ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3253/2021

Ședința publică din data de 27 mai 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 11.03.2020 pe rolul Tribunalul București – secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., și D. prin Sindicatul Național PRO LEX, au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor și Instituția Prefectului Brașov: obligarea pârâților la recalcularea sporului de fidelitate în funcție de vechimea în activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual și salariul în funcție al reclamanților; plata diferențelor salariale dintre valoarea reală a sporului de fidelitate și cea acordată efectiv, începând cu 3 ani în urmă de la data introducerii acțiunii, actualizată cu coeficientul de inflație de la data scadenței până la data efectuării plății; obligarea la plata dobânzii legale de la data introducerii acțiunii și până la data efectuării plății; plata cheltuielilor de judecată.

2.1. Hotărârea Tribunalului București – secția a II-a contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 3259 din data de 24.07.2020, pronunțată de Tribunalul București – secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020, s-a admis exceptia necompetentei teritoriale și s-a declinat competenta de solutionare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

În considerentele sentinței a reținut că în speță competența materială este cea reglementată prin art. 366 și 536 din O.U.G. nr. 57/2019, iar în ceea ce privește competența teritorială, aceasta este prevăzută de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554.

În stabilirea competenței teritoriale a reținut că domiciliile persoanelor fizice reclamante este cel care reiese din cartea de identitate a acestora, respectiv pe raza județului Brașov.

2.2. Hotărârea Tribunalului Brașov – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 337/CA din data de 14.04.2021, Tribunalul Brașov – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, sens în care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut considerentele Deciziei nr. 1/2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, care a statuat că sindicatele au calitate procesuală activă.

De asemenea, a reținut incidența dispozițiilor art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004, precum și faptul că sediul sindicatului reclamant este în municipiul București.

II. Decizia ÎCCJ pronunțată în regulator de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență privește interpretarea normelor privind competența teritorială de soluționare a cauzei.

Înalta Curte reține că pretențiile deduse judecății au fost formulate în numele membrilor de sindicat și profită acestora, dat fiind faptul că acțiunea are ca obiect recunoașterea unor drepturi salariale rezultate din raportul de serviciu al funcționarului public.

Astfel, Înalta Curte reține că în speță acțiunea în contencios administrativ a fost formulată de Sindicatul Național PRO LEX în numele membrilor de sindicat, funcționari publici, în calitate de reprezentant al acestora, fiind aplicabile, în stabilirea competenței materiale și teritoriale a litigiului, dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, coroborate cu prevederile art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, în privința competenței teritoriale de soluționare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanței, respectiv 11.03.2020, conform cărora "(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.

(4) Competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces."

Din perspectiva aplicării în timp a noii reglementări cuprinse în art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 212/2018, fiind vorba despre o normă de procedură, în privința determinării instanței competente din punct de vedere teritorial să soluționeze cauza, sunt relevante prevederile art. 24 din C. proc. civ., potrivit cărora "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

Prin urmare, acțiunea a fost formulată de Sindicatul Național PRO LEX în numele membrilor de sindicat, funcționari publici, în calitate de reprezentant al acestora și nu în calitate de reclamant, motiv pentru care sunt incidente prevederile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018, în raport cu data introducerii cererii de chemare în judecată – 11.03.2020.

Textul de lege menționat instituie o competență teritorială exclusivă, stabilind, în situația în care reclamant în cauză este o persoană fizică sau juridică de drept privat, că instanța competentă este cea de la domiciliul sau sediul reclamantului, în speță domiciliile reclamanților fiind pe raza județului Brașov, astfel cum reiese din tabelul și din împuternicirea de reprezentare de la dosarul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Fiind vorba despre o competență teritorială exclusivă, stabilită în raport cu domiciliul persoanelor fizice și nu în raport cu sediul sindicatului, reclamanții trebuie să se adreseze instanței de la domiciliul acestora, neavând un drept de opțiune între mai multe instanțe.

Potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011: "În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată în mod expres."

Această interpretare este confirmată și de dispozițiile art. 30 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că, dată fiind modificarea legislativă intervenită în privința art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004, introdusă prin Legea nr. 212/2018, intrată în vigoare la data de 02 august 2018, respectiv instituirea unei competențe teritoriale exclusive în materia contenciosului administrativ, Decizia nr. 1/2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, nu mai este aplicabilă, aceasta fiind pronunțată în interpretarea și aplicarea unitară a unor texte de lege ce au fost ulterior modificate de către legiuitor.

Totodată, se impune a fi subliniat și faptul că art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 se referă în mod expres la situația în care acțiunea este introdusă în numele reclamantului de o persoană de drept public sau privat, când, de asemenea, competența de soluționare se respectă, text de lege care, anterior modificării intervenite prin Legea nr. 212/2018, nu făcea o asemenea distincție.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Brașov – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanții A., B., C., și D. prin Sindicatul Național PRO LEX, în contradictoriu cu pârâții Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor și Instituția Prefectului Brașov, în favoarea Tribunalului Brașov – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 27 mai 2021.