ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1830/2023

Ședința publică din data de 26 octombrie 2023

Deliberând asupra contestației în anulare, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin încheierea din 10 martie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a anulat, ca insuficient timbrată, cererea de repunere pe rol formulată de recurentul A. și a fost menținută măsura suspendării cauzei în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., dispusă prin încheierea din 13 octombrie 2021.

Împotriva încheierii din 10 martie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a declarat recurs pârâtul A.. Recurentul a menționat că va depune motivele de recurs ulterior.

Prin decizia nr. 448 din 9 martie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a anulat recursul declarat de pârâtul A. împotriva încheierii din 10 martie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019.

Împotriva deciziei nr. 448 din 9 martie 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a formulat contestație în anulare contestatorul A., dosarul fiind înregistrat sub nr. x/2023.

În drept, au fost indicate dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, contestatorul a susținut că instanța de recurs a încălcat prevederile art. 45, art. 41 și art. 43 C. proc. civ., deși a depus dovezi clare la dosar. Raportat la art. 503 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a precizat că erorile sunt clare.

În aprecierea sa, instanța de recurs a încălcat și prevederile art. 138 C. proc. civ. De asemenea, a menționat că, deși a trimis de trei ori motivele de recurs, acestea nu se regăsesc la dosar.

Intimata nu a formulat întâmpinare, contestația fiindu-i comunicată la 19 septembrie 2023.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând contestația în anulare, se constată că aceasta este inadmisibilă, în considerarea argumentelor ce succed.

Contestatorul a invocat, ca temei de drept, dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., conform cărora, hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.

Acest motiv de contestație vizează doar erorile materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pentru verificarea cărora nu este necesară examinarea modului de interpretare și de aplicare a legii de drept substanțial sau procedural.

O simplă eroare materială nu conduce la admiterea contestației, fiind necesar ca aceasta să fie determinantă, astfel încât să fi generat pronunțarea unei soluții eronate prin raportare la actele de procedură din dosar. În egală măsură, contestația în anulare este inadmisibilă în ipoteza în care pretinsele erori materiale au fost invocate în fața instanței de recurs, iar aceasta s-a pronunțat asupra lor. De îndată ce există o judecată asupra elementului pretins ignorat, situația excedează noțiunii "eroare materială", căci contestația în anulare nu este un recurs la recurs.

Motivele expuse de contestator nu relevă care ar fi greșeala materială, în sensul de greșeală de natură procedurală constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale care să fi condus la o soluție eronată, ci relevă nemulțumirea acestuia față de soluția de anulare a cererii sale de recurs.

Afirmația contestatorului, nedovedită, în sensul că a transmis motivele de recurs, însă acestea nu au fost atașate la dosar, deși le-a transmis de trei ori, nu poate conduce la concluzia că soluția de anulare a recursului, ca nemotivat, raportat la prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., este rezultatul săvârșirii unei erori materiale, în condițiile în care, la termenul din 26 ianuarie 2023, instanța de recurs a încuviințat cererea de amânare formulată de acesta și a acordat termen la 9 martie 2023, punând în vedere părții să depună duplicatul motivelor de recurs, pe care a susținut că le-a înregistrat anterior.

Înalta Curte constată că aspectele reclamante au fost invocate în fața instanței de recurs, care s-a pronunțat asupra lor, constatând că partea nu a făcut dovada depunerii motivelor de recurs, deși cauza a fost amânată tocmai pentru a i se da posibilitatea depunerii duplicatului motivelor de recurs. Drept urmare, acestea nu evidențiază săvârșirea unei erori materiale de către instanța de recurs, neputând fi circumscrise motivului de contestație reglementat de 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

De asemenea, întrucât contestatorul a susținut că instanța de recurs a încălcat prevederile art. 41, 43 și 45 C. proc. civ., în materie de incompatibilitate, Înalta Curte urmează a analiza admisibilitatea căii de atac și din perspectiva motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 1. C. proc. civ., prin prisma căruia hotărârea instanței de recurs poate fi sancționată dacă "a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia."

Cu toate că prevederile art. 45 C. proc. civ. stipulează că, în cazurile prevăzute de art. 41, judecătorul nu poate participa la judecată, chiar dacă nu s-a abținut ori nu a fost recuzat, iar neregularitatea izvorâtă din nerespectarea acestor dispoziții poate fi invocată în orice stare a pricinii, prevederile art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ. impun condiții prealabile pentru invocarea acestor nereguli prin intermediul contestației în anulare.

În ceea ce privește încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței, conform art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., hotărârea instanței de recurs poate fi atacată cu contestație în anulare numai în condițiile în care judecătorul a formulat declarație de abținere sau partea a formulat cerere de recuzare împotriva acestuia, însă a fost omisă soluționarea acestora.

Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite aceste cerințe, în condițiile în care, în cadrul dezbaterilor din ședința publică din 9 martie 2023, recurentul a învederat că președintele completului de judecată ar trebui să formuleze cerere de abținere de la judecarea recursului, întrucât s-a mai pronunțat cu privire la această cauză, însă a precizat că nu înțelege să formuleze cerere de recuzare. De asemenea, prin decizia contestată s-a reținut că recurentul are pe rolul instanței supreme mai multe dosare, care au obiecte diferite, motiv pentru care președintele completului a menționat că nu înțelege să formuleze cerere de abținere, nefiind într-o situație de incompatibilitate.

Prin urmare, cum în fața instanței de recurs nu a fost formulată o declarație de abținere și nici cerere de recuzare a președintelui de complet, acesta fiind mijlocul procedural prin care partea putea să invoce incompatibilitatea judecătorului, Înalta Curte reține inadmisibilitatea contestației în anulare și din perspectiva art. 503 alin. (2) pct. 1. C. proc. civ.

Cât privește susținerea contestatorului potrivit căreia instanța de recurs a încălcat prevederile art. 138 C. proc. civ., care reglementează excepția litispendenței, se reține că această nu conturează un argument juridic care să permită încadrarea în motivele de contestație în anulare prevăzute expres de art. 503 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 448 din 9 martie 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 octombrie 2023.