ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3779/2021

Ședința publică din data de 17 iunie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată depusă pe rolul acestei instanțe la data de 18 februarie 2019, sub nr. de mai sus, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAȚII, să se constate refuzul nejustificat al pârâtului cu privire la solicitarea reclamantului înregistrată sub nr. x din 21.12.2018 și să fie declasificate și comunicate comunicările purtate între pârât și Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj cu referire la dosarul penal nr. x/2014, Tribunalul Cluj și Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2014, Direcția Națională Anticorupție – secția pentru combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari cu referire la dosarul penal nr. x/2014 și Tribunalul Cluj și Curtea de Apel Cluj cu referire la dosarul nr. x/2014.

Prin sentința civile nr. 191 din 27 septembrie 2019, Curtea de Apel Cluj, secția a III – a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Român de Informații reprezentat de Unitatea Militară 0198 București;

- a obligat pârâtul să declasifice în ceea ce îl privește pe reclamant și să comunice acestuia comunicările purtate între pârât și unitatea de parchet în legătură cu dosarul penal nr. x/2014, documente puse la dispoziția instanței, cu anonimizarea numelor tuturor celorlalte persoane fizice la care ele se referă, în afară de reclamant, cu anonimizarea datelor personale ale acestora, precum și cu anonimizarea denumirii și a altor date de identificare a persoanelor juridice conținute în aceleași documente;

- a respins în rest, acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 191 din 27 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III – a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs pârâtul Serviciul Român de Informații, solicitând casarea sentinței pentru următoarele motive:

Un prim motiv de casare se referă la greșita interpretare, de către instanța de fond, a prevederilor art. 20 din legea nr. 182/2002.

În opinia recurentului, în cadrul contestației formulate de o persoană interesată împotriva clasificării informațiilor, duratei pentru care acestea au fost clasificate precum și împotriva modului în care s-a atribuit un nivel sau altul de secretizare, instanța de judecată poate să verifice doar dacă informațiile în discuție se regăsesc în lista informațiilor secrete de stat ale SRI aprobată prin Hotărârea de Guvern nr. 01050/2002, dacă termenul de secretizare se încadrează în termenele stabilite de art. 12 din H.G. nr. 585/2002 și dacă au fost respectate dispozițiile standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate.

Al doilea motiv de recurs se referă la greșita interpretare de către instanța de fond a dispozițiilor art. 20 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 585/2002. Recurentul arată că declasificarea reglementată de această prevedere legală este o procedură administrativă, măsura fiind dispusă de Guvern printr-o hotărâre astfel încât condițiile în care se dispune desecretizarea nu au relevanță în ceea ce privește modalitatea de soluționare a unei contestații formulate în condițiile art. 20 din legea nr. 182/2002.

Al treilea motiv de recurs se referă la existența unor considerente contradictorii și la încălcarea caracterului nepublic al urmăririi penale. Recurentul arată că instanța de fond a reținut că, în condițiile în care procesul penal în care au fost valorificate informațiile clasificate este finalizat, clasificarea informațiilor nu ar putea avea legătură cu buna desfășurare a procesului penal. Or, susține recurentul, faptul că procesul penal este finalizat ar fi trebuit să conducă la menținerea clasificării, clasificare neavând legătură cu buna desfășurare a procesului penal adică exact cu motivele pentru care reclamantul a solicitat declasificarea informațiilor. De asemenea, se susține că, potrivit art. 285 alin. (2) din C. proc. pen., procedura din cursul urmăririi penale este nepublică indiferent de stadiul procedurii penale. Prin declasificarea informațiilor și comunicarea lor s-ar încălca această prevedere legală. Cu privire la aceste informații ar fi trebuit să se pronunțe instanța penală astfel încât, prin desecretizarea informațiilor de către instanța de contencios administrativ se încalcă prevederile art. 5 din legea nr. 554/2004.

Un al patrulea motiv de recurs se referă la încălcarea normelor de procedură (cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.) ca urmare a existenței unor motive de incompatibilitate în ceea ce privește pe judecătorul care a soluționat pricina și a omisiunii judecătorului fondului de a se abține de la judecată.

Recurentul arată că judecătorul fondului este cadru didactic la Universitatea Babeș -Bolyai din Cluj, primind și o remunerație de la această instituție de învățământ, în condițiile în care avocatul reclamantului figurează cu calitatea de conferențiar universitar- președinte în cadrul consiliului departamentului de drept public în perioada 2010-2016, fiind și director al acestui departament.

Dincolo de această legătură profesională, cei doi au publicat, în calitate de coautori, lucrări în domeniul științelor juridice.

În opina recurentului, aceste aspecte nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorului fapt care ar fi trebuit să conducă la abținerea acestuia în conformitate cu prevederile art. 43 alin. (2) din C. proc. civ.

În fine, un ultim motiv de recurs se referă la justificarea măsurii de clasificare a informațiilor în discuție. Recurentul apreciază că declasificarea mijloacelor și metodelor folosite de SRI poate produce efecte negative profunde asupra activității de informații, prin generarea posibilității aduceri la cunoștința unui număr nedeterminat de persoane a procedurilor specifice de lucru sau chiar și numai a unor părți din acestea, creându-se breșe de securitate și canale de scurgere a informațiilor ce pot vulnerabiliza relațiile sociale ce privesc securitatea națională și a căror apărare este asigurată prin stricta păstrare a secretului de stat. Declasificarea informațiilor SRI generează pericolul expunerii directe a persoanelor care au furnizat date valorificate în cuprinsul acestora (în contextul în care informațiile erau cunoscute de un cerc restrâns de persoane), putându-se crea, pentru acestea, o situație defavorizantă în ipoteza în care, cu concursul organelor judiciare ar fi putut beneficia de o oarecare formă de protecție, de natura celei prevăzute de art. 125 din C. proc. pen.. De asemenea, ar putea apărea efecte negative și cu privire la activitatea celorlalte surse ale organelor de securitate. Declasificarea informațiilor ar extinde în mod inoportun posibilitățile de acces ale unor terți la aspecte care ar putea aduce prejudicii în planul protecției surselor de informații și care nu au legătura directă cu obiectul dosarului penal.

În acest context este invocată și Directiva 2012/13/UE potrivit căreia accesul la anumite informații în cadrul procedurilor penale poate fi refuzat dacă un astfel de acces poate avea drept consecință periclitarea gravă a vieții sau a drepturilor fundamentale ale altei persoane sau dacă refuzul acestui acces este necesar pentru apărarea unui interes public important.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. intimatul afirmă că recurentul ar fi trebuit să solicite recuzarea judecătorului în fața instanței de fond, aceste motive neputând fi valorificate direct în recurs. De asemenea, afirmă că aspectele de fapt invocate nu sunt de natură să conducă la existența unei lipse de imparțialitate a instanței. Simpla redactare a unor lucrări de către judecătorul fondului în colaborare cu avocatul reclamantului nu poate conduce de la sine putere, automat, la concluzia lipsei de imparțialitate.

În ceea ce privește motivele de casare subsumate art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., intimatul a arătat următoarele:

Contestarea clasificării unor informații, în conformitate cu prevederile art. 20 din legea nr. 182/2002 nu se poate limita la verificarea aspectului dacă informația se regăsește în hotărârea de guvern ce stabilește listele de informații secrete de stat, în caz contrar ajungându-se la o limitare nejustificată a accesului la justiție. Dreptul de a contesta clasificarea unor informații ar deveni iluzoriu dacă nu ar conduce la o cunoaștere a rațiunilor ce au sta la baza clasificării și la verificarea respectării limitelor legale. În sprijinul acestor susțineri sunt invocate considerentele din cauza CEDO Rotarul c. României.

În aceste condiții, instanța de fond nu avea obligația să verifice dacă informațiile în litigiu se regăseau în H.G. nr. 010150/2002, acest aspect fiind lipsit de relevanță întrucât nu era de natură să confere caracter legal clasificării.

De asemenea, se susține că, atât timp cât recurentul nu a prezentat argumente concrete pentru care informațiile în discuție au legătură cu securitatea națională ori apărarea țării iar din conținutul acestora nu reiese nicio legătură între situațiile prevăzute de art. 17 alin. (1) lit. f) și g) din legea nr. 182/2002, unica soluție logică care putea fi dispusă era aceea de constatare a inexistenței unei situații care să impună clasificarea documentelor. Recurenta nu a prezentat niciun moment documente concrete din care ar putea rezulta pericolul unei deconspirări a surselor.

Cât privește siguranța națională, nu se poate susține că tot ceea ce privește activitatea SRI are caracter secret întrucât, într-un astfel de caz, nimeni nu ar mai putea contesta efectiv clasificarea unor informații care au legătură cu SRI.

În ceea ce privește cel de al doilea motiv de recurs, intimatul susține că declasificarea este fie judiciară, în condițiile art. 20 din legea nr. 182/2002, fie administrativă, în condițiile H.G. nr. 585/2002 dar motivele care justifică o astfel de măsură sunt aceleași, respectiv cele prevăzute de art. 20 din H.G. nr. 585/2002, reglementarea fiind unitară. Instanța nu se substituie autorității publice întrucât nu instanța dispune declasificarea ci aceasta se rezumă la obligarea autorității publice să i-a măsuri în acest sens în cazul în care clasificarea a fost dispusă în mod nelegal.

Referitor la cel de al treilea motiv de recurs, intimatul arată că raționamentul instanței de fond nu este unul contradictoriu ci, în mod corect s-a reținut că, în condițiile în care dosarul penal este finalizat, comunicarea informațiilor nu mai poate prejudicia derularea procedurii judiciare penale. Acțiunea formulată în prezentul dosar are legătură cu încălcarea dreptului la viață privată, fiind independentă de procesul penal.

Cât privește caracterul nepublic al urmăririi penale, intimatul arată că publicitatea unei proceduri se referă la posibilitatea pe care o are orice persoană de a asista la desfășurarea respectivei proceduri și lipa de publicitate nu înseamnă că suspectul sau inculpatul nu are acces la dosarul cauzei.

Mai mult, se susține că în cadrul procesului nu a avut posibilitatea să solicite desecretizarea informațiilor întrucât nu a avut cunoștință de existența acestora înainte de desecretizarea protocolului de colaborare dintre SRI și Parchete. De altfel, procedura penală nu prevede posibilitatea contestării clasificării unui document astfel încât nu sunt incidente prevederile art. 5 alin. (2) din legea nr. 554/2004.

În plus, se susține că, în speță, nu a fost contestat dreptul la un proces echitabil prin prisma nelegalității administrării probelor, ci prin prisma efectivității accesului la o instanță în relația cu art. 8 alin. (1) din CEDO.

Cât privește cauza CEDO Rowe și Davis c. Regatului Unit, intimatul arată că din aceasta se desprinde concluzia că în condițiile în care nu a avut acces la informațiile clasificate folosite în procesul penal soluția ar fi trebuit pronunțată exclusiv în raport de probele cunoscute.

Este invocată și Decizia nr. 21/2018 a Curții Constituționale potrivit căreia protecția informațiilor clasificate nu are caracter prioritar față de dreptul la informare al acuzatului și față de garanțiile dreptului la un proces echitabil.

În ceea ce privește ultimul motiv de recurs, intimata arată că, în condițiile în care faptele sale nu reprezentau o amenințare pentru siguranța națională Serviciul Român de Informații nu avea competența de a se implica în cele două dosare penale care îl priveau pe reclamant. De altfel, solicitarea de comunicare a informațiilor nu s-a întemeiat pe prevederile legii nr. 544/2001 ci pe art. 20 din legea 182/2002. În opinia intimatului, informațiile solicitate nu făceau parte din categoria celor care puteau fi clasificate, nefiind nici informații referitoare la mijloace, metode, tehnică, echipament de lucru ori surse de informații specifice SRI și nu reprezintă nici informații relative la activitatea specifică SRI în sensul art. 17 lit. f) din legea 182/2002. Aceste comunicări nu se încadrau în limitele competenței SRI deoarece nu intră în obiectul de activitate de apărare a securității naționale.

În prezent dosarele sunt finalizate definitiv și nu mai pot fi influențate de declasificarea informațiilor.

În opinia intimatului, informațiile nu au fost clasificate pentru importanța lor cu privire la securitatea națională ci pentru ascunderea implicării SRI în activitatea de urmărire penală, acest scop nemaifiind de actualitate după declasificarea protocolului de colaborarea între SRI și Parchete.

Întrucât SRI are competența de clasificare a informațiilor tot această instituție poate să dispună și declasificarea, astfel încât erau îndeplinite condițiile pentru declasificarea informațiilor.

De altfel, susține intimatul, încă de la momentul clasificării nu erau întrunite condițiile pentru dispunerea unei astfel de măsuri. Informațiile clasificate au reprezentat probe în procesul penal și era îndreptățit să ia cunoștință de ele, prezentând importanță pentru realizarea dreptului la apărare, mai ales în condițiile în care imixtiunea SRI în litigiul penal era nelegală, aspect lămurit de Decizia CCR nr. 405/2016. Dreptul la un proces echitabil în sensul art. 6 alin. (3) din CEDO presupunea ca inculpatul să cunoască toate aspectele cauzei care prezintă relevanță în raport de acuzația formulată împotriva sa. În același sens este și art. 6 din Directiva 2012/13/UE privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale. Necesitatea desecretizării probelor esențiale într-un proces penal a fost subliniată de CCR în cuprinsul considerentelor Deciziei nr. 21/18.01.2018 unde s-a reținut că inculpatul trebuie să aibă acces la informațiile clasificate în vedere combaterii sau a susținerii, în mod contradictoriu cu acuzatul, a legalității administrării acestor probe.

Totodată, se arată că în cuprinsul legii 182/2002 se statuează că nicio prevedere a legii nu va putea fi interpretată în sensul limitării accesului la informațiile de interes public sau al ignorării Constituției, a Declarației Universale a Drepturilor Omului, a pactelor și a celorlalte tratate la care România este parte, referitoare la dreptul de a primi și răspândi informații. Or normele europene invocate mai sus se opuneau clasificării informațiilor ce fac obiectul litigiului de față.

Același act normativ prevede că se interzice clasificarea ca secrete de stat a informațiilor, datelor sau documentelor în scopul ascunderii încălcării legii, erorilor administrative, limitării accesului la informațiile de interes public, restrângerii ilegale a exercițiului unor drepturi, ale vreunei persoane sau lezării altor interese legitime. În opinia intimatului, clasificarea acestor documente este menită să conducă la ascunderea imixtiunii ilegale a SRI în actul de justiție.

II Soluția asupra recursului

Analizând probele administrate în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat urmând să fie admis pentru următoarele considerente:

Contrar celor susținute de instanța de fond, în urma consultării documentelor solicitate a fi desecretizate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că informațiile conținute în acestea furnizează numeroase detalii concrete care fac ca identificarea persoanelor implicate în activitatea de culegere a acestor informații să fie facilă. Măsura de protecție preconizată de instanța de fond, respectiv aceea de anonimizare a datelor personale ale acestora, este una cu un caracter pur formal, ineficientă, reclamantul putând cu ușurință să reconstituie aceste date din contextul factual rezultat din documente.

În acord cu susținerile recurentului, instanța de control judiciar apreciază că furnizarea acestor informații ar fi de natură să vatăme în mod grav activitatea desfășurată de Serviciul Român de Informații, creându-se breșe de securitate prin aducerea la cunoștința publică a unor date referitoare la procedurile de lucru și sursele acestei autorități ce are un rol esențial în asigurarea securității naționale.

Așadar, informațiile cu privire la care s-a solicitat declasificarea sunt informații care se încadrează la prevederile art. 17 lit. g) din Legea nr. 182/2002, fiind vorba de informații care se referă la mijloacele, metodele, tehnica și echipamentul de lucru, precum și sursele de informații specifice, folosite de autoritățile publice care desfășoară activitate de informații.

Sunt lipsite de relevanță pentru acest litigiu aspectele legate de caracterul legal sau nelegal al implicării Serviciului Român de Informații în activitatea de urmărire penală, aceste aspecte privind exclusiv procesul penal. În măsura în care se pune problema nelegalei implicări a Serviciului Român de Informații în activitatea de strângere a unor probe în cadrul unei proceduri judiciare penale, acest aspect trebuie invocat în fața instanței penale, singura în măsură să se pronunțe cu privire la legalitatea unei probe în procesul penal. În consecință, toate apărările legate de modalitatea în care au fost respectate drepturile procesuale ale intimatului în cadrul unor procese penale sunt străine de prezentul litigiu, instanța de contencios administrativ nefiind competentă să se pronunțe cu privire la astfel de chestiuni.

În cadrul prezentului litigiu, singurul aspect care se verifică se referă la legalitatea clasificării unor documente în raport de categoriile de informații secret de stat reglementate de legea nr. 182/2002.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte urmează să admită recursul și să caseze sentința iar, în rejudecare, să respingă acțiunea ca neîntemeiată.

În ceea ce privește celelalte motive de recurs, acestea nu pot fi reținute de instanța de control judiciar.

Referitor la încălcarea normelor de procedură ca urmare a omisiunii judecătorului de la instanța de fond de a se abține de la judecarea cererii în considerarea unor relații de ordin profesional și privat care ar fi existat între acesta și avocatul reclamantului, Înalta Curte constată că situația invocată de recurent nu se încadrează la motivele de incompatibilitate absolută reglementate de art. 41 din C. proc. civ.

Or, potrivit art. 44 alin. (1) din C. proc. civ. "judecătorul aflat într-o situație de incompatibilitate poate fi recuzat de oricare dintre părți înainte de începerea oricărei dezbateri. De asemenea, potrivit art. 45 din același act normativ "În cazurile prevăzute de art. 41 judecătorul nu poate participa la judecată, chiar dacă nu s-a abținut ori nu a fost recuzat. Neregularitatea poate fi invocată în orice stare a pricinii." Din interpretarea coroborată a acestor prevederi legale rezultă că doar incompatibilitatea absolută reglementată de art. 41 din C. proc. civ. poate fi invocată în orice starea a pricinii, chiar și atunci când judecătorul nu a fost recuzat în condițiile art. 44. În schimb, în cazul celorlalte motive de incompatibilitate, în măsura în care judecătorul nu se abține partea are doar posibilitatea de a recuza respectivul judecător înainte de începerea oricărei dezbateri, fără a se putea prevala de respectivul motiv de incompatibilitate în calea de atac dacă a omis să formuleze în termen cererea de recuzare.

Întrucât, în speță, judecătorul fondului nu a fost recuzat iar motivul de incompatibilitate invocat nu se încadrează în motivele de incompatibilitate absolută reglementate de art. 41 din C. proc. civ., invocarea, direct în recurs, a unui caz de incompatibilitate relativă a judecătorului fondului este inadmisibilă, acest aspect neputând constitui un motiv de casare a sentinței atacate.

În ceea ce privește imposibilitatea instanței de judecată de a verifica, în cadrul unei contestații referitoare la clasificare unor informații, dacă acestea se încadrează în categoriile prevăzute de legea nr. 182/2002, Înalta Curte constată că susținerile recurentului sunt neîntemeiate.

Potrivit art. 20 din Legea nr. 182/2002 "Orice persoană fizică sau juridică română poate face contestație la autoritățile care au clasificat informația respectivă, împotriva clasificării informațiilor, duratei pentru care acestea au fost clasificate, precum și împotriva modului în care s-a atribuit un nivel sau altul de secretizare. Contestația va fi soluționată în condițiile legii contenciosului administrativ."

Coroborând aceste prevederi legale cu prevederile referitoare al categoriile de informații secrete de stat (art. 17 din același act normativ) rezultă că în cadrul unei contestații referitoare la clasificarea unor informații se va verifica tocmai includerea informațiilor clasificate în una din categoriile definite ca atare de lege. Susținerea recurentului potrivit căreia în cadrul unei astfel de contestații se verifică doar dacă respectiva informație se regăsește într-o hotărâre de guvern nu are niciun suport legal, legea nr. 182/2002 nereglementând o astfel de limitare a competențelor de control ale instanței de judecată. Un astfel de control, limitat la un singur aspect referitor la includerea unor categorii de informații înr-un act administrativ emis de Guvernul României ar fi, de altfel, unul lipsit de substanță, făcând iluzoriu dreptul de acces la instanță al persoanei interesate.

Nu este vorba, în acest caz, de o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești întrucât, în cadrul contenciosului administrativ, competența instanței de judecată se referă tocmai la controlul modului în care puterea executivă și-a îndeplinit obligațiile legale. Acest control nu se poate rezuma doar la constatarea faptului că autoritatea executivă a luat o anumită măsură ci, în cadrul lui, se verifică dacă respectiva măsură respectă principiul legalității.

În ceea ce privește aplicabilitate, în speță, a prevederilor art. 20 din H.G. nr. 585/2002, care reglementează condițiile de declasificare a unei informații, Înalta Curte constată că, în cadrul sentinței atacate, există o imprecizie referitoare la temeiul de drept al măsurii dispuse de instanța de fond (dacă este vorba de o măsură subsumată procedurii de contestare a clasificării, în condițiile art. 20 din legea nr. 182/2002, sau de o procedură de declasificare în raport de prevederile art. 20 din H.G. nr. 585/2002) însă acest aspect nu poate conduce, în mod distinct, la reformarea sentinței. Reclamantul-intimat a contestat însăși clasificarea informațiilor a căror comunicare a solicitat-o și, în raport de considerentele de mai sus referitoare la limitele controlului instanței de contencios administrativ în cadrul unei contestații referitoare la clasificarea unor informații, se constată că instanța de fond era îndreptățită să analizeze dacă informațiile în cauză se încadrează în una din categoriile de informații secret de stat reglementate de legea nr. 182/2002 independent de incidența în cauză a prevederilor art. 20 din H.G. nr. 585/2002.

În ceea ce privește încălcarea caracterului nepublic al procedurii din cursul urmăririi penale, dincolo de faptul că publicitatea unei proceduri judiciare se referă la terți și nu privește părțile din litigiu, în speță nu se analizează refuzul de comunicare a unor probe din cadrul unui proces penal (aspect care este exclusiv de competența instanței penale) ci legalitatea atribuirii unui nivel de secretizare unor informații colectate de recurent și de consecințele care decurg din acest aspect. Faptul că respectivele informații au fost utilizate în cadrul unei proceduri judiciare penale reprezintă un aspect exterior raportului juridic analizat în prezentul litigiu.

În consecință nu se încalcă nici prevederile art. 5 din legea nr. 554/2004 întrucât contestația cu privire la atribuirea unui nivel de secretizare unor acte nu se confundă cu măsurile pe care o instanță penală le poate dispune cu privire la probele administrate în litigiul penal.

Nici susținerile recurentei referitoare la contradictorialitatea considerentelor sentinței nu se verifică, susținerile instanței de fond referitoare la faptul că declasificarea informațiilor nu mai are nicio consecință asupra proceselor penale neintrând în contradicție cu alte considerente ale sentinței. Afirmația potrivită căreia reclamantul ar fi solicitat declasificarea informațiilor exclusiv pentru că acestea ar fi avut legătură cu desfășurarea procesului penal este eronată, interesul reclamantului în promovarea acțiunii fiind unul mult mai general, referitor la legalitatea atribuirii unui nivel de clasificare unor informații referitoare la viața sa privată, aspectele legate de modalitatea de utilizare a acestor informații în cadrul unui proces penal fiind doar o latură a problemei litigioase.

În consecință, în raport de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să admită recursul și să caseze sentința, iar pe fond să respingă acțiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Serviciul Român de Informații împotriva sentinței civile nr. 191 din 27 septembrie 2019 a Curții de Apel Cluj, secția a III – a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și în rejudecare respinge în totalitate cererea de chemare în judecată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 17 iunie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.