ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6107/2021

Ședința publică din data de 7 decembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.08.2020, sub nr. de mai sus, reclamantul, A., în contradictoriu cu pârâta, INSPECȚIA JUDICIARĂ, a formulat contestație împotriva rezoluției de clasare nr. 1662 din 25.05.2020, dată în sesizarea înregistrată sub nr. x-1477, precum și rezoluției nr. C20-925 din 04.08.2020, a inspectorului șef al Inspecției Judiciare de respingere a plângerii formulate împotriva rezoluției de clasare.

Prin sentința civilă nr. 1375 din 9 decembrie 2020, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul, A. în contradictoriu cu pârâta INSPECȚIA JUDICIARĂ, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1375 din 09.12.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 496 alin. (2) și art. 497 C. proc. civ. a declarat recurs reclamantul A. solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței civile susmenționate și trimiterea dosarului spre rejudecare Curții de Apel București.

Susține recurentul că instanța de fond consideră în mod neîntemeiat că lipsa numelui inspectorului judiciar din cuprinsul rezoluției de clasare nr. 1662 din 25.05.2020, nu atrage "invaliditatea" actului, întrucât, pe de o parte, așa cum ar rezulta din exemplarul înaintat în copie la dosar de către pârâtă, exemplarul original, cel care este păstrat la dosarul de bază conține toate avizele prevăzute de lege și toate elementele prevăzute de lege inclusiv numele inspectorului judiciar, iar pe de altă parte, cauzele de nelegalitate ale actului nu pot fi decât anterioare sau concomitente emiterii acestuia, și nicidecum ulterioare, eventuala viciere a procedurii de comunicare neputând avea efectul învederat de recurent.

Pe fondul cauzei, susține recurentul că, pentru a evidenția caracterul imputabil al faptei săvârșită de doamna judecător B., s-ar fi impus analizarea activității sale sub aspectul numărului de hotărâri pronunțate prin raportare la ceilalți judecători ai secției respective din cadrul Curții de Apel București, precum și a structurii numărului total al hotărârilor neredactate în termenul legal din perspectiva vechimii acestora (de exemplu, cele cu o vechime mai mare de 1 an de la data pronunțării și cele cu o vechime mai mare de 6 luni de la data pronunțării), aspecte pe care Inspecția Judiciară a evitat cu obstinație să le verifice și să le analizeze, invocând, în acest sens, texte din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție, aprobat prin Ordinul Inspectorului șef nr. 136 din 11.12.2018, despre care a învederat recurentul în cuprinsul acțiunii că este un act administrativ normativ nepublicat și, deci, care nu poate produce efecte juridice, în condițiile art. 11 alin. (1) din Legea 24/2000. Cu privire la aceste aspecte, instanța fondului a omis a se pronunța.

Concluzia instanței de fond și, deci, și hotărârea pronunțată este contrară legii, și întrucât ea se bazează doar pe unul dintre aspectele activității și volumului de muncă al unui magistrat, și anume, numărul de ședințe de judecată, cu numărul de dosare rulate, și/numărul de dosare soluționate, și nu are în vedere celalalt aspect esențial al activității și volumului de muncă al unui magistrat, și anume, redactarea hotărârilor în dosarele soluționate în termenele prevăzute de lege. Or, sub acest din urmă aspect, este de observat că la data de 27.04.2020, doamna judecător figura în evidentele instanței cu nu mai putin de 95 hotărâri neredactate în termenul legal, iar la data de 21.05.2020, avea 82 de hotărâri neredactate in termenul legal.

Precizează recurentul că aceste aspecte trebuiau să fie avute în vedere de către inspectorul judiciar, în cadrul efectuării verificărilor prealabile, întrucât obiectul sesizării era tocmai nerespectarea termenului legal de redactare a unei hotărâri. Or, pentru a decela în mod corect, dacă această nerespectare are sau nu un caracter imputabil, adică dacă fapta este săvârșită cu vinovăție de natură a îi conferi acesteia caracterul juridic de abatere disciplinară, se impunea o verificare nu numai sub aspectul numărului de ședințe, al numărului de dosare rulate și al numărului de dosare soluționate, ci și în privința respectării termenelor legale de redactare a hotărârilor judecătorești în dosarele soluționate.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

În ceea ce privește criticile de nelegalitate privind faptul că rezoluția de clasare nr. 1662 din 25.05.2020, nu conține numele inspectorului judiciar care a efectuat verificările prealabile, ceea ce afectează validitatea acesteia, sunt neîntemeiate, în considerarea următoarelor argumente.

Așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, exemplarul înaintat în copie la dosar de către intimata-pârâtă, exemplarul original, cel care este păstrat la dosarul de baza, conține toate avizele prevăzute de lege și toate elementele prevăzute de lege, inclusiv numele inspectorului judiciar care a efectuat verificările prealabile.

Susținerile recurentului în sensul că, i s-a comunicat o copie informă nu este susceptibil să atragă invaliditatea actului în discuție întrucât de esența comunicării este aceea că reprezintă o operațiune ulterioară emiterii actului contestat.

În ceea ce privește conținutul verificărilor prealabile, instanța de fond corect a constatat, contrar susținerilor recurentului, caracterul complet al verificărilor prealabile efectuate de Inspecția Judiciară, efectuate în condițiile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, republicată, și în limitele de competență prevăzute de dispozițiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată și modificată, fiind finalizate la data de 25 mai 2020.

Astfel, instanța reține că prevederile legale incidente sunt: art. 99 lit. r) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată și modificată, în forma actuală, constituie abatere disciplinară neredactarea sau nesemnarea hotărârilor judecătorești sau a actelor judiciare ale procurorului, din motive imputabile, în termenele prevăzute de lege; art. 426 alin. (1) din C. proc. civ. hotărârea se redactează de judecătorul care a soluționat procesul, iar potrivit alin. (5) al aceluiași text de lege hotărârea se va redacta și se va semna în cel mult 30 de zile de la pronunțare, urmând ca în cazuri temeinic motivate, acest termen să fie prelungit cu câte 30 de zile, de cel mult două ori; art. 16 alin 3 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare care prevede că hotărârile judecătorești trebuie redactate în termen de cel mult 30 de zile de la data pronunțării, iar în cazuri temeinic motivate, termenul poate fi prelungit cu câte 30 de zile, de cel mult două ori.

Prin urmare, în considerarea termenului scurs de la pronunțarea hotărârii precum și activitatea doamnei judecător, volumul de muncă, numărul hotărârilor neredactate în termenul legal, vechimea acestora, precum și practica Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară, în mod corect s-a statuat că nu a rezultat necesitatea procedurală ca activitatea de verificare să fi fost efectuată printr-o analiză a structurii numărului total al hotărârilor judecătorești, inclusiv din perspectiva vechimii acestora.

Contrar susținerilor recurentului, atribuțiile legale au fost corect exercitate de pârâta Inspecția Judiciară în ceea ce privește conținutul verificărilor prealabile efectuate.

Se constată că situația premisă la data finalizării acestora, 25 mai 2020, era depășirea termenului de recomandare pentru redactare (astfel cum este acesta reglementat conform art. 426 alin. (1) din C. proc. civ. respectiv art. 16 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară) al unei hotărâri pronunțate la data de 17.12.2019 .

Astfel, sub aspectul laturii obiective, în mod judicios s-a reținut că, la data de 25 mai 2020, judecătorul înregistra un număr de 82 de hotărâri neredactate, fără a fi înregistrate vechimi mari în redactare, iar sub aspectul laturii subiective, întârzierile în redactarea hotărârilor judecătorești nu sunt imputabile magistratului, volumul de activitate în perioada analizată fiind unul ridicat, acesta îndeplinând totodată atribuții administrative la nivelul secției la care funcționează.

Prin urmare, efectuarea unui control cu privire la redactarea și comunicarea hotărârilor nu poate fi inițiat la propunerea petiționarilor, sesizările vizând aspecte punctuale din activitatea magistraților se efectuează astfel cum impun prevederile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 republicată.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamant ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1375 din 9 decembrie 2020 a Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 decembrie 2021.