ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 945/2020

HOTĂRÂRE

04.06.2020

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 945/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 4 iunie 2020

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la 3 iunie 2019, reclamantul SINDICATUL POLIȚIȘTILOR EUROPENI EUROPOL - în numele și pentru membrii săi A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., în contradictoriu cu pârâta POLIȚIA DE FRONTIERĂ ROMÂNĂ - GARDA DE COASTĂ a solicitat obligarea acesteia la recalcularea drepturilor salariale de care beneficiază fiecare membru al Sindicatului, semnatar al Anexei nr. 1, precum și la emiterea unor noi dispoziții de încadrare a acestor membri, astfel încât, începând cu data de 9 aprilie 2015 să li se acorde sumele compensatorii reprezentate de sporul de fidelitate de 5-20%; obligarea pârâtei la recalcularea drepturilor salariale de care beneficiază fiecare membru al Sindicatului, semnatar al Anexei nr. 1, precum si la emiterea unor noi dispoziții de încadrare a acestor membri, astfel încât, începând cu data de 9 aprilie 2015, sa li se acorde sumele compensatorii reprezenta te de sporul/compensația de risc/pericol deosebit, respectiv 30%; obligarea paratului la recalcularea drepturilor salariale de care beneficiază fiecare membru al Sindicatului, semnatar al Anexei nr. 1, care a absolvit instituții de învățământ superior, precum și la emiterea unor noi dispoziții de încadrare a acestor membri, astfel încât începând cu data de 9 aprilie 2015, să li se acorde sumele compensatorii reprezentate de sporul de studii superioare de 25%; obligarea pârâtei la acordarea în mod retroactiv, pentru fiecare membru al Sindicatului, semnatar al anexei nr. 1, începând cu data de 9 aprilie 2015, a diferențelor de drepturi salariale rezultate între plata la nivelul actual al drepturilor salariale ale acestor membri și cea rezultată în urma recalculării, sume care vor fi actualizate cu coeficientul de inflație și cu dobânda legală aferentă, de la data nașterii dreptului până la plata lor efectivă către membrii, precum și la acordarea pe viitor a acestor diferențe salariale către membrii Sindicatului, semnatari ai Anexei nr. l; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta GARDA DE COASTĂ a formulat întâmpinare prin care a invocat mai multe excepții printre care și excepția necompetentei teritoriale a Tribunalului Ilfov.

Prin sentința civilă nr. 4020 din 21 noiembrie 2019, Tribunalul Ilfov a admis excepția necompetentei teritoriale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, reținând că acțiunea a fost introdusă după data modificării Legii nr. 554/2004 prin Legea nr. 212/2018, iar niciunul dintre reclamanții sindicaliști nu are domiciliul pe raza județului Ilfov, ci în județul Constanța și în județul Gorj.

În acest context, instanța a apreciat că față de modificările aduse art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ce instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea tribunalului în a cărui circumscripție domiciliază reclamantul persoană fizică, si mai ales prin introducerea alin. (4) al art. 10 nu mai poate fi stabilită competența teritorială a tribunalului în funcție de sediul Sindicatului (care este pe orașul Bragadiru, județ Ilfov) și care a introdus acțiunea în numele membrilor său.

În raport cu dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, intitulat "Instanța competentă", Tribunalul Ilfov a reținut că acest text normativ instituie o competență teritorială exclusivă la sediul reclamantului, indiferent dacă acțiunea este formulată personal, sau prin reprezentat legal sau convențional. In cazul de față, prezenta acțiune a fost introdusă de sindicat (persoana de drept privat), dar în numele membrilor săi de sindicat, deci în calitate de reprezentant al acestora.

Prin urmare, tribunalul a constatat că devin incidente dispozițiile alin. (4) al art. 10 din Legea nr. 554/2004, potrivit cu care, competența se stabilește prin raportare la domiciliul reclamantului, membru de sindicat.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul secției I Civile a Tribunalului Constanța sub nr. x/2019 la data de 14 ianuarie 2020, instanță ce a pus în discuția părților excepția necompetenței teritoriale și excepția necompetenței funcționale.

Tribunalul Constanța, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 573 din 13 martie 2020 a admis excepția necompetenței materiale și funcționale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Ilfov, secția contencios administrativ și fiscal.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competență între Tribunalul Constanța și Tribunalul Ilfov s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 19 mai 2020, pentru soluționarea conflictului de competență.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între instanțele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov, secția Civilă, reținând incidența dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din Codul muncii.

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

Din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii formulate, Înalta Curte constată că obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de pretențiile reclamanților privind recunoașterea și plata unor drepturi de natură salarială, de către instituția pârâtă.

În acest context, se reține faptul că Înalta Curte a stabilit, prin decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013 pronunțată în recursul în interesul legii, "că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabilește că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat.

În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant."

Prin urmare, se constată că Tribunalul Ilfov a stabilit în mod greșit competența teritorială, în favoarea Tribunalului Constanța, în raport de calitatea părților din dosar și de obiectul pricinii.

Potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999 "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe."

Așadar textul normativ evocat stabilește competența instanțelor specializate de contencios administrativ și fiscal în analizarea raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici, inclusiv sub aspectul salarial, în cauză, pârâții având calitatea de funcționari publici, în sensul reglementat de dispozițiile Legii nr. 188/1999, aspecte ce constată natura cauzei ca fiind de contencios administrativ.

În raport cu aceste considerente, Înalta Curte va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov, secția Civilă, urmând ca litigiul de față să fie soluționat de un complet specializat în contencios administrativ, dat fiind că Tribunalul Ilfov nu are secție de contencios administrativ și fiscal.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Ilfov, secția Civilă.