ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 754/2021

Ședința publică din data de 10 februarie 2021

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a II-a de contencios administrativ și fiscal cu nr. x/2019, reclamantul Sindicatul National al Polițiștilor de Penitenciare - Filiala A.N.P.- Aparat Central în numele membrilor din lista anexată cererii, a solicitat în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor obligarea acesteia la plata diferentelor salariale reprezentate de sporul pentru condiții vătămătoare, în cuantum de 10% din salariul de bază, care se acordă funcționarilor publici ce își desfășoară activitatea în cadrul autorităților și instituțiilor publice în care funcționează instalații care generează câmpuri electromagnetice de radiofrecvență produse de emițători pentru comunicații, instalații de microunde, instalații de curenți de înaltă frecvență sau stații de bruiaj pentru fiecare membru de sindicat, începând cu 30.08.2016 și pentru viitor, sume de bani actualizate cu indicele de inflație pana la data plății efective, precum și plata cheltuielilor de judecata efectuate cu prezentul demers judiciar.

Prin încheierea din 09.06.2020, Tribunalul București – secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a disjuns cererea de chemare în judecată cu privire la reclamantul A. și a dispus formarea dosarului nr. x/2020

2.1. Prin sentința civilă nr. 3119/21.07.2020, Tribunalul București – secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a dispune în acest sens, Tribunalul București a reținut că acțiunea este formulată de organizația sindicală în numele membrului de sindicat și are ca obiect litigiu privind funcționarii publici, respectiv plata sporului pentru condiții vătămătoare, în cuantum de 10% din salariul de bază, fiind incidente dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, astfel încât, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004, și de împrejurarea că domiciliul reclamantului este situat pe raza teritorială a județului Dâmbovița, competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Dâmbovița.

2.2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalul Dâmbovița sub nr. x/2020, iar prin sentința civilă nr. 894/28.10.2020, Tribunalul Dâmbovița – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – secția a II-a de contencios administrativ și fiscal; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestui conflict.

În motivarea soluției de dezânvestire, Tribunalul Dâmbovița a reținut că Sindicatul National al Polițiștilor de Penitenciare - Filiala A.N.P.- Aparat Central are calitate procesuală activă, potrivit art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011 și Deciziei nr. 1/2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii.

Prin urmare, competența teritorială a instanței de judecată se stabilește în favoarea Tribunalului București, în raport de sediul sindicatului reclamant, situat în municipiul București.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte, sesizată conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ., constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 135 C. proc. civ. ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, va pronunța regulatorul de competență stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin cererea dedusă judecății, Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare - Filiala ANP - Aparat Central, în numele și pentru membrul său de sindicat A., a solicitat obligarea pârâtului la plata sporului pentru condiții vătămătoare, în cuantum de 10% din salariul de bază, actualizat cu indicele de inflație.

Instanțele aflate în conflict s-au considerat deopotrivă necompetente să soluționeze litigiul, din punct de vedere teritorial, în raport de sediul/domiciliul reclamanților, apreciind diferit asupra problemei legitimității procesuale a organizației sindicale, respectiv dacă aceasta acționează în calitate de reclamant sau doar ca reprezentant al membrului de sindicat.

Înalta Curte constată că, în cauză sunt incidente prevederile art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018, potrivit cărora:

"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.

(4) Competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces."

Competența stabilită de textul de lege precitat este una teritorială exclusivă, ceea ce înseamnă că reclamantul trebuie să se adreseze instanței de la domiciliul sau sediul său, neavând un drept de opțiune între mai multe instanțe.

În ceea ce privește calitatea de reclamant, Înalta Curte reține că, în speță, cererea de chemare în judecată vizează plata unor drepturi salariale în favoarea reclamantului A.. Așadar, în cauza dedusă judecății, Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare - Filiala ANP - Aparat Central acționează, conform atributelor legale ce-i revin ca persoană juridică de drept privat, în numele și în interesul membrilor de sindicat, aceștia fiind titularii dreptului pretins.

Este de necontestat că, potrivit considerentelor Deciziei nr. 1/2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a reținut că organizațiile sindicale care acționează în interesul membrilor afiliați au calitatea de reclamante, legitimitatea lor procesuală depășind limitele simplei reprezentări.

Cu toate acestea, Înalta Curte are în vedere că problema de drept dezlegată prin această decizie privește interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, norme cu caracter special, aplicabile jurisdicției muncii și a asigurărilor sociale, iar prin modificarea legislativă a art. 10 din Legea nr. 554/2004, conform Legii nr. 212/2018, legiuitorul a tranșat problema competenței teritoriale a instanței de contencios administrativ, în favoarea instanței de la domiciliul reclamantului, chiar și în cazul în care acțiunea este exercitată, în numele său, de o persoană de drept public sau privat.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că, în stabilirea instanței competente teritorial să soluționeze prezenta cauză, criteriul avut în vedere este domiciliul reclamantului A., situat în județul Dâmbovița, iar nu sediul organizației sindicale care îi reprezintă interesele.

În consecință, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză este Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare - Filiala ANP - Aparat Central, în nume propriu și pentru A. și pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 februarie 2021.