ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 289/2021

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 17.09.2020 pe rolul Tribunalul Ilfov, secția civilă, reclamantul A. prin Sindicatul Polițiștilor Europeni Europol a solicitat obligarea pârâtei la stabilirea salariului de funcție, fără includerea de sporuri și alte adaosuri reprezentate de sumele compensatorii, începând cu data de 01.02.2017 și pe viitor, conform H.G. nr. 1/2017 și H.G. nr. 846/2017; obligarea pârâtei la recalcularea sumelor compensatorii, a sporurilor si majorărilor prin raportare la salariul de funcție, care nu poate fi mai mic decât salariul minim brut garantat în plată, începând cu data de 01.02.2017 și pe viitor, prin raportare la prevederile art. 4 alin. (2) din Anexa VII, Capitolul II, Secțiunea a 2-a din Legea - cadru nr. 284/28.12.2010 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (în vigoare la data emiterii H.G. nr. 1/2017) și de art. 4 alin. (2) din Anexa VI, Capitolul II, Secțiunea II, din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (în vigoare la data emiterii H.G. nr. 846/2017); obligarea pârâtei la plata sumelor rezultate in urma recalcularii solicitate anterior, începând cu data de 01.02.2017 și pe viitor; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2.1. Hotărârea Tribunalul Ilfov, secția civilă

Prin sentința nr. 2861 din data de 21 octombrie 2020, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă în dosarul nr. x/2020, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Ilfov și s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., prin Sindicatul Polițiștilor Europeni Europol, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, în favoarea Tribunalului Buzău, secția de contencios administrativ și fiscal.

În considerentele acestei sentințe s-a reținut că se impune aplicarea prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, din care reiese că reclamantul persoană fizică se adresează exclusiv instanței de la domiciliul lui, conform modificării adoptate la data de 02.08.2018 prin Legea nr. 212/2018.

2.2. Hotărârea Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința nr. 768/2020 din 10 decembrie 2020, Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a acțiunii privind pe reclamantul A., prin Sindicatul Polițiștilor Europeni "EUROPOL", în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, în favoarea Tribunalului Ilfov, sens în care a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, din punct de vedere procesual, dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 trebuie interpretate în sensul că prin domiciliu se înțelege acela pe care o persoană și l-a stabilit în fapt, în localitatea în care trăiește, astfel cum dispun și prevederile art. 87 din C. civ.

Reținând că reclamantul are reședința în București, strada x nr. 20 și apreciind că Municipiul București este în raza teritorială a Tribunalului Ilfov, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov.

II. Decizia ÎCCJ pronunțată în regulator de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență privește interpretarea noțiunii de domiciliu, cu consecințe asupra competenței teritoriale de soluționare a cauzei.

Potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanței, respectiv 17.09.2020:

"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului."

Din perspectiva aplicării în timp a noii reglementări cuprinse în art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 212/2018, fiind vorba despre o normă de procedură, pentru determinarea instanței competente din punct de vedere teritorial să soluționeze cauza, sunt relevante prevederile art. 24 din C. proc. civ., potrivit cărora "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

În consecință, în cauză sunt incidente prevederile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, modificate prin Legea nr. 212/2018, în raport cu data introducerii cererii de chemare în judecată - 17.09.2020.

Cu toate acestea, noțiunea de domiciliu trebuie apreciată în sens larg, interesând nu atât locuința statornică sau principală a părții, ci domiciliul unde reclamantul locuiește efectiv, iar dacă domiciliul înscris în actul de identitate nu corespunde cu domiciliul stabilit în fapt, domiciliul din actul de identitate nu poate primi eficiență, întrucât norma legală a fost edictată pentru protejarea interesului subiectului de drept privat angrenat în litigiile de contencios administrativ si fiscal.

Astfel, textul de lege menționat instituie o competență teritorială exclusivă, stabilind, în situația în care reclamant în cauză este o persoană fizică sau juridică de drept privat, că instanța competentă este cea de la domiciliul sau sediul reclamantului, în speță domiciliul reclamantului fiind în județul Buzău, iar resedința în municipiul București.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că Tribunalul Buzău a reținut în mod corect faptul că reclamantul are reședința în Municipiul București, dar a apreciat în mod eronat că acesta este în raza teritorială a Tribunalului Ilfov.

Prin urmare, Înalta Curte constată că Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal îi revine competența teritorială de soluționare a cauzei, competență stabilită în raport cu prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanței, respectiv 17.09.2020.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Trimite cauza privind pe reclamantul A., prin Sindicatul Polițiștilor Europeni Europol, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, spre competentă soluționare Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 21 ianuarie 2021.