CtEDO 28.06.2007 Auto

AFFAIRE AIOUAZ c. FRANCE

RESPONDENT
FRA
HOTĂRÂRE
28.06.2007
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'art. 6-1;Violation de l'art. 13
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
AFFAIRE AIOUAZ c. FRANCE (CtEDO, 2007)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA ALOUAZ c. FRANȚA Cerere nr. 23101/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 28 iunie 2007 DEFINITIVF 28/09/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. În cauza Aiouaz c. Franța, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič, președinte, C. Bîrsan, J.-P. Costa, A. Gyulumyan, David Thór Björgvinsson, I. Ziemele, I. Berro-Lefevre, judecători, și domnul S. Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 7 iunie 2007, Renunță hotărârea care a fost adoptată la această dată de procedură La originea cazului (n 23101/03) îndreptat împotriva Republicii Franceze și al cărui resortisant al acestui stat, dl Djemaa Aiouaz ( Fresnaye-sur-Chedouet (Franța), până la decesul acestuia din 14 aprilie 2007, guvernul francez ( Reclamantul se plânge de durata excesivă a unei proceduri în anulare a unui ordin de spitalizare din oficiu și de lipsa unei căi de atac interne efective pentru a se plânge de aceasta. La 13 decembrie 2005, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. ÎN FAVOAREA CIRCUMSTANȚELOR SPĂLĂTORULUI, reclamantul s-a născut în 1962 și locuiește în Baillargues. La 3 noiembrie 1994, ca urmare a unei altercații cu polițiștii, reclamantul a fost arestat din oficiu de primarul comunei Montpellier, care a luat sfârșit a doua zi după decizia prefectului Herault, care a considerat că, având în vedere dosarul medical, nu era necesar să se dea curs măsurii de spitalizare din oficiu de urgență luate de primar. La 19 mai 1999, reclamantul sesizează Tribunalul Administrativ din Montpellier cu privire la anularea ordinului de spitalizare din oficiu. Tribunalul îl anulează prin hotărârea din 10 mai 2000. La 10 iulie 2000, municipalitatea Montpellier a făcut apel la această hotărâre la Curtea Administrativă de Apel din Marsilia. Reclamantul a afirmat că a fost informat cu privire la acest apel numai la 5 octombrie 2000. La 10 noiembrie 2000, reprezentantul reclamantului a transmis instanței memoriul său în apărare. Orașul Montpellier a răspuns acestui memoriu prin act depus la grefa Curții la 27 decembrie 2001. Din dosar rezultă că, între timp, președintele Curții Administrative de Apel a emis o ordonanță de închidere a instrucțiunii la 25 septembrie 2001 pentru o închidere la 31 decembrie 2001. La 9 ianuarie 2002, același președinte a ordonat redeschiderea anchetei. Ulterior, la 25 aprilie, 4 iulie, 9 septembrie și 16 decembrie 2002, precum și la 18 februarie 2004, dosarul a fost încredințat unui nou raportor și atribuit unei noi camere de două ori. Prin hotărârea din 29 martie 2004, Curtea Administrativă de Apel din Marsilia a anulat hotărârea de primă instanță din 10 mai 2000, întrucât a fost pronunțată în urma unei proceduri neregulamentare, dar, la rândul său, a anulat decretul de spitalizare din oficiu. 10. Municipalitatea nu s-a ocupat de casare și hotărârea a devenit definitivă la 1 iunie 2004. PRIVIND ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE 11. Reclamantul susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil de termen stabilit la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 12. Guvernul se bazează pe înțelepciunea Curții. 13. Procedura a început la 19 mai 1999 și s-a încheiat la 29 iunie 1999 Prin urmare, aceasta a durat aproape patru ani și zece luni pentru două instanțe. Cu privire la admisibilitate 14. Curtea constată că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea arată, de asemenea, că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie declarat admisibil. Reclamantul susține că responsabilitatea pentru prelungirea procedurii revine în principal Curții Administrative de Apel și, în special, îi reproșează că a retras ordinul de închidere a anchetei și că a efectuat modificări ale raportorului, pe de o parte, 16. Guvernul recunoaște lipsa unei complexități speciale a cauzei și este de acord cu o anumită întârziere a procedurii în fața Curții Administrative de Apel, dar subliniază că durata procedurii se datorează parțial numărului mare de memorii schimbate între părți și se bazează pe înțelepciunea Curții 17. Curtea amintește că durata procedurii în litigiu este de aproape patru ani și zece luni pentru două instanțe 18. Comisia reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și, având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și provocarea litigiului pentru părțile interesate (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII). 19. În speță, Curtea constată că nici complexitatea cauzei, nici comportamentul reclamantului nu explică durata procedurii. 20. Curtea reafirmă că revine statelor contractante sarcina de a-și organiza sistemul judiciar astfel încât instanțele lor să poată garanta dreptul fiecăruia de a obține o decizie definitivă cu privire la contestațiile privind drepturile și obligațiile sale într-un termen rezonabil (Coagul c France, nr 36932/97, § 27, 4 iunie 1999). Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică întrebări similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Frydlender, citată anterior). 22. După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să conducă la o concluzie diferită în cazul de față. În cazul de față, Curtea constată că nicio întârziere specială nu poate fi imputată instanței administrative. Într-adevăr, durata procedurii revine în principal Curții Administrative de Apel. Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu îndeplinește cerința termenului rezonabil 23. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) punctul II. PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 13 DIN CONVENȚIE 24. Reclamantul se plânge de ceea ce nu dispune, în dreptul francez, de o cale de atac eficientă pentru a accelera procedura în fața instanțelor administrative. Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o acțiune efectivă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost comisă de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. 25. Guvernul se opune acestei afirmații. Cu privire la admisibilitatea 26. Curtea constată că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea subliniază, de asemenea, că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate; prin urmare, acesta trebuie declarat admisibil. Guvernul precizează, în primul rând, că reclamantul dispunea, la data depunerii cererii sale, de o cale de atac nejudiciară în cadrul misiunii permanente de inspecție a instanțelor administrative, însărcinată cu controlul bunei funcționări a acestor instanțe și al cărei șef este competent să formuleze recomandări pentru remedierea duratei excesive a unei proceduri în fața unei instanțe administrative sau a unei instanțe administrative de apel. Guvernul precizează, în al doilea rând, că este frecvent ca reclamanții să atragă atenția Consiliului de Stat asupra disfuncționalităților instanțelor administrative, Consiliul de Stat fiind însărcinat cu gestionarea instanțelor administrative și a cursurilor administrative și, prin urmare, în măsură să acorde atenție reclamațiilor referitoare la durata excesivă a unei informări în fața acestor instanțe. 28. Reclamantul răspunde că guvernul nu prezintă nicio dovadă a eficienței sau a recursului la misiunea permanentă de inspecție a instanțelor administrative sau a cererilor adresate Consiliului de Stat, aceste două demersuri duc doar la recomandări fără caracter obligatoriu pentru instanțele în cauză. 29. Curtea amintește că art. 13 garantează o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale care permite să se plângă de o necunoaștere a obligației, impusă prin art. 6 alineatul (1) din convenție, de a auzi cauzele într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia, nr 30213/96, § 156, CEDH 2000-XI). Această acțiune trebuie să fie La data depunerii cererii în fața Curții (Kudła, citată anterior, § 157). 30. Este de competența Curții să stabilească dacă mijloacele de care dispunea reclamantul în momentul depunerii cererii sale în dreptul intern pentru a se plânge de durata procedurii erau efective. 31. În acest caz, guvernul nu susține că una dintre acțiunile menționate ar fi putut interveni mai devreme decizia de anulare a hotărârii în litigiu sau ar fi putut oferi reclamantului o reparație adecvată a încălcării deja produse. În plus, nu a putut fi prezentat niciun exemplu de practică internă care să ateste că ar fi fost posibil ca reclamantul să obțină o astfel de redresare prin intermediul căilor de atac în cauză. Acest lucru este suficient pentru a demonstra că acțiunile interne invocate de guvern nu îndeplinesc criteriul "effectivitate" în sensul articolului 13 din Convenție (Kudła, citată anterior, § 159, și Mifsud c. Franța [GC] (dec.), nr. 57220/00, § 17, CEDO 2002-VIII). 32. Curtea concluzionează că a avut loc o încălcare a articolului 13 din Convenție, din cauza faptului că guvernul nu a prezentat dovada unei căi de atac care i-a permis reclamantului să obțină sancționarea dreptului său de a-și vedea cauza în mod direct într-o perioadă de timp rezonabilă, în sensul articolului 6 alineatul (1) din Convenție. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 33. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită 8 000 EUR (EUR) pentru a asigura un efect disuasiv în hotărâre și 26 000 EUR pentru prejudiciul moral suferit, adică un total de 34 000 EUR. 35. Guvernul contestă aceste sume. 36. Curtea consideră că nu se poate accepta cererea reclamantului cu privire la eventualul efect disuasiv; totuși, Curtea este de părere că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert ca urmare a duratei procedurii și a lipsei unei căi de atac efective care ar putea remedia acest lucru. Având în vedere circumstanțele cauzei și hotărând în mod echitabil, aceasta îi acordă 6 000 EUR în acest sens, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit. Costuri și cheltuieli de judecată 37. Reclamantul solicită, de asemenea, plata sumei de 800 EUR pentru cheltuielile efectuate în fața Curții. În acest sens, acesta produce un document intitulat căutarea unui regulament Õ . 38. Guvernul contestă această sumă și propune plata sumei de 500 EUR. 39. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În cazul de față și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră că suma solicitată nu poate fi considerată rezonabilă și decide să aloce suma de 500 EUR reclamantului pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată (a se vedea Marie-Louise Loyen și Bruneel France, nr 55929/00, § 73, 5 iulie 2005). Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A se vedea că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție A declarat că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, 6 000 EUR (șase mii EUR) pentru daune morale și 500 EUR (cinci sute EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 28 iunie 2007 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Boštjan M. Zupančič Moduler Președintele

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2007-10-04
0,94
AFFAIRE VALLAR c. FRANCE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE VALLAR c. FRANCE (Requête n o 27314/02) ARRÊT STRASBOURG 4 octobre 2007 DÉFINITIF 04/01/2008 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouch
CtEDO 2007-07-26
0,94
AFFAIRE SAYOUD c. FRANCE
ANCIENNE PREMIÈRE SECTION AFFAIRE SAYOUD c. FRANCE (Requête n o 70456/01) ARRÊT STRASBOURG 26 juillet 2007 DÉFINITIF 26/10/2007 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir de
CtEDO 2007-12-06
0,94
AFFAIRE LEDRU c. FRANCE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE LEDRU c. FRANCE (Requête n o 38615/02) ARRÊT STRASBOURG 6 décembre 2007 DÉFINITIF 06/03/2008 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouch
CtEDO 2007-12-06
0,93
AFFAIRE DE FRANCHIS c. FRANCE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE DE FRANCHIS c. FRANCE (Requête n o 15589/05) ARRÊT STRASBOURG 6 décembre 2007 DÉFINITIF 06/03/2008 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des r
CtEDO 2007-01-16
0,93
AFFAIRE SEIDEL c. FRANCE (N°3)
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE SEIDEL c. FRANCE n o 3 (Requête n o 21764/03) ARRÊT STRASBOURG 16 janvier 2007 DÉFINITIF 16/04/2007 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des r
Sursă