ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2249/2023

Ședința publică din data de 31 octombrie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, sub număr de dosar x/2019, reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL ALBA, CURTEA DE APEL ALBA IULIA și TRIBUNALUL HUNEDOARA, au solicitat instanței obligarea pârâților (în măsura în care au avut raporturi de salarizare cu reclamanții indicați și pentru perioada în care aceste raporturi s-au derulat), la plata diferențelor de drepturi salariale dintre cele efectiv încasate de către reclamanți și cele rezultate prin luarea în calcul la stabilirea drepturilor cuvenite: a, începând cu data de 09.04.2015 și în continuare, pentru viitor, a coeficienților de multiplicare stabiliți în Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, lit. A) pot. 6-13, în raport cu funcțiile deținute sau cu care sunt asimilați potrivit legii (diferențe de drepturi salariale în raport de indemnizațiile procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O.T. - O.U.G. nr. 27/2006, respectiv un coeficient de multiplicare de minim 19,000) sume actualizate cu indicele de inflație și la care să se aplice dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective; obligarea pârâtului Ministerul Justiției la înlăturarea în integralitate a efectelor situației discriminatorii în care se află reclamanții prin recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente raportat la coeficienții de multiplicare stabiliți în Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, lit. A) pct, 6-13, în raport cu funcțiile deținute sau cu care suntem asimilați potrivit legii (diferențe de drepturi salariale în raport de indemnizațiile procurorilor D.N.A. și D.I.LC.O.T. - O.U.G. nr. 27/2006, respectiv un coeficient de multiplicare de minim 19,000) începând cu 09.04.2015 și în continuare, pentru viitor; obligarea pârâtului Ministerul Justiției la alocarea către ordonatorii secundari și terțiari de credite a fondurilor necesare efectuării plății sumelor solicitate cu titlu de despăgubiri constând în diferențele de drepturi salariale obiect al prezentului litigiu.

Prin sentința civilă nr. 2041 din 19 iunie 2020 a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București, cauza fiind declinată în favoarea Tribunalului Alba.

Prin sentința civilă nr. 1776/2020 din 3 noiembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Alba, în dosarul nr. x/2019, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Alba și, în consecință, competența de soluționare a acțiunii civile, formulată de reclamantele A. și B., a fost declinată în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Prin sentința civilă nr. 1853 din 29 iunie 2021, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. x/2019, a fost admisă în parte excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 09.04.2015-31.10.2016.

S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantele A. și B.; au fost obligați pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Alba să recalculeze indemnizațiile de încadrare ale reclamanților conform Legii 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 10.04.2016 și în continuare, prin valorificarea unui coeficient de multiplicare 19,000; au fost obligați pârâții Tribunalul Alba și Tribunalul Hunedoara (pentru reclamanta B. pe perioada până la 01.04.2019) la plata către reclamanți, începând cu 9.04.2015 și în continuare, a diferențelor de drepturi salariale dintre venitul calculat potrivit coeficientului 19,000 și venitul încasat până la punerea în plată a noii indemnizații, sume ce vor fi actualizate și la care se adaugă dobânda legală penalizatoare aferentă, până la plata efectivă.

Împotriva sentinței civile nr. 1853 din 29 iunie 2021 pronunțate de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. x/2019, pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL ALBA și TRIBUNALUL HUNEDOARA au declarat apel, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Pitești.

Apelantul-pârât Ministerul Justiției a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a art. 1 alin. (51) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 83/2014 și a art. 31 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2015.

Apelantul a invocat neconstituționalitatea în raport cu prevederile art. 1 alin. (4) și (5), art. 142 alin. (1) și art. 147 alin. (4) din Constituția României.

Prin încheierea din 4 mai 2022, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a admis cererea formulată de apelantul-pârât Ministerul Justiției și, în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (4) din Legea 47/1992, a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (5) ind. din O.U.G. nr. 83/2014 și art. 3

1

alin. (1) din O.U.G. nr. 20/2016.

Prin aceeași încheiere, în baza dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanța de apel a dispus suspendarea judecății apelului până la momentul soluționării excepției de neconstituționalitate.

La 17 martie 2023, reclamanta B. a declarat recurs împotriva încheierii din 4 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei spre continuarea judecății.

În argumentarea recursului, s-a susținut că potrivit art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata atunci când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți, iar existența unei proceduri în fața Curții Constituționale, care a fost sesizată de către o instanță de judecată în conformitate cu prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu reprezintă "o altă judecată" în sensul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pentru că actul jurisdicțional constituțional nu statuează asupra drepturilor sau obligațiilor părților în raporturile juridice.

Arată că până în 2010, art. 29 din Legea nr. 47/7992 prevedea, în mod expres, la alin. (5), că pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate judecarea cauzei se suspenda, însă acest caz de suspendare legală obligatorie a fost suprimat prin Legea nr. 177/2010, prin care s-a abrogat alin. (5) din art. 29, legiuitorul reglementând un alt remediu procedural pentru ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate într-un proces, respectiv a reglementat un caz nou de revizuire. Astfel, prin Legea nr. 177/2010 s-a introdus un punct nou la art. 322 din vechiul C. proc. civ., pct. 10 (preluat și în Noul C. proc. civ. - art. 509 pct. 11).

Din cele ce preced, mai susține recurenta, rezultă că rațiunea pentru care legiuitorul a intervenit prin Legea nr. 177/2010 și a modificat Legea nr. 47/1992 și C. proc. civ., a fost aceea de a înlătura posibilitatea suspendării în cazul sesizării Curții Constituționale în scopul evitării temporizării proceselor și al garantării dreptului la un proces echitabil prin soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.

Intimatul-pârât TRIBUNALUL HUNEDOARA a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului.

Analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele considerente:

Deși nu au fost indicate în mod expres motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., criticile recurentei vor fi analizate din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât acestea deduc instanței de control aplicarea normelor de procedură privind suspendarea judecății cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Criticile recurentei privind suspendarea în mod greșit a cauzei întrucât, pe de o parte, existența unei proceduri în fața Curții Constituționale, care a fost sesizată de către o instanță de judecată în conformitate cu prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu reprezintă "o altă judecată" în sensul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. iar pe de altă parte că prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 au fost abrogate; fiind introdus de către legiuitor cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. pentru a elimina posibilitatea suspendării judecății, sunt nefondate.

Temeiul juridic în considerarea căruia instanța sesizată a suspendat judecata cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate de către instanța de contencios constituțional este cel prevăzut de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., care reglementează suspendarea facultativă a judecății, oferind judecătorului opțiunea de a aprecia asupra oportunității aplicării acestei măsuri față de împrejurările concrete ale cauzei, astfel încât drepturile procesuale ale părților să fie exercitate cu bună credință.

Lipsa unei dispoziții procesuale exprese în sensul suspendării judecății cauzei în situația admiterii cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional cu excepția de neconstituționalitate, precum și abrogarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care prevedea suspendarea de drept a judecății cauzei în intervalul de soluționare a excepției de neconstituționalitate, relevă intenția legiuitorului, manifestată în noile reglementări, de a nu impune cu caracter obligatoriu, imperativ, de drept, luarea de către judecător a unei asemenea măsuri.

Cu alte cuvinte, este adevărat că actuala reglementare a procedurii excepției de neconstituționalitate (art. 29 din Legea nr. 47/1992, astfel cum a fost modificat prin art. I alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 177/2010) nu mai impune obligativitatea suspendării de drept a judecății cauzei în intervalul de soluționare a excepției de neconstituționalitate, cum era anterior abrogării art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, când se prevedea în mod explicit luarea de către judecător a unei asemenea măsuri.

În egală măsură, însă, aceste împrejurări nu pot să conducă la concluzia că instanța nu poate suspenda cursul judecății în cazul particular de suspendare facultativă, atunci când, în funcție de elementele cauzei, apreciază că măsura se impune.

În acest sens este Decizia nr. 676 din 29 octombrie 2019 a Curții Constituționale a României, publicată în Monitorul Oficial nr. 36 din 20 ianuarie 2020, în cuprinsul căreia instanța de contencios constituțional a reținut, la pct. 27, că în materie civilă legiuitorul nu a reglementat expres interdicția de a suspenda cauza în situația admiterii cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional, fiind aplicabile astfel dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că nici argumentul recurentei privind introducerea de către legiuitor a cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. pentru a elimina posibilitatea suspendării judecății nu este fondat, existența cazului de revizuire neînlăturând per se posibilitatea suspendării facultative a judecății până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Cu referire la caracterul rezonabil al duratei procedurii pe care îl aduce în discuție recurenta, se impune precizarea faptului că acesta se apreciază cu ajutorul criteriilor consacrate de jurisprudența C.E.D.O. (cauzele Comingersoll S.A. împotriva Portugaliei; Frydlender împotriva Franței; Sürmeli împotriva Germaniei; Parohia Greco-Catolică Lupeni și alții împotriva României) respectiv în raport de complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului, cel al autorităților competente și miza litigiului pentru partea interesată.

Or, în prezenta cauză, partea interesată de soluționarea cauzei într-un termen rezonabil este apelantul-pârât, cel care a solicitat suspendarea judecății cauzei, exercitând un drept conferit de lege, respectiv sesizarea instanței de contencios constituțional, pentru ca litigiul să fie soluționat în acord cu drepturile fundamentale prevăzute în Constituția României.

Demersul judiciar al pârâtului nu urmărește încălcarea principiului celerității soluționării litigiilor, ci are un scop legitim, respectiv controlul constituțional al normei de drept de care depinde soluționarea cauzei.

Nu în ultimul rând, prevederile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu pot fi interpretate în sens restrictiv, astfel cum pretinde recurenta.

În condițiile în care instanța a apreciat că în speță, chestiunile asupra cărora urmează să se pronunțe Curtea Constituțională au influență în soluționarea cauzei, fiind vorba de constituționalitatea unor dispoziții legale aplicabile litigiului dedus judecății, suspendarea facultativă a cauzei reprezintă o măsură oportună și necesară, pentru a se evita pronunțarea unei hotărâri judecătorești în baza unor norme legale a căror neconstituționalitate este în discuție.

Prin urmare, reținând că în mod legal Curtea de Apel Pitești a apreciat că se impune măsura suspendării cauzei, până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, încheierea atacată în cauză fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă B. împotriva încheierii din 4 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă B. împotriva încheierii din 4 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 octombrie 2023.