ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2317/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2317/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 9 aprilie 2021
Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
La data de 20.10.2016 sub nr. x s-a înregistrat cererea reclamantei A., pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, prin care a solicitat anularea Rezoluției nr. x/2016, din 16.06.2016, emisă de pârâta INSPECȚIA JUDICIARĂ și dispunerea efectuării unei reale cercetări disciplinare, respectiv începerea cercetării disciplinare cu privire la d-na B., prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara sub aspectul săvârșirii abaterilor prevăzute de art. 99 lit. m) și t) din legea nr. 303/2004.
Pârâta Inspecția Judiciară a depus întâmpinare la 6.12.2016 prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că inspectorul judiciar a analizat cauza, rezoluția a fost semnată de către acesta, soluția a fost motivată.
A mai arătat că îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor manageriale nu intră în sfera răspunderii disciplinare a magistraților și că nu a fost identificată vreo încălcare cu știință a normelor de drept material sau substanțial, nefiind întrunite condițiile pentru atragerea răspunderii disciplinare a magistraților conform art. 99 din legea nr. 303/2004.
Totodată a fost depusă toată documentația care a stat la baza emiterii rezoluției atacate.
Prin încheierea din 29.03.2017 s-a stabilit că este necesar să fie pusă în discuție introducerea în cauză a magistratului împotriva căruia a fost formulată sesizarea disciplinară, respectiv B..
La 11.04.2017 reclamanta a depus cerere de introducere în cauză a numitei B. în calitate de pârât.
Prin încheierea din 12.04.2017 a fost introdusă în cauză persoana sus indicată.
Soluția instanței de fond
Prin sentința nr. 3064 din 27 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele INSPECȚIA JUDICIARĂ și B., ca neîntemeiată.
Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinței civile nr. 3064 din 27 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs recurenta – reclamantă A..
În motivarea recursului, recurenta a apreciat că sentința recurată este netemeinică și nelegală, reiterând aspectele sesizate cu privire la activitatea profesională a doamnei procuror B., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.
Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte, înainte de a păși la analizarea pe fond a criticilor formulate, analizează admisibilitatea recursului, raportat la dispozițiile art. 47 din Legea nr. 317/2004, constatând următoarele:
În speță, prin rezoluția contestată nr. x/2016, emisă la 16.06.2016, s-a dispus clasarea sesizării formulate de către reclamanta A. împotriva prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, B. pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) și t) din legea nr. 303/2004.
Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3064 din 27 iunie 2018 a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele INSPECȚIA JUDICIARĂ și B., ca neîntemeiată.
În ședința Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 9 octombrie 2017, în unanimitate, a fost adoptată soluția de unificare a practicii în sensul că, în ipoteza în care contestația formulată împotriva rezoluției de clasare a sesizării pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii- Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, a fost soluționată pe fond de prima instanță prin prisma dispozițiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil.
Analizând sentința de fond din această perspectivă, Înalta Curte constată că aceasta este definitivă, având în vedere prevederile art. 47 din Legea nr. 317/2004 conform cărora:
"(1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată:
a) admiterea sesizării, prin exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii;
b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situației de fapt care a determinat sesizarea, precum și în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluția de clasare este definitivă;
c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.
(3) Rezoluția inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-șef. Inspectorul-șef poate dispune completarea cercetării disciplinare de către inspectorul judiciar. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-șef.
(4) Rezoluția inspectorului judiciar poate fi infirmată de inspectorul-șef, în scris și motivat, acesta putând dispune, prin rezoluție scrisă și motivată, una din soluțiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c).
(5) Rezoluția de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) și alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.
(6) Soluțiile pe care le poate pronunța secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București sunt:
a) respingerea contestației;
b) admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-șef și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.
(7) Hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este irevocabilă."
În cauză, rezoluția de clasare emisă de Inspecția Judiciară a fost întemeiată pe prevederile art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii republicată, menționat la articolul 47 alin. (1) lit. b) din același act normativ, conform cărora " rezoluția de clasare este definitivă".
Cu toate că acest text de lege menționează că această rezoluție de clasare este definitivă, prin Decizia nr. 397/03.07.2014 pronunțată de Curtea Constituțională a României s-a hotărât că sintagma "rezoluția de clasare este definitivă", din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege.
După pronunțarea Curții Constituționale cu privire la această excepție de neconstituționalitate, în jurisprudență au fost exprimate opinii diferite cu privire la regimul juridic al căilor de atac formulate împotriva rezoluțiilor de clasare emise de Inspecția Judiciară. Astfel, unele instanțe au apreciat că rezoluțiile pot fi atacate în condițiile reglementate de dispozițiile dreptului comun (Legea nr. 554/2004), alte instanțe au opinat pentru aplicarea regimului juridic prevăzut de Legea nr. 317/2004 referitor la rezoluțiile de respingere a sesizărilor adresate Inspecției Judiciare.
Sub această chestiune aplicată neunitar la nivelul practicii judiciare, Înalta Curte, prin Soluția de principiu adoptată la data de 13 februarie 2017 în ședința Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal, a stabilit, cu titlu de principiu, că rezoluția de clasare a sesizării, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în fața instanței de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.
La adoptarea acesteia soluții s-a avut în vedere aplicarea principiului prevăzut de art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., referitor la judecata pricinilor potrivit dispozițiilor edictate pentru instituția juridică asemănătoare (cea mai apropiată), în speță a regimului juridic aplicabil acțiunii exercitate împotriva rezoluției de respingere a sesizării (art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată).
Aplicarea art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., reprezintă o concretizare a principiului "ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet"(unde există aceeași rațiune, soluția trebuie să fie identică).
Aceste considerente sunt, însă, valabile, și în ceea ce privește restul dispozițiilor de ordin procedural, dispozițiile art. 47 din Legea nr. 317/2004 neputând fi aplicate parțial, doar în ceea ce privește îndeplinirea procedurii prealabile, și ignorate în privința altor aspecte procedurale (o astfel de situație putând duce la aplicarea unei lex tertia, prin combinarea dispozițiilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 și dispozițiilor Legii nr. 317/2004).
Ulterior, în ședința Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 9 octombrie 2017, în unanimitate, a fost adoptată soluția de unificare a practicii în sensul că, în ipoteza în care contestația formulată împotriva rezoluției de clasare a sesizării pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, a fost soluționată pe fond de instanță prin prisma dispozițiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, cererea de recurs este inadmisibilă.
Față de aspectele mai sus arătate, Înalta Curte reține că exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul legalității, potrivit căruia căile de atac sunt instituite de lege, ceea ce înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege.
Astfel, în raport cu dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., republicat, și cu dispozițiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, se constată că sentința civilă recurată prin care instanța a soluționat pe fond contestația formulată de reclamant împotriva Rezoluției 4855/IJ/2615/DIJ/31.01.2017, prin care s-a dispus clasarea sesizării formulate de reclamant, este definitivă (irevocabilă, în formularea Legii nr. 314/2004).
Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile exprese prevăzute de lege", iar art. 634 alin. (1) din același cod statuează că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului".
În prezenta cauză, recurentul a formulat recurs împotriva unei hotărâri care, potrivit dispozițiilor menționate, este definitivă. Prin urmare, instanța de control judiciar constată că recurentul nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva sentinței atacate, întrucât, pe de o parte aceasta a fost îndreptată împotriva unei hotărâri definitive, hotărâre care nu face parte din categoria celor supuse recursului, iar pe de altă parte, calea de atac formulată nu este prevăzută de textul de lege special, respectiv art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantei ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția inadmisibilității recursului invocată de intimata-pârâtă Inspecția Judiciară.
Respinge recursul declarat de recurenta – reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 3064 din 27 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 aprilie 2021.