ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2276/2021

Ședința publică din data de 8 aprilie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.03.2017, sub dosar nr. x/2017, ulterior precizată, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Cîmpeni, reprezentată prin Primar, a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Direcția de Constatare și Stabilire Nereguli – Serviciul Constatare și stabilire Nereguli – POR din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea Deciziei emise de către pârât sub nr. x/03.11.2016, privind soluționarea contestației formulate de către reclamantă, și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/23.08.2016, precum și exonerarea de la plata sumei stabilită ca debit în sarcina acesteia.

Prin sentința nr. 160 din 9 iulie 2018, Curtea de Apel Alba Iulia – secția de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată și precizată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Cîmpeni reprezentată prin primar A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, succesor în drepturile și obligațiile fostului Minister al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și, în consecință, a anulat în parte Decizia emisă de către pârât sub nr. x/03.11.2016, privind soluționarea contestației formulată de către reclamantă, precum și Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/23.08.2016 emis de Direcția Constatare și Stabilire Nereguli, Serviciul Constatare și Stabilire Nereguli-POR, în ceea ce privește creanța bugetară în cuantum de 13.676,97 RON și a respins restul pretențiilor formulate de reclamantă.

Împotriva sentinței civile nr. 160 din 9 iulie 2018 a Curții de Apel Alba Iulia– secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Recurentul, după o reiterare a istoricului speței, a criticat sentința atacată, în temeiul dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

In esență, recurentul-pârât a învederat că legat de monitorul touch screen, potrivit contractului nr. x/126/06.11.2015, încheiat cu S.C. B. S.R.L., intimata-reclamantă trebuia să achiziționeze, printre altele 2 calculatoare (unitate centrală și monitor) și un monitor touch screen.

Conform raportului de vizită la fața locului din data de 03.03.2016, întocmit de ofițerul de monitorizare a proiectului, nu a fost identificat monitorul touch screen care trebuia furnizat de către contractor, din declarațiile reclamantei rezultând că unul dintre cele două calculatoare are funcția de touch screen și că au fost achiziționate doar aceste două calculatoare.

Cu toate acestea, intimata reclamantă a solicitat și obținut la plată și contravaloarea monitorul cu touch screen (5.010,00 RON și TVA aferent), echipament pentru care a prezentat și procesul-verbal de punere în funcțiune nr. x/141/10.12.2015, încheiat cu furnizorul. Demn de menționat este și faptul că, în conformitate cu documentele depuse cu ocazia Cererii de rambursare nr. x, S.C. B. S.R.L. a emis factura nr. x/07.12.2015, dată la care monitorul touch screen nu se afla în dotarea CNIPT, deși în aparență, conform procesului-verbal de punere în funcțiune a monitorului touch-screen nr. x/141/10.12.2015, acesta fusese livrat.

Faptul că intimata reclamantă a prezentat în instanță planșe foto din cuprinsul cărora se poate identifica monitorul "C., având funcția touchscreen, cu număr de inventar 3162, este lipsit de relevanță întrucât aceste probe au fost "fabricate, pro cauza. Existența acestui monitor trebuia verificată cel târziu în raport de data solicitării la plată a contravalorii acestuia, respectiv cu ocazia depunerii cererii de rambursare nr. x Practic, instituția pârâtă a achitat contravaloarea acestui echipament, fără ca acesta să existe la locul implementării proiectului.

Mai mult decât atât, deși la locul implementării proiectului nu exista respectivul monitor, intimata reclamantă a depus nu numai factura de achiziție, dar și procesul-verbal de punere în funcțiune.

Recurentul a precizat că toate împrejurările prezentate reprezintă și indicatori de fraudă în conformitate cu prevederile pct. 3.14 – "Facturi false, duble sau cu prețuri excesive" și pct. 3.13. – "Neîndeplinirea specificațiilor contractului" din Anexa nr. 1 – "Sisteme și indicatori de fraudă", din Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, aprobate prin H.G. nr. 875/2011. Structura de control a apreciat că există suficiente indicii pentru ca suspiciunea să fie verificată și sub aspectul existenței unei fapte de natură penală sens în care a sesizat DNA/DLAF, pentru a se pronunța cu privire la caracterul penal sau nepenal al faptei incriminate

Legat de achiziția celor două aparate de aer condiționat, recurentul arată că din punctul de vedere transmis de intimata reclamantă prin adresa nr. x/22.08.2016, consemnat și în procesul-verbal de constatare, rezultă că S.C. D. S.R.L. a furnizat toate produsele cuprinse în lista dotărilor cu mobilier inclusiv produsul aer condiționat 12000 BTU (...) la data întocmirii prezentei au fost remediate toate deficiențele constatate și consemnate în procesul-verbal.

Prin urmare, aceasta recunoaște faptul că cele două aparate nu se aflau în funcțiune, respectiv unitățile exterioare nu erau legate de cele interioare. Aceasta situație de fapt conduce în mod clar la suspiciunea că aceste echipamente, achiziționate prin proiect, nu erau de fapt utilizate în scopul acestui proiect, putând fi "aduse, la locație cu ocazia desfășurării controlului.

Nu se pot reține nici apărările intimatei reclamante că aceste aparate suferiseră de fapt anumite defecțiuni întrucât, din actele de la dosar și susținerile reclamantei, rezulta că cele două, aparate nu erau, de fapt, montate.

Recurentul subliniază faptul că la data de 03.03.2016, cu ocazia vizitei finale de monitorizare, toate aceste nereguli au fost constatate și aduse la cunoștința reprezentantului legal al intimatei reclamante, care era prezent la acțiune. Raportul final de monitorizare nr. x/03.03.2016 încheiat cu acea ocazie, a fost semnat șl asumat, fără obiecțiuni, atât de reprezentantul legal al reclamantei intimate cât și de managerul de proiect.

Ori, la| capitolul 7 din acest raport, ofițerul de proiect a constatat faptul că la locație se aflau doar cele doua calculatoare (unitate și monitor), fără să existe și monitorul touch screen, astfel cum fusese angajat prin proiect. La interpelarea ofițerului de proiect, reprezentanții reclamantei au arătat că unul dintre cele două monitoare are funcția touch screen, astfel că au achiziționat doar cele două calculatoare, fără a mai achiziționa și monitorul toch screen. Acest lucru este contrazis însă de existența facturii de achiziție și de procesul-verbal de punere în funcțiune a monitorului touch-screen nr. x/141/10.12.2015, care atesta faptul că acesta fusese nu numai achiziționat dar și livrat.

Aceleași aspect și în privința celor două aparate de aer condiționat, ofițerul de proiect constatând faptul că se găsesc pe perete două aparate de aer condiționat dar care nu sunt funcționale întrucât nu sunt legate unitățile exterioare la cele interioare.

În fine, recurentul a susținut că nu se poate trece cu vederea faptul că reclamanta nu a dovedit clar și fără echivoc, faptul că deține și utilizează echipamentele pentru care a primit finanțare.

Prin concluziile scrise, intimata-reclamantă a invocat excepția nulității recursului, în subsidiar solicitând respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate excepția nulității recursului invocată, Înalta Curte o va admite, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., republicat:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3).", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat: "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Examinând recursul declarat în cauză de pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin raportare la dispozițiile legale enunțate, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care recurentul își întemeiază cererea, criticile formulate neputând fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în raport cu soluția pronunțată de prima instanță, deși formal au fost invocate prevederile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul nu formulează critici raportate la conținutul concret al sentinței atacate și nici nu indică și nu combate eventualele măsuri nelegale dispuse de instanța de fond, modalitatea de motivare a cererii de recurs adoptată de pârâtul-recurent constând practic în redarea istoricului cauzei și a apărărilor formulate prin întâmpinarea depusă în fața instanței de fond, fără însă să evidențieze care sunt motivele concrete de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în unul din motivele limitativ și expres prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ. chiar dacă această normă a fost invocată expres de recurent.

Or, exprimarea nemulțumirii față de soluția pronunțată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate, nu poate echivala cu motivarea recursului.

Motivarea recursului nu poate fi făcută prin trimitere la apărările de la fond, deoarece, fiind formulate anterior pronunțării hotărârii atacate, ele reprezintă poziția părții față de drepturile și obligațiile în discuție, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunțată.

Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale și la prezentarea circumstanțelor factuale ale cauzei, ci condiția legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor și raționamentelor pe care se bazează.

În acest context, deși așa cum s-a relevat mai sus, recurentul-pârât a indicat expres art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. din perspectiva încălcării textelor de lege de drept material incidente în cauză, se reține că prin art. 488 pct. 8 C. proc. civ. sunt vizate situațiile în care instanța de fond evocă norme de drept substanțial incidente situației în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greșit, consecință a unei interpretări eronate a legii. Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost afirmată și dezvoltată ca atare pentru ca, în mod real, recursul să poată fi încadrat în textul de lege menționat.

Înalta Curte reține că sunt date în competenta instanței de control judiciar exclusiv chestiunile care țin de legalitatea soluției instanței de fond, mai precis de corecta aplicare a prevederilor legale incidente, cu referire directă în cauza de față la prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., reținute ca temei al recursului.

În aceste condiții, instanța de recurs nu este îndreptățită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greșite de către instanța de fond a unor dispoziții legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forța probantă a unor asemenea mijloace administrate.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d), art. 487, și art. 489 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția nulității recursului și va constata nulitatea recursului formulat de pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației împotriva sentinței civile nr. 160 din 9 iulie 2018 a Curții de Apel Alba Iulia– secția de contencios administrativ și fiscal. Definitivă.

Pronunțată astăzi, 8 aprilie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.