ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2567/2021

Ședința publică din data de 20 aprilie 2021

Asupra cauzei de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/2017 la data de 26.07.2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția Naționala de Administrare Fiscala București Direcția Generala de Soluționare a Contestațiilor, obligarea pârâtei la soluționarea pe fond a contestației formulată împotriva sumei totale de 12.449.549 RON, respectiv împotriva Deciziei nr. 107/8.04.2014 și Deciziei nr. 107 bis/29.04.2014 prin care parata a dispus suspendarea soluționării contestației pentru suma totală de 12.449.549 RON reprezentând 8.252.836 RON taxa pe valoarea adăugata și 4.186.713 RON accesorii aferente taxei pe valoarea adăugată, stabilită prin Decizia de impunere cu nr. x/26.11.2014 de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 8 din data de 16 ianuarie 2018, Curtea de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală București – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor.

Împotriva sentinței nr. 8 din data de 16 ianuarie 2018 a Curții de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în în urma rejudecării să se admită cererea sa de chemare în judecată.

În susținerea cererii de recurs, reclamanta a susținut următoarele critici:

Cu privire la hotărârea pronunțată de către instanaț de fond, potrivit dispozițiilor art. 214 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală in vigoare la data intocmirii RIF in data de 26.11.2014: "Suspendarea procedurii de soluționare a contestației pe cale administrativă (1) Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când:

a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă;

b) soluționarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți."

La pag. 47 din RIF organul care a efectuat activitatea de control precizează ca a sesizat organele in drept "pentru faptele de evaziune fiscala" pentru încălcarea prevederilor art. 126 alin. (1)-operatiuni impozabile din Legea nr. 571/2003, art. 128 alîn. 9 - livrarea intracomunitara din Legea nr. 571/2003, art. 145 alin. (1)- privind dreptul de deducere din Legea nr. 571/2003 si art, 146 alin. (1) lit. d) - privind justificarea dreptului de deducere din Legea nr. 571/2003. Pentru încălcarea acestor prevederi societatea datorează TVA suplimentara in suma de 8.344.137 RON, majorări de întârziere in suma de 2.807.970 RON si penalități in suma de 1.491.928 RON.

Prin Ordonanța din data de 20.05.2013 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penala a învinuiților persoane fizice B., C. si a învinuiților persoane juridice S.C. A. S.R.L. Arad, S.C. D. S.R.L. Arad, S.C. E. S.R.L. Arad si S.C. F. S.R.L. Arad. De asemenea, s-a dispus scoatera de sub urmărire penala a învinuiților B. si S.C. G. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzuta si pedepsita de art. 9 alin. (1) lit. a) si c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale.

Prin Ordonanța din 19 octombrie 2012 DIICOT- Biroul teritorial Arad in dosar nr. x/2012 la pag. 5 precizează ca acțiunea penala nu poate fi pusa in mișcare fata de învinuiții B. si S.C. A. S.R.L. Arad intrucat sunt aplicabile prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen. deoarece faptei de inițiere/constituire a unui grup infracțional organizat, respectiv sprijinire/aderare a unui atare grup infracțional, prev. si ped. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 comise de cei învinuiți, precum si faptei de evaziune fiscala prev. si ned. de art. 9 alin. (1) lit. a) si c) din Legea nr. 241/2005 le lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii - latura obiectiva, astfel incat acțiunea penala nu poate fi pusa in mișcare. In temeiul disp. art. 249 C. proc. pen. rap la art. 10 lit. d) C. proc. pen., art. 38 C. proc. pen., art. 45, alin. (1), C. proc. pen. rap la art. 42 C. proc. pen., B. a fost scos de sub urmărire penala.

In situația in care dosarul este soluționat printr-o măsura de netrimitere in judecata, adică neinceperea urmăririi penale, scoatera de sub urmărire penala, încetarea procesului penal, aceste soluții fiind dispuse de procuror după administrarea unor probatorii și efectuarea unor acte de cercetare penala cu concursul organelor de politie cu competente in domeniul economic, rațiunea măsurii suspendării încetează.

Din conținutul Deciziei nr. 107/08.04.2014 de suspendare a soluționării contestației, se constata ca organul de soluționare precizează ca organele de inspecție fiscala au sesizat organele de urmărire si cercetare penala din cadrul Parchetului de pe langainalta Curte de Casație si Justiție D.I.l.CO.T. Biroul Teritorial Arad cu privire la aspectele constatate in Raportul de inspecție fiscala nr. x pentru a stabili existenta sau inexistenta elementelor constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2005, art. 1 lit. f) art. 4, art. 8 și art. 9 alin. (1) lit. a) și lit. c) din Legea nr. 241/2005 coroborate cu prevederile art. 290, art. 201 și art. 292 din C. proc. pen., precum și a prevederilor art. 23 din Legea nr. 656/2002 privind prevenirea și combaterea spălării banilor.

Analizând conținutul RIF se constata ca organul care a efectuat activitatea de control nu a precizat existenta indiciilor săvârșirii infracțiunilor menționate in Decizia nr. 107/8.04.2014 care ar avea o înrâurire hotărâtoare soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativa.

'Potrivit dispozițiilor art. 214 alin. (1) lit. a) este obligatoriu ca organul fiscal care a efectuat controlul sa indice in mod concret infracțiunile fara a face referiri generice la "operațiuni pentru care se ridica problema legalității cu consecința diminuării impozitelor si taxelor datorate statului" si fara a preciza clar ce operațiuni, elemente, acte sau fapte juridice a avut in vedere si care anume dintre acestea s-ar încadra in Legea nr. 656/2002 privind prevenirea si combaterea spălării banilor.

Or, pentru infracțiunile încadrate Ia art. 9 alin. (1) lit. a) si c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale si Ia art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea si combaterea criminalității organizate, care au făcut obiectul controlului precizat in RIF, procurorii au dispus scoaterea de sub urmărire penala a administratorului B., S.C. A. S.R.L. si a societăților S.C. D. S.R.L. Arad, S.C. E. S.R.L. Arad si S.C. F. S.R.L. Arad.

Pe de alta parte, răspunsul paratei intimate prin care aceasta refuza sa soluționeze pe fond contestația, se raporta la faptul ca in prezent, numitul B. are calitatea de suspect fata de săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, infracțiune pentru care sunt cercetate persoanele fata de care cercetarea penala a continuat in dosarul in care ata de B. si fată de S.C. A. s-a dat soluția ncinceperii urmăririi penale.

Or, motivul imbratisat de prima instanța ca si argument al respingerii acțiunii reclamantei nu s-a axat pe aceste considerente, ci pe faptul ca la data la care Înalta Curte a respins recursul S.C. A. S.R.L., a avut în vedere Soluția de neîncepere a urmăririi penale.

In realitate, refuzul pârâtei intimate la solicitarea formulată de către reclamanta este unul nejustificat, întrucât calitatea de suspect a persoanei fizice nu este de natură a justifica menținerea suspendării soluționării contestației formulate impotriva actului administrativ fiscal dispusa illo tempore, pentru alte motive, in prezent clarificate.

Recurenta precizează că pârâta nu a făcut nici măcar dovada ca administratorul B. și S.C. A. S.R.L. au fost trimiși in judecata pentru infracțiunea de spălare de bani, prin urmare organul fiscal nu poate suspenda procedura contestației administrative atunci când are simple bănuieli, presupuneri subiective, în lipsa unor elemente, concrete care sa rezulta din raportul de inspecție fiscală.

Aceasta susține că decizia civila nr. 1427/6.04.2017 pronunțată de ICCJ in dosar nr. x/2014 nu are autoritate de lucru judecat in prezenta cauza, suspendarea executării actului administrative putând fi solicitata ori de cate ori imprejurarile de fapt si de drept suporta modificări si fac admisibila o astfel de cerere, iar decizia Curții de Apel Timișoara, analizata doar sub aspectul legalității sale de către înalta Curte de Casație in recurs, a fost pronunțata anterior scoaterii sub urmărire penala a reclamantei.

În drept, recurentul-reclamant a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat.

Intimata-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a depus întâmpinare, înregistrată la dosarul cauzei la data de 14.03.2018, prin care și-a exprimat poziția procesuală în raport cu argumentele prezentate de recurenta-reclamantă și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 07.01.2019 s-a fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de la data de 02.02.2021, iar ulterior prin încheierea din 17 aprilie 2019 s-a preschimbat din oficiu termenul de judecată la data de 20 octombrie 2020.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește situația de fapt, Înalta Curte reține că, reclamanta a invocat refuzul nejustificat al pârâtei de a soluționa pe fond contestația formulată de aceasta împotriva deciziei de impunere nr. x/26.11.2013 și a RIF nr. x/26.11.2013.

Cu privire la această procedură, recurenta-reclamantă a susținut că la data de 8.05.2017 prin cererea înregistrată la Direcția generală de soluționare a contestațiilor sub nr. x/12.05.2017 a solicitat reluarea soluționării contestației împotriva deciziei de impunere nr. x/26.11.2013 și a RIF nr. x/26.11.2013, susținând că nu se mai justifică măsura suspendării întrucât DIICOT nu a reținut în sarcina sa infracțiunile sesizate de către echipa de inspecție fiscală, invocând și atașând în copie adresa din data de 25.02.2014 emisă de DIICOT- Biroul Teritorial Arad.

Prin adresa nr. x/26.09.2017 emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, această instituție a comunicat reclamantei faptul că nu poate da curs solicitării acesteia de reluare a soluționării contestației administrative formulată împotriva Deciziei de impunere nr. x/26.11.2013 emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x/26.11.2013, având în vedere că în urma demersurilor întreprinse, rezultă că nu a fost finalizată latura penală.

Înalta Curte constată că la baza soluției de respingere a cererii de chemare în judecată au stat următoarele argumente:

Din înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă, instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 324/17.11.2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. x/2014 definitivă prin respingerea recursului prin decizia civilă nr. 1427/6.04.2017 pronunțată de ÎCCJ în dosar nr. x/2014, s-a constatat cu putere de lucru judecat că nu se poate reține că suspendarea contestației administrative a reclamantei este nejustificată și abuzivă. De asemenea, aceasta a mai reținut faptul că, deși în procedura penală declanșată în paralel s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a societății reclamante și a administratorului acesteia, pentru același tip de infracțiuni, prin Decizia nr. 107/08.04.2014, s-a precizat în mod repetat că se suspicionează o schemă de fraudare a bugetului de stat în care sunt cuprinși mai mulți operatori economici, și în cadrul căreia societatea reclamantă este doar un coparticipant, având ca scop însușirea sumelor datorate bugetului de stat, în speță TVA, de către reprezentantul societăților furnizoare ale reclamantei, astfel încât se impune menținerea măsurii suspendării contestației administrative a reclamantei, atâta timp cât nu s-a dovedit că cercetarea penală declanșată conform sesizării organului de control s-a încheiat în ceea ce privește toți participanții implicați.

Instanța de fond în argumentarea decizie sale a mai reținut că prin sentința civilă sus menționată s-a analizat înscrisul depus de reclamantă în susținerea cererii sale de reluare a soluționării contestației formulate adresată organului fiscal, respectiv adresa DIICOT, Biroul Teritorial Arad din data de 25.02.2014 în dosar nr. x/2014, precum și înscrisurile de care a înțeles să se prevaleze în prezenta cauză, reținându-se cu putere de lucru judecat că deși "potrivit înscrisurilor cauzei, rezultă că cele două sesizări penale au dobândit un parcurs procedural comun, în ambele dosare dispunându-se declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad (adresa IJP Arad nr. x/07.10.2014, depusă în probațiune de către reclamantă, coroborată cu adresa DIICOT, Biroul Teritorial Arad din data de 25.02.2014 în dosar nr. x/2014), înscrisurile menționate confirmă faptul că, prin aceeași ordonanță din 20.05.2013, data în dosarul nr. x/2012 - prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a reclamantei și a administratorului sau pentru infracțiunile pentru care fusese începută urmărirea penală s-a dispus totodată continuarea cercetărilor penale față de alte persoane și societăți comerciale în dosarul nr. x/2013, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad."

A mai arătat instanța de fond că prin decizia civilă nr. 1427/6.04.2017 pronunțată de ÎCCJ în dosar nr. x/2014, prin care s-a respins recursul formulat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 324/17.11.2014, s-a reținut că în mod corect a constatat prima instanță legalitatea și temeinicia măsurii de suspendare a soluționării contestației formulată de reclamantă, instanța de recurs statuând în sensul că atâta timp cât continuă cercetările asupra societăților comerciale cu care recurenta reclamantă a avut relații comerciale se păstrează suspiciunea asupra realității operațiunilor economice desfășurate cu certă influență asupra dreptului de a obține sume de bani de la bugetul general consolidat.

Înalta Curte, în ceea ce privește refuzul de soluționare pe fond a contestației formulată împotriva Deciziei nr. 107/8.04.2014 și Deciziei nr. 107 bis/29.04.2014 prin care initmata-pârâtă a dispus suspendarea soluționării contestației, în raport de elementele de fapt reținute de către instanța de fond și reiterate mai sus, apreciază că: chiar și în condițiile în care recurenta-reclamantă în susținerea apărării sale a ivocat înscrisuri ulterioare hotărârilor de mai sus, respectiv adresa DIICOT, Biroul Teritorial Arad din data de 25.02.2014 în dosar nr. x/2014 și ordonanța din 20.05.2013, data în dosarul nr. x/2012, nu au natura de a conferi caracterul unui refuz nejustificat, poziției intimatei-reclamante de a suspenda soluționarea contestației formulate împotriva deciziei de impunere nr. x/26.11.2013 și a RIF nr. x/26.11.2013.

În ceea ce privește noțiunea de refuz nejustificat, în raport cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, excesul de putere este definit ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

Așadar, pentru a fi în prezența unui refuz nejustificat trebuie să existe comunicarea expresă a poziției autorității publice căreia i s-a adresat cererea, iar refuzul de a soluționa favorabil cererea să se bazeze pe depășirea limitelor dreptului de apreciere, adică pe exces de putere.

Or, în speță, față de cele reținute mai sus, în acord cu instanța de fond, Înalta Curte apreciază că intimata-pârâtă a adoptat această conduită procedurală deoarece, latura penală, în ceea ce privește toți participanții implicați nu a fost finalizată, având în vedere că s-a suspectat o schemă de fraudare a bugetului de stat în care sunt cuprinși mai mulți operatori economici. Iar recurenta-reclamantă, chiar dacă este un coparticipant, față de aspectele constatate cu putere de lucru judecat prin hotărârile judecătorești anterior menționate în cadrul cărora s-a analizat aceeași măsură a suspendării soluționării contestației sale, aceasta nu a invocat în prezenta cauză, împrejurări noi care să fi intervenit ulterior pronunțării acestor hotărâri și care să determine reluarea soluționării contestației din partea autorității pârâte.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantă, ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 8 din data de 16 ianuarie 2018 a Curții de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 aprilie 2021.