ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3364/2021

Ședința publică din data de 3 iunie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30.10.2018, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul B.-Director Al Serviciului Român de Informații a susținut că s-ar fi adresat pârâtului, în calitate de director SRI, prin adresele din 25.06.2018 și din 27.06.2018, iar pârâtul nu a răspuns acestor solicitări, astfel că s-a considerat vătămat prin lipsa răspunsurilor la aceste cereri.

Prin sentința civilă nr. 2275 din 16 septembrie 2019, Curtea de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare in judecata formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul B.-Director Al Serviciului Român de Informații, ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 2275 din 16 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate.

În esență, recurentul-reclamant a susținut că judecătorul fondului avea obligația de a-și verifica competența întrucât a mai pronunțat o încheiere în prezenta cauză, încheiere ce a fost atacată cu cerere de reexaminare. Cererea de reexaminare a fost admisă prin încheierea din 11.02.2019.

De asemenea, recurentul-reclamant susține că judecătorul fondului a încălcat și art. 34 din Legea nr. 303/2004, ținând cont că pârâtul a fost lipsă.

Dispozitivul sentinței nu este lămurit în contradictoriu cu pârâtul și nici sentința nr. 2275/16.09.2019 nu este semnată de judecător și grefier, astfel cum prevăd dispozițiile art. 426 și 427 din C. proc. civ.

A susținut recurentul că la data la care s-a judecat cauza, la dosarul cauzei nu era cusut și numerotat răspunsul la întâmpinare.

Prin întâmpinare intimatul-pârât Serviciul Român de Informații a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 10 ianuarie 2020 s-a fixat termen de judecată la data de 3 iunie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul B.-Director al Serviciului Român de Informații a susținut că s-ar fi adresat pârâtului, în calitate de director SRI, prin adresele din 25.06.2018 și din 27.06.2018, iar pârâtul nu a răspuns acestor solicitări, astfel că s-a considerat vătămat prin lipsa răspunsurilor la aceste cereri.

Curtea de apel a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată, opinie împărtășită de Înalta Curte, criticile recurentului fiind neîntemeiate, instanța de control judiciar urmând a răspunde acestor critici prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Astfel, Înalta Curte constată că sunt nefondate susținerile recurentului referitoare la lipsa de competență a judecătorului care a pronunțat sentința atacată, având în vedere că motivul pentru care, prin încheierea din 26.11.20189, s-a dispus anularea cererii de chemare în judecată a fost faptul că cererile depuse la dosar de către reclamant au fost formulate într-un mod care a presupus cu greu identificarea solicitărilor acestuia, ceea ce a și condus într-o primă fază la anularea cererii acestuia.

Ulterior, în urma admiterii cererii de reexaminare, prin încheierea din 11.02.2019, s- a reținut că reclamantul se plânge de faptul că s-ar fi adresat pârâtului, în calitate de director SRI, solicitându-i informații, iar acesta nu a răspuns celor două adrese din 25.06.2018 și din 27.06.2018, considerându-se vătămat prin lipsa unor răspunsuri, invocând în acest sens dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a), g) și m) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Totodată, s-a reținut că neregularitățile cererii de chemare în judecată au fost înlăturate, câtă vreme reclamantul a indicat numele pârâtului și locul unde să fie acesta citat.

Prin urmare, în urma admiterii cererii de reexaminare, în mod corect, judecătorul fondului a procedat la judecarea cauzei, în cauză nefiind incidente dispozițiile referitoare la incompatibilitatea judecătorului sau necompetența instanței de a soluționa cauza.

De asemenea, având în vedere că petiția recurentului a fost înregistrată la Sectorul Relații cu Cetățenii al pârâtului, sub numărul x din 06.08.2018, fiind clasată în urma evaluării, în mod corect prima instanță a respins solicitarea reclamantului-recurent, reținând că la dosarul cauzei se află AR-urile solicitate de reclamant, confirmarea de primire supusă discuției fiind prima din cele trei, cu ștampila de primire, prin delegat, de către S.R.I. - Sectorul Relații cu Cetățenii, returul fiind efectuat la data de 12.10.2018 - conform ștampilei de zi a oficiului care înapoiază confirmarea.

Nu pot fi reținute nici susținerile privind lipsa semnăturilor atât a judecătorului, cât și a grefierului, de pe sentința atacată, având în vedere că potrivit art. 426 alin. (6) din C. proc. civ. "Hotărârea se va întocmi în două exemplare originale, dintre care unul se atașează la dosarul cauzei, iar celălalt se va depune spre conservare la dosarul de hotărâri al instanței", reclamantului-recurent fiindu-i comunicat un exemplar al sentinței fără semnături. În ceea ce privește sentința nr. 2275/16.09.2019 atașată la dosarul de fond al cauzei, se constată că această hotărâre prezintă în original, atât semnătura judecătorului care a pronunțat hotărârea, cât și a grefierului, astfel că sunt nefondate susținerile referitoare la nulitatea acestei hotărâri.

În ceea ce privește situația predării dosarului făcut de fosta Securitate, a daunelor morale, contravalorii bunurilor luate din domiciliul din București, se constată că în mod corect a reținut prima instanță că pârâtul a predat către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în anul 2004, toată arhiva fostului Departament al Securității Statului, care nu conține date și informații de siguranță națională, fapt adus la cunoștința publicului la acea dată, prin toate mijloacele media, în conformitate cu prevederile Legii nr. 187/1999 și ale O.U.G. nr. 24/2008.

Înalta Curte constată că alegațiile recurentului referitoare la cazul Petrov, decretul 153/1970, livretul militar, sunt chestiuni care exced limitelor investirii instanței, fiind lipsite de relevanță juridică în prezenta cauză.

În fine, nu vor putea fi reținute nici susținerile recurentului referitoare la lipsa de la dosar a răspunsului la întâmpinare formulat în fața instanței de fond, câtă vreme, se constată că acest răspuns există la dosarul de fond al cauzei la fila x.

Prin urmare, toate criticile formulate de recurentul-reclamant A. sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță fiind legală.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 2275 din 16 septembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII – a contencios administrativ și fiscal

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 2275 din 16 septembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII – a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 3 iunie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.