ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2626/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2626/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 22 aprilie 2021
Asupra cererii de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 417 din 28 ianuarie 2021, Înalta Curtea a luat act de renunțarea reclamantului A. la judecarea cererii de chemare în judecată.
A admis recursul formulat de Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinței nr. 25 din 20 mai 2020 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
A anulat sentința recurată.
Prin cererea înregistrată la data de 04.02.2021, recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat cerere de completare a deciziei civile menționate, în sensul obligării intimatului-reclamant A. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 100 RON, contravaloarea taxei judiciare de timbru.
A motivat recurentul că a atașat la recurs dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, conform art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, și a solicitat obligarea intimatului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată constând în contravaloarea taxei judiciare de timbru.
Înalta Curte a luat act de renunțarea recurentului-reclamant A. la judecata cererii de chemare în judecată, a admis recursul său și a anulat sentința recurată, însă nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere privind cheltuielile de judecată, deși
În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 444 alin. (1) C. proc. civ.
Examinând cererea, în raport cu motivele expuse și cu normele de drept invocate, Înalta Curte o apreciază ca fiind întemeiată.
3.1. Potrivit art. 444 alin. (1) C. proc. civ.,
"(1) Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare."
Constată Înalta Curte că, în practicaua Deciziei nr. 417 din 28 ianuarie 2021, s-a consemnat cererea recurentului-pârât Consiliul Superior al Magistraturii de acordare a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 100 RON.
De asemenea, deși cererea a fost analizată în considerentele hotărârii, prin dispozitivul deciziei instanța a omis a consemna soluția dată asupra acestei cereri.
3.2. Asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, Înalta Curte constată că, pe formularul de regularizare a cererii de recurs, s-a reținut că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru. S-au avut în vedere dispozițiile art. 29 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013 și obiectul acțiunii, care vizează cariera magistratului, având caracterul unei cereri privind raporturile de muncă.
Astfel, recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii nu a fost citat cu obligația de a face dovada timbrării recursului, taxa de timbru fiind atașată cererii de recurs fără a exista această obligație în sarcina recurentului.
Prin urmare, cererea cererea recurentului-pârât de obligare a intimatului-reclamant A. la plata cheltuielilor de judecată, constând în contravaloarea taxei judiciare de timbru, va fi respinsă, ca neîntemeiată, fiind vorba despre o taxă judiciară de timbru nedatorată.
3.3. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 444-447 C. proc. civ., urmează a admite cererea de completare dispozitiv și va completa dispozitivul deciziei civile nr. 417/2021 în sensul respingerii cererii recurentului-pârât Consiliul Superior al Magistraturii de obligare a intimatului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite cererea recurentului-pârât Consiliul Superior al Magistraturii privind completarea dispozitivului Deciziei nr. 417 din 28 ianuarie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.
Completează dispozitivul deciziei, în sensul că respinge cererea recurentului-pârât Consiliul Superior al Magistraturii de obligare a intimatului-reclamant A. la plata cheltuielilor de judecată constând în contravaloarea taxei judiciare de timbru, ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 22 aprilie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.