ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4223/2021

Ședința publică din data de 28 septembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 27.09.2018 sub numărul x/2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea Deciziei nr. 14913/05.06.2018.

Prin sentința civilă nr. 98 din 14 ianuarie 2019, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 98 din 14 ianuarie 2019 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. prin care a solicitat în principal, casarea sentinței recurate, admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, reținerea cauzei spre judecare cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată.

În motivarea cererii de recurs, reclamanta a susținut următoarele:

Sentința civilă recurată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a art. 12 și art. 14 din Legea nr. 213/2015 și art. 15 și urm. din Norma 16/2015 a FGA.

Recurenta arată că în mod eronat instanța a respins contestația, reținând că a depus cererea de plată în data de 28.07.2017, ulterior datei de 16.06.2017, aceasta fiind ultima zi în care se puteau depune cererile de plată pentru B. S.A..

De asemenea, in mod eronat instanța face trimitere doar la dispozițiile art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 în care se arată că cererea de plată se depune în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment.

În acest sens, s-a arătat că data rămânerii definitive a deciziei de deschidere a falimentului societății B. este 17.03.2017, termen de la care încep a se calcula cele 90 de zile și care se încheie la data de 16.06.2017.

Contrar celor reținute de prima instanță, în urma producerii accidentului de circulație din data de 25.09.2016, recurenta arată că a deschis dosar de daună la FGA printr-o cerere depusă în data de 26.09.2016 (cerere deschidere dosar daună).

Astfel, FGA a luat la cunoștință de producerea evenimentului rutier în data de 26.09.2016, ulterior tot FGA a fost cel care a instrumentat și a constituit dosarul de daună nr. CA/B/6922.

Susține recurenta că prin respingerea contestației, prima instanță încalcă principiul de drept actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat, respectiv Legea trebuie interpretata in sensul producerii efectelor ei și nu in sensul neaplicarii ei.

Din interpretarea prevederilor art. 12 și 16 din Legea nr. 213/2015, rezultă, susține recurenta, că în situația în care deschiderea dosarului de daună se face direct de către FGA și se instrumentează de către acesta plata despăgubirii nu este condiționată de depunerea cererii de plată reglementată de art. 14, care este doar o formalitate în această situație.

FGA, în virtutea atribuțiilor sale, deschide dosarul de daună, face constatarea avariilor, emite documentul de introducere in reparație și întocmește referatul de plată a despăgubirii. Nicăieri nu se face vorbire de cererea de plată.

Recurenta-reclamantă a susținut că art. 14 din Legea nr. 213/2015, la care face trimitere instanța de judecată, pe de o parte, vizează situația în care dosarele de daună nu au fost instrumentate și deschise direct de către FGA, creditorii de asigurări fiind nevoiți să depună documente justificative în copii legalizate, atașate cererii de plată.

Or, în situația de față toate documentele se aflau deja la dosarul care a fost constituit de către FGA.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar aprecia, așa cum reține instanța fondului că și în situația instrumentării dosarului de daună de către FGA se impunea depunerea cererii de plată, consideră recurenta că termenul de 90 zile nu poate curge decât de la data la care am cunoscut valoarea prejudiciului cauzat.

Astfel, în cauza de față arată recurenta că a depus cerere de deschidere a dosarului de daună la data de 26.09.2016.

Instanța reține că aceasta cerere nu ține loc și de cerere de plată, deși scopul sesizării FGA este clar acela de obținere a despăgubirii ca urmare a producerii evenimentului asigurat. In această situație, dreptul de creanță s-a născut la momentul la care a avut cunoștință de cuantumul sumei reprezentând valoarea prejudiciului cauzat.

Astfel, atât timp cât împlinirea celor 90 zile de la rămânerea definitivă a hot de deschidere a proceduii falimentului a avut loc anterior emiterii facturii de reparație, recurenta susține că a fost în imposibilitatea obiectivă de a indica o anumita sumă ca fiind valoarea despăgubirii. Mai mult, service-ul la care s-a efectuat reparatia a fost un service agreat de către FGA, acesta asumându-și întârzierea emiterii facturilor și efectuării reparațiilor.

Intenția crediorului de asigurări a fost însă clară în obținerea indemnizației de asigurare, iar împrejurarea că factura de reparație a fost emisă și depusă cu depășirea termenului de 90 zile nu îi poate fi imputată.

In vederea garantării și protejării creditorilor de asigurări, FGA era îndreptățit și obligat, în acelați timp, la efectuarea plătii, față de prevederile art. 12 din Legea nr. 213/2015 coroborate cu art. 15 din Norma FGA si de care instanța de judecată nu a ținut seama.

În drept, recurenta și-a întemeiat cererea de recurs pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a depus întâmpinare la cererea de recurs prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește situația de fapt, Înalta Curte reține că prin cererea de plată înregistrată la 28.07.2017, înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraților, recurenta-reclamantă a solicitat suma de 3608,08 RON reprezentând daune în urma unui accident rutier produs la data de 25.09.2016.

Prin Decizia nr. 14913/05.06.2018, Fondul de Garantare a Asiguraților a respins cererea de plată formulată de recurenta-reclamanta A. pentru suma de 3608,08 RON, reținând, în esență, că prin raportare la prevederile art. 14 alin (1) din Legea nr. 213/2015, reclamantul a înțeles să formuleze și să depună cererea de plată după expirarea termenului legal de 90 de zile de depunere a cererilor de plată la FGA pentru asigurătorul S.C. B. S.A. în faliment.

În acest sens, pârâtul a reținut prevederile art. 14 din Legea nr. 213/2015 și art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015, potrivit cărora cererea de plată se poate depune la Fondul de Garantare a Asiguraților în maxim 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior.

În acord cu instanța de fond, Înalta Curte constată că decizia nr. 14913/05.06.2018 a fost emisă cu respectarea legii, având în vedere că hotărârea de deschidere a procedurii de faliment a B. S.A., respectiv încheierea din 16.02.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Sibiu, care a rămasă definitivă la 28.07.2017, iar de la acest termen se calculează termenul de 90 de zile prevăzut de textele de lege menționate anterior.

Așadar, în mod corect a reținut instanța de fond că pârâtul a constatat că cererea de plată a petentei din 28.07.2017 a fost depusă tardiv în temeiul actelor normative în vigoare și aplicabile situației de față.

Recurenta a invocat faptul că ar fi depus la 26.09.2016 cererea de deschidere a dosarului de daună împreună cu o parte a documentelor ce stau la baza constituirii acestuia, dar acest document nu are caracterul unei cereri de plată.

În ceea ce privește cererea de plată propriu-zisă, aceasta a fost formulată de petentă la data de 28.07.2017 și se află la fila x verso din dosarul de fond.

Este adevărat că la dosar se regăsește cererea de deschidere a dosarului de daună, întocmită și înregistrată la Fond la 26.09.2016, potrivit filei 38 din dosarul Curții de Apel, dar această cerere nu se poate confundă cu cererea cererea-tip de plată (prevăzută de art. 14 din Legea nr. 213/2015 Capitolul III – art. 20 din Norma A.S:F. nr. x/2015).

În aceste condiții, instanța de fond a constatat în mod corect că susținerile reclamantei potrivit cărora, în realitate, cererea de plată a fost depusă cu respectarea termenului în cadrul dosarului de daună nu sunt susținute, nefiind depusă nicio dovadă în acest sens.

Concluzionând, instanța de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și că instanța de fond a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A., împotriva sentinței civile nr. 98 din data de 14 ianuarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate:

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 98 din data de 14 ianuarie 2019 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 septembrie 2021.

Cu opinie separată:

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 98 din data de 14 ianuarie 2019 a Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Casează sentința recurată și rejudecând cauza admite acțiunea și obligă pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților să soluționeze cererea de plată cererea de plată nr. 43029.

Obligă pârâtul, Fondul de Garantare a Asiguraților la plata sumei de 1340 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 septembrie 2021.

Contrar celor reținute de instanța de recurs cu opinie majoritară, consider că recursul reclamantei este fondat, sentința atacă reflectând o greșită aplicare a normelor de drept material incidente în cauză la situația de fapt, astfel cum a fost aceasta stabilită de instanța fondului.

Astfel cum rezultă din cele mai sus expuse, intimata pârâtă Fondul de Garantare a Asiguraților a fost învestită, la data de 26.09.2016, cu cererea de deschidere a dosarului de daună pentru evenimentul asigurat ivit la 25.09.2016, în vederea obținerii despăgubirilor pentru avariile suferite de autoturismul cu nr. de înmatriculare x, pentru care era valabil contractul de asigurare facultativă tip "CASCO", încheiat c societatea de asigurare B. S.A.

Intimata pârâtă, în consecința cererii mai sus menționate, a procedat la instrumentarea dosarului de daună, respingând, însă, cererea de plată pentru motivul depunerii acesteia după expirarea termenului de 90 zile de la deschiderea procedurii de faliment împotriva asigurătorului B. S.A., termen prevăzut de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 213/2015.

Apreciez că dispozițiile art. 14 alin. 1 din Legea nr. 213/2015, prin care se instituie obligația depunerii cererii de plată la FGA în termenul de 90 zile, după distincțiile acolo arătate, nu se aplică în situațiile în care Fondul este direct învestit cu soluționarea dosarului de despăgubiri, în calitatea sa de administrator al societății de asigurare ce și-a pierdut dreptul de administrare, pentru că într-o atare situație Fondul este obligat să soluționeze cererea de despăgubire cu toate consecințele ce decurg din aceasta, finalitatea unei atare proceduri neputând fi alta decât aceea a dezdăunării creditorului de asigurare.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, forma în vigoare pentru perioada ce interesează prezenta cauză, orice persoană care invocă vreun drept de creanță împotriva asigurătorului ca urmare a producerii unor riscuri acoperite printr-o poliță de asigurare valabilă, între data închiderii procedurii de redresare financiară și cea a denunțării contractelor de asigurare, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, poate solicita deschiderea dosarului de daună printr-o cerere adresată Fondului.

(2) În vederea protejării drepturilor creditorilor de asigurări, Fondul va lua măsurile necesare cu privire la deschiderea dosarelor de daună, constatarea tehnică a avariilor, instrumentarea dosarelor de daună și avizarea dosarelor de daună din punct de vedere tehnic. Instrumentarea dosarelor de daună se va face cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data producerii evenimentului asigurat și a condițiilor de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare.

(3) Pentru ducerea la îndeplinire a atribuțiilor cu privire la activitatea de instrumentare a dosarelor de daună, Fondul, pe baza unor proceduri transparente de selecție aprobate prin decizia Autorității de Supraveghere Financiară, poate încheia convenții cu societăți care au ca obiect de activitate servicii de regularizare a cererilor de despăgubire sau poate nominaliza un asigurător în vederea constatării, evaluării și lichidării daunelor. Sumele achitate din disponibilitățile Fondului prestatorilor de servicii pentru instrumentarea și lichidarea dosarelor de daună constituie creanțe de asigurări, dispozițiile art. 267 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 fiind aplicabile în mod corespunzător.

(4) Sumele stabilite conform alin. (3) și acceptate la plată de comisia specială, constituită conform art. 23 alin. (2) din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, se plătesc din disponibilitățile Fondului, în condițiile și cu respectarea prevederilor prezentei legi și ale reglementărilor emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară și/sau de către Fond în aplicarea acestuia.

Se impune a fi subliniat faptul că dispozițiile art. 12 alin. 1 din Legea nr. 213/2015 au fost modificate și completate prin efectul Ordonanței de urgență 102/2021, prevăzându-se, explicit, că în vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor cuvenite de la Fond, acesta va formula o cerere de plată motivată, în condițiile art. 14.

Însă, la momentul deschiderii dosarului de daună o astfel de prevedere, referitoare la necesitatea depunerii și a unei cereri de plată, separat de cererea de deschidere a dosarului de daună, nu exista, astfel că nu i se poate imputa subiectului de drept, oricât de diligent i s-ar cere să fie, să-și conformeze conduita unei obligații ce nu exista.

În sprijinul concluziei potrivit căreia în cauză nu mai era necesară o nouă învestire a FGA cu o cerere de plată distinctă, din moment ce instrumenta deja dosarul de daună nr. CA/B/6922, vin și prevederile Normei ASF nr. 16/2015, de asemenea aplicabile raportului juridic dedus judecății.

În mod special interesează prevederile Capitolului III cu denumirea marginală "Procedura deschiderii și instrumentării dosarelor de daună", unde emitentul actului normativ, după ce reiterează prevederile de principiu ale art. 12 din cuprinsul Legii nr. 213/2015 și detaliază procedura de deschidere și instrumentare de către Fond a dosarelor de daună, stabilesc, prin prevederile art. 16 lit. c), că după analizarea și instrumentarea dosarului de daună, direcția tehnică de specialitate întocmește referatul de plată a despăgubirii care va fi analizat de către celelalte direcții de specialitate din cadrul Fondului în vederea avizării, conform prevederilor legale .

După avizarea dosarului de daună de către direcțiile de specialitate din cadrul Fondului, acesta se înaintează comisiei speciale constituite conform Legii nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea și lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, republicată, cu modificările ulterioare. Comisia specială desemnată de către Fond este constituită din proprii specialiști, cu următoarea componență: 2 membri din partea conducerii, dintre care unul are calitatea de președinte al comisiei; conducătorul direcției economice sau înlocuitorul legal al acestuia, după caz; 2 reprezentanți ai direcției tehnice cu experiență în materie de lichidare de daune; 2 reprezentanți ai direcției juridice cu experiență de cel puțin 3 ani în domeniul juridic(art. 16 lit. d) din același act normativ).

Raportat la obligația FGA, de a soluționa dosarul de despăgubiri aflat în propria instrumentare, este de neînțeles care mai era rațiunea obligării recurentei reclamante la formularea unei noi solicitări în vederea dezdăunării pentru evenimentul asigurat ivit în cauză și aceasta cu atât mai mult cu cât nici nu era posibilă cuantificarea despăgubirii, la momentul pretins de FGA ca fiind maximal pentru depunerea unei cereri de plată de tipul celei prevăzute la art. 14 alin. 1 din Legea nr. 213/2015, întrucât factura și devizul aferent acesteia au fost emise de unitatea reparatoare abia la data de 03.07.2017.

Dacă intimata pârâtă poate invoca în apărarea sa faptul că de la data deschiderii dosarului de daună a intervenit o nouă situație juridică referitoare la asigurătorul B., fiind deschisă procedura falimentului asigurătorului pe parcursul soluționării dosarului de daună nr. CA/B/6922, este de subliniat, totuși, că nu există niciun argument care să susțină concluzia că odată cu falimentul societății administrate temporar de FGA a încetat obligația acesteia din urmă la finalizarea dosarului de daună, întocmit cu respectarea tuturor prevederilor legale și reglementare.

Față de cele de mai sus, consider că recursul declarat în cauză este fondat, astfel că se impunea casarea sentinței civile criticate, rejudecarea fondului și admiterea acțiunii reclamantei, așa cum a fost formulată, cu consecința obligării intimatei pârâte la soluționarea cererii de despăgubiri precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.