ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4466/2021

Ședința publică din data de 6 octombrie 2021

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a administrativ și fiscal sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea, în parte, a Ordinului nr. 1410/C din 19.03.2019 anexa 9, poziția 9, comunicat la data de 16.04.2019 și obligarea la emiterea unui nou ordin de salarizare cu acordarea indemnizației cuvenite pentru funcția de președinte al judecătoriei, începând cu data de 01.01.2019, respectiv a indemnizației de execuție corespunzătoare unui judecător cu grad de tribunal, vechime în funcție între 10-15 ani, majorată cu 10%, conform art. 10 alin. (1), lit. b), nr. crt. 1 din cap. VIII, secțiunea a 2 a Legii nr. 153/2017 și respectiv art. 10 alin. (2) din același act normativ.

Prin sentința civilă nr. 1022 din 19 decembrie 2019, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1022 din 19 decembrie 2019 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivare, recurentul reclamant a arătat că instanța de fond s-a limitat la o simplă analiză a modului de calcul prezentat de intimat, fără să atingă în esență obiectul principal al cererii de chemare în judecată, respectiv acordarea sporului de conducere de 10 %, prevăzut de lege, pentru funcția de președinte al unei instanțe, în cazul când salariul corespunzător funcției de execuție este mai mare.

Astfel, dând eficiență susținerilor intimatului, s-a ajuns la compararea salariului de președinte al judecătoriei, care include sporul de conducere, cu salariul de execuție al judecătorului de tribunal (corespunzător gradului de tribunal pe care îl deține), fără aplicarea sporului de conducere la salariul de execuție corespunzător gradului de tribunal și, în mod arbitrar, fără aplicarea dispozițiilor legale ale alin. (2) al art. 10 din Legea nr. 153/2017, a stabilit că salariul corespunzător gradului de execuție-judecător de tribunal, fără spor de conducere (17.654 RON) fiind mai mare decât cel corespunzător președintelui judecătoriei, care include sporul de conducere (17.260 RON), salarizarea este corectă, stabilindu-i-se indemnizația cea mai mare.

Deși instanța de fond a reținut că cele două variante de calcul alternativ nu au fost contestate, recurentul a arătat că tocmai acest calcul care implică acordarea/neacordarea sporului de conducere a fost contestat de către reclamant, atât pe cale administrativă, cât și pe calea prezentei acțiuni.

Recurentul reclamant reiterează susținerile din acțiune cu privire la prevederile art. 10 alin. (1) lit. b), nr. crt. 1 din cap. VIII, secțiunea a 2 a Legii nr. 153/2017, conform cărora judecători care ocupă funcții de conducere beneficiază de indemnizația de încadrare maximă corespunzătoare nivelului instanței sau parchetului unde exercită funcția de conducere, majorată cu procentele de majorare corespunzătoare instanței și funcției pe care o exercită și ale art. 10 alin. (2) care prevede că judecătorii și procurorii numiți în funcții de conducere în cadrul instanțelor și parchetelor își păstrează indemnizația lunară de încadrare și celelalte drepturi salariale corespunzătoare funcției de execuție pe care o dețin, dacă acestea sunt mai favorabile.

Plecând de la cele două dispoziții legale, în aprecierea recurentului reclamant, rezultă că art. 10 alin. (2) din același act normativ stabilește păstrarea indemnizației lunare de încadrare și a celorlalte drepturi salariale corespunzătoare funcției de execuție, dacă acestea sunt mai favorabile, dar nu înlătură aplicarea majorării de 10% prevăzute pentru exercitarea funcției de conducere.

În acest context, la stabilirea salarizării sale, emitentul, dar și instanța de fond trebuia să compare salariul calculat pentru președintele judecătoriei, care include sporul de conducere (17.260 RON) cu salariul corespunzător gradului de execuție-judecător de tribunal (grad deținut în prezent) (17.654 RON) sporit cu 10% (1765 RON), ceea ce ar rezulta în final un salariu de 19.419 RON, salariul aplicabil de la data de 01.01.2019.

În opinia recurentului, esențial pentru soluționarea prezentei cauze este și faptul că emitentul ordinului, atât cu ocazia soluționării contestației pe cale administrativă, prin care a respins solicitarea de revocare a Ordinului anterior menționat), dar și prin întâmpinarea depusă în prezenta cauză nu a invocat niciodată faptul că recurentul nu poate beneficia în calitate de președinte de judecătorie de salariul de execuție corespunzător gradului de tribunal, majorat cu sporul de conducere de 10%, ci doar a prezentat diferite și contradictorii modalități de calcul, fără a-și comunica punctul de vedere cu privire la aplicarea art. 10 alin. (1) lit. b), nr. crt. 1 și art. 10 alin. (2) din cap. VIII, secțiunea a 2 a Legii nr. 153/2017.

De asemenea, recurentul a susținut că, în aplicarea dispozițiilor legale arătate anterior, opțiunea legiuitorului a vizat chiar situația judecătorilor care dețin un grad superior instanței în care exercită funcția de conducere, instituind principiul neafectării cuantumului indemnizației corespunzătoare funcției de execuție deținute.

În esență, alin. (2) al art. 10 trebuie relaționat doar de modalitatea de calcul a indemnizației, în sensul că baza de calcul la care trebuie aplicată majorarea în discuție este reprezentată de indemnizația corespunzătoare funcției de execuție deținute, iar nu de cea corespunzătoare instanței în care judecătorul exercită funcția de conducere. Așadar, legiuitorul a stabilit expres că nu se reduce indemnizația corespunzătoare funcției de execuție, ca bază de calcul pentru cea de conducere.

În susținerea acestei modalități de interpretare a legii recurentul a invocat practica judiciară a Curții de Apel București.

Prin întâmpinare, intimatul - pârât Ministerul Justiției a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, apreciind că modul de calcul al salarizării este în acord cu dispozițiile legale.

De asemenea, intimatul pârât a susținut că nu se poate realiza o combinație între drepturile salariale corespunzătoare funcției de conducere și cele aferente gradului profesional.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Recurentul reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea, în parte, a Ordinului 1410/C din 19.03.2019 anexa 9, poziția 9, comunicat la data de 16.04.2019 și obligarea la emiterea unui nou ordin de salarizare cu acordarea indemnizației cuvenite pentru funcția de președinte al judecătoriei, începând cu data de 01.01.2019, respectiv a indemnizației de execuție corespunzătoare unui judecător cu grad de tribunal, vechime în funcție între 10-15 ani, majorată cu 10%, conform art. 10 alin. (1), lit. b), nr. crt. 1 din cap. VIII, secțiunea a 2 a Legii nr. 153/2017 și respectiv art. 10 alin. (2), din același act normativ.

Prima instanță a respins cererea dedusă judecății, reținând în esență că, în măsura în care drepturile salariale se stabilesc prin raportare la indemnizația corespunzătoare funcție de execuție deținute, judecătorul care ocupă funcția de conducere de președinte în cadrul judecătoriei nu mai poate beneficia și de majorarea de 10%, cele două modalități de stabilire a drepturilor salariale prevăzute de art. 10 alin. (1) și (2) Legea 153/2017, fiind alternative.

Instanța de recurs constată că soluția primei instanțe este legală, fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Prin motivele de recurs formulate, recurentul reclamant a arătat că judecătorul primei instanțe a dat o interpretare greșită dispozițiilor art. 10 alin. (1), lit. b), nr. crt. 1 din cap. VIII, secțiunea a 2 a Legii nr. 153/2017 și respectiv art. 10 alin. (2), din același act normativ.

Potrivit art. 10 alin. (1) din Capitolul VIII al Anexei V la Legea - cadru nr. 153/2017, judecătorii și procurorii care ocupă funcții de conducere beneficiază de indemnizația de încadrare maximă corespunzătoare nivelului instanței sau parchetului unde exercită funcția de conducere, majorată cu procentele de majorare prevăzute în cuprinsul acestui articol (10% în cazul funcției de președinte de judecătorie).

Conform alin. (2) al aceluiași articol: "(2) Judecătorii și procurorii numiți în funcții de conducere în cadrul instanțelor și parchetelor își păstrează indemnizația lunară de încadrare și celelalte drepturi salariate corespunzătoare funcției de execuție pe care o dețin, dacă acestea sunt mai favorabile."

Potrivit art. 38 alin. (4) din Legea – cadru nr. 153/2017: "(4) În perioada 2019 - 2022 se va acorda anual o creștere a salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, fiecare creștere reprezentând 1/4 din diferența dintre salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizații de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 și cel/cea din luna decembrie 2018. Creșterea respectivă și data de aplicare se stabilesc prin legea anuală a bugetului de stat cu respectarea prevederilor art. 6 lit. h)".

Art. 39 alin. (1) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, prevede următoarele: "(1) Până la aplicarea integrală a prevederilor prezentei legi, pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel inclusiv pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte profesionale, salarizarea se face la nivelul de salarizare pentru funcții similare din cadrul instituției/autorității publice în care acesta este numit/încadrat sau din instituțiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcție similară în plată."

De asemenea, Înalta Curte va avea în vedere și prevederile art. 34 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene:

"(1) Prin derogare de la prevederile art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, începând cu 1 ianuarie 2019, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare se majorează cu 1/4 din diferența dintre salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 și cel/cea din luna decembrie 2018.

(2) Începând cu 1 ianuarie 2019, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, se menține cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2018, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție".

În acest context, în conformitate cu textele legale mai sus-citate, prin ordinul atacat au fost stabilite în mod corect drepturile salariale ale recurentului reclamant, prin raportare la indemnizația corespunzătoare funcției de execuție deținute, respectiv de judecător cu grad de tribunal și cu o vechime în funcție de 10-15%, iar nu prin raportare la indemnizația de încadrare maximă corespunzătoare judecătoriei pentru vechimea de 10-15 ani, majorată cu 10%, având în vedere că indemnizația corespunzătoare funcției de execuție este mai favorabilă.

Așa cum în mod corect a învederat intimatul-pârât, procentele de majorare prevăzute la art. 10 alin. (1) din Capitolul VIII din Anexa V la Legea cadru nr. 153/2017 se acordă la indemnizațiile de încadrare prevăzute în Anexa V la lege.

Astfel, conform Anexei V, în mod corect s-a stabilit indemnizația corespunzătoare gradului profesional de judecător de tribunal cu o vechime de 10-15, începând cu data de 1 ianuarie 2019 ca fiind de 17.654 RON, iar indemnizația corespunzătoare funcției de conducere (indemnizație de încadrare maximă corespunzătoare judecătoriei pentru o vechime de 10-15 majorată cu 10%), începând cu data de 1 ianuarie 2019 fiind de 17.260 RON.

Înalta Curte nu poate primi susținerea recurentului reclamant cu privire la faptul că art. 10 alin. (2) din Legea nr. 153/2017 stabilește păstrarea indemnizației lunare de încadrare și a celorlalte drepturi salariale corespunzătoare funcției de execuție, dacă acestea sunt mai favorabile, dar nu înlătură aplicarea majorării de 10% prevăzute pentru exercitarea funcției de conducere.

De asemenea, nu poate fi primit nici modul de calcul, în modalitatea efectuată de recurentul reclamant, respectiv compararea salariului calculat pentru președintele judecătoriei, care include sporul de conducere (17.260 RON) cu salariul corespunzător gradului de execuție-judecător de tribunal (grad deținut în prezent) (17.654 RON) sporit cu 10% (1765 RON), ceea ce ar rezulta în final un salariu de 19.419 RON, salariul aplicabil de la data de 01.01.2019, pentru considerentele ce urmează a fi redate mai jos.

Dispozițiile art. 10 alin. (2) din Anexa V Capitolul VIII a Legii nr. 153/2017, care prevăd că judecătorii și procurorii numiți în funcții de conducere în cadrul instanțelor și parchetelor își păstrează indemnizația lunară de încadrare și celelalte drepturi salariale corespunzătoare funcției de execuție pe care o dețin, dacă acestea sunt mai favorabile, trebuie înțelese în contextul aplicării legii-cadru, ele având sens numai în cazul în care devin aplicabile efectiv prevederile Anexei V ale Legii nr. 153/2017.

Odată cu aplicarea prevederilor Anexei V a legii-cadru de salarizare, indemnizațiile pentru judecătorii care exercită funcții de conducere vor fi stabilite potrivit unui algoritm de calcul proprii legii în discuție și anume prin raportare la nivelul maxim al indemnizației de încadrare corespunzătoare nivelului instanței sau parchetului unde se exercită funcția de conducere și la procentele de majorare, de la 2 la 13 %.

Așadar, nu este exclusă posibilitatea ca o funcție de conducere la o anumită instanță, în speță Judecătoria Buzău, să fie ocupată de un judecător care deține o funcție de execuție, dar un grad profesional ce-l îndreptățește la o indemnizație de încadrare superioară celei maxime pentru funcții de execuție la nivelul instanței respective.

În situația evidențiată, aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Anexa V Capitolul VIII a Legii nr. 153/2017 ar avea ca efect o scădere a nivelului drepturilor salariale de care judecătorul cu funcție de conducere a beneficiat sau ar beneficia pe un post de execuție în cadrul aceluiași articol, situație ce s-a urmărit a fi eliminată tocmai prin menținerea în plată a drepturilor salariale mai favorabile.

În acest sens trebuie interpretate dispozițiile art. 10 alin. (2) din Anexa V Capitolul VIII a Legii nr. 153/2017 și nu în acela conform căruia principiul aplicării legii mai favorabile ar permite o alternativă între aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 și cele reprezentate de Anexa nr. V din aceeași lege, cu relevanță în materia funcțiilor de conducere din instanțe.

Prezintă relevanță sub acest aspect considerentele Deciziei nr. 260/2017 a Curții Constituționale a României, invocată, de altfel, și de către recurentul-pârât Ministerul Justiției, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale art. 10 alin. (2) din Anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care sunt identice cu prevederile art. 10 alin. (2) din Capitolul VIII al Anexei V la Legea-cadru nr. 153/2017.

Așadar, în cadrul controlului de neconstituționalitate a dispozițiilor legale amintite, Curtea Constituțională a reținut următoarele: "15. (. . . . . . . . . .) dispozițiile de lege criticate prevăd că judecătorii și procurorii numiți în funcții de conducere în cadrul instanțelor și parchetelor își păstrează indemnizația de încadrare și celelalte drepturi salariale corespunzătoare funcției de execuție pe care o dețin, "dacă acestea sunt mai favorabile". Astfel, dispozițiile de lege criticate instituie o măsură de protecție în favoarea magistraților numiți în funcții de conducere, așa încât această numire să nu afecteze drepturile deja câștigate, aferente funcției de execuție din care provine judecătorul sau procurorul. 16. În speță, autoarea excepției de neconstituționalitate îndeplinește o funcție de conducere la o instanță inferioară celei al cărei grad îl deține corespunzător funcției de execuție (având grad de judecător de curte de apel, este președinte de judecătorie), indemnizația sa lunară fiind mai mare decât cea a unui judecător cu grad de judecătorie care ar fi ocupat funcția de președinte al acestei instanțe. În aceste condiții, autoarea excepției susține că prevederile de lege criticate - în măsura în care sunt interpretate în sensul că distinct de drepturile salariale corespunzătoare gradelor profesionale nu se acordă drepturile salariale cuvenite funcției de conducere - contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în fața legii. 17. (....), Curtea constată că, în mod contrar susținerilor autoarei excepției, dispozițiile de lege contestate nu prevăd că nu se acordă drepturile salariale cuvenite funcției de conducere, ci doar introduc o reglementare în favoarea judecătorilor și procurorilor numiți în funcții de conducere, așa încât această numire să nu afecteze drepturile deja câștigate, aferente funcției de execuție din care provine judecătorul sau procurorul. Curtea reține că introducerea unei dispoziții legale de protecție, astfel încât numirea în funcții de conducere să nu afecteze drepturile deja câștigate, aferente funcției de execuție din care provine judecătorul sau procurorul, a fost determinată de specificul sistemului de salarizare a judecătorilor și procurorilor dat de acordarea indemnizației de încadrare stabilite în raport cu gradul și cu funcția deținute și de inexistența unei indemnizații de conducere distincte. 18. Astfel, ținând cont și de existența posibilității unor judecători sau procurori cu grad de instanțe/parchete superioare de a candida pentru funcții de conducere la instanțe/parchete inferioare, salarizate inferior față de funcțiile de execuție de la instanțele superioare, legiuitorul a considerat necesară introducerea unei dispoziții de lege de protecție, așa încât numirea în funcțiile de conducere, în aceste cazuri, să nu afecteze drepturile deja câștigate, aferente funcției de execuție din care provine judecătorul sau procurorul. Or, în lipsa măsurii de protecție prevăzute de dispozițiile de lege criticate, indemnizația lunară obținută de autoarea excepției ar trebui să fie mai mică, și anume corespunzătoare celei prevăzute de lege pentru funcția de președinte de judecătorie".

În cauza de față, Înalta Curte reține că, în raport de prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 153/2017: "(2) Judecătorii și procurorii numiți în funcții de conducere în cadrul instanțelor și parchetelor își păstrează indemnizația lunară de încadrare și celelalte drepturi salariate corespunzătoare funcției de execuție pe care o dețin, dacă acestea sunt mai favorabile.", în măsura în care drepturile salariale pentru recurentul reclamant se stabilesc prin raportare la indemnizația corespunzătoare funcției de execuție deținute, acesta nu mai poate beneficia și de majorarea de 10%.

Contrar susținerilor recurentului, acestuia nu i se poate acorda sporul prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. b) din capitolul VIII secțiunea I a Legii nr. 153/2017, întrucât, prin aplicarea majorării pentru funcția de președinte de judecătorie la indemnizația corespunzătoare gradului profesional de tribunal deținut de recurentul reclamant, s-ar ajunge la situația în care acesta ar beneficia de drepturile cuvenite unui președinte de tribunal, deși nu exercită această funcție, cu încălcarea principiului stabilirii salariilor magistraților în raport de funcțiile exercitate și de nivelul instanțelor.

Față de împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în speță, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1022 din 19 decembrie 2019 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 octombrie 2021.