ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2433/2021

Ședința publică din data de 14 aprilie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020 reclamanții A., B., C. și D., toți prin Sindicatul Național Pro Lex în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, au solicitat obligarea pârâtului la: recalcularea sporului de fidelitate la valoarea reală în funcție de vechimea în activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual și salariul de funcție a reclamanților; plata diferenței rezultate dintre valoarea reală a sporului de fidelitate calculată și cea acordată efectiv, începând cu 3 ani în urmă de la data introducerii acțiunii, sumă ce va fi actualizată cu coeficientul de inflație de la data scadenței până la data efectuării plății; obligarea la plata dobânzii legale începând cu data introducerii acțiunii și până la plata efectivă; plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2806/2020 a Tribunalului București, s-a admis excepția necompetentei teritoriale și s-a declinat competenta de soluționare a cauzei privind pe reclamantul D. prin Sindicatul National Pro Lex și pe pârâtul Ministerul Afacerilor Interne în favoarea Tribunalului Maramureș, secția de contencios administrativ si fiscal.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul București a reținut că obiectul acțiunii privește acordarea unor drepturi salariale, reclamantul fiind funcționar public cu statut special (polițist).

În conformitate cu dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, republicată, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului.

Este adevărat că acest articol nu prevede care este instanța competentă teritorial, astfel că devin aplicabile dispozițiile de drept comun în materia contenciosului administrativ, respectiv cele ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care de la data de 02.08.2018 (urmare a modificării Legii nr. 554/2004 prin Legea nr. 212/2018) au următorul conținut:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului".

Prezenta cerere de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 13.03.2020, astfel că intră sub incidența noilor prevederi legale.

În cauză, reclamantul are domiciliul în județul Maramureș.

De asemenea, s-a constatat că sindicatul nu are calitate de reclamant, ci acționează potrivit art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, ca și mandatar în numele reclamantului care nu are domiciliul în București. Este irelevant că Sindicatul, care reprezintă reclamantul are sediul în București, câtă vreme nu este parte în cauză, iar competența teritorială se stabilește conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 prin raportare la domiciliul reclamantului și nu al mandatarului.

Competența teritorială a unei instanțe nu este însă determinată de domiciliul ales al justițiabilului, ci de cel efectiv. A admite contrariul echivalează cu a da posibilitatea părților să înfrângă dispozițiile imperative privind competența prin simpla indicare a unui domiciliu ales.

În cauză nu este aplicabilă decizia nr. 1/21.01.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, deoarece problema de drept dezlegată privește interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, care au caracter special, fiind aplicabile numai jurisdicției muncii și a asigurărilor sociale. Recursul în interesul legii privește un caz de competență teritorială exclusivă, motiv pentru care s-a reținut că instanța competentă teritorial cu soluționarea conflictelor de muncă, în cazul acțiunilor formulate de organizațiile sindicale, este cea de la sediul sindicatului reclamant.

La Tribunalul Maramureș cauza a fost înregistrată sub același număr de dosar, la data de 21.08.2020.

Prin sentința civilă nr. 198 din data de 24 februarie 2021, Tribunalul Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Maramureș și, în consecință a declinat în favoarea Tribunalului București competența de soluționare a acțiunii formulate de către reclamantul Sindicatul Național Pro Lex, în numele membrului de sindicat D., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Maramureș a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată cu soluționarea căreia reclamantul a învestit instanța de judecată plasează acțiunea în sfera de aplicare a prevederilor Legii nr. 554/2004.

Potrivit. art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său".

În opinia instanței ulterior învestite, prin noțiunea de domiciliu în sens procesual, legiuitorul a avut în vedere locul unde partea locuiește în mod efectiv, locuința de care în mod statornic se folosește, fără a interesa adresa de domiciliu cu care aceasta figurează în evidențele publice, raportându-ne așadar, în vederea determinării competenței teritoriale de soluționare a cauzelor de către instanțele de judecată, la localitatea în care partea trăiește și în care, eventual, cum e și cazul în speță, își desfășoară activitatea profesională.

Pentru a concluziona în acest sens instanța are în vedere observațiile în legătură cu modificările aduse art. 10 alin. (3) al Legii nr. 554/2004 prin Legea nr. 212/2018, menționate în Expunerea de motive a Legii nr. 212/2018, dintre care prezintă relevanță următoarele argumente aduse în justificarea necesității modificărilor legislative:

- "permite o corectă administrare a probelor, având în vedere legătura instanței cu sediile sau domiciliile părților,

- "reduce cheltuielile procedurale."

Interpretarea mai sus arătată adusă voinței legiuitorului român este îndreptățită și de considerentele expuse de către Curtea Constituțională a României în cuprinsul Deciziei nr. 815/2020, prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

În conținutul deciziei instanța de contencios constituțional reține:

"14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile de lege criticate stabilesc reguli privind competența teritorială exclusivă pentru soluționarea acțiunilor în contencios administrativ. Astfel, în cazul în care reclamantul este o persoană fizică sau juridică de drept privat, competența teritorială revine exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Curtea constată că prevederile de lege criticate nu conțin privilegii sau discriminări în raport cu criteriile egalității în drepturi înscrise în art. 4 din Constituție, fiind aplicabile în mod egal tuturor destinatarilor normei juridice.

Într-o interpretare a textului de lege în sensul determinării competenței teritoriale în raport de domiciliul din acte al reclamantului, în mod evident nu mai vorbim de o facilitare a accesului la justiție, de o facilitarea a administrării probelor decurgând din legătura instanței cu domiciliul/sediul părților litigante sau de o reducere a cheltuielilor procedurale, câtă vreme nu doar reclamantul, ci chiar și instituția pârâtă își au domiciliul/sediul la sute de kilometri distanță. Dezideratul ce a stat la baza modificărilor aduse art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ ar deveni astfel, cel puțin în parte, nesocotit.

Răspunzând prin înscrisul depus la fila x solicitării instanței, instituția pârâtă a arătat că membrul de sindicat în numele căruia a fost promovată acțiunea își are stabilită reședința în municipiul București. Coroborând această informație cu faptul că reclamantul deține calitatea de angajat al Direcției Generale pentru Comunicații și Tehnologia Informației din cadrul MAI, ceea ce presupune desfășurarea activității în capitală, instanța a extras concluzia potrivit căreia reclamantul D. locuiește în realitate în municipiul București.

Având așadar în vedere că domiciliul reclamantului este situat în raza de competență a Tribunalului București, instanța, văzând prevederile art. 132 C. proc. civ., a admis excepția necompetenței sale teritoriale, cu consecința declinării competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.

Pentru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare.

În ceea ce privește cadrul procesual se constată că, obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă recalcularea sporului de fidelitate la valoarea reală în funcție de vechimea în activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual și salariul de funcție a reclamanților; plata diferenței rezultate dintre valoarea reală a sporului de fidelitate calculată și cea acordată efectiv, începând cu 3 ani în urmă de la data introducerii acțiunii, sumă ce va fi actualizată cu coeficientul de inflație de la data scadenței până la data efectuării plății; obligarea la plata dobânzii legale începând cu data introducerii acțiunii și până la plata efectivă; plata cheltuielilor de judecată.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe se referă la stabilirea competenței teritoriale, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte constată că în mod corect ambele instanțe aflate în conflict negativ de competență au reținut că pentru soluționarea acestor tipuri de acțiuni competența de soluționare aparține completurilor specializate în judecarea cauzelor de contencios administrativ raportat la calitatea de funcționar public.

Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social:

"(1) Organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși. (2) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată în mod expres."

În privința competenței materiale de soluționare a cauzei, întrucât membrii de sindicat sunt funcționari publici, sunt aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd:

"Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

Având în vedere că este vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018 (intrată în vigoare la data de 30.07.2018, anterior sesizării primei instanțe - 13.03.2020), care statuează în mod expres că:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său (…)".

Competența stabilită de textul de lege mai sus menționat este una teritorială exclusivă, ceea ce înseamnă că reclamantul trebuie să se adreseze instanței de la domiciliul sau sediul său, neavând un drept de opțiune între mai multe instanțe.

De asemenea, Înalta Curte constată incidența dispozițiilor art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 modificată potrivit cărora:

"(4) Competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces".

Or, în cauza de față, deși prin acțiunea pendinte se urmărește plata unor drepturi bănești în favoarea membrului de sindicat, Sindicatul Național Pro Lex nu are calitate de reclamant, ci are calitate de reprezentant al membrului de sindicat (aspect ce rezultă și din petitul acțiunii deduse judecății), iar calitatea de reclamant revine membrului de sindicat deoarece titularul dreptului pretins, precum și interesul promovării acțiunii aparține acestuia.

Înalta Curte, având în vedere că reclamantul a solicitat plata unor drepturi bănești, izvorâte din raporturi de muncă, precum și faptul că acesta are domiciliul în raza teritorială a Tribunalului Maramureș, constată că acestei instanțe îi aparține competența de soluționare a prezentei cauze.

Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul D. prin Sindicatul Național Pro Lex și pârâtul Ministerul Afacerilor Interne în favoarea Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2021.