ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3048/2021

Ședința publică din data de 20 mai 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea ce face obiectul prezentului dosar, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca pentru Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Cluj și ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 146/1.04.2019 a Direcției Generale de Soluționare a Contestațiilor și în consecință să se dispună obligarea pârâtei de rândul II la soluționare cu celeritate a Contestației fiscale formulate împotriva Deciziei de impunere nr. x din 13.02.2018 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x din 13.02.2018, ambele emise de către Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Constituită la Nivelul Regiunii Cluj înregistrate sub nr. x/27.02.2018 la pârâta de rândul I și obligarea pârâtelor, în solidar, la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate.

Prin sentința civilă nr. 176 din 12.09.2019 a Curții de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă cererea formulată de S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu ADMINISTRAȚIA PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII CONSTITUITĂ LA NIVELUL REGIUNII CLUJ și DIRECȚIA GENERALĂ DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR.

A fost dispus anulată Decizia nr. 146/1/4/2018 emisă de DIRECȚIA GENERALĂ DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR și obligată pârâta la soluționarea contestației fiscale formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere x din 13.02.2018 și RIF x din 13.02.2018 emis de ADMINISTRAȚIA PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII CONSTITUITĂ LA NIVELUL REGIUNII CLUJ.

Au fost obligate pârâtele la plata sumei de 50 RON cheltuieli de judecată față de reclamantă.

Împotriva sentinței civile au formulat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca, în nume propriu și în reprezentarea Administrației pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul regiunii Cluj și pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, ambele invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.1. Recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, în nume propriu și în reprezentarea Administrației pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Cluj, a arătat că în speță este incident motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1), punctul 8 din Noul C. proc. civ., în sensul că sentința recurată a fost dată cu interpretarea, respectiv aplicarea eronată a normelor de drept material.

Interpretarea greșită a primei instanțe rezidă din aprecierile acesteia relative la dispozițiile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal în principal a dispozițiilor art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015, implicit a prevederilor pct. 8 alin. (35) din Normele metodologice de aplicare a Titlului VIII din Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 1/2016 cât și în ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Recurenta arată că înțelege să critice hotărârea și pentru faptul că: - judecătorul fondului reține în mod greșit faptul că reclamanta înțelege să se judece cu ADMINISTRAȚIA PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII CONSTITUITĂ LA NIVELUL REGIUNII CLUJ; - reținerile primei instanțe sunt confuze și neclare, nefiind explicitate, motivate suficient, iar soluția este dată cu aplicarea și interpretarea greșită a textelor legale ce se regăsesc în considerentele sentinței recurate; - reținerile instanței ce se regăsesc în teza finală a filei 14 respectiv faptul că autoritatea fiscală prin exces de putere si-a exercitat dreptul de a suspenda soluționarea cauzei; - nu pot fi primite nici reținerile primei instanțe sub aspectul că: "din moment ce au putut fi determinate obligații financiare în sarcina contribuabilului fără a se aștepta soluția organului penal se poate proceda și la soluționarea contestației formulate de contribuabil."

De asemenea, recurenta critică hotărârea pronunțată în speță și sub aspectul obligării pârâtelor la achitarea cheltuielilor de judecată.

Arată recurenta că soluția primei instanțe, de admitere a acțiunii, nu reflectă o analiză riguroasă a situației de fapt rezultate din probele administrate și nici o interpretare și aplicare corectă a normelor pertinente din legislația aplicabilă speței.

Instanța fondului nu a dorit să observe, că autoritatea fiscală nu se regăsește în culpă procesuală, mărginindu-se doar la a reitera susținerile intimatului-reclamant.

Prima instanță s-a mărginit a analiza problema simplist, dintr-o singură perspectivă, statuând că în speță nu se justifică suspendarea soluționării contestației, fără însă a motiva, argumenta în concret, de ce consideră că nu este corectă această măsură dispusă de autoritatea fiscală.

Critică recurenta mai ales faptul că, deși autoritatea fiscală prin actul contestat a argumentat în concret fundamentul care a stat la baza măsurii suspendării, instanța fondului a apreciat că măsura suspendării nu este justificată fără însă, a aduce argumente clare și neechivoce, fără să exemplifice care ar fi de fapt, situația concretă în care s-ar impune suspendarea soluționării contestației administrative, deci când consideră că ar fi incidente dispozițiile art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Arată recurenta că autoritatea administrativă cu atribuții jurisdicționale, respectiv Direcția Generală de Soluționare Contestații din cadrul ANAF, a dat soluția de suspendare dispusă prin Decizia de soluționare contestații, pe care o recurenta o apreciază temeinică și legală, deoarece, în speță au existat indicii cu privire la săvârșirea unei infracțiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare și care au o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Date fiind aceste indicii, organul de soluționare competent, respectiv ANAF -Direcția Generala de Soluționare a Contestațiilor a considerat în mod temeinic și legal ca se impune suspendarea soluționării contestației, fiind incidente dispozițiile art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015, privind Codul de procedură fiscală .

Or, dispozițiile art. 277 alin. (1) lit. a) din actul normativ mai sus enunțat statuează clar și fără echivoc faptul că: (1) Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când: a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare și a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă.

Mai mult, ținând cont de existența acestor indicii semnificative de altfel, organul administrativ cu competențe jurisdicționale a constatat că, intre stabilirea obligațiilor fiscale constatate prin Raportul de inspecție fiscala x/13.02.2018 care a stat la baza emiterii deciziei de impunere nr. x/13.02.2018 si existenta elementelor constitutive ale unei infracțiuni, cu privire la mijloacele de proba, exista o strânsa interdependență de care depinde soluționarea cauzei pe cale administrativă.

Această interdependența este dată de faptul că, organele fiscale au constatat ca in speța se ridică problema realității operațiunilor efectuate de către societatea reclamanta, fiind identificate unele situații susceptibile de a intruni elementele constitutive ale unor infracțiuni economico -financiare printre care, se numără și faptul că, contestatoarea a înregistrat în evidența contabilă mai multe tranzacții fictive cu scop vădit de a nu colecta și plăti TVA și impozit pe profit către bugetul de stat.

Totodată, organele fiscale au constatat și faptul că, documentele prezentate de furnizori în justificarea aplicării scutiri de TVA cu drept de deducere nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege, existând mari suspiciuni privind destinația acestora.

Pentru aceste considerente, organele administrative cu competețe jurisdicționale nu se puteau pronunța pe fondul unei contestații înainte de a se finaliza soluționarea laturii penale având în vedere faptul că inspectorii fiscali au considerat că pentru operațiunile înregistrate se ridică problema realității acestora, cu consecința diminuării bazei de impunere privind TVA.

Practica judiciară a calificat operațiunile fictive ca fiind "operațiuni care: constau în diminuarea realității prin crearea aparenței exigenței unei operațiuni care de fapt nu există. În acest sens, operațiunea fictivă poate consta, printre altele și în cheltuieli care nu au existat în realitate sau care sunt mai mari decât cele reale, cheltuieli care nu există în documente justificative, dar care sunt înregistrate în documente legale."

ICCJ a precizat în considerentele Deciziei 272/28.01.2013 că: "înregistrarea operațiunilor fictive se poate realiza, fie prin întocmirea de documente justificative privind o operațiune fictivă, urmată de înscrierea în documentele legale a documentului justificativ întocmit, care cuprind o operațiune fictivă, fie prin înscrierea în documentele legale a unei operațiuni fictive pentru care nu există document justificativ".

În lumina tuturor acestor prevederi legale, autoritatea fiscală cu atribuții jurisdicționale a considerat cu temei că, prezenta speță se circumscrie considerentelor deciziilor mai sus enunțate, și ținând cont de existența dosarului penal care se regăsește în instrumentarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism - Biroul Teritorial Maramureș, dosar în care sunt consemnate tranzacțiile efectuate de către S.C. A. S.R.L. cu mai mulți parteneri de afaceri, in contextul disimulării unor tranzacții.

S-a apreciat că toate aceste elemente conduc la concluzia că soluția suspendării soluționării contestației se impunea a fi luată, fiind vădit ca soluția laturii penale a cauzei are o înrâurire hotărâtoare asupra dezlegării pricinii, suspendarea soluționării având natura de a preîntâmpina emiterea unor hotărâri contradictorii.

În virtutea acestor aspecte, susține recurenta că această soluție dispusă de autoritatea fiscală a fost corectă și temeinică în speță fiind întrunite dispozițiile art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, care stipulează că: (1) Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când: a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare și a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă."

Recurenta critică și reținerile primei instanțe în sensul că reclamanta înțelege să se judece cu ADMINISTRAȚIA PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII CONSTITUITĂ LA NIVELUL REGIUNII CLUJ .

Asa cum a arătat si în apărarea formulată, D.G.R.F.P. CLUJ-NAPOCA în nume propriu și în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII CONSTITUITE LA NIVELUL REGIUNII CLUJ a formulat apărarea în cauză, și are calitate procesuală pasivă raportat la actele administrativ fiscale emise de Administrație. ADMINISTRAȚIA PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII CLUJ este e entitate constituită la nivelul DGRFP CLUJ-NAPOCA, care funcționează în subordinea DGRFP Cluj-Napoca, care nu are personalitate juridică și care nu poate sta în instanță în nume propriu, sens în care reținerile din dispozitivul sentinței, în sensul că "admite cererea formulata de reclamantă în contradictoriu cu ADMINISTRAȚIA PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII CLUJ "nu sunt corecte .

Prin cererea introductivă la instanță reclamanta a solicitat anularea in integralitate a Deciziei nr. 146/1/04.2019 emise în soluționarea contestației administrative de ANAF -Direcția Generală de Soluționare a Contestației. Dacă Direcția Generală de Soluționare a Contestației din cadrul ANAF a fost competentă în soluționarea contestației administrative formulate, rezidă clar și fără echivoc că anularea deciziei de soluționare, de reluare a procedurii administrative cât si de soluționarea pe fond a contestației poate fi dispusă tot de aceeași structură din cadrul ANAF, sub nici o forma D.G.R.F.P. Cluj-Napoca sau Administrației pentru Contribuabili Mijlocii-Cluj.

Date fiind aceste aspecte, DGRFP Cluj -Napoca nu are calitate procesuală pasivă, raportat la petitul acțiunii reclamantei de anularea in integralitate a Deciziei nr. 146/1/04.2019 emise în soluționarea contestației administrative, atâta timp cât decizia de soluționare a contestației nu a fost emisa de DGRFP Cluj -Napoca.

DGRFP Cluj –Napoca a invocat lipsa calității procesuale pasive a sa în concordanță cu obiectul acțiunii judiciare, respectiv cu primul petit al cererii introductive de instanță prin care se solicită în mod explicit "anularea unui act administrativ fiscal" emis de ANAF - Direcția Generală de Soluționare Contestații, respectiv a Deciziei soluționare contestații nr. 438/30.08.2018 și în niciun caz a înscrisurilor emise de subscrisa.

Referitor la cel de-al treilea motiv de recurs, arată recurenta că soluția primei instanțe, de admitere a acțiunii, nu reflectă o analiză riguroasă a situației de fapt rezultate din probele administrate și nici o interpretare și aplicare corectă a normelor pertinente din legislația aplicabilă speței.

Reținerile primei instanțe sunt confuze și neclare, iar soluția este dată cu aplicarea și interpretarea greșită a textelor legale ce se regăsesc în considerentele sentinței recurate.

Prima instanță nu a făcut o interpretare corectă a normelor de drept material incidente, respectiv a Codului de procedură fiscală și în special a dispozițiilor art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015. Referitor la aceste dispoziții, arată recurenta că Instanța fondului dă o interpretare proprie, personală și eronată unui "text de lege clar și precis redactat", care - tocmai pentru această rațiune a legiuitorului de a asigura textului de lege -conținutul a cărui întindere corespunde celui rezultat din simpla lui citire, se impune a fi interpretat literal. Formularea textului art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 și cazurile concrete ce se încadrează în ipoteză se află în deplină concordanță, norma juridică fiind clară, organul fiscal neavând decât sarcina să o aplice, întrucât textul corespunde conținutului normei și voinței legiuitorului.

Astfel, în deplină consonanță cu dispozițiile art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015, privind Codul de procedură fiscală, care statuează: (1) Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când: a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare și a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă.

Din perspectiva acestor prevederi legale, rezidă faptul că legiuitorul a conferit organului de soluționare a contestației administrative un drept de apreciere asupra oportunității adoptării măsurii de suspendare aflate în discuție, atunci când există un act de sesizare penală cu privire la existența săvârșirii unei infracțiuni, iar presupusa infracțiune cu privire ia care s-a efectuat sesizarea să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă, organul de soluționare având însă obligația de a motiva decizia adoptată.

Or, în speță, decizia contestată conține explicitat motivele de fapt și de drept care au justificat necesitatea suspendării soluționării contestației administrative.

Ca atare, prima instanță nu reține adevărata stare de fapt, organul fiscal cu atribuții jurisdicționale fiind legat să constate doar îndeplinirea sau a unor condiții impuse de prevederilor Legii 227/2015 și în principal ale art. art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015.

Deci, în virtutea acestor prevederi legale, organul de soluționare a contestației a dispus suspendarea prin decizie motivata a soluționării contestației administrative, dat fiind faptul că, in speța, au existat indicii cu privire la săvârșirea unei infracțiuni care are o inraurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează sa fie data in procedura administrativa.

Pe cale de consecință, independent de aprecierea autorității publice emitente a actului administrativ, suspendarea soluționării contestației administrative formulate a operat în temeiul si în virtutea legii, fără ca emitentul actului să încalce dispozițiile legale. Oportunitatea suspendării soluționării contestației a fost apreciată de legiuitor atunci când a decis să instituie această normă în materia suspendării, emitentul fiind legat să constate îndeplinirea cerințelor formale. Legiuitorul a legiferat această instituție a suspendării fiind deosebit de utilă pentru realizarea unei optime administrări a justiției, fiind menită să preîntâmpine pronunțarea unor hotărâri greșite sau contradictorii.

Analizând modul în care autoritatea fiscală și-a exercitat dreptul de apreciere, prin raportare la dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 referitoare la excesul de putere, a proporționalității măsurii și a celorlalte exigențe ale dreptului la o bună administrare, precum și din perspectiva termenului rezonabil, solicită a se constata că, în speță, raportat la circumstanțele concrete ale cauzei, nu există elemente care să justifice anularea deciziei contestate.

Astfel, contrar interpretărilor primei instanțe, condiția impusa de art. 277, alin. (1) lit. a) este aceea de a exista o sesizare a "organelor în drept "cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare.

Or, această sesizare există, formulată chiar de "organele în drept"- deci există actul de sesizare a organelor de urmărire penală, act ce a fost transmis la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism - Biroul Teritorial Maramureș, astfel încât este îndeplinită prima condiție pentru a se putea dispune suspendarea soluționării contestației in temeiul art. 277 alin. (1) NCPF.

Sesizarea penala vizează tocmai suspiciuni privind operațiuni economice efectuate de reclamanta cu privire la realitatea operațiunilor înscrise in documentele verificate de organele de inspecție fiscala cu ocazia controlului dispus.

Constatarea infracțiunilor cu privire la care exista suspiciuni, ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției care urma să fie data in procedura administrativa iar Direcția Generală de Soluționare Contestații din cadrul ANAF a indicat in Decizia de soluționare a contestației aspectele de interdependență existente intre dosarul penal format si soluționarea contestației.

Din Decizia nr. 146/1/04.2019 privind soluționarea contestației coroborată cu actul de sesizare a organelor de urmărire penala, rezultă cu evidență că suspendarea soluționării contestației s-a dispus ținând cont că, în soluționarea cauzei penale se vor verifica mijloacele de probă specifice acestei proceduri, realitatea tranzacțiilor economice efectuate de reclamanta cu societățile indicate in cuprinsul sesizării penale si a deciziei de impunere emise în speță.

Aceste probe, respectiv constatări, coroborate cu documentele fiscale aparținând societății reclamante sunt necesare pentru a permite organului de soluționare a contestațiilor sa soluționeze pe fond contestația administrativă formulata de reclamanta.

Deci, în cauza pendinte, și condiția ca organul fiscal să fi sesizat organul penal este îndeplinită.

Mai mult, exista o strânsă interdependență de care depinde soluționarea cauzei pe cale administrativă intre stabilirea obligațiilor fiscale constatate prin Raportul de inspecție fiscala nr. xV13.02.2018 care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. x/13.02.2018, si stabilirea caracterului infracțional ai faptelor săvârșite.

Această interdependență constă în faptul că, în urma verificărilor efectuate de organele de inspecție fiscală se ridică problema realității operațiunilor desfășurate între reclamantă și furnizorii acesteia, interpunerea unor intermediari in lanțul de aprovizionare, al cărui beneficiar final era S.C. A. S.R.L., făcându-se cu scopul de a prejudicia bugetul de stat".

Pe cale de consecință, rezidă că în speță este îndeplinită și condiția care privește existenta unei înrâuriri hotărâtoare a infracțiunii care face obiectul sesizării asupra soluționării contestației. Astfel, atât emiterea deciziei de impunere cat si sesizarea penala se întemeiază pe caracterul fictiv al unor tranzacții înregistrate evidențiate in actele emise de societatea reclamanta. In consecința, stabilirea sau dimpotrivă infirmarea acestui caracter in cadrul unui proces penal ar putea influenta direct soluția pronunțata in contestația reclamantei.

Mai mult, organele fiscale au constatat și faptul că, documentele prezentate de furnizori în justificarea aplicării scutiri de TVA cu drept de deducere nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege, existând mari suspiciuni privind destinația acestora.

Dată fiind existența unei sesizări penale, existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare cât și interdependența de care depinde soluționarea cauzei pe cale administrativă intre stabilirea obligațiilor fiscale constatate prin Raportul de inspecție fiscala nr. x/13.02.2018 care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. x/13.02.2018, si stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite rezultă temeinicia și legalitatea măsurii de suspendare a soluționării cauzei.

Organul administrativ cu competențe jurisdicționale nu se putea pronunța pe fondul contestației înainte de a se finaliza soluționarea laturii penale având în vedere faptul că organele de inspecție fiscală au considerat că pentru operațiunile înregistrate se ridică problema realității acestora, cu consecința diminuării bazei de impunere privind TVA.

Decizia nr. 401/2016, a Curții Constituționale în care se statuează că,". Este firesc ca, in virtutea principiului "penalul ține in loc civilul", procedura administrativa privind soluționarea contestație/formulate "împotriva actelor administrativ fiscale sa fie suspendată pana la încetarea motivului care a determinat suspendarea".

Nu pot fi primite nici reținerile primei instanțe sub aspectul că: "Este de remarcat că sesizarea organelor penale poartă nr. 4251/28.05.2014, că în data de 05.04.2019 organele de cercetare penală au precizat faptul că dosarul x/2015 se află în lucru nefiind soluționat și că indiferent de faptul că sesizarea ar fi fost făcută de organul fiscal sau organul de cercetare penală s-a autosesizat, organele de inspecție fiscală au finalizat raportul de inspecție fiscală cu Document care conține date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 nr. F-CJ 11/13.02.2018 și au emis decizia de impunere x/13.02.2018, așa încât se poate considera că organele fiscale au avut suficiente mijloace de probă pentru a finaliza inspecția și a emite actul administrativ fiscal.

Or, din moment ce au putut fi determinate obligații financiare în sarcina contribuabilului fără a se aștepta soluția organului penal se poate proceda și la soluționarea contestației formulate de contribuabil care privește documentele justificative și evidențele contabile ce au stat la baza deciziei de impunere și care aduce critici de nelegalitate ale actului administrativ."

Aceste rețineri ale judecătorului fondului vin însă în contradicție atât cu Decizia nr. 95/2011, în care Curtea Constituțională apreciază ca "in ceea ce privește posibilitatea organului de soluționare a contestației de a suspenda, prin decizie motivata, soluționarea cauzei, Curtea a reținut ca adoptarea acestei masuri este condiționată de 'înrâurirea hotărâtoare pe care o are constatarea de către organele competente a elementelor constitutive ale unei infracțiuni asupra soluției ce urmează sa fie data in procedura administrativa. Or, intr-o atare situație este firesc ca procedura administrativa privind soluționarea contestației formulate împotriva actelor administrativ fiscale se fie suspendata pana la "încetarea motivului care a determinat suspendarea [...]", cât și cu dispozițiile art. 22 alin. (1) din C. proc. pen., devenit art. 28 alin. (1) din Legea 135/2010 privind C. proc. pen. care stipulează: "hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o", Decizia nr. 72/28.05.1996 în care Curtea Constituțională a reținut că. nu trebuie ignorate nici prevederile art. 22 alin. (1) din C. proc. pen., preluat de art. 28 alin. (1) din Legea 135/2010 privind C. proc. pen. potrivit cărora hotărârea definitiva a instanței penale are autoritate de lucru judecat in fata instanței civile care judeca acțiunea civila, cu privire la existenta faptei si a persoanei care a savarsit-o.

Relevanță în speță prezintă și Decizia nr. 449/26.10.2004 prin care Curtea Constituționala a respins excepția de neconstitutionalitate a prevederilor art. 183 (1), lit. a), devenind art. 214 (1), lit. a) după renumerotare, s-a pronunțat in sensul ca "întâietatea rezolvării acțiunii penale este neîndoielnic justificată si consacrata ca atare si de prevederile art. 19 alin. (2), din C. proc. pen., scopul suspendării constituindu-l tocmai verificarea existentei sau nu a infracțiunii cu privire la care instanța are unele indicii."

În cazul C-225/02 Halifax-Cthers, Curtea Europeană de Justiție statuează următoarele: "atunci când o persoana impozabilă sau un grup de persoane impozabile relationează unele cu altele într-o serie de tranzacții care dau naștere unei situații artificiale cu scopul de a crea condițiile necesare pentru a deduce TVA, acele tranzacții nu ar trebui luate in considerare; orice artificiu care are drept scop esențial doar obținerea unui avantaj fiscal, operațiunea neavand conținut economic, va fi ignorat si situația normala care ar fi existat in absenta acestui artificiu va fi restabilita".

În lumina tuturor acestor prevederi legale, autoritatea fiscală cu atribuții jurisdicționale a considerat cu temei că, prezenta speță se circumscrie considerentelor deciziilor mai sus enunțate, și ținând cont de existența dosarului penal care se regăsește în instrumentarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism - Biroul Teritorial Maramureș, dosar în care sunt consemnate tranzacțiile efectuate de către S.C. A. S.R.L. cu mai mulți parteneri de afaceri, in contextul disimulării unor tranzacții

A apreciat că toate aceste elemente conduc la concluzia că soluția suspendării soluționării contestației se impunea a fi luată, fiind vădit ca soluția laturii penale a cauzei are o înrâurire hotărâtoare asupra dezlegării pricinii, suspendarea soluționării având natura de a preîntâmpina emiterea unor hotărâri contradictorii.

Pentru aceste considerente, s-a apreciat că până la pronunțarea unei soluții pe latura penală, este necesară a fi dispusă suspendarea soluționării contestației formulate, procedura administrativa urmând a fi reluata in conformitate cu dispozițiile art. 277 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Pentru acest considerente, reținerile instanței în sensul că nu ar fi aplicabile dispozițiile art. 277 Codul de procedură fiscală, organul fiscal neindicând motive clare, nu au suport, judecătorul fondului nearătând care ar fi, în concret, raționamentele sale.

Relativ la reținerile primei instanțe în sensul acordării cheltuielilor de judecată, recurenta a solicitat respingerea lor ca neîntemeiate, având in vedere faptul că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 451-452 din Noul C. proc. civ.

Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligată să suporte cheltuielile ocazionate de proces, însă numai dacă se regăsește în culpă procesuală, sau prin atitudinea sa, în cursul derulării procesului să fi determinat aceste cheltuieli.

De asemenea, nici aspecte privind reaua credință, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale nu pot fi reținute în sarcina noastră pentru a fi obligați la plata cheltuielilor de judecată.

Având în vedere ca în prezenta speță nu este îndeplinită nici una din aceste condiții, solicităm respingerea și acestui capăt de cerere.

Relevant în cauză este faptul că, echipa de inspecție fiscală nu a făcut altceva decât a analizat documentele justificative si cele financiar contabile puse la dispoziție, înscrisuri care au stat Ia baza declarațiilor fiscale depuse de către contribuabil, precum si a informațiilor existente in actele încheiate de organele fiscale cu ocazia verificărilor anterioare. Chiar dacă in cuprinsul raportului de inspecție fiscala există referiri relative la informații din baza de date a ANAF si Revisal, cu privire ia furnizorii contestatoarei, învederăm că aceste baze de date sunt obținute doar a urmare a declarațiilor depuse de către contribuabili, respectiv acele diagrame legaturi, care sunt rezultatul comparării declarațiilor 394 depuse de către persoana in cauza si a aceleiași declarații 394 depuse de către partenerii săi, cu privire la aceleași perioade si tranzacții.

In cazul aplicației Revisal, aceasta reprezintă de fapt registrul general al salariaților pe care agentul economic in cauza ii completează cu ocazia încheierii unui contract de munca.

Astfel întreaga procedura de inspecție fiscala a avut la baza documentele puse la dispoziție de către contestatoare, respectiv declarațiile depuse de reclamantă cat si de către partenerii de afaceri ai acesteia la organele fiscale.

Și în ceea ce privește soluția de suspendare a soluționării contestației administrative, pentru considerentele descrise anterior, susține recurenta că este legală, sens în care solicită să se constate că nici DGRFP - Cluj și nici autoritatea administrativ jurisdicțională nu se regăsește în culpă procesuală, sens în care nu pot fi primite reținerile formulate în dispozitivul sentinței recurate sub aspectul achitării cheltuielilor de judecată.

3.2. Agenția Naționala de Administrare Fiscala, a arătat că sentinta civila recurata este lipsita de temei legal, fiind data cu încălcarea sau aplicarea greșita a normelor de drept, așa cum prevăd disp. art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Ca o chestiune prealabila, arată că în dispozitivul sentinței civile recurate s-a strecurat o eroare materiala, in sensul ca decizia de soluționare are nr. 146/01.04.2019 si nu 146/1/4/2018.

Instanța de fond retine ca in speța nu se justifica suspendarea soluționării contestației, întrucât intimata poate suferi prejudicii însemnate având in vedere ca dosarul penal se afla in stadiul de urmărire penala fara a se putea anticipa daca si când va fi soluționat.

In susținerea acestui raționament instanța retine ca din moment ce au putut fi determinate obligații fiscale in sarcina intimatei fara a se aștepta soluția organului penal, se poate proceda si la soluționarea contestației care privește documentele justificative si evidentele contabile ce au stat la baza deciziei de impunere.

In aceeași ordine de idei, instanța apreciază ca nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 277 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală întrucât infracțiunea cu privire la care s-a efectuat sesizarea nu are o influenta hotărâtoare asupra soluției.

De asemenea, instanța retine si un alt motiv de nelegalitate a deciziei de soluționare prin aceea ca s-a procedat la o noua suspendare cu incalcarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. n) prin exces de putere.

Raționamentul instanței de fond este in vădita contradicție cu prevederile legale aplicabile, întrucât instanța de fond si-a argumentat hotărârea pronunțata prin însușirea in întregime a susținerilor intimatei, fara a tine cont de apărările formulate de recurnta-pârâtă in acest sens si fara a arata motivele pentru care acestea au fost înlăturate.

Astfel, instanța de fond a pronunțat hotărârea atacata cu incalcarea dispozițiilor art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015.

Asa cum a arătat si instanței de fond, organele de inspecție fiscală au constatat că intimata a înregistrat achiziții de animale vii de la A B. S.R.L., C. S.R.L., D. S.R.L., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L., H. S.R.L., I. S.R.L., J. S.R.L., K. S.R.L., L. S.R.L. și M. S.R.L., societăți care declară achiziții intracomunitare de animale vii din Ungaria.

Totodată, organele de inspecție fiscală au constatat că transportul animalelor vii achiziționate de la diverși furnizori din Ungaria (furnizori care sunt și furnizorii direcți ai reclamantei) se face, conform documentelor de transport CMR, de către beneficiarul final al bunurilor - A. S.R.L., cu mențiunea că transportul nu este facturat.

De asemenea, s-a constatat faptul că interpunerea furnizorilor menționați în lanțul comercial, al cărui beneficiar final este A. S.R.L., s-a făcut cu scopul de a prejudicia bugetul de stat cu TVA în sumă totală de 6.400.356 Iei, aferent facturilor emise către intimata.

De asemenea, organele de inspecție fiscală au constatat că marfa circula fizic pe relația Ungaria-Ardusat (sediul A. SRL), neavând loc achiziții de la societățile enumerate mai sus, rezultând astfel o cheltuială neacceptată la deducere în sumă totală de 26.668.149 RON, față de care s-a stabilit în sarcina societății un impozit pe profit în sumă de 4.266.904 RON.

Față de cele constatate, organele de inspecție fiscală au înaintat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Maramureș, Raportul de inspecție fiscală nr. x/13.02.2018 și Decizia de impunere privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice nr. x/13.02.2018, în completarea Sesizării Penale nr. 4251/28.05.2014, în vederea stabilirii existenței sau inexistenței elementelor constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale.

În virtutea rolului activ, Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, prin Adresa nr. x/28.03.2019, a solicitat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Maramureș, să precizeze stadiul soluționării Sesizării penale nr. 425/28.05.2014.

Ca urmare a acestei solicitări, în data de 05.04.2019, organele de cercetare penală au precizat faptul că dosarul penal nr. x/2015 se află în lucru, nefiind soluționat.

În drept, potrivit art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015, organul de soluționare a contestației poate suspenda prin decizie motivată soluționarea cauzei atunci când, în speță, există indicii cu privire la săvârșirea unei infracțiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare și care are înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Astfel, între stabilirea obligațiilor fiscale constatate prin Raportul de inspecție fiscală nr. x/13.02.2018 în baza căruia a fost emisă Decizia de impunere nr. x/13.02.2018 și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite există o strânsă interdependență de care depinde soluționarea cauzei pe cale administrativă, contrar celor reținute de instanța de fond.

Această interdependență constă în faptul că, în urma verificărilor efectuate, organele de inspecție fiscală au stabilit că, în speță, se pune problema că operațiunile economice derulate de A. S.R.L. sunt fictive, cu scopul sustragerii de la plata datoriilor la bugetul de stat.

Astfel, organele de inspecție fiscală au constatat comportamentul fiscal inadecvat al furnizorilor menționați și anume: cei mai mulți depun (sau nu depun) deconturi de TVA și declarații informative 394 pe perioade scurte de timp, înregistrează TVA de plată către bugetul de stat neachitat sau își diminuează TVA colectat cu TVA deductibil aferent unor facturi de achiziție emise de către furnizori inactivi, radiați sau unor facturi ce nu reflectă derularea unor operațiuni reale, transportul animalelor vii achiziționate de la diverși furnizori din Ungaria se face, conform documentelor de transport CMR, de către beneficiarul final al bunurilor A. S.R.L., între furnizorii din Ungaria și A. S.R.L. ca beneficiar final, se interpune cel puțin un cumpărător-revânzător.

Prin urmare, organele de inspecție fiscală au constatat că există suspiciuni întemeiate in sensul ca interpunerea furnizorilor în lanțul comercial al cărui beneficiar final este A. S.R.L. s-a făcut cu scopul de a prejudicia bugetul de stat cu TVA aferentă facturilor emise către reclamanta.

Orice artificiu care are drept scop esențial doar obținerea unui avantaj fiscal, operațiunea neavând conținut economic, va fi ignorat și situația anterioară artificiului respectiv va fi restabilită.(CJUE - Cauza 255/02 Halifax & alții).

Practica judiciară a calificat operațiunile fictive că fiind operațiuni care "constau în disimularea realității prin crearea aparenței existenței unei operațiuni care în fapt nu există. În acest sens, operațiunea fictivă poate să constea, printre altele, și în cheltuieli care nu au existat în realitate sau care sunt mai mari decât cele reale ori cheltuieli pentru care nu există documente justificative, dar care sunt înregistrate în documentele legale, Înalta Curte a precizat că înregistrarea operațiunilor fictive se poate realiza, fie prin întocmirea de documente justificative privind o operațiune fictivă, urmată de înscrierea în documentele legale a documentului justificativ întocmit care cuprinde o operațiune fictivă, fie prin înscrierea în documentele legale a unei operațiuni fictive pentru care nu există document justificativ", astfel cum se retine în considerentele Deciziei nr. 272 din 28 ianuarie 2013 pronunțată în recurs de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Susținerea intimatei privind existența documentelor justificative pentru operațiunile desfășurate, nu este suficienta întrucât numai organele de cercetare și urmărire penală, în cadrul competențelor de care dispun, pot stabili dacă operațiunile comerciale au fost derulate conform documentelor prezentate, respectiv dacă documentele justificative evidențiate în contabilitatea contestatarei reflectă realitatea operațiunilor.

De asemenea, cauza de fata se circumscrie jurisprudenței europene ilustrată în cauza C-225/02 Halifax și alții, in care CJUE arata următoarele ."atunci când o persoană impozabilă sau un grup de persoane impozabile relaționează unele cu altele într-o serie de tranzacții care dau naștere unei situații artificiale cu scopul de a crea condițiile necesare pentru a deduce TVA, acele tranzacții nu ar trebui luate în considerare; orice artificiu care are drept scop esențial doar obținerea unui avantaj fiscal, operațiunea neavând conținut economic, va fi ignorat și situația normală care ar fi existat în absența acestui artificiu va fi restabilită."

Practica judiciară europeană reliefata prin Decizia CJUE nr. 419/2002 retine următoarele ."pentru ca taxa să devină exigibilă în cazul în care este plătită o sumă fără ca livrarea de servicii să fii avut loc, toate informațiile relevante privind momentul exigibilității, respectiv livrarea ulterioară sau prestarea ulterioară, trebuie să fie deja cunoscute. Îndeosebi când plata este efectuată, bunurile și serviciile trebuie să fie identificate cu exactitate."

În ceea ce privește jurisprudența europeană, care este parte a ordinii de drept interne a fiecărui stat membru al Uniunii Europene, Curtea Europeană de Justiție a statuat în mod repetat că pentru a putea stabili existența dreptului de deducere în temeiul unor livrări de bunuri sau servicii este necesar să se verifice dacă acestea au fost efectiv realizate și dacă bunurile sau serviciile în cauză au fost utilizate în scopul operațiunilor taxabile.

În consecință, autoritățile și instanțele naționale sunt în măsură să refuze acordarea dreptului de deducere dacă se stabilește, în raport cu elemente obiective, că acest drept este invocat fraudulos sau abuziv.(a se vedea Hotărârea Fini H. C-32/03; Kittel și Recolta Recycling C-439/04 și C-440/04; Mahageben și David C-80/11 și C-142/11 și Bonik C-285/11).

Potrivit C. proc. pen., cercetarea penală reprezintă activitatea specifică desfășurată de organele de urmărire penală, având drept scop strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptașilor și la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată. Aceste aspecte pot avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

In același timp, prin Decizia nr. 95/2011 Curtea Constituțională apreciază că "în ceea ce privește posibilitatea organului de soluționare a contestației de a suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei, Curtea a reținut că adoptarea acestei măsuri este condiționată de înrâurirea hotărâtoare pe care o are constatarea de către organele competente a elementelor constitutive ale unei infracțiuni asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă. Or, într-o atare situație este firesc că procedura administrativă privind soluționarea contestației formulate împotriva actelor administrativ fiscale să fie suspendată fie până la încetarea motivului care a determinat suspendarea [...]".

De asemenea, prin Decizia nr. 401/2016, Curtea Constituțională a României retine: "cazul de suspendare a procedurii de soluționare a contestației pe cale administrativă se referă la o situație de excepție, aceea în care organul care a efectuat activitatea de control fiscal sesizează organele de urmărire penală în urma depistării indiciilor asupra săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi pronunțată în procedura administrativă. Este firesc ca, în virtutea principiului "penalul ține în loc civilul", procedura administrativă privind soluționarea contestației fonnulate împotriva actelor administrativ fiscale să fie suspendată până la încetarea motivului care a determinat suspendarea."

Prezenta cauza se circumscrie considerentelor deciziilor Curții Constituționale mai sus enunțate, ținând seama de faptul că organele de inspecție fiscală din cadrul Administrației pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Cluj au înaintat Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Maramureș, Raportul de inspecție fiscală nr. x/13.02.2018 și Decizia de impunere nr. x/13.02.2018, în completarea Sesizării Penale nr. 4251/28.05.2014, în vederea stabilirii existenței sau inexistenței elementelor constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale.

Justa înțelegere a prevederilor legale invocate trimite la concluzia că decizia privind suspendarea cauzei se impune a fi luată ori de câte ori este vădit că soluția laturii penale a cauzei are o înrâurire hotărâtoare asupra dezlegării pricinii.

A proceda altfel ar însemna să fi ignorat cercetările organelor de urmărire penală efectuate în cauză, în condițiile în care organele de inspecție fiscală au sesizat organele de cercetare penală în temeiul art. 132 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, constatându-se indiciile săvârșirii unor infracțiuni.

De asemenea, practica judiciară s-a pronunțat constant în sensul necesității suspendării soluționării contestațiilor în astfel de cazuri, relevantă în acest sens fiind Decizia nr. 1970/25.05.2017 pronunțată de I. C. civ..J., prin care instanța menține decizia de suspendare a soluționării cauzei până la definitivarea laturii penale, apreciind că "aceste dispoziții speciale aplicabile prevăd îndeplinirea cumulativă a 2 condiții pentru a se dispune suspendarea [...] în speță, aceste două condiții sunt îndeplinite deoarece există sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la indiciile săvârșirii unei infracțiuni și faptele sesizate au o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce se va pronunța asupra contestației administrative având în vedere că ele vizează operațiunile comerciale înregistrate de către recurentă ca fiind livrări intracomunitare în state membre UE în perioada 2008-2012 și constatarea existenței sau inexistenței elementelor constitutive ale infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale."

Totodată, instanța apreciază că "tocmai pentru a evita sancționarea atât penală, cât si administrativ-fiscală, s-a procedat la suspendarea contestației administrative până la soluționarea sesizării penale și nu se poate dispune, așa cum solicită recurenta, anularea obligațiilor fiscale având în vedere că eventuala obligație de plată a acestora se va stabili în cauza penală."

De asemenea, în considerentele aceleiași decizii se arata: "că în jurisprudenta CJUE s-au stabilit condițiile și rolul pe care organele de control și ulterior instanțele naționale le au pentru a putea stabili dreptul unui contribuabil de a beneficia de restituire/scutire/deducere a TVA.

Astfel, în pct. 62 din Hotărârea dată în C-131/13, C-163/13 conexat la C-164/13, s-a stabilit ca instanța națională are sarcina de a efectua o apreciere globală a tuturor împrejurărilor de fapt pentru a se stabili dacă o societate a acționat cu bună-credință și a luat toate măsurile care îi pot fi impuse în mod rezonabil pentru a se asigura că operațiunea realizată nu conduce la o participare la o fraudă fiscală (pct 53 din hotărâre) și că dacă instanța ar ajunge la concluzia că operațiunea pe care a efectuat-o făcea parte dintr-o fraudă comisă de persoana care a achiziționat bunurile și că nu luase măsurile rezonabile care îi stăteau în putere pentru a evita frauda respectivă, acesteia ar trebui să i se refuze dreptul de a beneficia de scutirea de tva (pct. 54 Hotărârea C-273/11)."

Cele anterior prezentate trimit la concluzia că decizia privind suspendarea cauzei se impune a fi luată ori de câte ori este vădit că soluționarea laturii penale are o înrâurire hotărâtoare asupra dezlegării pricinii pe cale administrativă, suspendarea soluționării având natura de a preîntâmpina derularea simultană și în paralel a două proceduri independente, administrativă și penală cu privire la aceleași fapte, ce are drept consecință emiterea unor hotărâri contradictorii (a se vedea Cauza Lungu și alții împotriva României, în care CEDO a statuat că instanțele naționale au încălcat principiul securității raporturilor juridice).

Având în vedere situația de fapt raportata la dispozițiile legale aplicabile, până la pronunțarea unei soluții definitive pe latură penală, ANAF-DGSC nu se poate învesti cu soluționarea pe fond a cauzei, procedura administrativă urmând a fi reluată în conformitate cu dispozițiile art. 277 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 la încetarea motivului care a determinat suspendarea.

In același sens sunt si prevederile pct. 10.2 din Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3741/2015 privind aprobarea Instrucțiunilor pentru aplicarea titlului VIII din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

În ceea ce privește împrejurarea reținuta de instanța cu privire la emiterea deciziei de soluționare prin exces de putere, aceasta este eronata .

În acest sens, arată recurenta că cele doua decizii prin care s-a dispus măsura suspendării soluționării contestației au temeiuri de drept diferite, astfel încat nu ne aflam in ipoteza emiterii actului administrativ-fiscal prin exces de putere.

Astfel, prin Decizia nr. 462/17.09.2018, DGSC a suspendat soluționarea contestației formulată de intimata împotriva Deciziei de impunere nr. x/13.02.2018, în temeiul art. 277 alin. d) lit. b) din Legea nr. 207/2015. pana la soluționarea acțiunii îndreptate împotriva Deciziei nr. 34/29.01.2018 emisă în soluționarea contestației administrative formulate împotriva Deciziei de reverificare nr. F-CJ 166/10.10.2017.

Având în vedere soluția definitiva a instanței judecătorești, DGSC a procedat la reluarea soluționării contestației si a fost emisa decizia nr. 146/01.04.2019 prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației in temeiul art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015, până la finalizarea cauzei penale.

Recurent critică hotărârea instanței de fond si cu privire la dispoziția privind obligarea paratelor la plata către reclamanta a sumei de 50 RON reprezentând cheltuieli de judecata, intrucat in cauza nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea ambelor recursuri ca nefondate și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală. Intimata a arătat că prin recursurile formulate nu se aduc critici de nelegalitate a sentinței recurate ci se readuc în discuție elemente de fond, iar indicarea art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este strict formală.

A solicitat acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezenta cauză.

II. Soluția instanței de recurs