ÎCCJ, decizie (scj.ro #217646)

Conflict negativ de competență. Procedură execuțională demarată printr-o cerere unică atât împotriva debitorului principal cât și a garantului fideiusor. Instanța competentă teritorial

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Competența instanțelor judecătorești. Incidente procedurale privitoare la competența instanței

Index alfabetic: Conflict negativ

Încuviințare executare silită

Contract de închiriere

Fideiusor

Disjungere

Competență teritorială

Principiul unicității instanței de executare

C. proc. civ., art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1), alin. (4), art. 648, art. 651 alin. (1)-(2)

Prin încuviințarea executării silite

împotriva debitorului principal, în temeiul prevederilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ.,

interpretate din perspectiva considerentelor obligatorii ale deciziei nr. 20/2021 pronunțate

în recurs în interesul legii

, prima instanță sesizată a devenit instanță de executare, fiind competentă teritorial să soluționeze și cererea de încuviințare a executării silite împotriva fideiusorului garant, potrivit dreptului de opțiune al creditorului, care a înțeles să demareze procedura execuțională printr-o cerere unică și împotriva terțului care a garantat plata.

I.C.C.J., Secția a II-a civilă, Decizia nr. 766 din 09 aprilie 2024

În drept, au fost invocate prevederile art. 666 alin. (1) C. proc. civ.

Prin încheierea nr. 6812/2023 pronunțată la 21 noiembrie 2023, Judecătoria Oradea, Secția civilă a admis în parte cererea de încuviințare a executării silite împotriva debitoarei C. S.R.L. doar în ceea ce privește obligația de plată a chiriei restante și a penalităților aferente. S-a mai dispus disjungerea și formarea unui nou dosar în ceea ce privește cererea de încuviințare a executării silite împotriva debitorului D., dosar înregistrat sub numărul y/271/2023. În acest dosar, Judecătoria Oradea, Secția civilă, prin încheierea nr. 6822/2023 pronunțată la 21 noiembrie 2023, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

În considerentele acestei încheieri s-a reținut, în esență, că, potrivit dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află domiciliul debitorului, în cauză, debitorul D. având domiciliul în București, (...). De asemenea, instanța a considerat că, în ceea ce îl privește pe acest debitor, în cauză nu poate opera o prorogare a competenței, reținând paragraful 74 al Deciziei nr. 20/2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că dispozițiile art. 112 C. proc. civ. nu sunt aplicabile în ipoteza în care se încalcă o normă de competență de ordine publică.

În argumentarea soluției, s-a constatat că, în dosarul de executare nr. z/2023 al Biroului Executorului Judecătoresc A., s-a solicitat executarea silită împotriva debitorului principal din contractul de închiriere nr. 25/01.03.2021, C. S.R.L., precum și împotriva fideiusorului D. Instanța a apreciat că executarea silită se efectuează atât cu privire la debitorul principal, cât și cu privire la garant, reținând că dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. se completează cu cele art. 112 alin. (1) din același cod, care se aplică prin analogie în faza de executare silită. De asemenea, s-a făcut trimitere la considerentele obligatorii ale Deciziei nr. 20/2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, prin care s-a consacrat principiul unicității instanței de executare, actuala reglementare interzicând pluralitatea de instanțe de executare.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 pct. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea, Secția civilă, pentru următoarele considerente:

Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competență vizează cererea formulată de Biroul Executorului Judecătoresc A., la solicitarea creditoarei B. S.R.L., de încuviințare a executării silite atât împotriva debitorului principal C. S.R.L., cât și împotriva garantului fideiusor D., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de închiriere nr. 25/01.03.2021, înregistrat la organele fiscale la data de 12.10.2021.

Determinarea instanței de executare se face prin raportare la dispozițiile art. 651 C. proc. civ., prin care se stabilește că instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În cauză, se constată că prin încheierea nr. 6812/2023, pronunțată de Judecătoria Oradea în dosarul nr. x/271/2023, a fost încuviințată executarea silită împotriva debitoarei C. S.R.L., fiind disjunsă cererea în ceea ce îl privește pe fideiusorul D.

Prin Decizia nr. 20/2021 din 27 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1083 din 11 noiembrie 2021, amintită de instanțele aflate în conflict, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, a statuat în sensul respectării principiului unicității instanței de executare, reținând că din momentul încuviințării executării silite, care reprezintă condiția esențială a demarării efective a procedurii execuționale, este determinată instanța de executare, care este unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) C. proc. civ.

În considerentele acestei decizii, s-au mai reținut următoarele: „(76). Conform dispozițiilor art. 648 C. proc. civ., creditorul, în condițiile legii, poate urmări, în limita creanței și a accesoriilor acesteia, concomitent sau, după caz, separat și bunurile terților care au garantat plata datoriilor debitorului (fideiusor, garant ipotecar). (77). Faptul că, în temeiul principiului disponibilității, creditorul are dreptul să ceară executarea silită în același timp a mai multor debitori prin aceeași cerere de executare silită nu trebuie pus sub semnul egalității cu existența unei coparticipări procesuale pasive în faza execuțională a procesului civil. Aceasta, pentru că creditorul este obligat să inițieze, în mod separat, o procedură de executare distinctă pentru fiecare dintre debitorii săi, prin procedură de executare înțelegându-se modalitatea concretă de realizare a creanței, iar nu formarea obligatorie a unor dosare execuționale separate, întrucât, deși fizic mai mulți debitori pot figura ca părți în cadrul aceluiași dosar de executare, din punct de vedere juridic prezența fiecăruia dă naștere unor demersuri execuționale distincte și separate, în considerarea caracterului propriu al patrimoniului fiecăruia. Executarea silită își păstrează și în aceste situații caracterul unipatrimonial, actele de urmărire fiind efectuate prin raportare la patrimoniul fiecărui debitor, constituirea unui singur dosar de executare fiind doar o opțiune a creditorului, care poate stabili cadrul procesual execuțional, drept componentă a principiului disponibilității, prin raportare la limitele stabilite prin titlul executoriu. (78). Așadar, situația pluralității de debitori, pentru care un creditor pornește executarea silită în temeiul unui singur titlu împotriva mai multor debitori, nu se confundă cu coparticiparea procesuală pasivă care, de regulă, este exclusă în cadrul celei de-a doua faze a procesului civil. (...) (79). Chiar dacă este real faptul că în cuprinsul Codului de procedură civilă nu se regăsește o dispoziție normativă care să statueze expres că odată ce instanța de judecată a încuviințat executarea silită aceasta devine competentă să soluționeze contestațiile la executare, în condițiile în care există cel puțin doi debitori care au domiciliul sau sediul, după caz, în raza de competență a unor instanțe diferite, iar art. 651 din același cod cuprinde o normă de competență pentru soluționarea acestor tipuri de cereri, numai această interpretare a textelor de lege incidente dă eficiență principiului unicității instanței de executare.”

Prin urmare, din perspectiva dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare a fost stabilită odată cu pronunțarea încheierii de încuviințare a executării silite împotriva debitoarei C. S.R.L., acest aspect nemaiputând fi reapreciat.

Totodată, Înalta Curte reține că textul art. 651 C. proc. civ., forma în vigoare la 15 noiembrie 2023, data sesizării Judecătoriei Oradea cu cererea de încuviințare a executării silite în dosarul nr. x/271/2023, nu distinge între debitorul principal și accesoriu, astfel că, în cauză, stabilirea competenței instanței de executare nu se poate face prin raportare la dispozițiile art. 112 C. proc. civ., cum eronat s-a reținut în cauză.

Prin încuviințarea executării silite împotriva debitorului principal C. S.R.L., în temeiul prevederilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ. interpretate din perspectiva considerentelor obligatorii ale deciziei nr. 20/2021 pronunțate în recurs în interesul legii, Judecătoria Oradea, devenind instanță de executare, este competentă teritorial să soluționeze și cererea de încuviințare a executării silite împotriva fideiusorului garant D., potrivit dreptului de opțiune al creditorului, care a înțeles să demareze procedura execuțională printr-o cerere unică și împotriva terțului care a garantat plata.

Pentru considerentele anterior expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea, Secția civilă, căreia i s-a trimis dosarul spre soluționare.