ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1161/2024

Ședința publică din data de 28 mai 2024

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, la data de 22.05.2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A. Ploiești, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună: obligarea pârâtei să-i plătească suma de 150.000 euro, la cursul de schimb B.N.R. din ziua plății, reprezentând despăgubirea justă și echitabilă pentru prejudiciul suferit prin restrângerea posibilității exercitării dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren de 5980 m.p. situat în intravilanul localității Slobozia Moara, județul Dâmbovița, având număr cadastral x, înscris în cartea funciară x/U.A.T. Slobozia Moara județul Dâmbovița, pe care se află conductele de gaze subterane și dispozitivele supraterane proprietatea pârâtei; obligarea pârâtei să plătească o indemnizație lunară de 1.000 euro, la cursul de schimb valutar B.N.R. din ziua plății, începând cu data pronunțării hotărârii, pe toata durata existenței conductelor subterane și a dispozitivelor supraterane, construcții aflate pe terenul proprietatea reclamantului și să suporte toate costurile efectuate de reclamant pentru etapele premergătoare autorizării construcției; în subsidiar, obligarea pârâtei să ridice toate construcțiile edificate pe terenul proprietatea reclamantului, respectiv conductele de gaze și dispozitivele supraterane, să aducă terenul în starea inițială sau abilitarea reclamantului de a executa obligația de a face pe cheltuiala exclusivă a pârâtei; cu cheltuieli de judecată.

Pârâta B. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului. Cu privire la primele două capete de cerere, a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar cu privire la cel de-al treilea capăt de cerere, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a B. S.A. și excepția inadmisibilității capătului de cerere.

Pârâta B. S.A. a formulat cerere de arătare a titularului dreptului, prin care a indicat ca titular al dreptului de proprietate asupra conductei de transport țiței e12 3/4 44 Cartojani-Ploiești cu număr de inventar x (nr. de inventar Ministerul Finanțelor x) asupra conductei de transport 0 143/4 44 Cartojani - Ploiești cu număr de inventar x (nr de inventar Ministerul Finanțelor x), asupra conductei țiței e10 3/4 44 Cartojani - Ploiești cu număr de inventar x, aflate pe terenul reclamantului A., pe Statul Roman, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională pentru Resurse Minerale (A.N.R.M.).

B. S.A. a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat să se dispună obligarea reclamantului A. să desființeze în totalitate construcția existentă (fundația de beton) amplasată pe conducta de transport țiței, e123/4" Cartojani - Ploiești ce subtraversează terenul proprietatea acestuia, situat în comuna Slobozia Moară, nr. cadastral x, jud. Dâmbovița, construcție ce a fost realizată fără autorizație; să fie obligat reclamantul să permită societății B. S.A. exercițiul dreptului de servitute legală instituit de dispozițiile art. 7 și urm. din Legea nr. 238/2004 pe terenul aflat în proprietatea sa situat în comuna Slobozia Moară, nr. cadastral x jud. Dâmbovița. Exercițiul dreptului de servitute legală urmează să se facă pe un culoar de de 2,4 metri lățime amplasat de-a lungul conductei magistrale de transport al țițeiului e 123/4" Cartojani - Ploiești și a conductei magistrale de transport al țițeiului e 143/4" Cartojani - Ploiești ce subtraversează terenul reclamantului, în scopul accesului permanent la conductă în vederea verificării zilnice a stării conductelor și executării eventualelor lucrări de reparații; să se stabilească cuantumul rentei anuale datorate de societate reclamantului în schimbul exercitării dreptului de servitute legală, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii prin care reclamantul este obligat să permită societății B. S.A. exercițiul dreptului de servitute legală; să fie obligat reclamantul să permită accesul B. sau a prepușilor săi în vederea efectuării lucrărilor de dezafectare a conductei de transport țiței e 103/4" Cartojani - Ploiești cu nr. de inventar x aflate în domeniul privat al statului, cu obligarea B. de a aduce terenul la starea inițială.

Reclamantul A. a formulat întâmpinare la cererea reconvențională, prin care a solicitat respingerea cererii. Pe cale de excepție, a invocat excepția nulității cererii derivând din netimbrarea/insuficienta timbrare a acțiunii față de capetele de cerere cu care instanța de judecată a fost învestită.

Cel de-al doilea capăt de cerere a arătat că privește o veritabilă acțiune confesorie de servitute (de vreme ce se solicită stabilirea unui culoar de trecere de 2,4 metri lățime amplasat de-a lungul conductelor magistrale), drept pentru care, cu titlu prealabil, a solicitat să se pună în vedere pârâtei-reclamante să precizeze suprafața totală a terenului solicitat, afectat dreptului de servitute de trecere solicitat, prin petitul 2 al acțiunii.

Prin încheierea din data de 10.10.2018, tribunalul a admis în principiu cererea de arătare a titularului dreptului formulată de pârât și a dispus introducerea în cauză a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, în calitate de intervenienți principali, cu privire la capătul de cerere având ca obiect ridicarea conductelor și dispozitivelor supraterane pe cheltuiala pârâtei.

Prin întâmpinarea formulată, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești a solicitat scoaterea sa din cauză.

Prin întâmpinarea formulată, Agenția Națională pentru Resurse Minerale a cerut respingerea cererii de arătare a titularului dreptului ca inadmisibilă, motivat de faptul că dreptul de folosință și accesul la terenurile pe care se efectuează operațiunile petroliere și dreptul de servitute legală sunt instituite de lege în favoarea titularului de acord de concesiune petrolieră, iar acesta, pârâtul în cauză, exercită un drept în nume propriu, ca titular de acord și nu în numele A.N.R.M. sau Ministerului Finanțelor Publice.

Prin încheierea din data de 24.10.2018, tribunalul a calificat aspectele invocate de cei doi intervenienți, respectiv solicitarea de scoatere din cauză (ce contura excepția lipsei calității procesuale pasive), respectiv inadmisibilitatea, ca fiind aspecte de fond. Totodată, a unit excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului reclamant B. S.A. invocată de acesta, cu fondul în ceea ce privește capătul 3 de cerere (privind ridicarea conductelor și dispozitivelor supraterane) și a respins-o în ceea ce privește capetele 1 și 2 de cerere.

Prin sentința civilă nr. 602 din 10 martie 2022, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului reclamant B. S.A. în ceea ce privește capetele de cerere privind despăgubire și indemnizație, invocată de acesta; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului reclamant B. S.A. în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea la ridicarea conductelor și dispozitivelor supraterane și aducerea terenului în starea inițială sau abilitarea reclamantului în acest sens, și, pe cale de consecință, a respins acest capăt de cerere în contradictoriu cu pârâta-reclamantă B. S.A., ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. Ploiești; a admis în parte cererea reconvențională; a obligat reclamantul pârât să desființeze construcția fără autorizație (fundație) existentă pe terenul aparținând acestuia, cu nr. cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x a U.A.T. Slobozia Moară, județ Dâmbovița, identificată conform schiței întocmite în raportul de expertiză în specialitatea topografie din data de 04.11.2019; a stabilit cuantumul rentei anuale datorate de pârâtul reclamant către reclamantul pârât pentru exercitarea dreptului de servitute legală asupra terenului în suprafață de 890 mp aferent conductelor de transport țiței - 143/4 și - 123/4, identificat conform schiței întocmite în raportul de expertiză în specialitatea topografie din data de 02.11.2019, la suma de 284,8 RON și a obligat pârâtul reclamant la plata către reclamantul pârât a acesteia începând cu data rămânerii definitive a sentinței; a respins în rest cererea de chemare în judecată și cererea reconvențională; a respins cererea de arătare a titularului dreptului formulată de pârâtul reclamant în contradictoriu cu Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională pentru Resurse Minerale; a dispus restituirea către pârâtul reclamant a taxei de timbru achitate și nedatorate în sumă de 1.143,4 RON, a compensat cheltuielile în limita sumei de 1.172,7 RON și a obligat reclamantul- pârât la plata către pârâtul- reclamant a diferenței necompensate, de 836 RON, cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, precum și împotriva încheierii din 14 iulie 2021 în termen legal a declarat apel reclamantul-pârât A., înregistrat la data de 22 iunie 2022 pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 482 pronunțată la data de 9 martie 2023, în dosarul nr. x/2018, a respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din data de 14.07.2021 și împotriva sentinței civile nr. 602 din 10 martie 2022, pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A. Ploiești și intervenienții principali Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Statul Român prin Agenția Națională pentru Resurse Minerale, ca fiind nefondat.

Împotriva acestei decizii, precum și împotriva încheierii de ședință din data de 23.02.2023, a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului și casarea în tot a hotărârii recurate, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată generate.

Recurentul-reclamant A. a invocat, în susținerea recursului, întemeiat, în drept, pe art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., următoarele:

Prin hotărârea recurată au fost încălcate normele de procedură în soluționarea capătului 3 de cerere, deoarece, susține recurentul, clarificarea asupra calității procesual-pasive s-a realizat abia în faza de judecată a apelului, recurentului- reclamant fiindu-i încălcat dreptul la un proces echitabil, de vreme ce nu i s-a dat posibilitatea de a-și modifica acest capăt de cerere în primă instanță din lipsa rolului activ al judecătorului fondului. Acesta nu a dispus administrarea probelor în justificarea dreptului de proprietate și anume, a Acordului petrolier anexă la H.G. nr. 793/2002, cu actele adiționale ulterioare, precum și a proiectului de construcție și autorizare.

Pe de altă parte, recurentul-reclamant apreciază că însăși soluția pronunțată asupra acestui capăt de cerere este greșită, deoarece a fost admisă în principiu cererea privind arătarea titularului dreptului, dar, pe fond, a fost respinsă cererea de arătare a titularului dreptului. Acest capăt de cerere în obligație de a face a fost respins ca fiind formulat împotriva unei persoane care nu justifică calitate procesual-pasivă, reproșându-i-se că nu și-a modificat cererea.

Or, susține recurentul reclamant că s-a aflat în imposibilitate de a proceda la modificarea cadrului subiectiv pasiv, în primă judecată, de vreme ce nu rezulta din nicio probă dovada dreptului de proprietate al Statului Român asupra conductelor aflate pe terenul acestuia, ținând cont și de art. 47 lit. f) din Legea nr. 238/2004.

Prin urmare, instanța de apel a aplicat greșit normele de procedură atunci când a analizat critica privitoare la încălcarea rolului activ de către judecătorul fondului și a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dreptului recurentului-reclamant la un proces echitabil.

Recurentul- reclamant A. a invocat în susținerea recursului său și nelegalitatea deciziei de apel, din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arătând că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea art. 425 alin. (2) C. proc. civ., deoarece instanța de prim control judiciar nu a analizat argumentele arătate în cererea de apel în ceea ce privește: critica referitoare la aplicarea greșită a art. 453 alin. (2) C. proc. civ., în stabilirea cheltuielilor de judecată; critica privind prejudiciul suferit de către recurentul-reclamant ca urmare a faptei ilicite săvârșite de intimata-pârâtă, constând în refuzul de a-i comunica amplasamentul conductelor aflate pe terenul proprietatea sa.

Referitor la restrângerea totală a dreptului de a cultiva terenul, pe suprafața de 625 m.p., pe care se află amplasate spațiile supraterane de aerisire, recurentul-reclamant susține că motivarea instanței de apel este pe de o parte străină de natura cauzei, iar, pe de altă parte, că instanța de apel nu a avut în vedere în motivarea hotărârii criticile privitoare la neluarea în calcul de către instanța de fond a rentei lunare solicitate de reclamant aferente acestei suprafețe de teren afectate de lucrările supraterane.

S-a mai arătat că prin încheierea din data de 23.02.2023, instanța de apel a respins cererea formulată de recurentul-reclamant de efectuare a unei noi expertize specializarea evaluarea proprietăți imobiliare și a unei expertize specializarea agricultură, fără a exista o motivare suficientă cu privire la soluția adoptată.

În fine, întrucât instanța de apel nu a făcut o analiză propriu-zisă a criticilor conținute de apelul reclamantului, apel cu a cărei judecată a fost legal învestită, ceea ce implica un răspuns, în fapt și în drept, la fiecare din aceste critici, ea a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor art. 425 C. proc. civ.

Prin ultimul motiv de recurs, întemeiat, în drept, pe prevederile pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că hotărârile recurate sunt pronunțate cu încălcarea normelor de drept substanțial respectiv a art. 621 C. civ. din perspectiva aplicării legilor în timp, cu greșita aplicare prin similitudine a Deciziei nr. 27/2019 a I.C.C.J. la situația juridică dedusă judecății și cu încălcarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 238/2004 și art. 24 din Ordinul nr. 196/2006.

În esență, a susținut că motivarea instanței de apel privind neaplicarea art. 621 C. civ., deoarece efectul, constând în restrângerea posibilității de utilizare a terenului pentru edificarea de construcții s-a născut anterior legilor speciale ale petrolului, este greșită. Se face confuzie între momentul instituirii dreptului de servitute legală si efectele acestui drept, în privința efectelor acestea se produc pe toată durata servitutii legale și sunt supuse legii noi.

A arătat că instanța de apel nu a avut în vedere dinamica aplicării legilor privitoare la ridicarea construcțiilor și respectiv actele depuse de către recurentul reclamant în probațiunea cererii, care dovedesc faptul că nu i s-a emis avizul necesar obținerii autorizației de construire de către intimata-pârâtă B. S.A. datorită existenței pe terenul acestuia a conductelor subterane și a dispozitivelor supraterane ce fac obiectul cererii, recurentul-reclamant fiind în imposibilitate de a continua toate procedurile privind ridicarea construcției planificate.

Arată că suma solicitată constituie o despăgubire globală pentru afectarea dreptului său de a construi pe teren, ceea ce echivalează și cu scăderea valorii de piață a terenului, în ipoteza în care acesta ar hotărî înstrăinarea, fiind imposibil să se vândă ca teren construibil.

Cât privește întinderea despăgubirilor solicitate pentru lipsa de folosință a terenului, susține că din prevederile Legii nr. 238/2004 rezultă că actul normativ reglementează regimul juridic al terenurilor necesare accesului în perimetrele de explorare sau exploatare și asupra terenurilor necesare oricăror activități pe care acestea le implică (art. 7 si art. 10 din lege), în speță fiind vorba despre suprafața de 5980 m.p. teren afectat de conducte.

Prin urmare, susține că aplicarea prin similitudine a Deciziei nr. 27/2019 a I.C.C.J. la situația juridică dedusă judecății este total greșită, de vreme ce aceasta a avut în vedere o situație de fapt ce rezultă dintr-o servitute aparentă, cunoscută de către proprietarii afectați, în vreme ce servitutea de față este neaparentă.

A mai arătat recurentul că în ceea ce privește solicitarea de plată a unei rente anuale întemeiată pe dispozițiile art. 7 din Legea nr. 238/2004, s-a stabilit plata doar în limita unei suprafațe de 890 m.p., indicată de intimata-pârâtă B. S.A., motivat de aplicarea principiului celei mai mici atingeri aduse dreptului de proprietate. Consideră că o astfel de soluție contravine flagrant legii și interpretării ei, în ce privește regimul juridic al zonei de protecție și de siguranță, asa cum sunt definite prin art. 1 pct. 45 și 46 din Legea nr. 238/2004.

Arată că suprafața de teren afectată de zona de protecție, conform Ordinului nr. 296/2006, este de 4161 m.p., iar zona de siguranță cuprinde o suprafață de 5696 m.p., așa cum s-a stabilit de către expertul C., iar asupra acestor suprafețe de teren, art. 25 alin. (3) stabilește drept de servitute legală, ceea ce presupune că recurentul-reclamant este obligat să permită accesul în terenul afectat și să respecte interdicțiile legale referitoare la construirea de imobile.

Totodată, a mai arătat recurentul- reclamant, critica de nelegalitate se referă și la încheierea de ședință din data de 23.02.2023, prin care a fost respinsă cererea de efectuare a unei noi expertize specializarea agricultură, deoarece instanța de apel nu a observat că stabilirea valorii rentei a fost efectuată cu încălcarea dispozițiilor art. 24 din Ordinul nr. 196/2006. Cuantumul rentei a fost stabilit aleatoriu de către expert întrucât s-a referit la o singură cultură agricolă, respectiv lucerna, deși pe terenul reclamantului este posibil a se efectua și alte culturi sau plantații, pe care expertul trebuia să le determine, fapt care reclama în apel necesitatea efectuării unei noi expertize care să aibă în vedere respectarea dispozițiilor normei evocate.

Cuantumul rentei stabilit de către instanța de fond, de 248,8 RON anual, a fost criticat în apel deoarece este derizoriu, nu respectă art. 24 din Ordinul nr. 196/2006 și nu acoperă prejudiciul real produs recurentului-reclamant prin amplasarea conductelor de către intimata-pârâtă pe întregul teren aparținând acestuia, această critică, astfel cum a menționat mai sus, neprimind nicio motivare din partea instanței de apel.

Față de dispozițiile art. 490 alin. (2) teza I C. proc. civ., cu referire la art. 471 alin. (5) din C. proc. civ., la dosar a fost depusă întâmpinare de către intimata-intervenientă AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE (A.N.R.M.), prin care, pe cale de excepție, a invocat nulitatea recursului, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar, în subsidiar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului.

A considerat că recursul este nul, deoarece aspectele evidențiate de către recurentul-reclamant, astfel cum au fost formulate și dezvoltate, nu reprezintă o minimă argumentare în drept a vreunei critici de nelegalitate, care să permită încadrarea în vreunul dintre motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Intimata- pârâtă B. S.A. Ploiești a formulat, la rândul său, întâmpinare, prin care, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului, ca netemeinic.

Conform prevederilor art. 493 alin. (2) - (4) C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilității în principiu a recursului, raport care, după analiza acestuia în complet de filtru, a fost comunicat părților.

În condițiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ., prin încheierea din 11 aprilie 2024, recursul a fost admis în principiu și s-a fixat termen pentru judecata pe fond a căii extraordinare de atac în reformare, în ședință publică, cu citarea părților.

Recursul de față este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., relative la nesancționarea de către instanța de apel, a încălcării art. 22 C. proc. civ., de către judecătorul fondului, nu pot fi primite. Limitele procesului civil sunt cele stabilite prin cererile și apărările părților, așa cum dispune art. 9 alin. (2) C. proc. civ.

În cererea de chemare în judecată, reclamantul trebuie să indice, între altele, părțile din proces, iar cadrul procesual trasat inițial de acesta poate fi modificat doar în condițiile legii. Reclamantul este cel care trebuie să justifice calitatea procesuală pasivă a persoanei pe care a chemat-o în judecată, atributul instanței limitându-se la verificarea acestei calități. Așadar, în mod corect a reținut instanța de apel că nu poate fi subsumată noțiunii de lipsă de rol activ al judecătorului împrejurarea că s-a respectat cadrul procesual determinat de cererea de chemare în judecată, în privința părților.

Încă de la introducerea cererii de chemare în judecată, din înscrisurile anexate acțiunii, rezultă cu prisosință că bunurile ce făceau obiectul capătului de cerere în obligație de a face erau conducte magistrale interconectate. Așadar, acestea făceau parte din sistemul de transport al petrolului aflat în proprietatea publică a statului, în condițiile art. 14 alin. (1) raportat la art. 2 pct. 37 din Legea nr. 238/2004. Din conținutul unui act public, respectiv din prevederile H.G. nr. 793/2002 se putea constata că pârâta-intimată era doar un concesionar al sistemului național de transport al petrolului, potrivit acordului petrolier încheiat cu autoritatea competentă, în condițiile art. 20 raportat la art. 2 pct. 8, pct. 10, pct. 37, pct. 42 din Legea nr. 238/2004.

Contrar susținerilor recurentei, nu era necesară administrarea de probe suplimentare pentru stabilirea cadrului procesual pasiv, astfel că nu se poate imputa instanțelor devolutive că au soluționat acțiunea în limitele stabilite prin cererile și apărările părților, deci cu respectarea principiului disponibilității procesului civil. De altfel, pârâta-intimată a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în raport cu cel de-al treilea capăt de cerere prin întâmpinare, astfel că reclamantul avea posibilitatea să formuleze cererea împotriva oricărei persoane care avea legătură cu raportul juridic substanțial dedus judecății și căreia voia să îi facă opozabilă hotărârea, posibilitate de care nu a înțeles să facă uz.

Cât privește cererea de intervenție forțată formulată de pârâtă, în condițiile art. 68 C. proc. civ., trebuie precizat că, din conținutul concret al acesteia, nu rezultă că terții ar fi fost în măsură să pretindă aceleași drepturi precum cele pretinse prin cererea reconvențională. În realitate, pe calea cererii formulate în condițiile art. 68 C. proc. civ., fie de către reclamant, fie de către pârât (reclamant în cererea reconvențională), terțul atras în judecată nu va dobândi niciodată calitatea de pârât. Ca atare, cererea de chemare în judecată a altei persoane era ab initio, inadmisibilă. Însă orice discuție legată de admisibilitatea acestei cereri și scopul în care a fost ea promovată de pârâtă este inutilă, din moment ce încheierea de admitere în principiu din 10 octombrie 2018, pronunțată de judecătorul fondului, nu a fost apelată de niciuna dintre părți, rămânând definitivă.

În consecință, criticile privitoare la încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv pretinsa lipsă de rol activ a instanțelor în stabilirea cadrului procesual, nu pot fi primite. Excepțiile de la dreptul părților de a determina cadrul procesual sunt doar cele expres prevăzute de lege, niciuna nefiind incidentă în cauză.

Nici criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu pot fi primite.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanța, prin considerentele hotărârii, va arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținute pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Viciile motivării sancționate de acest motiv de casare constau în lipsa motivării, în caracterul contradictoriu al considerentelor sau întemeierea soluției numai pe motive străine de natura cauzei.

Din perspectiva motivării insuficiente, recurentul a criticat, în primul rând, încheierea din 23 februarie 2023, prin care s-a respins cererea apelantului de efectuare a două expertize, în specializarea evaluare proprietăți imobiliare și, respectiv, agricolă. Contrar alegațiilor din cererea de recurs, măsura luată de instanța de apel este motivată, prin încheiere arătându-se considerentele pentru care nu se poate dispune refacerea unor probe deja administrate de către prima instanță, anume că au fost încuviințate toate obiectivele propuse de părți și că, urmare cererilor părților, rapoartele au fost lămurite și completate, în condițiile art. 337 C. proc. civ.

Nefondate sunt și susținerile potrivit cărora nu au fost analizate toate motivele de apel. Prin decizia recurată, instanța de prim control judiciar a răspuns principalelor critici formulate de parte, inclusiv celor referitoare la stabilirea cheltuielilor de judecată, la pretinsul prejudiciu cauzat prin refuzul pârâtei de a-i comunica amplasamentul conductelor sau la stabilirea rentei aferente terenului ocupat de instalațiile supraterane. De altfel, judecătorul trebuie să răspundă chestiunilor esențiale ale cauzei și nu fiecărui argument adus de parte pentru susținerea pretenției formulate, fiind suficientă prezentarea unui raționament logico-juridic care să conducă la soluția adoptată. Din această perspectivă, decizia recurată este la adăpost de orice critică.

Instanța constată însă întemeiate doar o parte din criticile încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ce privește incidența prevederilor art. 621 C. civ. asupra raportului juridic dedus judecății, constată că soluția instanței de apel privind aplicarea în timp a normelor de drept material relative la exercitarea dreptului de servitute legală este corectă. Este necontestat faptul că asupra terenurilor, altele decât cele declarate de utilitate publică, necesare accesului pentru efectuarea de operațiuni petroliere, se instituie un drept de servitute legală în favoarea titularului, cel căruia i s-a acordat dreptul de a efectua astfel de operațiuni în temeiul unui acord petrolier. Este vorba de servitutea de trecere pentru rețele edilitare în favoarea operatorilor care desfășoară activități de interes public, instituită printr-un act normativ special (ceea ce doctrina desemna, sub imperiul vechiul C. civ., ca fiind servitute legală specială sau servitute administrativă).

Contrar susținerilor recurentului-reclamant, aspectele ce vizează exercitarea sau stingerea acestui drept de servitute, născut, în prezenta speță, anterior intrării în vigoare a noului C. civ., sunt guvernate de prevederile art. 6 alin. (2) C. civ., iar nu de cele cuprinse în alin. (6) al acestui text normativ. Referirea din acest ultim alineat la "regimul general al bunurilor" trebuie înțeleasă în contextul raporturilor de proprietate, fiind deci vorba de regimul circulației juridice a bunurilor. Așadar, servituțiile constituite sub imperiul reglementării anterioare rămân supuse legii vechi. De altfel, pentru servituțiile naturale și legale care, doar potrivit terminologiei folosite de noul C. civ., au devenit limite legale ale dreptului de proprietate, această soluție rezultă explicit din normele tranzitorii cuprinse în Legea nr. 71/2011, respectiv în articolul 59.

Instanța constată că prevederile art. 621 din Noul C. civ. sunt inaplicabile raportului juridic dedus judecății nu numai ratione temporis, ci și ratione materiae. Din moment ce toate aspectele legate de acest tip de servitute legală sunt reglementate printr-o lege specială, anume Legea nr. 238/2004 (Legea petrolului), este evident că este înlăturată de la aplicare legea generală, câtă vreme norma specială derogă de la norma specială (specialia generalibus derogant).

În acord însă cu critica formulată de recurentul-reclamant constată că în mod eronat a apreciat instanța de apel că, în speță, sunt aplicabile, prin similitudine, dezlegările date de instanța supremă prin Decizia nr. 27 din 11 noiembrie 2019, pronunțată de Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.

Prin decizia de unificare a practicii judiciare susarătată, Înalta Curte de Casație și Justiție a fost învestită să analizeze anumite norme din Legea nr. 13/2007 și Legea nr. 123/2012, legi succesive din domeniul energiei electrice, pentru a stabili dacă exercitarea dreptului de uz și servitute asupra terenurilor proprietate privată afectate de capacități energetice se face cu titlu gratuit sau, dimpotrivă, în schimbul unei indemnizații. Instanța supremă a statuat că indemnizații pentru lipsa de folosință se cuvin titularilor dreptului de proprietate privată numai în măsura în care capacitățile energetice au fost realizate după intrarea în vigoare a Legii nr. 13/2007, nu și în cazul celor realizate anterior.

Distincția pe care a realizat-o instanța supremă nu s-a întemeiat însă pe faptul că servitutea de trecere pentru capacități energetice este aparentă, în vreme ce dreptul de servitute ce face obiectul prezentei cauze este neaparent, așa cum pretinde recurentul. În realitate, este vorba de același tip de servitute de trecere, aparentă. Soluția pronunțată în recurs în interesul legii s-a bazat pe faptul că legile speciale din domeniul energiei electrice instituie regimuri juridice diferite pentru rețelele electrice existente la data intrării în vigoare a noilor legi, în raport cu cele edificate ulterior.

În schimb, Legea petrolului, incidentă în speța de față, nu face o atare distincție, statuând în sensul că, indiferent de data edificării conductelor ce compun sistemul național de transport exercitarea dreptului de servitute legală se face în schimbul plății unei rente anuale către proprietarii terenurilor afectate (art. 7 alin. (2) din Legea nr. 238/2004).

De altfel, deși a stabilit că dezlegările date de instanța supremă în recursul în interesul legii se aplică, prin asemănare, pe deplin, și raportului juridic dedus judecății, instanța de apel a acordat totuși proprietarului terenului o indemnizație. Aceasta în condițiile în care, în mod evident, conductele magistrale de pe terenul reclamantului sunt edificate anterior anului 1990, iar modalitatea în care a stabilit această indemnizație nu a făcut obiectul vreunei dezlegării obligatorii.

Fără a intra în analiza criticilor formulate prin cererea de recurs, ce vizează determinarea cuantumului indemnizației acordate reclamantului și natura prejudiciului indemnizat, ce reprezintă aspecte de temeinicie, instanța de recurs reține însă și încălcarea prevederilor art. 7 din Legea nr. 238/2004 și art. 24 din Ordinul nr. 196/2006.

Astfel, reține că, potrivit art. 25 alin. (1)-(3) din Legea nr. 238/2004, pentru a se asigura întreținerea sistemului național de transport al petrolului și pentru a elimina apariția posibilelor pericole în exploatare se instituie zone de protecție și siguranță. Zonele de protecție și siguranță, determinate potrivit prescripțiilor tehnice aprobate de autoritatea competentă sunt definite de art. 2 pct. 45 și, respectiv, art. 2 pct. 46 din același act normativ, în sensul că reprezintă suprafața de teren extinsă de o parte și de alta a proiecției în plan orizontal a conductelor magistrale, cu o distanță care asigură integritatea tehnică în funcționarea acestora, în funcție de cerințele de siguranță și intervenție.

Dreptul de servitute legală, instituit în favoarea titularului acordului petrolier asupra terenurilor proprietate privată afectate în condițiile art. 7 alin. (1) și art. 25 alin. (3) din Legea nr. 238/2004, are drept scop accesul în perimetrul de operare și efectuarea oricăror activități necesare. În sensul art. 2 pct. 26 din Legea nr. 238/2004, perimetrul de operare a conductelor magistrale include culoarul de protecție și siguranță a acestor conducte, iar dreptul de acces, în funcție de natura operațiunilor ce se efectuează, poate fi permanent (pentru verificarea zilnică -art. 9 lit. a) sau ocazional (pentru lucrări de intervenții în caz de avarie și de reparații programate - art. 9 lit. b).

Doar pentru asigurarea dreptului de acces ocazional se datorează de către titular despăgubiri, în funcție de gradul de afectare a culturilor și plantațiilor. În schimb, în stabilirea rentei anuale ce se cuvine proprietarului de teren, nu există nici o justificare legală să nu se ia în considerație întreaga suprafață de teren ce reprezintă perimetru de operare, din moment ce scopul acestei indemnizații este acela de a asigura accesul permanent al operatorului.

Ca atare, apreciem corectă critica formulată de recurent, potrivit căreia, în stabilirea rentei anuale ce i se cuvine, instanțele devolutive nu au avut în vedere întreaga suprafață de teren ce reprezintă perimetru de operare, ci doar anumite culoare de trecere, stabilite aleatoriu de către expertul agricol și însușite de judecătorul fondului, fără bază legală.

Contrar celor reținute de către instanța de apel, legea specială nu instituie, în cuantificarea rentei anuale cuvenite proprietarului fondului aservit, principiul "celei mai mici atingeri aduse dreptului de proprietate". În realitate, acest principiu, prevăzut de art. 7 alin. (4) din Legea nr. 238/2004 și explicitat de art. 23 din Normele și prescripțiile tehnice aprobate prin Ordinul nr. 196/2006 al Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, are menirea de a limita terenurile afectate, în ceea ce privește suprafețele și proprietarii, atunci când se încheie convenții, pentru edificarea de noi capacități. În niciun caz nu se poate limita cuantumul rentei anuale cuvenite proprietarului terenului, pe considerentul că dreptul de acces al titularului de acord petrolier, deși vizează întregul perimetru de operare, statuat prin norme și prescripții tehnice, poate fi limitat la o suprafață mai mică.

Este adevărat că, din probatoriul administrat, a rezultat că, în speță, conductele magistrale sunt amplasate într-o zonă cu regim special, în sensul că zona de siguranță este comună unui alt obiectiv de utilitate publică (conductă de transport gaze). Deși a stabilit situația de fapt pe baza unui probatoriu complex, instanța de apel nu a identificat normele juridice incidente raportului juridic. Avem în vedere, în concret, prevederile art. 30 lit. b), art. 35 alin. (1) lit. a) și art. 36 din Normele aprobate prin Ordinul nr. 196/2006.

În acest context, reține că se impune admiterea prezentei căi de atac, pentru încălcarea, în stabilirea cuantumului rentei anuale, a prevederilor art. 7 alin. (1) și alin. (2) coroborat cu alin. (4) teza ultimă a prevederilor art. 25 alin. (1) - (3) raportate la art. 2 pct. 45, pct. 46 și pct. 26 din Legea nr. 238/2004, în sensul că aceasta are menirea de a indemniza proprietarii terenurilor afectate pentru întreg perimetrul de operare.

În rejudecare, instanța de apel va avea în vedere că limitarea compensațiilor financiare corespunzătoare îngrădirii folosinței terenului reclamantului, numai la despăgubiri aferente prejudiciilor cauzate în caz de avarie, intervenții, reparații, etc., în condițiile art. 36 din Normele aprobate prin Ordinul nr. 196/2006, nu mai este posibilă. O atare limitare, în condițiile în care, prin hotărârea ce face obiectul recursului de față, i s-a recunoscut deja reclamantului dreptul la o rentă anuală, ar echivala cu înrăutățirea situației părții în propria cale de atac.

Față de considerentele ce preced, potrivit art. 496 alin. (2) și art. 497 teza I C. proc. civ., raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamant și va casa decizia recurată, cu consecința trimiterii cauzei, spre o nouă judecată, instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 482 din 9 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre o nouă judecată, aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 28 mai 2024.