ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 124/2024

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 21 februarie 2017 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamantul Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - I.F.N. a chemat în judecată pe pârâta Fondul Român de Contragarantare S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.956.507,95 RON, reprezentând contragaranția ce i-a fost acordată pentru garanția asumată de aceasta în favoarea A. S.A., în baza scrisorii de garantare nr. 967/16.12.2010, precum și la plata dobânzii legale calculate de la data de 07.09.2015 (data la care s-au împlinit 90 de zile de la ultima sa adresă, înregistrată sub nr. x/09.06.2015, prin care s-au transmis pârâtei toate documentele și informațiile solicitate), până la data plății efective a sumei; reclamanta a solicitat cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 194 și urm. C. proc. civ., art. 1.270 și art. 1.489 C. civ., art. 2 din O.G. nr. 13/2011, art. 2 lit. o) paragrafele i) liniuța 1, 2 și 3 din Regulamentul B.N.R. nr. 3/2009.

Prin sentința civilă nr. 3021 din 29 august 2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 1.956.507,95 RON, reprezentând contragaranția acordată reclamantului pentru garanția asumată de acesta în favoarea A. S.A., în baza scrisorii de garantare nr. 976/16.12.2010, precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume, calculate de Ia 07.09.2015 și până la data plății efective. A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 27.606,3 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile, pârâta a declarat apel, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin decizia civilă nr. 1577 din 5 iulie 2018, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis apelul pârâtei și a schimbat sentința atacată, în sensul că a respins acțiunea.

Împotriva acestei decizii civile, reclamantul a declarat recurs.

Prin decizia civilă nr. 495 din 28 februarie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre o nouă judecată curții de apel.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă sub nr. x/2017*.

Prin decizia civilă nr. 1506 din 29 octombrie 2020, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de pârât, obligându-l la plata către reclamant a sumei de 13.803,20 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, pârâttul a declarat recurs, solicitând casarea și trimiterea cauzei spre o nouă judecată curții de apel.

Prin decizia nr. 2755 din 15 decembrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost admis recursul declarat de pârâtul Fondul Român de Contragarantare S.A. împotriva deciziei civile nr. 1506 din 29 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost casată decizia atacată și a fost trimisă cauza spre o nouă judecată curții de apel.

Prin decizia civilă nr. 1793 din 14 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2017, a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Fondul Român de Contragarantare S.A. împotriva sentinței civile nr. 3021 din 29 august 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - IFN.

Pârâtul Fondul Român de Contragarantare S.A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1793 din 14 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

Recurentul-pârât Fondul Român de Contragarantare S.A. invocă motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs, susține, în esență, ca potrivit limitelor casării stabilite de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 2755 din 15 decembrie 2021, instanța de apel a analizat doar motivele referitoare la capătul de cerere accesoriu privind dobânda legală, iar prin decizia civilă nr. 1793 din 14 noiembrie 2022, Curtea de Apel București a stabilit că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011 în ceea ce privește calculul dobânzii legale.

Prin apărările formulate în cauză cu privire la dobânda legală, a arătat că prima instanță de judecată a stabilit în mod greșit legea aplicabilă ca fiind O.G. nr. 13/2011, în condițiile în care contragaranția a fost acordată la data de 16 decembrie 2010.

Astfel, în raport cu data acordării contragaranției, consideră că în cauză, în măsura în care instanța va aprecia că recurenta datorează dobânda legală, legea aplicabilă este O.G. nr. 9/2000.

Redând prevederile art. 3 și art. 5 din O.G. nr. 9/2000, față de momentul acordării contragaranției, apreciază că dispozițiile referitoare la cuantumul dobânzii legale sunt cele prevăzute de O.G. nr. 9/2000, iar nu cele ale O.G. nr. 13/2011, cum în mod eronat a stabilit instanța de apel.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Intimatul-reclamant Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru întreprinderile Mici și Mijlocii S,A. - IFN a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte a procedat la efectuarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil, în principiu.

Prin încheierea din 21 iunie 2023 Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu mențiunea că părțile au posibiltatea să depună punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare; intimata a depus punct de vedere la raport, prin care a solicitat, în principal, respingerea recursului ca fiind nul, iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Prin încheierea din 31 octombrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-civilă a respins excepția nulității recursului, pentru considerentele reținute în cuprinsul acesteia; totodată a admis, în principiu, recursul și a acordat termen la data de 23 ianuarie 2024.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente:

Recurentul-pârât a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. care prevăd că hotărârea poate fi casată când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În speță, se observă, că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de de 1.956.507,95 RON, reprezentând contragaranția ce i-a fost acordată pentru garanția asumată în favoarea A. S.A., în baza Scrisorii de garantare nr. 967/16.12.2010; de asemenea, a solicitat obligarea acestuia la plata dobânzii legale, calculate de la data de 07.09.2015 (data la care s-au împlinit 90 de zile de la data ultimei sale adrese, inregistrate sub nr. x din 09.06.2015, prin care i-a transmis pârâtului toate documentele și informațiile solicitate), până la data plății efective a acestei sume.

Prima instanță a admis atât cererea principală formulată de reclamantă, cât și cererea accesorie, și a dispus obligarea pârâtului la plata debitului principal, precum și a dobânzii legale aferente acestuia, calculate de la data de 07.09.2015 și până la data plății efective.

Instanța de apel, prin decizia recurată, a reținut de la început, că, potrivit limitelor casării stabilite de instanța supremă prin decizia civilă nr. 2755/15.12.2021, examinează doar motivele de apel formulate de pârât referitoare la capătul de cerere accesoriu privind dobânda legală.

Astfel, curtea de apel a reținut că, întrucât apelantul a contestat temeinicia acordării dobânzii legale, exclusiv, prin referire la raportul de accesorialitate al acestui capăt de cerere cu debitul principal și, cât timp în ciclurile procesuale anterioare au fost tranșate în mod definitiv toate chestiunile legate de temeinicia și legalitatea debitului principal, nu are de analizat nicio critică în legătură cu temeinicia admiterii cererii accesorii.

De asemenea, instanța de apel a reținut că nu a fost contestată scadența debitului principal sau natura dobânzii datorate de către apelantul-pârât, iar soluția pronunțată de prima instanță asupra acestor aspecte se bucură de autoritate de lucru judecat.

Se mai observă că, prin criticile formulate în apel s-a contestat legea aplicabilă dobânzii, apreciindu-se că aceasta ar fi cea în vigoare la data acordării contragaranției, respectiv O.G. nr. 9/2000 și nu O.G. nr. 13/2011, față de această susținere, instanța de apel reținând că legea aplicabilă dobânzii legale penalizatoare datorate de pârât este O.G. nr. 13/2011.

Nemulțumit de această decizie, pârâtul a formulat recurs, susținând, în esență, că, față de momentul acordării contragaranției, dispozițiile referitoare la cuantumul dobânzii legale sunt cele prevăzute de O.G. nr. 9/2000, iar nu cele ale O.G. nr. 13/2011, cum în mod eronat a stabilit instanța de apel.

Așa fiind, în limita criticilor de nelegalitate formulate prin cererea de recurs și a aspectelor intrate în autoritatea lucrului judecat, chestiunea supusă examinării vizează aplicarea în timp a legii civile, respectiv legea aplicabilă dobânzii legale penalizatoare la care recurentul a fost obligat.

Înalta Curte reține că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată în temeiul dispozițiilor legale aplicabile speței. Astfel, instanța de apel a respectat și aplicat corect normele legale incidente în cauză statuând că, în condițiile în care în toată perioada cuprinsă între data scadenței (07.09.2015) și data pronunțării hotărârii a fost în vigoare O.G. nr. 13/2011, fiind singurul act normativ care a reglementat dobânda legală penalizatoare, acesta se va aplica în speță pentru calculul acestui tip de dobândă.

Așa cum, în mod corect, a reținut instanța de apel, daunele-interese sub forma dobânzii legale penalizatoare au caracterul unor prestații succesive și sunt datorate pentru întreaga perioadă de executare cu întârziere, iar dreptul la perceperea acestora se naște pentru fiecare zi de întârziere, cu începere de la data scadenței acestor creanțe, legea aplicabilă fiind legea în vigoare la momentul nașterii acestor drepturi.

Susținerea recurentului în sensul că dispozițiile referitoare la cuantumul dobânzii legale sunt cele prevăzute de O.G. nr. 9/2000, nu poate fi primită, având în vedere principiile aplicării legii civile în timp, împrejurarea că perioada cuprinsă între data scadenței (07.09.2015) și data pronunțării hotărârii recurate se situează după abrogarea actului normativ a cărui incidență se afirmă, precum și faptul că ultraactivitatea legii civile vechi, spre care tinde, în realitate, recurentul, reprezintă o excepție de la principiul încetării acțiunii unui act normativ prin abrogare sau expirarea termenului, asupra căreia legiuitorul ar fi trebuit să își exprime voința în mod expres dacă ar fi avut în vedere ca nivelul dobânzii legale prevăzute de O.G. nr. 9/2000 să se aplice și în viitor.

Trebuie menționat că, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, "dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare".

Dobânda penalizatoare este, așadar, dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență (adică "penalizează" sau sancționează neîndeplinirea obligației).

În egală măsură este de menționat că, în condițiile în care, sub aspect devolutiv, instanța de apel a reținut inexistența în conținutul contractului dintre părți a vreunei clauze penale care să prevadă cuantumul prejudiciului la un anumit nivel, trebuie reținută relevanța dispozițiilor art. 2 din O.G. nr. 13/2011 în conformitate cu care "în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea."

Așa fiind, în condițiile în care plata accesoriilor nu constituie o obligație contractuală, ci, una legală, se reține că, în perioada cuprinsă între data scadenței (07.09.2015) și data pronunțării hotărârii recurate, legea în vigoare care determina cuantumul dobânzii legale penalizatoare era O.G. nr. 13/2011, act normativ în cuprinsul căruia nu se regăsesc prevederi care să legitimeze aplicarea dobânzii legale stipulate în O.G. nr. 9/2000 pentru obligațiile scadente ulterior abrogării acestuia, așa cum, în mod corect a reținut instanța de apel.

În consecință, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii apreciind că intimatul-pârât datorează dobânda legală penalizatoare potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, apreciind că în privința hotărârii atacate nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) teza a II-a din același cod, va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A. împotriva deciziei civile nr. 1793 din 14 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2024.