ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4242/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4242/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 28 septembrie 2021
Asupra căii de atac exercitate de către reclamant;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, sub nr. x/2021 la data de29 martie 2021, reclamantul A. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea la daune morale.
Soluția pronunțată de Curtea de Apel
Prin încheierea nr. 39 din 22 aprilie 2021, Curtea de Apel Timișoara – secția de contencios administrativ și fiscal a anulat cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A. motivat de faptul că acesta nu și-a îndeplinit o serie de obligații pe care instanța i le-a pus acestuia în vedere, în etapa de regularizare a cererii de chemare în judecată.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva încheierii nr. 39 din 22 aprilie 2021 a formulat cerere de apel, reclamantul A..
II. Considerentele Înaltei Curți asupra apelului declarat în cauză
Înalta Curte examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac formulate de reclamantul A., apreciază că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele motive:
Reclamantul A. a investit instanța cu o cerere de apel împotriva încheierii nr. 39 din 22 aprilie 2021 a Curții de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal.
Prin rezoluția din 04 iunie 2021, comunicată reclamantului la data de 23 iulie 2021 i s-a pus în vedere reclamantului să depună în completare taxă judiciară de timbru în cuantum de 80 de RON și să comunice cererea adresată instanței de recurs în format lizibil și eventual în format electronic.
Față de această solicitare a instanței de recurs, reclamantul a înțeles să precizeze la data de 28 iulie 2021 că înțelege să completeze taxa judiciară de timbru cu suma de 30 de RON și a subliniat că cererea pe care a adresat-o instanței reprezintă o cerere de apel și nu o cerere de recurs pentru a i se solicita o altă taxă de timbru cum greșit i-a pus în vedere instanța.
Față de precizările reclamantului, Înalta Curte reține că potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.: "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei", iar potrivit art. 129 din Constituția României: "Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."
Din cuprinsul textului de lege menționat anterior, rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.
În ceea ce privește competența Înaltei Curți se reține că în conformitate cu art. 97 C. proc. civ.:, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:
recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;
recursurile în interesul legii;
cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept;
orice alte cereri date prin lege în competența sa."
În aceste condiții reclamantul nu poate investi Curtea Supremă cu o cerere de apel, în măsura în care competența acesteia privește doar recursurile formulate împotriva hotărârilor curților de apel.
Decizia nr. 19/2016 privind examinarea recursului în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov referitor la interpretarea și aplicarea prevederilor art. 457 din C. proc. civ. care privește soluția instanței de control judiciar în ipoteza în care partea exercită o cale de atac greșită, diferită de cea corect menționată în dispozitivul hotărârii atacate.
Înalta Curte prin decizia sus amintită în soluționarea recursului în interesul legii a reținut că:
, (...) recalificarea căii de atac în condițiile art. 457 alin. (4) C. proc. civ. poate fi dispusă numai atunci când partea a exercitat o cale de atac greșită, ca efect al mențiunii inexacte sau lipsei mențiunii din hotărârea atacată, cu privire la calea de atac ce trebuie exercitată, pentru că numai atunci este justificată din punct de vedere procedural curgerea unui nou termen pentru declararea/motivarea căii de atac prevăzute de lege.
Aceasta înseamnă că dacă partea își denumește greșit calea de atac, deși aceasta a fost corect indicată de către instanță, devin aplicabile prevederile art. 22 alin. (4) și art. 152 C. proc. civ., ca normă de drept comun.
Într-o asemenea situație, instanța competentă să soluționeze calea de atac va proceda la calificarea acesteia, conform acestor din urmă dispoziții, fără însă, ca urmare a acestei calificări, să curgă un nou termen pentru declararea, respectiv motivarea căii de atac prevăzute de lege, neexistând un temei juridic pentru repunerea în termen. Altfel spus, recalificarea căii de atac prevăzută de art. 457 alin. (4) C. proc. civ. nu se confundă cu instituția juridică a calificării cererii, astfel cum este reglementată de art. 22 alin. (4) raportat la art. 152 C. proc. civ.
În măsura în care cererea nu conține suficiente elemente care să permită instanței să califice calea de atac formulată drept cea prevăzută de lege sau partea insistă în denumirea dată inițial căii de atac, aceasta va fi respinsă, ca inadmisibilă, în temeiul art. 457 alin. (1) C. proc. civ.."
Or, în speță reclamantul a precizat explicit prin notele de ședință din 28 iulie 2021 că el a înțeles să formuleze cerere de apel împotriva încheierii nr. 39 din 22 aprilei 2021, considerente pentru care a și timbrat cererea cu suma de 50 de RON, astfel că ne aflăm în ipoteza în care, instanța de recurs se află în imposibilitatea de a califica calea de atac din oficiu, în aceste condiții, doar partea fiind cea care poate dispune de calea procedurală aleasă.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constatând că reclamantul a formulat o cerere apel, iar această instanță pe de-o parte nu are competență să soluționeze astfel de cereri, iar pe de altă parte nu poate califica din oficiu cererea formulată de către reclamant, urmează a respinge apelul formulat de acesta, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge apelul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii civile nr. 39 din data de 22 aprilie 2021 a Curții de Apel Timișoara – secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 septembrie 2021.