ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5152/2020

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 19.09.2018 sub dosar nr. x/2018 reclamantul Sindicatul Polițiștilor Europeni " EUROPOL"-pentru membrii săi, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, stabilirea salariului de funcție, fără includerea de sporuri și alte adaosuri, începând cu data de 01.02.2017 și pe viitor, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1/2017 și H.G. nr. 846/2017, obligarea la recalcularea salariului lunar începând cu data de 01.02.2017 și pe viitor, ca fiind compus din: salariul de funcție, fără sporuri și alte adaosuri, plus celelalte salarii și sporuri procentuale prevăzute de art. 4 alin. (2) Anexa VII, Capitolul II, Secțiunea a 2 a din Legea-cadru nr. 248/28.12.2010 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în vigoare la data emiterii H.G. nr. 1/2017 și de art. 4 alin. (2) din Anexa VI, Capitolul II, Secțiunea II, din Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în vigoare la data emiterii H.G. nr. 846/2017 precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În fapt, s-a arătat că sindicatul a formulat cererea de chemare în judecată având în vedere că salariul de funcție trebuie stabilit fără includerea sumelor compensatorii și alte sporuri, conform H.G. nr. 1/2017 și H.G. nr. 846/2017, sume care se calculează în plus la acest salariu, conform art. 4 alin. (2), Anexa VII, Capitolul II, Secțiunea a 2 a din Legea nr. 284/2010 și art. 4 alin. (2) Anexa VI, Capitolul II, Secțiunea a 2 a din legea nr. 153/2017.

La termenul de judecată din data de 06.11.2019, Tribunalul a pus în discuția părților disjungerea cererilor în privința reclamanților care au domiciliile în raza de competență a altor tribunale decât județul Ilfov și formarea de noi dosare, ce urmează să fie disjunse din dosarul nr. x/2018, în care, s-a invocat din oficiu excepția necompetentei teritoriale exclusive a instantei, în raport de data înregistrării cererii de chemare in judecata, domiciliile reclamantilor și sediul pârâtei, aspecte ce au fost analizate prin prisma prevederilor art. 10 alin. (3) si alin. (4) din Legea nr. 554/2004, in forma in vigoare la data inregistrării cererii de chemare in judecată.

Prin încheierea din data de 06.11.2019, tribunalul a admis excepția disjungerii cererilor și a dispus formarea și înregistrarea unui număr de 25 dosare, în raport de domiciliile membrilor de sindicat și in fiecare dintre aceste dosare nou formate s-a dispus amânarea pronunțării cu privire la excepția necompetentei teritoriale exclusive pentru data de 13.11.2019.

După disjungerea din dosarul nr. x/2018 a fost înregistrat la data de 07.11.2019 dosarul nr. x/2019 privind pe reclamantii A., B., cu domiciliile în județul Sibiu.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

Tribunalul Ilfov, prin sentința civilă nr. 3850/13 .11.2019, a admis excepția necompetentei teritoriale a Tribunalului Ilfov, invocată din oficiu și, pe cale de consecință, a declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.

În argumentele expuse în susținerea soluției, tribunalul a reținut că, în cazul de față, prezenta acțiune a fost introdusă de sindicat (persoana de drept privat) dar în numele membrilor săi de sindicat, deci în calitate de reprezentant al acestora.

Ca atare, tribunalul a constatat că devin incidente dispozițiile alin. (4) al art. 10 din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia, competenta se stabilește prin raportare la domiciliul reclamantului, membru de sindicat.

Conchide instanța, în sensul că, în cauza de față, reclamanții nu au domiciliile în județul Ilfov, astfel încât să atragă competenta acestei instanțe, pentru considerentele de fapt și de drept menționate anterior.

Învestit cu soluționarea cauzei,Tribunalul Sibiu, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 244 din 5 iunie 2010, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Sibiu, invocată din oficiu și, în conscință, a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată, formulată de reclamantul Sindicatul Polițiștilor Europeni " EUROPOL" în reprezentarea membrilor săi A., B., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, în favoarea Tribunalului Ilfov.

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și Tribunalul Ilfov, secția Civilă și trimite dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, instanța competentă să soluționeze conflictul de competență.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că din punct de vedere al competenței teritoriale exclusive, statuate prin dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, este competentă instanța din raza domiciliului sau sediului reclamantului. Or, în cauză, reclamant este Sindicatul Polițiștilor Europeni Europol, care are calitatea procesuală activă, iar în aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, a introdus acțiunea la instanța competentă, Tribunalul Ilfov, în a cărui circumscripție se află sediul său.

Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 135 alin. (3) și alin. (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului Sibiu.

Pentru a hotărî astfel, va reține, din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, că reclamantul reclamantul Sindicatul Polițiștilor Europeni "EUROPOL" în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, a intodus cererea de chemare in judecată în numele și pentru reclamanții, membri de sindicat din cadrul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră- S.P.F Aeroport Sibiu.

Înalta Curte are în vedere faptul că contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Potrivit art. 10 alin. (1) și alin. (11) din Legea nr. 554/2004, "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. (11) Toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel."

Deci, art. 10 alin. (1) și alin. (11) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Dat fiind că acțiunea în contencios administrativ are ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, competența de soluționare a cauzei este stabilită de art. 109 din Legea nr. 188/1999.

În conformitate cu dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

Însă, dispozițiile legale menționate nu stabilesc care este instanța competentă teritorial, astfel că devin aplicabile dispozițiile de drept comun în materia contenciosului administrativ, respectiv cele ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. Potrivit art. 10 (3) din Legea 554/2004, astfel cum a fost modificată prin art. I pct. 10 din Legea nr. 212/2018, reclamantul, persoana fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său.

De asemenea art. 10 alin. (4) din aceeași lege, stabilește că se va respecta competența de soluționare a cauzei și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia în proces, adică chiar dacă persoana de drept public sau privat figurează cu calitatea de reclamant, dar de fapt acționează pentru reclamant.

Ca atare, conform art. 10 alin. (3) si 4 din Legea nr. 554/2004, în vigoare la data înregistrarii cererii de chemare in judecată, reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său.

Se reține că, în speță, se aplică o competență teritorială absolută exclusivă, instituită în favoarea tribunalului de la domiciliul persoanelor fizice, membri de sindicat, care trebuie respectată și în situația în care cererea de chemare in judecață este formulată de către sindicat, indiferent de calitatea acestuia in proces si indiferent de sediul acestei persoane juridice.

Având în vedere faptul că sindicatul are calitatea de reprezentat și nu de reclamant, iar reclamantul/reclamanții domiciliază în județul Sibiu (conform împuternicirii atașate la cererea de chemare in judecată) instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Sibiu.

Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, soluționând conflictul negativ de competență în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Sindicatul Polițiștilor "Europol" în numele și pentru membrii de sindicat A. și B. și pe pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră în favoarea Tribunalului Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 octombrie 2020.