ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3111/2021

Ședința publică din data de 25 mai 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2018 pe rolul Curții de apel Galați reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală Antifraudă fiscală 2 Constanța, solicitând anularea procesului-verbal nr. x/08.12.2017 întocmit de pârâtă și exonerarea societății de la plata sumelor de bani menționate în conținutul procesului-verbal.

Prin sentința nr. 145 din 17 octombrie 2018 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal s-a respins ca inadmisibilă, cererea formulată de către reclamanta A., privind anularea Procesului-verbal nr. x/08.12.2017 emis de Direcția Generală Antifraudă Constanța

Împotriva sentinței nr. 145 din 17 octombrie 2018 a Curții de Apel Galați – secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a declarat recurs, prin care a solicitat casarea sentinței atacate și, în rejudecare să se admită contestația formulată de reclamantă.

În susținerea cererii de recurs, reclamanta apreciază că soluția instanței de fond de respingere a cererii, ca fiind inadmisibila, încalcă însăși prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004, care prevăd ca "orice persoana care se considera vătămata într-un drept al său, ori intr-un interes legitim de către o autoritate publică, printr-un act administrativ ....se poate adresa instanței de contencios administrativ, competente pentru anularea actului."

În cauză, instanța de fond, pronuntandu-se pe inadmisibilitatea cererii de anulare a unui proces-verbal de control întocmit de ANAF, prezuma prin soluția dată, că actul de control întocmit de inspectorii antifraudă, este temeinic și legal, fară a supune cercetării judecătorești, însuși actul întocmit.

Mai suține reclamanta că instanța de fond a motivat respingerea actiumi, prin prisma noțiunii de act administrativ fiscal, asa cum aste definit de art. 41 din O.G. nr. 92/2003. Față de aceasta apreciază că legiuitorul a definit noțiunea de act administrativ fiscal ca fiind "actul emis de organul fiscal competent in aplicarea, legislație privind stabilirea și modificarea sau stingerea, drepturilor si obligațiilor fiscale". Ori în cauză, actul de control, respectiv procesul-verbal de control nr. x/08.12.2017 și comunicat reclamantei, este un act emis de organul fiscal, a stabilit obligații de plata estimate, a stabilit uri prejudiciu.

Pe cale de consecința, urmează să constatați, ca procesul-verbal de control contestat în cauza, este un act unilateral emis de o autoritate publica, care a dat naștere și a modificat raporturi juridice, în sensul art. 2 lit. c) din Legea 554/2004.

Cererea de recurs cuprinde critici ce pot fi cricumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 23.012019 s-a fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de la data de 07.12.2021, iar ulterior prin încheierea din 17 aprilie 2019 s-a preschimbat din oficiu termenul de judecată la data de 25 mai 2021.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare:

În ceea ce privește situația de fapt care a condus la starea litigioasă dintre părți se reține că intimata-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală Antifraudă Constanța în urma unui control efectuat la societatea B. S.R.L. în perioada 01.11.2017 – 08.12.2017 a emis procesul-verbal nr. x/08.12.2017 în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 74/2013 și ale Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

În cuprinsul procesului-verbal s-a reținut faptul că echipa de control a constatat că societatea C. S.R.L. are un comportament tip conductă, care a fost special înființată în scopul disimulării realității și legalității operațiunilor comerciale declarate la organul fiscal teritorial, consecința fiscală fiind diminuarea profitului impozabil și a TVA de plată la bugetul general consolidat pentru beneficiarul final al operațiunilor declarate, respectiv societatea B. S.R.L., iar față de această constatare a calculat prejudiciul estimat generat de înregistrarea în evidența contabilă a facturilor emise de societatea C. S.R.L., în anul 2010, în sumă de 9.546.970 RON, reprezentând TVA și impozit pe profit.

Înalta Curte apreciază că se impune cu prioritate a răspunde criticii recurentei-reclamante conform căreia instanța de fond prin respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată a validat ca temeinic și legal procesul-verbal contestat:

În acest sens, instanța de recurs subliniază că excepția inadmisibilității cererii este o excepție procesuală de procedură, absolută și peremptorie, considerente ce a condus ca în cuprinsul considerentelor sentinței recurate să se analizeze doar această excepție și să fie prezentate doar argumente pentru validarea soluției adoptate de către instanța de fond. Astfel, din analiza conținutului sentinței recurate, instanța de fond nu identifică elemente care să vizeze o analiză de legalitate a procesului-verbal contestat, considerente pentru care critica recurentei cu privire la acest aspect este nefondată.

În ceea ce privește caracterul procesului-verbal contestat de recurenta-reclamantă, Înalta Curte în acord cu opinia instanței de fond apreciază că acesta nu prezintă caracterele actului administrativ, iar soluția prin care se confirmă caracterul inadmisibil al cererii de chemare în judecată este legală.

În conformitate cu prevederile art. 1 pct. 1 din Legea nr. 207/2015: "actul administrativ fiscal - actul emis de organul fiscal în exercitarea atribuțiilor de administrare a impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale, pentru stabilirea unei situații individuale și în scopul de a produce efecte juridice față de cel căruia îi este adresat;" Iar în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și fiscal, actul administreativ este: "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice;"

Înalta Curte, contrar criticilor invocate prin cererea de recurs constată că, procesul-verbal nr. x/08.12.2017 reprezintă un act de control premergător, care a avut ca scop verificarea activității S.C. B. S.R.L., reprezentată de recurenta-reclamante, constatări care pot fi valorificate de organele fiscale doar printr-un raport de inspecție fiscală în urma căruia poate să conducă la emiterea unei decizii de impunere.

Procesul-verbal contestat nu a stabilit în sarcina recurentei, ori a vreunei societăți comerciale din cele nominalizate în cuprinsul concluziilor sale, impozite, taxe, contribuții sau alte sume datorate bugetului de stat cu caracter de titlu executoriu și nu s-au luat măsuri de virare la acest buget a unor sume de bani. Astfel, în urma emiterii acestui act de control, între contribuabil și bugetul de stat nu se instituie un raport obligațional în sensul art. 21 din Legea nr. 207/2015 și în consecință, în procedura de contestare, instanța de recurs în acord cu cele reținute de către instanța de fond apreciază că, față de acest proces-verbal nu se poate apela la procedura prevăzută de dispozițiile art. 268 din același act normativ. Totodată, instanța de recurs subliniază că în lipsa caracterului de act administrativ al procesului-verbal contestat, cererea de chemare în judecată formulată de recurenta-reclamantă nu se putea analiza nici din perspectiva procedurii prevăută de art. 1 din Legea nr. 554/2004

În concluzie, chiar dacă procesul-verbal este emis de către o autoritate publică, acestuia îi lipsește una din caracteristicile stabilite de lege pentru a fi catalogat ca fiind act administrativ, respectiv nu dă naștere, nu modifică sau stinge raporturi juridice, astfel că nu produce efecte juridice față de cel căruia îi este adresat.

Așadar, în mod corect a reținut instanța de fond că, procesul-verbal nr. x/08.12.2017 este un act de control premergător, care nu produce efecte juridice directe față de persoana juridică vizată de control, acesta putând conduce doar ulterior la emiterea unui act administrativ propriu-zis, respectiv decizia de impunere, (prev. de art. 93 din Legea nr. 207/2015) care să individualizeze și să instituie efectiv creanța fiscală.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sau vreunui alt motiv de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 145 din 17 octombrie 2018 a Curții de Apel Galați – secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 mai 2021.