ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2211/2021

Ședința publică din data de 7 aprilie 2021

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat anularea Deciziei nr. 14052 emise de Fondul de Garantare a Asiguraților la data de 18.04.2018 și, în consecință, obligarea Fondului de Garantare a Asiguraților la emiterea unei decizii de plată prin care să fie aprobată plata în integralitate a sumei solicitate, reprezentând despăgubirea autoturismului cu numărul de înmatriculare x, conform contractului de asigurare CASCO nr. x emis de B. S.A., precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 116 din 15 ianuarie 2019, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguratilor, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul A., pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., s-a arătat – în esență – că sentința civilă recurată este nemotivată în ceea ce privește argumentele aduse pentru respingerea probei cu expertiza tehnică judiciară solicitată de contestatoare cât și în ceea ce privește lipsa motivului pentru care a fost înlăturată expertiza tehnică extrajudiciară întocmită de expert judiciar C. și depusă la dosar în dovedirea contestației, în condițiile în care nu a fost contestată de intimată, iar aceasta nu a propus probe în dovedire.

Recurentul a arătat că există o practică amplă a ICCJ, a CEDO dar și a Curții de Apel București cu privire la exigențele motivării hotărârii pronunțate. Astfel, instanța trebuie să arate în detaliu care sunt argumentele juridice și logice pe care le-a avut în vedere în momentul când a pronunțat hotărârea, motivarea fiind cea mai consistentă garanție că părțile înteleg raționamentul pe care l-a avut în vedere judecătorul la momentul când a pronunțat hotărârea și în baza lui pot sa înțeleagă de ce au sau nu au dreptate.

Referitor la acest motiv de casare, recurentul a precizat că, deși aparent ar exista motive distincte de casare, în realitate este vorba de același motiv de casare - nemotivarea hotărârii.

Recurentul a invocat art. 425 din C. proc. civ. care stabilește obligația instanței să arate motivele de fapt și de drept care au format convingerea ei, să enunțe direct cele constatate și dovezile care au determinat această convingere să arate de asemenea, motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților, precum și art. 22 alin. (2) din același cod, care obligă judecătorii să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză.

În acest senst, dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului trebuie să se dispună ca părțile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuția părților necesitatea administrării altor probe pe care le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc.

Sub acest aspect, prevederile art. 425 și art. 22 alin. (2) din C. proc. civ. au caracter imperativ, iar nerespectarea lor atrage casarea hotărârii.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul a susținut că sentința atacată a fost dată cu încălcarea art. 1270 din C. civ. potrivit căruia "Contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante."

Recurentul a arătat că potrivit poliței CASCO încheiată pentru autoturismul în cauză suma asigurată a fost de 17.898,75 euro, iar la data de 07.10.2016 era valabil cursul de schimb valutar comunicat de BNR de 4,4949 RON/euro, rezultând că suma asigurată pentru autoturismul avariat este 80.453 RON.

Instanța de apel a apreciat ca fiind corect modul de stabilire al prejudiciului de către FGA, calculat la valoarea despăgubirii în funcție de valoarea de piață a autoturismului la data accidentului-situație valabilă în cazul asigurării obligatorii RCA și nu la suma asigurată de 17898 euro, încalcându-se astfel prevederile contractului de asigurare facultativă - Casco și norma de drept material prevăzută de art. 1270 din C. civ.

Fiind un contract de poliță facultativă pentru care se plătesc prime de asigurare mult mai mari decât pentru un contract RCA, valoarea autoturismului asigurat este stabilită de părți și menționată în contract și nu este stabilită ca valoare de piață luată din sistemul Audatex, cum este cazul unui autoturism asigurat RCA.

Recurentul a apreciat că era necesar și util de administrat în prezenta cauza proba cu expertiza tehnică de specialitate prin care să se stabilească modul corect de calcul al despăgubirii legat pe de o parte de valoarea de la care se pornește calculul și pe de altă parte de criteriul potrivit căruia epava auto are un anumit procent care se scade din suma ce se cuvine cu titlul de despăgubire.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu anularea Deciziei nr. 14052 din 18 aprilie 2018 emise de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguratilor, prin care a fost admisă în parte cererea de plată formulată de reclamant și s-au acordat despăgubiri în cuantum de 41.669 RON. Diferența de 95407 RON a fost respinsă la plată, reținându-se în esență că suma acordată a rezultat scăzând din valoarea de piață a autoturismului calculată în sistem Audatex – 71.864 RON valoarea epavei de 28.746 RON stabilită la 40% din valoarea de piață și valoarea franșizei de 449,49 RON, în baza art. 8.5 din contractul de asigurare.

Pretențiile reclamantului s-au întemeiat pe faptul că, la momentul producerii accidentului, autoturismul avariat cu nr. de înmatriculare x era asigurat Casco la asigurătorul B. S.A. conform poliței de asigurare seria x/14.10.2015.

Prima instanță a respins ca nefondată acțiunea reclamantului, reținând că în mod corect a apreciat pârâtul, în conformitate cu art. 8.5 lit. b) din condițiile particulare privind asigurarea de avarii și furt, că la calculul indemnizației se are în vedere valoarea de piață/reală a autovehiculului stabilită în sistem Audatex – 71864 RON și nu suma asigurată, care se putea lua în calcul doar în ipoteza de la art. 8.5 lit. a) din condițiile particulare, în cazul în care asiguratul ar fi optat pentru repararea autovehiculului.

În acord cu judecătorul fondului, instanța de recurs reține că potrivit art. 8.5. din "Condițiile de Asigurare" stipulate în contractul Casco "Dacă valoarea estimată a reparațiilor depășește 85% din suma asigurată se va considera că s-a produs daună totală economică. În acest caz în calculul Indemnizației se va ține cont de următoarele: a) suma asigurată rămasă (la data producerii riscului asigurat) dacă asiguratul optează pentru repararea autovehiculului; b) valoarea de piață/reală a autovehiculului din care se scade valoarea pieselor și subansamblelor (inclusiv a dotărilor opționale/suplimentare cuprinse în asigurare) neavariate, stabilită pe baza Grilei de uzură a Asigurătorului, dacă Asiguratul renunță la repararea autovehiculului; valoarea totală a pieselor și subansamblelor neavariate nu poate fi mai mică de 10% și nici mai mare de 40% din valoarea reală a autovehiculului".

În condițiile în care recurentul reclamant a renunțat la repararea autoturismului avariat, sunt incidente dispozițiile art. 8.5. lit. b) din "Condițiile de Asigurare" stipulate în contractul Casco.

La calculul indemnizației s-ar fi luat în calcul suma asigurată în situația prevăzută la art. 8.5 lit. a) din condițiile particulare, în cazul în care asiguratul ar fi optat pentru repararea autovehiculului.

În speță, în mod corect prima instanță a validat calculul pârâtului în sensul că suma acordată reprezintă diferența dintre valoarea de piață a autovehiculului și valoarea epavei și scăzând apoi contravaloarea franșizei conform art. 10.14 din contract, respectiv 71.864 RON - 28.746 RON – 449,9 RON=42668,51 RON, valoare epavei încadrându-se în în marja de apreciere stabilită de art. 8.5 lit. b) din condițiile particulare privind asigurarea de avarii și furt.

Având în vedere că valoarea despăgubirilor a fost calculată cu respectarea prevederilor din contractul Casco semnat și asumat de recurentul reclamant, nu se poate reține încălcarea dispozițiilor art. 1270 din C. civ., potrivit cărora "contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante".

Susținerea recurentului reclamant privind plata unei prime de asigurare mai mare decât în cazul polițelor RCA ca urmare a evaluării de către asigurător a autovehiculului ce face obiectul contractului de asigurare nu este relevantă în stabilirea cuantumului despăgubirii achitate de Fondul de Garantare a Asiguraților, acesta având obligația plății sumelor cuvenite persoanelor păgubite în conformitate cu prevederile legale și condițiile de asigurare, dar în cadrul și limitele schemei de garantare.

Nefondate sunt și susținerile recurentului reclamant privind nemotivarea hotărârii atacate.

Înalta Curte a arătat constant în jurisprudența sa că dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. impun cerința ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis și, respectiv, s-au înlăturat cererile părților.

Or, hotărârea recurată cuprinde în mod evident argumentele pe care s-a întemeiat soluția de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă soluția și argumentarea îl nemulțumesc pe recurent.

Raportat la dezlegările aduse speței de față de către instanța de fond, confirmate de instanța de recurs, și la teza probatorie propusă de recurentul reclamant, în mod corect s-a apreciat că nu se justifică necesitatea administrării probei cu expertiza tehnică de specialitate, având în vedere că la dosar au fost administrate probe pertinente și concludente pentru justa soluționare a cauzei, iar relevanța înscrisurilor încuviințate ca probă a fost analizată în întregul context probator administrat. Astfel motivul de recurs invocat este nefondat, recurentul reclamant nefiind vătămat în drepturile sale procesuale raportat la admiterea/respingerea și administrarea probatoriului.

Față de împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 116 din 15 ianuarie 2019 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 aprilie 2021.