ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6318/2021

Ședința publică din data de 9 decembrie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 07.12.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ a FINANȚELOR PUBLICE Ploiești –Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul regiunii Ploiești — Activitatea de inspecție fiscală și DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea în parte a Deciziei nr. 9 din 20.01.2017 emisă de către ANAF – DGSC privind soluționarea Contestației nr. 1591/18.08.2016 formulată de către A. cu privire la suma de 4.348.087 RON și, prin urmare:

a) Impozit pe profit stabilit suplimentar în sumă de 2.297.557 RON format din:

• 1.471.303 RON debit principal

• 622.688 RON dobânzi/majorări de întârziere

• 203.566 RON penalități de întârziere

b) Contribuția de asigurări sociale datorată de angajator stabilită suplimentar în sumă de 909.455 RON formată din:

• 672.860 RON - debit principal;

• 163.302 RON - dobânzi/majorări de întârziere;

• 73.293 RON - penalități de întârziere

c) Contribuția individuală de asigurări sociale reținută de la asigurați stabilită suplimentar în sumă de 497.435 RON formată din:

• 385.340 RON - debit principal;

• 73.323 RON - dobânzi/majorări de întârziere;

• 38.772 RON - penalități de întârziere

d) Contribuția de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale datorată de angajator stabilită suplimentar în sumă de 15.097 RON formată din:

• 11.192 RON - debit principal

• 2.711 RON - dobânzi/majorări de întârziere

• 1.192 RON - penalități de întârziere

e) Contribuția de asigurări pentru șomaj datorată de angajator stabilită suplimentar în sumă de 24.343 RON formată din

• 18.350 RON - debit principal

• 4.109 RON - dobânzi/majorări de întârziere

• 1.884 RON - penalități de întârziere

f) Contribuția individuală de asigurări pentru șomaj reținută de la asigurați stabilită suplimentar în sumă de 24.343 RON formată din

• 18.350 RON - debit principal

• 4.109 RON - dobânzi/majorări de întârziere

• 1.884 RON - penalități de întârziere

g) Contribuția angajatorilor la Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale stabilită suplimentar în sumă de 12.173 RON formată din:

• 9.176 RON - debit principal;

• 2.055 RON - dobânzi/majorări de întârziere

• 942 RON - penalități de întârziere

h) Contribuția pentru asigurări de sănătate datorată de angajator stabilite suplimentar în sumă de 253.164 RON formată din:

• 190.836 RON - debit principal;

• 42.733 RON - dobânzi/majorări de întârziere

• 19.595 RON - penalități de întârziere

i) Contribuția pentru asigurări de sănătate reținută de la asigurați stabilită suplimentar în sumă de 267.770 RON formată din:

• 201.845 RON - debit principal

• 45.199 RON - dobânzi/majorări de întârziere

• 20.726 RON - penalități de întârziere

j) Contribuții pentru concedii și indemnizații de la persoane juridice și fizice stabilite suplimentar în sumă de 46.750 RON formată din:

• 31.195 RON - debit principal;

• 12.352 RON - dobânzi/majorări de întârziere

• 3.203 RON - penalități de întârziere

II. Obligarea pârâtelor la achitarea către A. S.R.L. a cheltuielilor de judecată suportate cu ocazia judecării prezentei cereri, în temeiul art. 453 din C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1868 din 29 mai 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII – a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE – AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECȚIA GENERALĂ DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR și DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI – ADMINISTRAȚIA PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII CONSTITUITĂ LA NIVELUL REGIUNII PLOIEȘTI.

A dispus anularea, în parte, a Deciziei nr. 9/20.01.2017 emisă de ANAF – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor de soluționare a contestației formulate împotriva Deciziei de impunere nr. xnr. 63/08.07.2016 emisă de DGRFP Ploiești- Administrația Contribuabili Mijlocii, pe care o anulează sub aspectul stabilirii impozitului pe profit suplimentar aferent cheltuielilor în sumă de 9.767.073,49 RON - cheltuieli deductibile în baza contractului nr. x/98/11.02.2005 și a actelor adiționale încheiate cu B. - și a obligațiilor fiscale accesorii aferente acestei sume.

A menținut celelalte dispoziții ale Deciziilor nr. 9/20.01.2017, respectiv ale Deciziei de impunere nr. xnr. 63/08.07.2016.

A admis în parte cererea reclamantei de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

A obligat pârâtele, în condițiile art. 453 alin. (2) C. proc. civ., la plata către reclamantă a sumei de 2800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru și onorariu expert).

Împotriva sentinței civile recurate au formulat recurs pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, invocând cazul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului său, recurenta DGRFP Ploiești a invocat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta a susținut, în esență, că sumele facturate de B. nu reprezintă prestări de servicii efectuate in folosul activității S.C. A. S.R.L. în scopul obținerii de venituri impozabile.

Contrar celor reținute de instanța de fond, recurenta arată că facturile cu mențiunea "management fee" primite trimestrial de la B. nu au fost însoțite de situații detaliate, rapoarte sau alte documente justificative aferente perioadei, iar corespondența electronică ia care instanța de fond face trimitere, nu dovedește conexiunea între activitățile ce rezultă dintre acestea, activități de verificare si control si activitatea desfășurată de societate în scopul obținerii de venituri impozabile. Mai mult decât atât, urmare analizării contractului încheiat intre părți nr. x/11.02.2008, precum și a actelor adiționale întocmite ulterior, s-a constatat că mențiunea "'management fee

19

înscrisă în facturile emise de B., nu reprezintă servicii efectiv prestate ci reprezintă sume calculate pe baza unor chei de repartizare, prin care se facturează către A. costuri aferente activității desfășurate de B. S.A. sau de alte societăți din grup, sume ce nu reprezintă cheltuieli efectuate de A. și nici servicii prestate de alți parteneri în folosul său, în vederea obținerii de venituri impozabile.

În ceea ce privește «sprijinul pentru studii tehnologice din partea birourilor de cercetări ale B. », facturate diverselor fabrici, S.C. A.. S.R.L. nu desfășoară activitate de cercetare șl nu obține venituri din astfel de activități, respectiv venituri din valorificarea unor produse sau tehnologii rezultate din activitatea de cercetare, bazate pe brevete, omologări sau inovații proprii sau studii prospective și tehnologice și servicii rezultate din activitatea de cercetare-dezvoltare.

Recurenta Agenția Națională de Administrare Fiscală a invocat, la rândul său, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În susținerea recursului, recurenta a arătat că Instanța de fond a aplicat greșit prevederile art. 19 alin. (1) si art. art. 21 alin. (4) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora profitul impozabil se determină ca diferență între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile realizate în scopul obținerii respectivelor venituri, din care se scad veniturile neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. De asemenea, sunt considerate cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil doar cheltuielile care au fost efectuate în scopul realizării de venituri impozabile.

De asemenea, hotărârea este pronunțata cu aplicarea greșita a prevederilor art,21 alin. (4) Lit. m din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal coroborate cu prevederile pct. 48 din H.G. nr. 44/2004, conform cărora;, pentru a putea beneficia de dreptul de deducere a cheltuielilor cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte prestări de servicii, contribuabilul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: serviciile trebuie să fie efectiv prestate, justificarea prestării efective a acestor servicii efectuându-se prin: situații de lucrări, procese-verbale de recepție, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, de piață sau orice alte materiale corespunzătoare, serviciile trebuie sa fie executate în baza unui contract încheiat între părți sau în baza oricărei forme contractuale prevăzute de lege și contribuabilul trebuie sâ dovedească necesitatea efectuării cheltuielilor prin specificul activităților desfășurate.

Nu in ultimul rând, hotărârea pronunțata este nelegala intricat instanța de fond si-a motivat soluția exclusiv pe susținerile reclamantei si prin însușirea, in totalitate, a concluziilor raportului de expertiza efectuat in cauza.

În concret, recurenta arată că Facturile cu mențiunea ..management fees" reprezintă, în fapt sume calculate pe baza unor chei de repartizare, prin care se facturează către A. costuri aferente activități desfășurate de B. sau alte societăți din cadrul grupului, ele fiind emise trimestrial, fără a fi însoțite de situații detaliate, rapoarte sau alte documente justificative aferente perioadei. Având în vedere cele constatate, organele de inspecție fiscală au concluzionat faptul că modul de repartizare a cheltuielilor către societățile din grup, conform "cheilor de repartizare" dovedește în mod clar că acestea nu reprezintă servicii efectiv prestate, ci transferul unei părți din profitul A. către acționarul persoană juridica franceză.

Intimata -reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului DGRFP Ploiești susținând că această recurentă nu a invocat critici de nelegalitate, ci doar de temeinicie. A mai susținut că recurenta reiterează susținerile din întâmpinare de la instanța de fond. A mai solicita respingerea recursului ANAF ca neîntemeiat.

II. Soluția instanței de recurs

În ceea ce privește excepția nulității recursului Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că ambele recurente au invocat motive care se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., criticile fiind, în esență, asemănătoare și referindu-se la aplicarea greșită a normelor referitoare la calcularea impozitului pe profit. Faptul că recurenta DGRFP Ploiești nu a menționat, în mod explicit, aceste prevederi legale, ele fiind invocate doar de recurenta ANAF este lipsit de relevanță, încadrarea unor critici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nefiind influențată de această omisiune.

În ceea ce privește fondul recursurilor, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

În ceea ce privește situația de fapt, se constată că, în temeiului Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/08.07.2016 elaborat de către DGRFP Ploiești – Administrația pentru Contribuabili Mijlocii (căreia i-au fost delegate atribuțiile de control de către Direcția Generală de Administrare a marilor Contribuabili), a fost emisă Decizia de Impunere nr. x/08.07.2016 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice sub aspectul obligațiilor suplimentare fiscale de plată în cuantum total de 4.348.087 RON menținute prin Decizia nr. 9/20.01.2017 emisă de către ANAF DGSC, reprezentând: a) Impozit pe profit stabilit suplimentar în sumă de 2.297.557 RON format din: 1.471.303 RON debit principal, 622.688 RON dobânzi/majorări de întârziere, 203.566 RON penalități de întârziere; b) Contribuția de asigurări sociale datorată de angajator stabilită suplimentar în sumă de 909.455 RON formată din:672.860 RON - debit principal;163.302 RON - dobânzi/majorări de întârziere; 73.293 RON - penalități de întârziere; c) Contribuția individuală de asigurări sociale reținută de la asigurați stabilită suplimentar în sumă de 497.435 RON formată din: 385.340 RON - debit principal; 73.323 RON - dobânzi/majorări de întârziere; 38.772 RON - penalități de întârziere; d) Contribuția de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale datorată de angajator stabilită suplimentar în sumă de 15.097 RON formată din: 11.192 RON - debit principal, 2.711 RON- dobânzi/majorări de întârziere; 1.192 RON - penalități de întârziere; e) Contribuția de asigurări pentru șomaj datorată de angajator stabilită suplimentar în sumă de 24.343 RON formată din 18.350 RON - debit principal, 4.109 RON - dobânzi/majorări de întârziere, 1.884 RON penalități de întârziere; f) Contribuția individuală de asigurări pentru șomaj reținută de la asigurați stabilită suplimentar în sumă de 24.343 RON formată din 18.350 RON - debit principal, 4.109 RON - dobânzi/majorări de întârziere, 1.884 RON- penalități de întârziere; g) Contribuția angajatorilor la Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale stabilită suplimentar în sumă de 12.173 RON formată din: 9.176 RON - debit principal; 2.055 RON - dobânzi/majorări de întârziere, 942 RON - penalități de întârziere; h) Contribuția pentru asigurări de sănătate datorată de angajator stabilite suplimentar în sumă de 253.164 RON formată din: 190.836 RON - debit principal; 42.733 RON- dobânzi/majorări de întârziere; 19.595 RON - penalități de întârziere; i) Contribuția pentru asigurări de sănătate reținută de la asigurați stabilită suplimentar în sumă de 267.770 RON formată din: 201.845 RON - debit principal, 45.199 RON - dobânzi/majorări de întârziere, 20.726 RON - penalități de întârziere; j)Contribuții pentru concedii și indemnizații de la persoane juridice și fizice stabilite suplimentar în sumă de 46.750 RON formată din: 31.195 RON - debit principal; 12.352 RON - dobânzi/majorări de întârziere; 3.203 RON - penalități de întârziere.

Contestația reclamantei înregistrată sub nr. x/22.07.2016 a fost soluționată de către ANAF – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor prin decizia nr. 9/20.01.2017. S-a dispus desființarea parțială a deciziei de impunere pentru suma de 2.387.738 RON reprezentând TVA (1.825.277 RON), majorări de întârziere (392.247 RON) și penalități de întârziere. Contestația a fost respinsă ca neîntemeiată/nemotivată asupra celorlalte categorii de debite stabilite de organul fiscal - suma de 2.297.557 RON reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar; pentru suma de 2.050.530 RON reprezentând: a. Contribuția de asigurări sociale datorată de angajator stabilită suplimentar în sumă de 909.455 RON; b. Contribuția individuală de asigurări sociale reținută de la asigurați stabilită suplimentar în sumă de 497.435 RON; c. Contribuția de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale datorată de angajator stabilită suplimentar în sumă de 15.097 RON;d. Contribuția de asigurări pentru șomaj datorată de angajator stabilită suplimentar în sumă de 24.343 RON; e. Contribuția individuală de asigurări pentru șomaj reținută de la asigurați stabilită suplimentar în sumă de 24.343 RON; f. Contribuția angajatorilor la Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariate stabilită suplimentar în sumă de 12.173 RON; g. Contribuția pentru asigurări de sănătate datorată de angajator stabilite suplimentar în sumă de 253.164 RON;h. Contribuția pentru asigurări de sănătate reținută de la asigurați stabilită suplimentar în sumă de 267.770 RON; i. Contribuții pentru concedii și indemnizații de la persoane juridice și fizice stabilite suplimentar în sumă de 46.750 RON.

Instanța de fond a apreciat că sunt deductibile fiscal cheltuielile facturate de B., fiind întrunite toate condițiile de deductibilitate.

Cu privire la aceste aspecte, Înalta Curte constată că criticile recurentelor sunt întemeiate.

Din ansamblul probatoriului rezultă că facturile în discuție nu au avut în vedere servicii concrete, al căror conținut, de altfel, nu rezultă din niciun înscris la care s-a raportat instanța de fond, ci au fost transferate societății reclamante o serie de costuri ale societății B., în conformitate cu un algoritm abstract. Costurile înregistrate de reclamantă nu au reprezentat contravaloarea unor servicii reale, prestate de societatea mamă, situație în care ar fi trebuit să fie proporționale cu serviciile prestate, ci au constituit un procedeu de externalizare a profitului. Acest lucru rezultă din faptul că societatea B. a repartizat societăților din grup o serie de costuri proprii în baza unor chei de repartizare care nu țineau seama de întinderea reală a serviciilor de care ar fi beneficiat fiecare societate din grup.

În aceste condiții, instanța de fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 19 alin. (1) din legea nr. 571/2003, potrivit căruia "Profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului impozabil se iau în calcul și alte elemente similare veniturilor și cheltuielilor potrivit normelor de aplicare."

Cât timp cheltuielile înregistrate de reclamantă nu au fost aferente unor servicii reale, prestate de societatea mamă și remunerate în raport cu conținutul concret al prestației nu se poate considera că respectivele cheltuieli ar fi fost făcute în scopul realizării veniturilor.

Constatarea că "cifra de afaceri a reclamantei a crescut de trei ori în perioada analizată", este lipsită de relevanță întrucât simpla creștere a cifrei de afaceri nu constituie o dovadă a prestării unor servicii.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., raportat la art. 497 din același act normativ, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului formulat de Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești și va admite recursurile, va casa sentința atacată și, rejudecând cauza, va respinge acțiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești invocată de intimata-reclamantă.

Admite recursurile formulate de pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești împotriva sentinței civile nr. 1868 din 29 mai 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII – a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și rejudecând:

Respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 9 decembrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.