atacată nu este susceptibilă de recurs.

Unul dintre principiile fundamentale care guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, de alte mijloace procedurale în afară de cele prevăzute de lege.

Principiul enunțat este consacrat în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, în art. 457.

Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

Instanța nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părți netemeinică sau nelegală, ci are obligația de a analiza căile de atac în limitele și cu respectarea condițiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenței dreptului, recunoscut în preambulul Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și, implicit, a principiului securității raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres și limitativ stabilite de lege.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta C. S.R.L., împotriva încheierii civile nr. 27 din 21.03.2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Respinge recursul declarat de recurenta C. S.R.L., împotriva încheierii civile nr. 27 din 21.03.2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca inadmisibil.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 februarie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-09-24
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1955/2024
sumă de 2.441,80 RON până la data de 17.02.2022 și sumei de 2.264,96 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, precum și a cheltuielilor de executare, împotriva debitoarei A. S.A. în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr.
ÎCCJ 2024-06-11
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1269/2024
admis recursul pârâtei, decizia din apel fiind casată și trimisă cauza spre rejudecare. 4. În rejudecare cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj – secția a II-a Civilă sub nr. x/2021*, care, prin decizia civilă nr. 465/2023 d
ÎCCJ 2024-09-19
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1545/2024
Ședința publică din data de 19 septembrie 2024 Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: 1. Prin cererea înregistrată la 08 iulie 2022 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub
ÎCCJ 2023-04-26
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 952/2023
Ședința publică din data de 26 aprilie 2023 Asupra recursului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 28.01.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.A. a solicitat oblig
ÎCCJ 2024-05-15
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1032/2024
Ședința publică din data de 15 mai 2024 Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în
Sursă