ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 483/2023

Ședința publică din data de 9 martie 2023

Asupra contestației în anulare deduse judecății, reține următoarele:

Prin decizia nr. 1670 din 29 septembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020 a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de revizuenții A. și B. împotriva deciziei civile nr. 116 din 1 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Prin cererea înregistrată la 28 noiembrie 2022 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, contestatorii A. și B. au formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 1670 din 29 septembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020, întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Contestatorii au susținut că recursul formulat împotriva deciziei pronunțate în revizuire de Curtea de Apel Timișoara a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 7 C. proc. civ., iar instanța a motivat decizia într-o manieră care denotă fără dubiu că s-a pronunțat asupra altor motive decât cele două invocate în termen de recurenții contestatori, fiind incidente dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Astfel recurenții au invocat încălcarea dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., iar instanța nu s-a pronunțat asupra motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., ci a îmbrățișat doar apărarea parchetului privind lipsa identității de părți, obiect și cauză.

Mai arată că instanța de recurs a reținut eronat lipsa identității de părți, aceasta nefiind înlăturată de faptul că în cele două dosare, cel sindic și cel penal privind evaziunea fiscală, au existat și alte părți în afară de părțile principale ale raportului juridic.

Invocă, cu titlu de practică judiciară, decizia nr. 7067/2011 a instanței supreme, prin care a fost admisă o contestație în anulare pentru un motiv identic, nepronunțarea instanței asupra motivelor de recurs cu care a fost învestită.

Prin rezoluția din 6 decembrie 2022, a fost fixat termen de judecată la 9 martie 2023, în ședință publică, cu citarea părților, pentru soluționarea contestației în anulare.

Examinând prezenta contestație în anulare, Înalta Curte constată următoarele:

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, ce poate fi promovată numai pentru motivele limitativ prevăzute de lege, care sunt de strictă interpretare.

Conform art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.

Astfel, anularea hotărârii instanței de recurs pentru motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 este condiționată de îndeplinirea următoarelor condiții: obiectul contestației este o hotărâre prin care instanța de recurs a respins recursul sau l-a admis în parte; necercetarea vreunuia dintre motivele de casare trebuie să fie rezultatul unei omisiuni a instanței de recurs; motivele de recurs omise a fi fost cercetate să fie cele care au fost invocate în termen.

Procedând la verificarea deciziei atacate, în limitele impuse de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., se constată că motivarea hotărârii judecătorești atacate conține o amplă analiză a criticii recurenților vizând greșita constatare a instanței de revizuire a neîndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., articol indicat de revizuenții ca temei de drept al cererilor de revizuire. Astfel, recurenții au invocat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 430 și art. 431 C. proc. civ., care reglementează autoritatea de lucru judecat, având în vedere că, față de dezlegarea din sentința civilă nr. 61/2018, pronunțată de Tribunalul Arad, în dosarul nr. x/2018, care l-a obligat pe administratorul S.C. C. S.R.L. la plata prejudiciului, ca urmare a atragerii răspunderii sale în dosarul de insolvență, instanța penală, în soluționarea laturii civile, nu putea să îi mai oblige la plata prejudiciului de 241.414 RON, care a fost inclus în prejudiciul de 1.000.000 RON stabilit în dosarul de insolvență.

Instanța de recurs, în urma analizării acestor critici, subsumate motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 7 C. proc. civ., invocate de recurenți, a reținut că, în raport de data la care a fost demarat procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, respectiv 25 august 2014, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 513 alin. (4) C. proc. civ. în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 310/2018, cererea de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ. fiind, în mod corect analizată, prin raportare la acest text de lege.

În acest context, a constatat că în doctrină și în jurisprudență s-a apreciat în mod constant că, pentru a putea fi invocat motivul de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei, deoarece motivul este aplicabil și în cazul hotărârilor care nu vizează fondul cauzei; să fie vorba de hotărâri pronunțate în același litigiu, adică să fi existat tripla identitate de elemente: părți, obiect și cauză sau o chestiune litigioasă tranșată să aibă legătură cu obiectul dosarului pendinte; hotărârile contradictorii să nu fi fost pronunțate în același proces (dosar), ci în procese (dosare) diferite; în cel de-al doilea proces, să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, aceasta să nu fi fost discutată; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri care s-a pronunțat cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Înalta Curte a mai reținut că legiuitorul nu acordă prioritate niciuneia dintre condiții, ceea ce face ca neîndeplinirea oricăreia dintre ele să înlăture de la aplicare dispozițiile respective și să impună respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

În speță, raportat la datele dosarului, a constatat că hotărârile pretins contrare nu îndeplinesc cerința identității de obiect, părți și cauză prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv că hotărârile pretins potrivnice nu se referă la aceleași părți și nici la aceeași chestiune litigioasă, de vreme ce recurenții nu au figurat, în calitate de părți, în litigiul în care s-a analizat incidența răspunderii administratorului pentru pasivul societății aflate în insolvență, după cum nici fostul administrator al S.C. C. S.R.L., D., nu a fost parte în dosarul penal, în cadrul căruia s-a stabilit răspunderea civilă a recurenților pentru prejudiciul cauzat statului prin săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

Or, așa cum rezultă neîndoielnic din interpretarea art. 431 alin. (2) C. proc. civ., efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune identitatea de părți, pentru ca ceea ce s-a stabilit jurisdicțional anterior, să se impună cu efect obligatoriu într-un nou proces care are legătură cu aspectele litigioase deja tranșate, deoarece numai în atare situație, în care se invocă o chestiune deja judecată definitiv între aceleași părți, subzistă rațiunile autorității de lucru judecat, anume problema contrazicerii unei probleme asupra căreia părțile s-au judecat și care, fiind dezlegată definitiv, li se impune în litigiile ulterioare în legătură cu primul.

Prin urmare, rezultă că în litigiile anterior menționate nu a existat identitate de părți și obiect, astfel cum corect a reținut instanța de revizuire.

Or, lipsa de identitate raportată fie și la un singur element dintre cele trei, față de care se apreciază autoritatea lucrului judecat, este de natură să atragă inadmisibilitatea revizuirii.

Prin urmare, instanța de recurs a verificat motivul de casare invocat, precum și argumentele prezentate ca fiind dezvoltarea acestui motiv, constatând că este nefondat.

Pe de altă parte, se constată că, sub pretextul neanalizării motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., contestatorii susțin că instanța de recurs a reținut eronat lipsa identității de părți în cele două dosare soluționate prin hotărârile pretins potrivnice.

Însă, prin exercitarea căii extraordinare de atac a contestației în anulare pentru motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. nu poate fi cenzurat modul în care instanța de recurs, analizând motivul de casare, a înțeles să răspundă acestuia, întrucât ține de esența judecății, concluzia contrară ar presupune că în cadrul contestației în anulare s-ar putea urmări și corectarea unor greșeli de judecată, iar nu doar a erorilor în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ceea ce nu poate fi admis.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de A. și B. împotriva deciziei nr. 1670 din 29 septembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de A. și B. împotriva deciziei nr. 1670 din 29 septembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 martie 2023.