ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 146/2024

Ședința publică din data de 25 ianuarie 2024

Asupra cererii de recurs de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1208 din 7 mai 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. - IFN, în contradictoriu cu pârâtul FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A., prin care s-a solicitat să se dispună obligarea pârâtului la plata contragaranției în sumă de 810.562,70 RON, pentru garanția asumată de reclamant în favoarea A. S.A., în baza notificării de includere în plafonul de garantare nr. x din 18 aprilie 2013 și a confirmării de includere în plafonul de garantare nr. CGPxCTG din 29 aprilie 2013, beneficiar fiind B. S.A., precum și la plata dobânzii legale calculate începând cu 11 mai 2016, data împlinirii termenului de 90 zile calendaristice în care pârâtul avea obligația să efectueze plata, până la data plății efective a sumei datorate.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel, care, prin decizia civilă nr. 467 din 10 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost respins ca nefondat.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta a declarat recurs.

Prin decizia nr. 1842 din 23 septembrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU INTREPRINDERILE ȘI MIJLOCII S.A. - I.F.N.

La data de 16 noiembrie 2022 FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. - IFN a formulat cerere de revizuire a deciziei civile nr. 467 din 10 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cerere care a fost înregistrată pe rolul aceleiași curți de apel sub nr. x/2022.

Apreciind că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate pentru retractarea hotărârii atacate prin prisma motivului de revizuire invocat, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 281 din 24 februarie 2023, a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri, revizuenta FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. - IFN declarat recurs, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei pentru o nouă judecată Curții de Apel București, cu cheltuieli de judecată.

În susținere, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a arătat că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în ceea ce privește dezlegarea curții de apel pe aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a revizuirii întemeiate pe textul de lege menționat.

Astfel, a afirmat că înscrisul nou, reprezentat de decizia nr. 5483 din 16 noiembrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a fost pronunțată ulterior hotărârii supuse revizuirii.

De asemenea, a precizat că acest înscris nu a fost valorificat în procesul în care a fost pronunțată hotărârea atacată și că înscrisul se referă la un litigiu inițiat în anul 2014, anterior pronunțării hotărârii a cărei revizuire se solicită și că înscrisul are forță probantă proprie, fără să fie nevoie de confirmare prin alte mijloace de probă.

În ceea ce privește condiția ca înscrisul să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea a cărei revizuire se solicită, autoarea căii de atac a arătat că litigiul în care a fost dată noua hotărâre era în curs de soluționare în momentul pronunțării deciziei atacate, judecata procesului finalizându-se la 16 noiembrie 2022, ulterior pronunțării deciziei suspuse revizuirii.

A mai susținut că hotărârea indicată ca înscris nou este determinantă, întrucât, în speță, analiza instanțelor de fond asupra modului de executare a convenției de contragarantare s-a realizat prin raportare la interpretarea dată de Curtea de Conturi în cuprinsul Constatării nr. 2, care a fost anulată prin decizia nr. 5483 din 16 noiembrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Subsecvent acestor considerente, a apreciat că în lipsa raportului întocmit de Curtea de Conturi, cu referire la Constatarea 2, recurenta nu ar mai fi învestit instanța de judecată, pentru că pârâtul nu ar mai fi respins cererea de plată a contragaranției.

La 19 mai 2023, intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, având în vedere că recurenta nu a criticat decizia din perspectiva motivelor de nelegalitate invocate respectiv art. 488 alin. (1), (8) C. proc. civ., ci le-a indicat formal. Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei recurate ca fiind legală și temeinică.

Recurenta a răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar și, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 12 octombrie 2023, pronunțată în complet de filtru, a fost respinsă excepția nulității recursului, a fost admis în principiu recursul și s-a acordat termen în ședință publică pentru soluționarea acestuia.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor de recurs invocate și în limita controlului de legalitate, Înalta Curte reține următoarele:

Disputa litigioasă în recurs vizează interpretarea dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în ceea ce privește noțiunea de "înscris nou" din perspectiva unei hotărâri pronunțate ulterior soluționării cauzei, într-un litigiu inițiat anterior pronunțării deciziei supuse revizuirii.

Sub un prim aspect, instanța de recurs constată că, invocându-se încălcarea dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., criticile recurentei sunt susceptibile de încadrare în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 - când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității -, și nu nu iăotezei de la pct. 8 din cuprinsul aceleiași norme legale care vizează încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, iar nu a celor de drept procesual.

În dezlegarea problemei cu care a fost învestită în recurs, Înalta Curte subliniază că motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pe care s-a întemeiat cererea formulată de revizuentă, impune îndeplinirea cumulativă următoarele condiții: partea interesată să prezinte un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată; înscrisul să aibă forță probantă prin el însuși, fără să fie nevoie de a fi confirmat prin alte mijloace de probă; înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită; înscrisul nu a putut fi invocat în procesul în care s-a dat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică intenționat sau involuntar cu ocazia judecării fondului, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților; înscrisul să fie determinant, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia soluționării fondului, soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată.

Asimilate noțiunii de "înscris nou" doctrina și practica instanțelor consacră și hotărârile judecătorești, condiționat și de faptul ca acestea să fie pronunțate într-un litigiu inițiat anterior definitivării procesului în care a fost pronunțată hotărârea supusă revizuirii și să reprezinte înscrisuri cu o importanță deosebită pentru dezlegarea pricinii.

Altfel spus, hotărârea nouă trebuie să fie determinantă pentru soluționarea pricinii și aptă să configureze o altă soluție în cauză dacă aceasta ar fi avută în vedere la dezlegarea pricinii.

Raportând aceste cerințe la elementele concrete ale cauzei, Înalta Curte constată că, în speță, calea extraordinară de atac a revizuirii a fost fundamentată pe decizia nr. 5483 din 16 noiembrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de Contencios și Fiscal, prin care a fost anulată în parte decizia nr. 22 din 29 aprilie 2014, raportul de control nr. x din 28 martie 2014 și încheierea nr. 78 din 8 iulie 2014, emise de Curtea de Conturi a României, în ceea ce privește: - constatarea 1 din decizie: "Nerespectarea prevederilor legale privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al F.R.C. S.A. în perioada 2011-2012", corelată cu constatarea II.1 din raportul de control și cu pct. 5 din încheiere; - constatarea 2 din decizie: "Nerespectarea prevederilor legale privind desfășurarea activității de contragarantare", corelată cu măsura prevăzută la pct. II.8 din decizie și cu constatarea II.1 și II.2 din raport, precum și cu pct. 6 din încheiere; -constatarea 3 din decizie:

"Nerealizarea de venituri estimate în sumă estimată de 5.500.000 RON pentru acordarea de contragaranții fără perceperea primei anuale de contragarantare datorată de fondurile de garantare", corelată cu măsura de la pct. II.9, din decizie și cu pct. 7 din încheiere.

Așadar, decizia invocată ca temei al cererii de revizuire de față a fost dată într-un litigiu la care nu a fost parte revizuenta și la un moment ulterior celui la care a fost pronunțată decizia atacată, chiar celui la care această din urmă hotărâre a rămas definitivă, 23 septembrie 2021.

Prin urmare, contrar instanței de revizuire, Înalta Curte reține că cerința privind data inițierii acțiunii și data pronunțării hotărârii judecătorești de care se prevalează recurenta este îndeplinită.

Cu toate acestea, o asemenea concluzie nu este de natură să justifice măsura desființării deciziei atacate, întrucât, analizând condiția caracterului determinant al înscrisului asupra dezlegării cauzei, instanța supremă constată că acesta nu poate fi reținut.

Astfel, demersul judiciar în soluționarea căruia a fost dată hotărârea suspusă revizuirii, a fost inițiat în vederea obligării pârâtului la plata contragaranției în sumă de 810.562,70 RON, pentru garanția asumată de reclamant în favoarea A. S.A., în baza notificării de includere în plafonul de garantare nr. x din 18 aprilie 2013 și a confirmării de includere în plafonul de garantare nr. CGPxCTG din 29 aprilie 2013 și la plata dobânzii legale aferente.

Principalele motive ale acțiunii au vizat neîndeplinirea de către pârâtă a obligației contractuale de plată a contragaranței

Prima instanță a respins acțiunea ca neîntemeiată. Această soluție a fost confirmată de către instanța de apel, care, analizând clauzele convenției de garantare prin raportare la situația de fapt dedusă judecății, a stabilit că tribunalul a interpretat corect prevederile convenției de contragarantare nr. 1/2012 și că reclamanta a fost cea care nu a respectat dispozițiile art. 5.1 și art. 6.4 par. 2 lit. b) din contract. În acest context, a apreciat că refuzul intimatei de achitare a contragaranției a fost unul întemeiat.

Expunerea considerentelor în justificarea deciziei instanței de prim-control judiciar relevă că în apel, examenul instanței a fost centrat pe interpretarea și aplicarea clauzelor convenției sus-menționate prin raportare la cadrul legislativ aplicabil litigiului și situația de fapt, iar nu pe decizia Curții de Conturi a cărei anulare s-a dispus prin hotărârea opusă în această fază procesuală ca și "înscris nou".

În acest context, rezultă că aspectele sesizate pe calea revizuirii nu au fost avute în vedere de instanțele învestite cu judecata cauzei în fond și, pe cale de consecință, nu au stat la baza deciziei a cărei retractare se solicită.

O asemenea concluzie se desprinde și din considerentele deciziei pronunțate de instanța de recurs, care, în cadrul controlul de legalitate realizat asupra hotărârii supuse revizuirii, a stabilit faptul că refuzul intimatei de plată a contragaranției nu a fost întemeiat pe o decizie a Curții de Conturi.

În atare condiții, hotărârea judecătorească care a stat la baza revizuirii nu este de natură să modifice soluția instanțelor de fond dată asupra acțiunii din cauză, de vreme ce decizia Curții de Conturi nu a făcut obiect de analiză a acestora și nici nu a fundamentat soluția pronunțată în apel.

Așa fiind, în lipsa caracterului determinant al hotărârii judecătorești pe care s-a întemeiat cererea de revizuire, cerință de admisibilitate prevăzută în mod cumulativ de normele legale în materia revizuirii fundamentată de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., dispoziția curții de apel de respingere a revizuirii ca inadmisibilă este legală, sens în care ipoteza de casare prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 5 din același Cod nu va fi reținută în cauză.

În consecință, pentru rațiunile înfățișate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat, dispoziție ce înglobează și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de autoarea căii de atac, în sarcina căreia se reține culpa procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. - I.F.N. împotriva deciziei civile nr. 281 din 24 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A. - I.F.N.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 ianuarie 2024.