ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2312/2021

Ședința publică din data de 9 aprilie 2021

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, astfel cum a fost precizată reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele DGRFP Brașov - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Constituită la Nivelul Regiunii Brașov și DGRFP Brașov - Serviciul Soluționare Contestații a învestit instanța cu acțiune având ca obiect anularea Raportul de Inspecție fiscală nr. x/31.03.2016, Decizia de impunere nr. x – BV 11/31.03.2016 și Decizia de soluționare a contestației nr. 1311/04.11.2016; constatarea faptului că reclamanta are dreptul al rambursarea TVA în sumă de 6.693.334 RON, și nu 4.652.513 RON cum i-a fost recunoscut la rambursare, diferența 2.040.821 RON nefiind validată.

1.2. Soluția primei instanțe

Curtea de Apel Brașov prin sentința nr. 181/2018 din 17 decembrie 2018 a admis în parte acțiunea în contencios administrativ astfel cum a fost precizată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele DGRFP Brașov - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Constituită la Nivelul Regiunii Brașov și DGRFP Brașov - Serviciul Soluționare Contestații, a anulat în parte Raportul de Inspecție fiscală nr. x/31.03.2016, Decizia de impunere nr. x – BV 11/31.03.2016 și Decizia de soluționare a contestației nr. 1311/04.11.2016 în ceea ce privește recunoașterea dreptului la rambursarea TVA în sumă de 4.652.513 RON și a constatat că reclamanta are dreptul la rambursarea TVA în sumă de 5.764.828 RON, a respins restul pretențiilor. A obligat intimatele la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 20.221 RON.

1.3 Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov în nume propriu și pentru fosta Administrație pentru Contribuabili Mijlocii, constituită la nivelul Regiunii Brașov, în prezent Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenta a invocat următoarele două critici esențiale: pierderile înregistrate de A. reprezentintă fie perisabilități, fie lipsă în gestiune ori bunuri furate" (în funcție de reglementările în vigoare în anii 2013 sau 2014-2015) și pierderile nu au fost demonstrate.

În opinia recurentei, din punct de vedere al TVA, energia termică se consideră bun corporal mobil.

Persoana impozabilă își pierde dreptul de deducere a taxei pentru bunurile mobile ne­livrate, bunuri lipsă din gestiune.

Persoana impozabilă nu are obligația ajustării taxei deductibile în cazul bunurilor di­struse, pierdute, în situații cum ar fi, pierderile tehnologice în limitele stabilite potrivit legii ori, în lipsa acestora, în limitele stabilite de persoana impozabilă în norma proprie de con­sum.

În cazul depășirii limitelor prevăzute de lege pentru pierderi tehnologice, contribuabilii au obligația ajustării taxei pe valoarea adăugată aferentă depășirii acestora.

Susține recurenta că, Directiva 2006/112/CE A Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată nu este aplicabilă în speță.

Consideră recurenta că interpretarea dată art. 185 din Directiva 20067112/CE de către intimata-reclamant și apoi, preluată în considerente de prima instanță, este greșită. Con­cluzia primei instanțe potrivit căreia: "reclamanta ar fi demonstrat și confirmat corespunzător cuantumul pierderilor tehnologice și, prin urmare, nu sunt necesare regularizări ale TVA", se impune a fi desființată de instanța de control judiciar. Aceste regularizări ale taxei sunt recunoscute, de facto, prin art. 186 din aceeași directivă, dând dreptul statelor membre de a stabili norme de aplicare în cazuri de excepție, asa cum sunt cele prevăzute de art. 148 din Codul fiscal.

În concret, intimata-reclamantă nu a demonstrat în fapt și în drept că pierderile tehnologice s-ar datora unor factori obiectivi. Mai mult, societății reclamante i-au fost stabilite norme de consum privind pierderile tehnologice într-un cadru instituțional bazat pe analiză și calcule tehnice, efectuate de specialiști.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

2.1. Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că recursul pârâtei este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Contrar susținerilor recurentei, prima instanță a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale aplicabile în raport de situația de fapt reținută.

Pierderile tehnologice reale au fost demonstrate, nefiind vorba de bunuri furate sau de perisabilități. Recurenta nu se poate raporta la alte dispoziții legale, câtă vreme dispozițiile legale prevăzute de art. 148 alin. (2) lit. a) și lit. c) Codul fiscal, au stat la baza actelor administrativ-fiscale atacate.

În mod corect, a reținut prima instanță că nivelul TVA se va raporta la limitele reale ale pierderilor tehnologice înregistrate, iar nu cele prevăzute normate. Scopul limitelor stabilite de ANRSC/ANRE este fundamental diferit de scopul stabilirii TVA.

Totodată, corect s-a reținut că, pârâta-recurentă a stabilit, în mod neîntemeiat, TVA suplimentară ca urmare a nivelului de pierderi avizate ANRSC/ANRE, iar nu ca urmare a nivelului real al pierderilor. A.N.R.E. și A.N.R.S.C. nu emit norme referitoare la deductibilitatea sau nedeductibilitatea unei cheltuieli și a cotei de TVA aferentă și nici nu aprobă procentele de pierderi.

Instanța de control judiciar observă că nu există nicio reglementare legală care să stabilească procentul de pierdere tehnologică. Pierderile tehnologice sunt justificate de faptul că parametrii tehnici ai energiei termice se degradează natural odată cu perioada de timp în care agentul termic se află în rețelele de transport si distribuție. Pierderile de energie termică sunt atât cantitative cât și calitative. Pierderile cantitative de energie termică se datorează avariilor neprevăzute, asimilate cazului fortuit. Pierderile calitative cele mai importante se datorează transferului de temperatură dintre rețeaua de energie termică și mediul înconjurător, ocazionat de lungimea foarte mare a rețelei termice șî de starea tehnică a acesteia.

Prin urmare, achiziția de energie termică din care intimata-reclamantă a înregistrat pierderi tehnologice în perioada 01.05.2013-30.09.2015 reprezintă din punct de vedere fiscal, achiziție în scopul efectuării de operațiuni impozabile, împrejurare reținută și de instanța de fond.

Susține recurenta că, Directiva 2006/112/CE A Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată nu este aplicabilă în speță.

Instanța de fond a interpretat corect Directiva 2006/112, dreptul de deducere trebuie recunoscut prin raportare la scopul operațiunilor taxabile desfășurate în aval. Statele Membre nu pot introduce limitări în recunoașterea dreptului de deducere. Legislația comunitară clarifică faptul că unica condiție de substanță impusă particularului pentru dobândirea dreptului de deducere TVA este intenția, scopul de a utiliza bunul în cadrul unei operațiuni taxabile. Aceste prevederi evidențiază posibilitatea de a deduce TVA fără a avea în contrapartidă TVA colectată.

În cauză, Curtea a protejat dreptul de deducere al unui particular chiar dacă nu s-a mai realizat investiția în vederea căreia achiziția fusese efectuată.

În acord cu argumentele prezentate de judecătorul fondului, ajustarea dreptului de deducere nu intervine în cazul pierderilor confirmate sau demonstrate corespunzător. Prin motivele de recurs, recurenta a ignorat incidența în cauză a dispozițiilor prevăzute de art. 185 al Directivei 2006/112.

Or, pierderile A. de energie termică în procesul de producție, transport, distribuție și furnizare reprezintă în mod cert "pierderi demonstrate sau confirmate în mod corespunzător" în sensul art. 185 alin. (2) al Directivei.

Negarea dreptului A. la deducerea TVA atrage o incompatibilitate cu preeminența art. 185 al Directivei 2006/112.

Mai mult, jurisprudența europeană statuează principiul potrivit căruia motivele neimputabile persoanei impozabile nu constituie motiv de ajustare a dreptului de deducere a TVA de către aceasta (cauza Chent Coal Terminal NV (C-37/95).

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentele – pârâte Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov pentru Administrația Județeană a Finanțelor publice Brașov (Administrația pentru Contribuabili Mijlocii) ca nefondat.

Totodată, va aplica prevederile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora " Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentele – pârâte Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov pentru Administrația Județeană a Finanțelor publice Brașov (Administrația pentru Contribuabili Mijlocii) împotriva sentinței nr. 181/2018 din 17 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Brașov – secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentele-pârâte la plata sumei de 3500 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă cu aplicarea art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 aprilie 2021.