ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2502/2022

Ședința publică din data de 23 noiembrie 2022

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția a II-a civilă la 14.11.2019, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Rădăuți, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2.244.082,48 RON, reprezentând contravaloarea obligațiilor stabilite de Tribunalul Suceava, secția Civilă prin sentința nr. 2174/12.10.2012, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 1105/12.02.2013 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă a pronunțat sentința nr. 103/17.05.2021, prin care a respins cererea de diminuare și cenzurare a onorariului expertului, a admis excepția prescripției dreptului material, invocată de pârâtă și, în consecință, a respins acțiunea ca prescrisă.

Împotriva acestei sentințe, S.C. A. S.A. a declarat apel, care, prin decizia civilă nr. 110/12.05.2022 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, a fost respins ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, S.C. A. S.A. a declarat recurs, solicitând casarea ei și reținerea cauzei pentru o nouă judecată a apelului său.

În motivare, recurenta a arătat că în apel, în mod greșit, obiectul acțiunii a fost stabilit ca o acțiune în pretenții, deși demersul său judiciar viza o obligație de a face. A mai apreciat că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, întrucât instanța de apel, pe de o parte, a reținut că tribunalul, în mod corect, a încuviințat administrarea probei cu expertiză, iar pe de altă parte, a stabilit că soluționarea excepției prescripției primează judecății fondului cauzei. Totodată, recurenta a precizat că prima instanță nu a ținut cont de concluziile expertului judiciar cuprinse în raportul întocmit de acesta, ci numai de Anexa 18 din care rezulta că despăgubirile pretinse reprezentau o investiție ce nu putea fi preluată de către intimat fără acordul său.

În drept, criticile recurentei au fost circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

La 12.09.2022 intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât acțiunea nu a fost recalificată în apel și că, raportat la data plății debitului, instanța de prim control judiciar a validat, în mod corect, soluția de admitere a excepției prescripției.

Recurenta a răspuns la întâmpinare.

Astăzi, în ședință publică, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția nulității recursului, asupra căreia, în baza art. 248 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Așadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., condiția legală fiind cea ca dezvoltarea motivelor să facă posibilă încadrarea lor în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Recurenta a invocat art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea hotărârii se poate cere atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, însă analiza memoriului de recurs relevă că susținerile autoarei căii de atac nu pot fi circumscrise ipotezelor reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât ele nu au valența unor critici de veritabilă nelegalitate, ci a unora care reflectă nemulțumirea față de hotărârile instanțelor de fond.

Astfel, în ce privește critica prin care se impută instanței de apel greșita calificare a obiectului acțiunii, Înalta Curte constată că argumentele expuse de recurentă sunt atașate situației de fapt, care, față de art. 483 alin. (3) C. proc. civ., scapă cenzurii în recurs, etapă procesuală în care controlul este limitat numai la verificarea conformității deciziei recurate cu normele legale. Mai mult, această critică este fundamentată pe o premisă străină decât cea avută în vedere de către instanța de control devolutiv, care, analizând motivul de apel vizând calificarea acțiunii, a reținut că un asemenea demers nu s-a realizat în primă instanță, cauza fiind soluționată în considerarea chiar a obiectului indicat de reclamantă. În continuarea raționamentului expus în justificarea soluției de înlăturare a acestui motiv de apel, curtea a stabilit că cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată inițial, nu a avut ca obiect o obligație de a face și că, în raport cu prevederile art. 204 C. proc. civ., modificarea obiectului acțiunii în apel nu mai este posibilă.

Recurenta nu a expus însă nicio critică împotriva acestor considerente.

În acest context, cât timp elementele invocate prin memoriul de recurs nu se identifică în conținutul motivării deciziei atacate, ele nu pot fi circumscrise niciunui motiv de nelegalitate.

Cu toate că recurenta a susținut existența unor considerente contradictorii în motivarea soluției de respingere, în apel, a criticii privind omisiunea primei instanțe de a analiza fondul pricinii, ea nu a dezvoltat nicio critică de veritabilă nelegalitate, ci s-a rezumat la a relua considerentele pretins contradictorii. Înalta Curte notează însă că instanța de apel a justificat caracterul prioritar al excepției prescripției dreptului material la acțiune, care fusese unită cu fondul și care, odată admisă, a făcut de prisos analiza litigiului pe fond.

Se cuvine subliniat că simpla redare a considerentelor hotărârii recurate, neurmată de critici concrete care să justifice incidența cazului de casare, nu este de natură a determina un control de legalitate.

Nici chestiunea privind nevalorificarea, în apel, a concluziilor expertului judiciar nu poate fi circumscrisă motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., de vreme ce se pune în discuție probatoriul administrat în cauză, a cărui reevaluare nu este permisă în recurs.

De aceea, în lipsa unor critici concrete îndreptate împotriva motivelor reținute de instanța de apel în justificarea respingerii apelului, Înalta Curte apreciază că prin susținerile sale, recurenta urmărește, în realitate, reevaluarea, nu în control de legalitate însă, a susținerilor pe care le prezentase și în apel și asupra cărora instanța de prim control judiciar, în urma propriilor verificări, s-a pronunțat.

Așa fiind, examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în unul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Cum sancțiunea nulității recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul în care nu se circumscriu motivelor prevăzute de textul de lege amintit, situație incidentă și în cauza de față, Înalta Curte, dând eficiență art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează ca, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să anuleze recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 110/12.05.2022, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 noiembrie 2022.