ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.01.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 286/2021

HOTĂRÂRE
21.01.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 286/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 03.06.2019 pe rolul Tribunalului Ilfov, secția civilă, reclamantul Sindicatul Polițiștilor Europeni Europol, pentru membrii de sindicat, a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul de Poliție al Județului Alba și Inspectoratul General al Poliției Române: obligarea pârâților la recalcularea drepturilor salariale de care beneficiază fiecare membru al sindicatului și la emiterea unor dispoziții de încadrare, în sensul ca, începând cu data 09.04.2015, să li se acorde sumele compensatorii reprezentând sporul de fidelitate de 5-20 %; recalcularea drepturilor salariale de care beneficiază fiecare membru al sindicatului, precum și emiterea unor noi dispoziții de încadrare a acestora, astfel încât, începând cu data de 09.04.2015, să li se acorde sumele compensatorii reprezentând sporul/compensația de risc/pericol deosebit, de 30 %; obligarea la recalcularea drepturilor salariale de care beneficiază fiecare membru al sindicatului, care a absolvit instituții de învățământ superior, precum și la emiterea unor noi dispoziții de încadrare a acestora, astfel încât, începând cu data de 09.04.2015, să li se acorde sumele compensatorii reprezentate de sporul de studii superioare de 25 %; obligarea la acordarea în mod retroactiv, pentru fiecare membru de sindicat, începând cu data de 09.04.2015, a diferențelor de drepturi salariale rezultate în urma recalculării, sume care vor fi actualizate cu coeficientul de inflație și cu dobânda legală aferentă, de la data nașterii dreptului până la plata lor efectivă, precum și acordarea pe viitor a acestor diferente salariale.

2.1. Hotărârea Tribunalului Ilfov, secția civilă

Prin sentința nr. 4529/2019 din data de 16 decembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Ilfov și s-a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată privind pe reclamantul Sindicatul Polițiștilor Europeni Europol și pe pârâții Inspectoratul de Poliție al Județului Alba și Inspectoratul General al Poliției Române, în favoarea Tribunalului Vrancea.

În considerente s-a reținut că acțiunea a fost introdusă la data de 03.06.2019, după modificarea Legii nr. 554/2004 prin Legea nr. 212/2018, iar niciunul dintre reclamanți, membri de sindicat, nu are domiciliul pe raza județului Ilfov, ci in județul Vrancea și în alte județe.

În stabilirea competenței a reținut dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, ce instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea tribunalului în a cărui circumscripție domiciliază reclamantul persoane fizică, precum și dispozițiile alin. (4) ale aceluiași articol, potrivit căruia nu mai poate fi stabilită competența teritorială a tribunalului în funcție de sediul Sindicatului, care, în speță, este în orașul Bragadiru, județul Ilfov.

2.2. Hotărârea Tribunalului Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal

Prin sentinta civilă nr. 346/2020 din data de 22 octombrie 2020, pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepția necompetenței teritoriale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov, sens în care s-a constatat ivit conflictul de competență și s-a dispus înaintarea cauzei Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru stabilirea competenței.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut dispozițiile art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, art. 109 din Legea nr. 188/1999, precum și pe cele ale Deciziei nr. 1/2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, apreciind că în speță competența de soluționare a cauzei aparține instanței de la sediul sindicatului reclamant.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență privește norma de drept aplicabilă situației deduse judecății, din perspectiva competenței teritoriale de soluționare a cauzei.

Înalta Curte reține că pretențiile deduse judecății au fost formulate în numele membrilor de sindicat și profită acestora, dat fiind faptul că acțiunea are ca obiect recunoașterea unor drepturi salariale rezultate din raportul de serviciu al funcționarului public.

Astfel, Înalta Curte reține că în speță acțiunea în contencios administrativ a fost formulată de Sindicatul Polițiștilor Europeni Europol în numele membrilor de sindicat, funcționari publici, în calitate de reprezentant al acestora, fiind aplicabile, în stabilirea competenței materiale și teritoriale a litigiului, dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, coroborate cu prevederile art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, în privința competenței teritoriale de soluționare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanței, respectiv 22.03.2019, conform cărora "(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.

(4) Competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces."

Din perspectiva aplicării în timp a noii reglementări cuprinse în art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 212/2018, fiind vorba despre o normă de procedură, în privința determinării instanței competente din punct de vedere teritorial să soluționeze cauza, sunt relevante prevederile art. 24 din C. proc. civ., potrivit cărora "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

Prin urmare, acțiunea a fost formulată de Sindicatul Polițiștilor Europeni Europol în numele membrilor de sindicat, funcționari publici cu statut special în calitate de reprezentant al acestora și nu în calitate de reclamant, fiind incidente prevederile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018, în raport cu data introducerii cererii de chemare în judecată - 03.06.2019.

Textul de lege menționat instituie o competență teritorială exclusivă, stabilind, în situația în care reclamant în cauză este o persoană fizică sau juridică de drept privat, că instanța competentă este cea de la domiciliul sau sediul reclamantului, în speță domiciliul reclamanților fiind pe raza județului Vrancea. Fiind vorba despre o competență teritorială exclusivă, stabilită în raport cu domiciliul persoanelor fizice și nu în raport cu sediul sindicatului, reclamanții trebuie să se adreseze instanței de la domiciliul acestora, neavând un drept de opțiune între mai multe instanțe.

În același sens, se constată că în dosarul Tribunalului Ilfov, secția civilă, la filele x, se regăsesc împuternicirile de reprezentare date în conformitate cu prevederile Legii nr. 62/2011, de către reclamanții membri de sindicat Sindicatului Polițiștilor Europeni Europol, inclusiv pentru reprezentarea în instanță.

Potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011:

"În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată în mod expres."

Această interpretare este confirmată și de dispozițiile art. 30 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat.

Prin urmare, având în vedere că acțiunea a fost formulată în numele membrilor de sindicat, faptul că aceștia nu au fost citați în cauză nu are relevanță, câtă vreme din formularea acțiunii rezultă că Sindicatul Polițiștilor Europeni Europol a acționat în numele membrilor săi, reprezentându-i pe aceștia în scopul obținerii drepturilor reclamate.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că, dată fiind modificarea legislativă intervenită în privința art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004, introdusă prin Legea nr. 212/2018, intrată în vigoare la data de 02 august 2018, respectiv instituirea unei competențe teritoriale exclusive în materia contenciosului administrativ, Decizia RIL nr. 1/2013 nu mai este aplicabilă, aceasta fiind pronunțată în interpretarea și aplicarea unitară a unor texte de lege ce au fost ulterior modificate de către legiuitor.

Totodată, se impune a fi subliniat și faptul că art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 se referă în mod expres la situația în care acțiunea este introdusă în numele reclamantului de o persoană de drept public sau privat, când, de asemenea, competența de soluționare se respectă, text de lege care, anterior modificării intervenite prin Legea nr. 212/2018, nu făcea o asemenea distincție.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Vrancea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamantul Sindicatul Polițiștilor Europeni Europol, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție al Județului Alba, în favoarea Tribunalului Vrancea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 21 ianuarie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-06-23
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2746/2020
Ședința publică din data de 23 iunie 2020 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului Prin cererea înregistrată pe rolul Tribu
ÎCCJ 2020-03-10
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1499/2020
Ședința publică din data de 10 martie 2020 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la data de 31.05.2019, sub nr. x/201
ÎCCJ 2020-06-24
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2791/2020
Ședința publică din data de 24 iunie 2020 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistra
ÎCCJ 2021-01-21
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 289/2021
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată la data de 17.09.2020 pe rolul Tribunalul Ilfov, secția
ÎCCJ 2020-06-04
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 945/2020
Ședința publică din data de 4 iunie 2020 Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la 3 iunie 2019, reclamantul SINDICATUL POLIȚIȘTILOR EUROPENI EUROPOL -
Sursă